Preot şi călugăr în Congregaţia Sf. Vincenţiu de Paul, misionar în Africa
Vârtop-Arieșeni, Jud. Bihor
5-10 sept. 2022
Mulți participanți la reculegerile părintelui Anthony se duc acolo pentru că nu mai găsesc altă cale de ieșire din impasul vieții lor, decât să apeleze la carismele lui Dumnezeu și apoi mărturisesc unanim trăirile copleșitoare în urma atingerii inimii prin Spiritul Sfânt.
Credincioșii care cred în daruri extraordinare, le vor primi iar misionarii care sunt susținuți de rugăciunile comunităților a mii de oameni din Africa, se remarcă pur și simplu printre părinții spirituali care au toate beneficiile civilizației europene.
Mamele preoților de obicei sunt cele care au stat în veghere pentru formarea vocațiilor preoțești.
Mama părintelui Anthony și-a dus copiii la Sf. Liturghie din primii ani de viața. Sf. Liturghie în India era la ora 6.00 dimineața și ei mai adormeau pe bancă. Atunci când tatăl lor a certat-o pe mama, de ce îi scoală atât de devreme pe copii, mama lui părintele a dat dovadă de o credință neabătută și nu s-a lăsat înduplecată, ducându-i în continuare la ora aceea matinală la Domnul.
Copil fiind, nici pr. Anthony nu a știut de ce trebuie să stea în biserică, dar aceasta s-a întâmplat ca mai târziu să tânjească cu mai mare ardoare după Sf. Liturghie.
“Să nu lipsiți niciodată de la Sf. Liturghie!”, ne-a spus la final.
După îmbolnăvirea tatălui său, Părintele Anthony și-a întreținut familia de la vârsta de 12 ani din muncă fizică istovitoare în mină. A fost respins de cinci Congregații religioase, când a vrut să devină preot. I-au zis că e prea slab, prea bolnăvicios, lipsit de inteligență, că nu știe să predice etc. Dar la urmă a fost numit urmașul oficial al Părintelui Joseph Bill, purtătorul steagului mișcării carismatice peste continente.
Astăzi dânsul ține reculegeri de înnoire spirituală și de vindecare, misiuni populare, precum și programe pentru tineri în diferite continente și este totodată tatăl spiritual a mii de suflete din Africa de Est, pe care îi conduce pe drumul credinței.
Urmând o anumită tematică, a ilustrat-o cu o serie de versete și întâmplări biblice din Vechiul și din Noul Testament, adăugând multe istorioare, mai mult sau mai puțin reale pentru a trage apoi concluziile. A interpretat totul cu o trăire emoțională puternică care a implicat toată audiența de 130 de persoane.
Un grup de tineri au venit să animeze cu cântări rugăciunile, deschizând inimile celor prezenți.
Timpul de după cină părintele Anthony l-a rezervat exclusiv tinerilor, pentru care poartă o grijă pastorală specială.
La final ne-a prezentat proiectele sale umanitare din Africa, în special din Kenya și Uganda, printr-o proiecție video. Am văzut copii dormind pe jos, tineri așteptându-l pe părintele Anthony ca pe un salvator, mii de oameni în rugăciune, am văzut roadele educației sale constând în vocații la preoție/seminar, am văzut abnegația dânsului în slujirea Domnului.
O istorioară impresionantă a povestit traducătorul Dan Mircea, care s-a întâmplat în timpul vizitei sale în Africa.
Dânsul picta noua biserică construită de părintele Anthony și copiii roiau în jurul său cu dorința de a lua parte într-un fel sau altul, mai mult sau mai puțin constructiv, la procesul pictural. Pe o schelă clătinătoare, cu vopsele și diluanți la îndemână, copiii ar fi putut cu ușurință să cauzeze un dezastru: fie ingerând diluant, fie zădărnicind pictura, fie căzând de pe înălțimea treptelor și a schelei pe care se cățărau necontenit. Nu au putut fi convinși în nici un chip de artist să stea la distanță, până ce nu a invocat autoritatea misionarului: “A zis pr. Anthony că copiii nu au voie aici.” Și nici un copil nu s-a mai apropiat din acel moment, ei înșiși transmițând știrea mai departe (!).
