Arhive categorii: Tineri cu inima curată

Sf. Francisic de Sales: prietenie rea și frivolă

Despre prietenii în care croitorul și coaforul au rolul principal
Sf. Francisc de Sales

Sf. Francisc de Sales

Printre afecțiunile sufletului se află iubirea. Iubirea este conducătorul fiecărei mișcări a inimii; atrăgând totul spre ea și făcându-ne asemănători cu ceea ce iubim. Ferește-te, așadar, fiica mea, să nu nutrești vreo afecțiune rea, altfel și tu vei deveni rea. Și prietenia este cea mai periculoasă dintre toate afecțiunile, deoarece orice altă iubire poate exista fără prea multă comunicare mentală, dar, deoarece prietenia este întemeiată pe ea, este tare greu să fii strâns legat prin legăturile ei de cineva fără a împărtăși calitățile sale.

Citește în continuare Sf. Francisic de Sales: prietenie rea și frivolă

Pelerinajele pe jos la Sighetu Marmației – un drum al memoriei și al credinței

În nordul României, la granița cu Ucraina, se află orașul Sighetu Marmației, devenit în ultimele decenii un loc de referință pentru memoria suferinței din perioada comunistă. Pentru mulți credincioși, în special greco-catolici, Sighetul nu este doar o destinație istorică, ci un loc de pelerinaj.

În fiecare an, grupuri de credincioși pornesc pe jos din diferite zone ale țării pentru a ajunge la fostul penitenciar politic – astăzi Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței – unde au murit numeroși demnitari, intelectuali și episcopi închiși de regimul comunist.

Citește în continuare Pelerinajele pe jos la Sighetu Marmației – un drum al memoriei și al credinței

Cum pilula hormonală produce schimbări în creier

Viața umană este prețioasă!

Creierul tău folosind controlul nașterii: știința surprinzătoare a femeilor, a hormonilor și a legii consecințelor neintenționate: informații esențiale pe care fiecare femeie care folosește controlul hormonal ar trebui să le cunoască.

This is Your Brain on Birth Control: How the Pill Changes Everything by Sarah E. Hill, PhD 

Această carte revoluționară aruncă lumină asupra modului în care controlul hormonal al nașterii afectează femeile – și lumea din jurul lor – în moduri pe care abia acum începem să le înțelegem. Permițând femeilor să-și controleze fertilitatea, pilula anticoncepțională a revoluționat viața femeilor. Femeile merg la facultate, absolvă și intră în forța de muncă într-un număr mai mare decât oricând, și există motive întemeiate să credem că pilula anticoncepțională are mult de-a face cu asta. Dar pilula implică mult mai mult decât se vede.

Deși femeile recurg la pilulă pentru câteva efecte vizate (prevenirea sarcinii și pielea mai curată, da!), hormonii sexuali nu pot funcționa așa. Hormonii sexuali influențează simultan activitățile a miliarde de celule din organism, dintre care multe se află în creier. Acolo, ei joacă un rol în influențarea atracției, motivației sexuale, a stresului, a foametei, a tiparelor de alimentație, reglarea emoțiilor, prieteniile, agresivitatea, starea de spirit, învățarea și multe altele. Aceasta înseamnă că faptul că femeia ia pilula anticoncepțională face din ea o versiune diferită a ei – față de atunci când renunță la ea. Și aceasta este o mare problemă. De exemplu, femeile care iau pilula au un vârf de cortizol umezit ca răspuns la stres. Deși acest lucru ar putea suna grozav (fără stres!), poate avea implicații negative pentru învățare, memorie și dispoziție. În plus, deoarece pilula influențează de cine sunt atrase femeile, a lua pilula poate influența din neatenție pe cine aleg femeile ca parteneri, ceea ce poate avea implicații importante pentru relațiile lor odată ce o renunță. Uneori, aceste schimbări sunt în bine. . . dar alteori, sunt în rău. Schimbând modul de acțiune al creierului femeilor, pilula are, de asemenea, capacitatea de a avea efecte în cascadă asupra a tot și a toate din câte le întâmpină o femeie. Aceasta înseamnă că raza de acțiune a pilulei se extinde cu mult dincolo de propriul corp al femeilor, având un impact major asupra societății și a lumii.

