ROADELE ȘI EFECTELE SPOVEDANIEI
Despre harurile care se primesc în sacramentul pocăinţei
I. Voi medita acum la harurile şi favorurile pe care Atotputernicul Dumnezeu le oferă celor care se mărturisesc și primesc sacramentul spovedaniei în dispoziţia cuvenită. Putem reduce aceste haruri la trei; ele coincid cu cele trei daruri în care așează Sf. Pavel „împărăţia lui Dumnezeu”: care constă în „dreptate, pace şi bucurie în Spiritul Sfânt” (Rom 14,17). Iată, așadar împărăţia făgăduită celor care „se pocăiesc” cu adevărat. (Mat 3,2):
1. Dumnezeu dăruieşte acestora „dreptate”, şi mai exact harul justificării, prin care îi justifică/achită de toate păcatele lor, făcându-i prietenii şi copiii Săi adoptivi, moştenitori ai Cerului Său. Prin acest har le dăruieşte iubirea Sa, virtuţile dumnezeiești împreună cu Darurile Spiritului Sfânt şi cu adevărata frumuseţe sufletească, care însoţește totdeauna smerita mărturisire (Sf.Augustin).