ÎNVĂŢĂTURA TRADIŢIONALĂ A BISERICII DESPRE  SACRAMENTUL SPOVEDANIEI

Cateheza actală a Bisericii despre Spovedanie are la bază învăţătura tradiţională a Bisericii despre această Sfântă Taină. Oferim aici o scurtă sinteză a principalelor adevăruri legate de sacramentul spovedaniei, aşa cum au fost ele formulate în cateheza tradiţională a Bisericii (îndeosebi înCatehismul Roman sau Tridentin, 1566), pentru a putea înţelege în continuitate cu doctrina dintotdeauna, formulările catehetice actuale ale Catehismului Bisericii Catolice (1992, art. 1422-1498) – adaptate limbajului noilor vremuri.

Canoanele despre spovedanie sunt extrase din decretul despre Spovedanie a Conciliului din Trento.

POCĂINŢA CA SACRAMENT
Spovedania este unul dintre cele şapte sacramente ale Bisericii. (Trento, DS. 1701-1702)

Cristos a transformat câteva fapte esenţiale ale vieţii în sacramente:  baia, ungerea, hrănirea, căsătoria, etc. Cunoscând slăbiciunea firii omeneşti, chiar după botez, a transformat virtutea pocăinţei în sacrament, într-un canal de har.

Pocăinţa este sacramentul reconcilierii după Botez
CANON I.–Oricine spune că în Biserica Catolică Pocăinţa nu este un adevărat şi real sacrament instituit de Cristos Domnul nostru pentru reconcilierea credincioşilor cu Dumnezeu oridecâte ori cad în păcat după botez, să fie anatema.

De ce un sacrament al iertării după Botez
Botezul iartă toate păcatele din trecut (păcatul strămoşesc şi păcatul personal) dar nu vindecă  consecinţele păcatelor, rămâne înclinaţia spre păcat. Orice creştin în acest sens este un păcătos. Spovedania iartă păcatele de după botez.

Pocăinţa este un sacrament distinct de Botez
CANON II. – Oricine confundând sacramentele, spune că botezul însuşi este sacramentul Pocăinţei, ca şi cum aceste două sacramente n-ar fi distincte, şi de aceea n-ar fi pe drept numit o a doua plută de salvare după naufragiu, să fie anatema.

Denumirile acestui sacrament dealungul veacurilor

• Sacramentul Convertirii
• Sacramentul Penitenţei/Pocăinţei
• Sacramentul Mărturisirii-Spovedaniei
• Sacramentul Împăcării-Reconcilierii-Iertării
• Sacramentul Învierii

CE ESTE UN SACRAMENT?
Sacramentul este:

Un sacrament este eficient în sine producând şi acordând harul tuturor celor ce-l vor să-l primească, – şi nu au impedimente -, prin simpla săvârşire a ritualului sacramental şi în virtutea eficienţei primite de la Isus Cristos. (ex opere operato).
     CANON X.– Oricine spune că preoţii aflaţi în păcat de moarte nu au puterea de a lega şi dezlega; sau că nu numai preoţii sunt slujitorii absolvirii ci fiecărui credincios al lui Cristos i s-a spus: „Orice veţi lega …” şi că în virtutea acestor cuvinte oricine poate dezlega păcatele, … să fie anatema.

SEMNUL SENSIBIL AL SPOVEDANIEI
Semnul este compus din: Materie (materialul) şi Formă (şablonul)

Materia Spovedaniei este formată de actele penitentului:  căinţa, propunerea, acuzarea, acceptarea penitenţei.
Forma: formula recitată de preot: “Eu te absolv de păcatele tale în Numele …” sau o altă formulă stabilită de Biserică; în ritul răsăritean formula este deprecativă.

INSTITUIREA SACRAMENTULUI POCĂINŢEI
Sacramentul Spovedaniei a fost instituit de Isus Cristos, ca Fiu al lui Dumnezeu şi Răscumpărător al tuturor oamenilor. CCC 1440-1449.
       Numai Dumnezeu are putere de a ierta păcatele. Isus, Fiul lui Dumnezeu, are pe pământ puterea de a ierta păcatele.
     Isus a dat Bisericii puterea de a ierta şi de a ţine păcatele. Isus în virtutea autorităţii sale divine, concede Apostolilor şi succesorilor lor puterea Lui de iertare a păcatelor, pentru a o exercita în Numele său. 
      In 20,21-23 Şi suflând peste ei le-a zis: „Luaţi Spirit Sfânt; cui veţi ierta păcatele vor fi iertate, şi cui nu le veţi ierta vor rămâne neiertate.”Biserica are puterea de a ierta efectiv şi real, de a şterge efectiv orice păcat, asemenea lui Cristos în viaţa pământească. Păcatele iertate de Biserică sunt cu adevărat şi imediat iertate  dinaintea lui Dumnezeu. Biserica a fost dintotdeauna conştientă că posedă puterea de a ierta păcatele, deşi în primele secole a exercitat-o cu mare severitate
     CANON III.– Oricine spune că următoarele cuvinte ale Domnului Mântuitor: “Primiţi Spiritul Sfânt, …”, nu trebuie înţelese referindu-se la puterea de iertare şi de reţinere a păcatelor în Sacramentul Pocăinţei, aşa cum le-a înţeles Biserica Catolică dintotdeauna de la început … să fie anatema.

NECESITATEA ŞI OBLIGATIVITATEA SPOVEDANIEI
CANON VI – Oricine neagă, fie  faptul că mărturisirea sacramentală a fost instituită, sau că este necesară mântuirii prin drept divin; sau spune că modul de mărturisire în secret numai preotului – pe care Biserica a practicat-o dintotdeauna încă de la începuturi – şi că o astfel de practică ar fi străină de instituirea şi porunca lui Cristos, şi este o invenţie omenească, să fie anatema.
CANON VII.– Dacă afirmă cineva că sacramentul Pocăinşei nu este necesar prin drept divin pentru iertarea păcatelor, prin mărturisirea tuturor păcatelor de moarte, a fiecăruia în parte, realizată în urma amintirii lor printr-o atentă meditaţie prealabilă, incluzând şi păcatele de moarte săvâşite în ascuns, precum şi cele care se opun ultimelor două porunci ale Decalogului, şi circumstanţele care modifică specia păcatului; ci spune că o astfel de mărturisire este utilă numai în scop instructiv pentrz consolarea penitentului, şi că în trecut era folosită numai pentru a putea permite impunerea satisfacţiei canonice, să fie anatema.

LEGEA SPOVEDANIEI
CANON VIII.– Dacă afirmă cineva că mărturisirea tuturor păcatelor, aşa cum este practicată de Biserică este imposibilă, şi că este o tradiţie omenească pe care credincioşii trebuie să o abolească; şi că nici un credincios al lui Cristos, indiferent de sex, nu este obligat să o săvârşească o dată pe an, conform constituţiei marelui Conciliu din Lateran, şi că din acest motiv, credinciosul lui Cristos trebuie să fie convins să nu se spovedeacă în timpul Postului Paştelui, să fie anatema.

ALCĂTUIREA SACRAMENTULUI POCĂINŢEI
Puterea Bisericii de a ierta păcatele se exercită sub forma unei judecăţi.
Autoritatea legislatoare (reprezetantul Bisericii, preotul), cunoscând cauza (prin mărturisire), judecă (decide dacă iartă sau nu, în funcţie de dispoziţiile legii divine şi de dispoziile penitentului), dă sentinţa (absolvirea) şi aplică eventual pedepse (canonul penitenţial).

CANON IX.– Dacă afirmă cineva că absolvirea sacramentală oferită de preot nu este un act juridic ci o simplă slujire de pronunţare şi declarare a iertării păcatelor acelora care le-au mărturisit, fiind suficientă credinţa că este absolvit, chiar dacă preotul n-ar da în mod serios absovirea ci în glumă; sau ar afirma că mărturisirea penitentului nu este necesară pentru ca preotul să-i poată da absolvirea, să fie anatema.

CANON IV.– Dacă neagă cineva că pentru iertarea întreagă şi desăvârşită a păcatelor, sunt necesare cele trei acte ale penitentului, care reprezintă materia sacramentului Pocăinţei: căinţa, mărturisirea şi satisfacţia, numite şi cele trei părţi ale pocăinţei; sau ar afirma că există numai două părţi ale pocăinţei – teama ce cuprinde sufletul cînd conştiinţa este convinsă de păcat, şi credinţa … prin care penitentul crede că păcatele îi sunt iertate prin Cristos, să fie anatema.