Această carte, care zdrobește o paradigmă, oferă o înțelegere imparțială, bazată pe știință, a cine sunt femeile, atât cele care iau pilula, cât și cele fără aceasta. Va schimba modul în care femeile se gândesc la hormonii lor și modul în care se văd pe sine. De asemenea, cartea servește ca un strigăt de luptă pentru ca femeile să solicite mai multe informații de la știință despre cum funcționează corpul și creierul lor și să pledeze pentru o cercetare mai bună. Această carte le va ajuta pe femei să ia decizii mai informate cu privire la sănătatea lor, indiferent dacă iau sau nu pilula.

Așa arată creierul tău când el depinde de controlul nașterilor, Sarah E. Hill, PhD

Mărturie: INTC 2018 Zile pline de bucurie, comuniune, pace, cateheză

Andreea Pascu, una dintre fetele misionare ale mișcării de castitate din Parohia Sf. Maria Regina Păcii Timișoara dă mărturie despre trăirile ei la INTC Satu Mare

Andreea Pascu
Andreea Pascu

Mi-a plăcut mult la INTC (Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic) Satu Mare pentru că am simțit prezența Sfintei Fecioare Maria care ne susținea permanent, pentru că începeam ziua cu Rozarul în camera și pe drum.

Cu fetele în camera m-am simțit ca într-o mănăstire.

Citește în continuare Mărturie: INTC 2018 Zile pline de bucurie, comuniune, pace, cateheză

Tineri optează pentru castitate

Duminică, 6 mai 2018, orele 10.00 Clubul select al celor cu inima curată va sărbători mișcarea pentru castitate printr-o sfânta Liturghie, aducându-i mulțumire lui Dumnezeu pentru chemarea de a fi adevărați fii ai lui Dumnezeu.

Evenimentul este însoțit de ocazia de Depunere a Angajamentului pentru Castitate – un mic ritual în fața comunității pentru sufletul tânărului, care îl va ajuta să meargă pe calea cea dreaptă în tinerețea lui. 

Întemeietorii Clubului select al celor cu inima curată
Întemeietorii Clubului select al celor cu inima curată

Într-adevăr, mulți sunt cei chemați, doar puțini cei aleși, care pot înțelege această chemare. Confuzia zilelor noastre este mare iar diavolul atacă la nivelul minții ca să inverseze binele în rău și răul în bine. Răul umblă deghizat în bine în zilele noastre, poartă diverse nume precum: drept al omului, drept la intimitate, compasiune; abuzatorul pozează în victimă și multe alte grozăvii.

Cine mai poate discerne suflul delicat și autentic al Spiritului Sfânt, cine altul decât cel care trăiește în curăție? Cine să înțeleagă rostul jertfei de sine, rostul abstinenței de la viața sexuală, fie ea periodică sau definitivă? Cine altul să simtă gustul renunțării de sine și al mortificării decât cel care se află pe urmele lui Isus Cristos?

Pentru ucenicul lui Cristos crucea lui este calea acestei vieți. Pe când lumea vede în ea nebunia pură.

Starea tinerilor din ziua de astăzi este extrem de grea, ei fiind supuși unor ispite de neimaginat pentru generația adultă, care nu au existat în urmă cu câteva decenii și datorită cărora ruptura dintre generații devine tot mai acută și dureroasă în sânul familiilor.

Nu e de mirarea că mulți tineri nu înțeleg sensul și viabilitatea unei astfel de virtuți care alege să aștepte cu viața sexuală până la căsătorie.

Noi totuși mizăm pe cei puțin aleși și credem cu tărie că lumina aprinsă de ”Clubul select al celor cu inima curată” va străluci în întuneric îndelung și pe căi îndepărtate și nebănuite de nimeni.

Tinerilor, nu ascundeți lumina sub obroc, ieșiți la rampă și spuneți lumii că ați trecut în tabăra lui Cristos!

Condiții pentru Depunerea Angajamentului: o întâlnire cu părintele paroh Ioan Chișărău în prealabil, tel. 0723-312923.

Cei din alte orașe: o recomandare din partea preotului paroh.

