Fericitul VLADIMIR GHIKA – din familie de principi care a dat Moldovei și Valahiei zece domnitori

A fost nepot de domnitor, un prinț cu sânge albastru, născut la Constantinopol în familia de principi care a dat Moldovei şi Valahiei zece domnitori;  a fost primit la cele mai mari curți regale și la Vatican.
 
A fost botezat și miruit ortodox și hirotonit preot romano-catolic la vârsta de 50 de ani,  după moartea mamei sale, care era o credincioasă foarte atașată de Biserica Ortodoxă, tatăl său fiind în acea perioadă ministru plenipotențiar al României în Imperiul Otoman.
 
Întrebat fiind mai târziu, de ce s-a făcut catolic, a dat celebrul răspuns:
”Ca să fiu un ortodox mai bun.”
 
Monseniorul Vladimir Ghika – Pictura din Capela de Adorație Euharistică din Timișoara (pictor anonim)

 

Dorea să devină preot sau călugăr, însă Papa Pius al X-lea l-a sfătuit să renunțe la idee, măcar pentru o perioadă, și să se dedice apostolatului ca laic.

 
Și-a desfășurat activitatea extraordinară în toată lumea, la București, Roma, Paris, CongoTokyoSidneyBuenos Aires
Mai târziu, în glumă, papa Papa Pius al XI-lea îl va numi „marele vagabond apostolic”. Devine astfel unul din pionierii apostolatului laical.

 

Participă la serviciile sanitare în războiul balcanic din 1913 și se dedică fără frică îngrijirii bolnavilor de holeră la Zimnicea.

În 7 octombrie 1923 este sfințit preot la Paris de Cardinalul Dubois, arhiepiscopul locului; își va desfășura ministerul sacerdotal în Franța până în 1939[9].

Sfântul Scaun i-a acordat la scurt timp după hirotonire dreptul de a celebra și în ritul bizantin. Prințul Ghika a devenit astfel primul preot român biritual din Vechiul Regat.

Întors în țară, se dedică operelor de caritate și deschide primul dispensar gratuit Bethleem Mariae la București, pune bazele marelui spital și sanatoriu Sf. Vincențiu de Paul, înființând astfel primul spital gratuit din România și prima ambulanță, devenind fondatorul primei opere catolice de caritate din România.

După încheierea restaurării Catedralei Notre-Dame din Paris, cu ocazia redeschiderii și sfințirii lăcașului restaurat, în 8 decembrie 2024, Arhiepiscopul Parisului a puns în masa altarului moaștele a cinci sfinți: Fericitul Vladimir Ghika, Sfânta Madeleine-Sophie Barat, Sfânta Marie-Eugénie Milleret, Sfânta Catherine Labouré și Sfântul Charles de Foucauld, personalități ale Bisericii care au marcat viața diecezei de Paris.[17]

 
Putea să plece la Paris pe covorul roșu și să trăiască în lux absolut. A refuzat. Când rușii au adus comunismul, a ales să rămână pe străzile din București pentru a spăla bolnavii de tifos și a-i hrăni pe săraci. Recompensa? L-au arestat la 80 de ani, l-au bătut și l-au aruncat la Jilava, unde a murit în frig, pe ciment, purtând niște haine zdrențuite.”
Monseniorul Vladimir Ghika a fost un fenomen. Un om care a coborât din palatele nobiliare direct în mahalalele sărace, devenind preot catolic din dorința de a-i sluji pe cei mai năpăstuiți. A refuzat mereu privilegiile. Când regimul comunist a preluat controlul, ambasadorii străini l-au implorat să părăsească România, oferindu-i pașapoarte diplomatice. Răspunsul lui a fost: „Dacă Dumnezeu mă vrea aici, sub teroare, aici rămân!”.
 
În noiembrie 1952, la vârsta de 80 de ani, acest bătrân fragil și sfânt a fost arestat pe stradă de Securitate. L-au dus la Jilava.
Securiștii, mulți dintre ei semialfabeți, l-au supus unor interogatorii bestiale. L-au lovit, l-au dezbrăcat și l-au băgat în celule frigorifice.
În pușcărie, Prințul Ghika și-a donat frecvent rația mizerabilă de mâncare deținuților mai tineri care plângeau de foame. Îi mângâia pe muribunzi și le șoptea rugăciuni, deși el însuși era măcinat de boli. Corpul i-a cedat în 1954, stingându-se în întunericul pușcăriei. Trupul unui prinț veritabil a fost aruncat într-o groapă anonimă.
 
Aristocrația nu stă în palate, conturi bancare sau mașini scumpe, ci în curajul de a coborî în cel mai de jos noroi pentru a-l ridica pe cel căzut. Vladimir Ghika ne-a lăsat lecția că un prinț adevărat nu fuge niciodată când poporul său suferă.
 
Procesul informativ în vederea beatificării şi canonizării a început în 2002. Dosarul complet a fost înaintat la Congregația pentru Cauzele Sfinților pe 2 februarie 2012. Pe baza acestuia, după ce a avut părerea unanimă a teologilor și a Cardinalilor, Sfântul Părinte Papa Francisc a recunoscut martiriul lui Vladimir Ghika pe 27 martie 2013, făcând posibilă beatificarea pe 31 august 2013.
 
 
Surse:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *