ROADELE ȘI EFECTELE SPOVEDANIEI

Despre harurile care se primesc în sacramentul pocăinţei

 I. Voi medita acum la harurile şi favorurile pe care Atotputernicul Dumnezeu le oferă celor care se mărturisesc și primesc sacramentul spovedaniei în dispoziţia cuvenită. Putem reduce aceste haruri la trei; ele coincid cu cele trei daruri în care așează Sf. Pavel „împărăţia lui Dumnezeu”: care constă în „dreptate, pace şi bucurie în Spiritul Sfânt” (Rom 14,17). Iată, așadar împărăţia făgăduită celor care „se pocăiesc” cu adevărat. (Mat 3,2):

1. Dumnezeu dăruieşte acestora „dreptate”, şi mai exact harul justificării, prin care îi justifică/achită de toate păcatele lor, făcându-i prietenii şi copiii Săi adoptivi, moştenitori ai Cerului Său. Prin acest har le dăruieşte iubirea Sa, virtuţile dumnezeiești împreună cu Darurile Spiritului Sfânt şi cu adevărata frumuseţe sufletească, care însoţește totdeauna smerita mărturisire (Sf.Augustin). 

Iar de s-ar întâmpla să vină cineva la spovedanie drept fiind (adică în stare de har), dreptatea îi va fi amplificată, sacramentul revărsând în sufletul lui un har şi mai mare, împlinind ceea ce s-a spus în Apocalipsă: „Cel care este drept să fie îndreptăţit şi mai mult” (Apoc 22,11). Astfel Domnul se îngrijește să nu înceteze lucrarea de îndreptățire şi dreptul să fie tot „mai mult justificat, până la moarte” (Eccl 18,22).

2 În al doilea rând, El dăruieşte penitenților „pacea” supranaturală, nu doar aceea ce vine din împăcarea cu El, ci şi drept rasplată pentru victoria glorioasă pe care au repurtat-o împotriva lor înşişi, învingând dificultăţile mărturisirii. El le mai dă și alte trei victorii împotriva duşmanilor lor, pe unii distrugându-i, pe alţii punându-i pe fugă iar pe ceilalți supunându-i lor.

a.   Mai întâi Domnul distruge păcatele, întrucât este scris că „El le va arunca pe toate în adâncurile mării” (Mih 7,19)

b.   Apoi Diavolul cu ispitele lui o iau la goană, căci nu-i nimic care să-l îngrozească mai mult decât a-și arăta păcătosul rănile propriei conştiinţe, medicului care le poate vindeca.

c.    În al treilea rând pasiunile trupești încep să se predea spiritului, căci atunci „când căile omului sunt plăcute Domnului, El îi va întoarce pe duşmanii lui spre pace.” (Prov 16,7)

Mărturisirea făcută preotului confesor şi părintelui spiritual este un puternic mijloc de a învinge ispitele şi pasiunile păcătoase, căci, atât timp cât ele rămân ascunse, diavolul e pe pace dar noi suntem într-un îngrozitor conflict interior; dar când le descoperim părintelui, diavolul fuge şi noi rămânem în pace (Sf.Ioan Casian, Collatio 2,10-11; Bonaventura, Speculo disciplinae 2,3).

3 Dumnezeu le oferă „bucurie în Spiritul Sfânt”, le alungă temerile şi îngreunarea sufleteascăce vine dintr-o conştiinţă rea, și le umple inimile cu entuziasmul și cu prospețimea iertării, potrivit cuvintelor profetului David: „La auzul Meu vei trăsălta de bucurie şi de veselie, şi oasele care au fost umilite se vor înveseli” (Ps 1,10). Căci, luând de pe umerii lor povara cea grea a păcatelor care-i încovoia ca plumbul -, şi spiritul tristeţii care-i descuraja şi îi consuma, aceștia înverzesc din nou, iar speranţa iertării şi a garanţiei primită pentru viaţa veşnică, le ridică iar fruntea.

II. Scopul acestei meditații este să mă hotărăsc să săvârșesc tot ce este necesar pentru spovedanie, oricât de dureros, de ruşinos, şi de dificil ar putea să-mi pară, amintindu-mi că toate acestea sunt puţin lucru în comparaţie cu marele bine pe care Atotputernicul Dumnezeu mi l-a promis, şi cu veşnicul rău din care mă eliberează.

Căci dacă ar fi să mă gândesc la câte a făcut Cristos Mântuitorul nostru pentru iertarea păcatelor mele, la ce amărăciuni, ce ruşine şi ce fel de suferinţe a îndurat pentru ele, cele ce mi se cer mie pentru iertarea lor de către Dumnezeu îmi vor pare puţin lucru. Apoi, dacă aş cugeta la cât ar trebui Dumnezeu să-mi ceară dacă m-ar judeca cu toată rigurozitatea dreptății Sale, dat fiind că mi-am meritat dreptul la amărăciune, ruşine şi pedepse veşnice, voi constata că ceea ce-mi cere acum este chiar foarte puţin. De aceea pot să-mi închipui că îmi sunt spuse şi mie cuvinte precum cele spuse leprosului Naaman de către slujitorii lui, „Părinte, dacă profetul Elisei ţi-ar fi cerut să faci lucruri mari ca să te cureţi de lepră cu siguranţă le-ai fi făcut; cu cât mai mult vei face ceea ce ţi-a spus acum: Spală-te şi vei fi curat!” (4Reg v.13).

Conversaţie cu sine. – Oh, suflete al meu, dacă Atotputernicul Dumnezeu ţi-ar porunci să faci multe lucruri foarte grele, care abia cu mare greutate ţi-ar vindeca lepra păcatelor, normal ar fi să le faci, și încă cu cea mai mare promptitudine şi rapiditate. Cu cât mai mult acum, când te invită să faci ceva atât de uşor cum esteMărturisirea păcatelor ca să fi vindecat: „spală-te de şapte ori în Iordanul” pocăinţei, însoţind mărturisirea ta cu cele şapte sentimente care compun actul de căință, şi vei fi curăţit de lepra păcatelor. Găseşte-ți gloria, asemenea lui Iov, în a nu-ți ascunde păcatul „ca un om” slab, şi în a nu-ţi tăinui „fărădelegea” în suflet (Iov 31,33). Urmează sfatul Înţeleptului care zice: „Pentru sufletul tău, nu-ţi fie ruşine să spui adevărul, căci una este ruşinea care aduce păcatul, dar cealaltă este ruşinea care aduce glorie şi har. (Eccl 4,24)”

Căci dacă, fiind învins de ruşine, îţi ascunzi păcatul, acesta ţi se va mări; dar dacă ţi-l mărturiseşti cu ruşine, vei obţine cununa unei mari glorii, meritată în urma victoriei pe care ai câştigat-o mărturisindu-ţi păcatele.