Cele 8 motive pentru Depunerea Angajamentului pentru Castitate:

  1. Hotărârile secrete din inimile noastre găsesc o aprofundare și o întărire decât dacă sunt coroborate printr-o afirmație publică.
  2. Îi vom determina pe prietenii noștri să ne trateze în conformitate cu decizia noastră. Noi alegem felul în care vrem să trăim.
  3. Precum suntem legați de promisiunile pe care le facem, tot astfel vom fi legați de propriul nostru angajament pe viitor, pentru a nu fi luați în derâdere de către prietenii noștri. Atenție! Depunerea Angajamentului pentru Castitate nu este echivalent cu depunerea unui jurământ, în care caz am fi legați în fața lui Dumnezeu să-l îndeplinim. Este doar vorba de o promisiune făcută comunității noastre.
  4. Dăm un minunat exemplu de virtute și verticalitate celor din jur, iar unii dintre ei se vor simți încurajați să facă la fel.
  5. Îi dăm onoare și cinste lui Dumnezeu, căci acționăm în conformitate cu sf. Evanghelie și cu poruncile lui Dumnezeu.
  6. Este un act de curaj să luăm asupra noastră Crucea lui Cristos, riscând să fim luați în derâdere de către dușmanii Bisericii sau cei ai credinței.
  7. Creăm un minunat precedent moral, o ”trambulină spre Cer”, care, respectând angajamentul nostru, ne face capabili să creștem în virtute și în sfințenie.
  8. Creăm cel mai bun fundament și antrenament în același timp pentru o relație sănătoasă cu viitorul partener și o căsnicie stabilă, durabilă și cu adevărat indisolubilă, precum ne învață sfânta Biserică că trebui să fie.

 

Cateheză despre CASTITATE

Toți tinerii din Parohia ”Sf. Maria Regina Păcii” și prietenii acestora sunt invitați să participe la ciclul de cateheze ținut de pr. Valentin Danciu ”Castitatea – protectoarea iubirii”.

În zadar se ostenesc acei preoți să lucreze cu tinerii dacă trec sub tăcere subiectul castității! Aici se află punctul nevralgic al vârstei tinereții, de aici pornesc majoritatea rănilor sufletești, aici diavolul are câmp liber de atac, aici tinerii cedează masiv și sunt victime ușoare – cât timp rămân în ignoranță și necunoaștere. ”Din necunoaștere poporul meu va pieri!” spune Domnul.

Citește în continuare Cateheză despre CASTITATE

Clubul select a sărbătorit din nou Castitatea!

30 octombrie 2016 – Sărbătoarea Castității împreună cu Clubul select al celor curați cu inima în Parohia Regina Păcii și Depunerea Angajamentului pentru Castitate sub Protecția Sfintei Filomena

Două tinere au depus Angajamentul pentru Castitate în ziua de 30 octombrie 2016, un prilej de mare bucurie nu numai pentru Clubul select al celor curați cu inima ci și pentru Întreaga Parohie!

Tinerii au demonstrat în zilele premergătoare evenimentului că sunt capabili să susțină cu entuziasm și sinceritate o campanie pro-castitate pe internet, prin care au motivat cu siguranță încă multe alte suflete tinere să aleagă drumul purității.

Concursul inedit al Argumentelor PRO-CASTITATE  a fost câștigat de Anda Oprea și Maria Proks! Felicitări și mulțumiri în numele lui Isus!

Anda le-a transmis tinerilor, printre altele:

”De decizia fiecăruia din noi depinde nu doar viitorul nostru, ci depinde și viitorul celor lângă noi. Să știți că cei mai mulți dintre noi au nevoie de încurajare să facă acest pas, au nevoie să nu se simtă singuri în acest angajament. Vă invit să fiți voi motivul pentru care cineva a luat angajamentul de a fi și de a rămâne curat până la căsătorie.”

Iar Maria Proks adaugă:

”Fericiti cei curati cu inima caci aceia vor vedea pe Dumnezeu! (Mt.5,8)
Viata, adevarul, puritatea, simplitatea, inocenta, frumusetea…intr-un cuvant castitatea. Totul incepe atunci cand ne lasam condusi de mana lui Dumnezeu si acceptam ca nu suntem noi stapanii trupurilor noastre…ele sunt temple ale Dumnezeului celui Viu; sunt asemenea unor „casute” la poarta carora asteapta Isus si bate, bate, bate…pana ce, intr-un final poate il auzim si ii raspundem, deschizandu-i incet, incet usile inimilor noastre si devenind astfel gazde pentru un oaspete ceresc. Atunci si numai atunci putem spune ca avem viata adevarata in noi si lumina lui creste in jurul nostru. Cum putem noi permite mai apoi ca intunericul si forta pacatului sa murdareasca chiar si printr-o simpla atingere aceasta lumina divina care inconjoara inima noastra, stingand-o incet, incet..pana ce mai ramane doar o mica scanteie (speranta) care in final, trista, se stinge si ea? Astfel odata deschizand portita si primind pacatul ca musafir al inimii, stralucirea si albul luminii, al puritatii, al castitatii dispar in abisul pacatului necuratiei.

De ce a devenit oare ceva absolut normal si la moda in lumea in care traim sa ne pierdem puritatea si curatia? Si ceva iesit din comun sa o acceptam si sa o imbratisam? Si de ce majoritatii tinerilor le este frica sa recunoasca ca sunt puri si frumosi asemenea unor copilasi? Pentru ca acolo unde este lumina este si intunericul care mereu va incerca sa ne amageasca in toate modurile posibile: frica, rusine sau teama, „Ce vor spune colegii, prietenii?, „Ma vor exclude din grup!”, „Voi ramane singura, fara prieteni!”, „Vor rade de mine!”…Mereu ne gandim la ce vor spune cei din jur, dar niciodata la ce spune El, adevaratul nostru prieten – Tatal Nostru – a Carui singura parere conteaza cu adevarat, restul sunt doar vorbe goale!

Multi chemati putini alesi!… Fiti si voi printre cei alesi de bunul Dumnezeu in trairea castitatii si nu o sa va para rau! Acolo unde va este comoara va este si inima! Isus va iubeste si va cheama…, toti ingerii, toti sfintii canta de bucurie psalmi de marire in inaltul Cerului! Tot Cerul va asteapta sa spuneti acel „DA” din inima in fata lui Dumnezeu,”DA, vreau sa traiesc liber/a de pacat, sa traiesc in puritate si castitate”, precum si Fecioara Maria plina de smerenie, umilinta, supunere si acceptare a spus „DA” ingerului care i-a vestit venirea pe lume a Mantuitorului!
Curaj, nu il dezamagiti pe Isus, prietenul vostru, iar numele voastre vor fi scrise in ceruri!”

 

Clubul select oct.2016

Să recunoaștem că Dumnezeu ne-a creat puri

fericitiFericiti cei curati cu inima caci aceia vor vedea pe Dumnezeu! (Mt.5,8)
Viata, adevarul, puritatea, simplitatea, inocenta, frumusetea…intr-un cuvant castitatea. Totul incepe atunci cand ne lasam condusi de mana lui Dumnezeu si acceptam ca nu suntem noi stapanii trupurilor noastre…ele sunt temple ale Dumnezeului celui Viu; sunt asemenea unor „casute” la poarta carora asteapta Isus si bate, bate, bate…pana ce, intr-un final poate il auzim si ii raspundem, deschizandu-i incet, incet usile inimilor noastre si devenind astfel gazde pentru un oaspete ceresc. Atunci si numai atunci putem spune ca avem viata adevarata in noi si lumina lui creste in jurul nostru.

Citește în continuare Să recunoaștem că Dumnezeu ne-a creat puri

Concert: Clubul select al celor curați cu inima

Concert la Biserica greco-catolică Regina Păcii din Timișoara susținut de tinerii din Clubul select al celor curați cu inima! 26 octombrie 2014. Au interpretat Alexia Hulea (pian), Carina Udriște (flaut), Leonard Agigheoleanu (vioară), Francesco Chișărău (vioară).

Profeți ai zilelor noastre

Duminică, 7 octombrie a.c., Biserica Sf. Maria Regina Păcii a sărbătorit un triplu eveniment: Sf. Maria Regina Rozariului, Rugăciunea Mondială pentru pacea Ierusalimului şi Angajamentul tinerilor pentru castitate!
 

Ei, cei puţini care au depus mărturia în faţa comunităţii, promiţând că se vor strădui să trăiască în castitate/abstinenţă sexuală până la căsătorie, sunt de fapt profeţii Bisericii de mâine, care nu va putea exista fără a fi imaculată în faţa Domnului; ei sunt în acelaşi timp profeţii tuturor tinerilor ca ei, care doresc să aibe o viaţă curată şi plăcută Domnului. Este singura replică creştină la propunerile agresive, cu tentă erotică ale culturii moderne, îmbibate în întreaga mass media seculară.

Citește în continuare Profeți ai zilelor noastre