Atunci când părintele s-a pregătit cu teamă să țină o reculegere episcopilor, i-a spus un arhiepiscop: “Nu e nevoie să ne înveți cum să fim episcopi, căci știm asta; învață-ne să fim umani” – iată cheia pentru a ajunge la sufletul omului, în oricare poziție socială sau funcție eclezială s-ar afla.
Spicuiri din meditațiile părintelui Anthony, vrednice pe scris pe pereți:
“Nu e nevoie să consumi droguri sau alcool ca să-ți distrugi viața. O practică greșită a spiritualității îți poate distruge viața.”
Preot și călugăr celibatar, pr. Anthony a dat dovadă de o sensibilitate peste măsură, predilectă și uimitoare față de problemele din viața conjugală.
Către o soție indignată, al cărui bărbat își împarte iubirea cu surorile sau cu mama sa, a spus: “Atunci când el își iubește mai mult familia, te va iubi și pe tine mai mult. Altfel vei primi doar trupul lui, nu și inima lui”
Soțului îi spune: “Dacă soția ta vrea să doarmă pe brațul tău, las-o să doarmă acolo, nu o respinge!”
“Singurătatea cea mai apăsătoare înseamnă să trăiești sub același acoperiș cu două inimi diferite.”
“Atunci când te afli într-o călătorie, te poți dispensa de comunicarea cu rudele tale de sânge, dar nu de cea cu soția ta. Pentru că ea a fost incorporată în inima ta. Ea are nevoie de afecțiunea ta. Dacă uiți aceasta, viața de cuplu va fi un deșert.”
Către tinerele căsătorite: “Va veni momentul când apare alt bărbat în viața ta, care te face să gândești că soțul tău niciodată nu ți-a zâmbit așa de frumos …”
Rezervorul soțului trebuie umplut cu RESPECT iar rezervorul soției cu IUBIRE.
Toți prietenii fugeau de un om pentru că mirosea urât. L-a sfătuit un prieten să facă zilnic duș. Făcând astfel, încă fugeau prietenii. I-a zis să-și schimbe ciorapii. Nu ajuta. “Sigur ți-ai înnoit ciorapii, că tot miroase?”, întrebă prietenul. Drept dovadă omul a scos ciorapii murdari din buzunar… În mod similar, noi păstrăm amintirea păcatelor noastre ca pe niște relicve.
Se întâmplă ca Dumnezeu să te scoată din sclavie dar marca sclaviei s-o păstrezi încă pe fruntea ta. Sigiliul păcatului e încă acolo. Din Canaan putem aluneca înapoi în Egipt.
Putem cuceri teritorii și faimă în afara noastră, dar distrugem dinăuntru.
Dacă un preot se gândește că a celebrat Liturghia și nu mai este obligat să mai predice în plus, că poate să-și risipească viața cu alcool, cu prieteni, că nimeni nu îi poate interzice acestea – el nu va avea satisfacția interioară. Nu va gusta din mierea țării promise. Pentru aceasta este nevoie de muncă din greu, de recunoștință și de sacrificiu.
“Nu este altă dovadă de dragoste a lui Dumnezeu pentru tine decât Cristos răstignit pe Cruce.”
“Preotul care nu îl are pe Cristos în inima sa, nu poate da mai deoparte decât gunoaie.” Conform spuselor Sf. Toma d’Aquino: “Nu poți da mai departe decât ceea ce ai.”
“Atunci când ai spiritul urii în tine, nu poți vorbi cu o persoană în pace.”
“Tu ești cel care blochezi minunile din viața ta, nu Dumnezeu.”
Originea urii este fie iubirea, fie ura.
Este ușor să plângi cu cei care plâng. Dar cel mai dificil este să te bucuri cu cei care se bucură. Dacă nu înveți să te bucuri de succesul altora, nu vei putea crește, vei pierde în toate aspectele vieții.
“Cu cât aștepți mai mult intervenția lui Dumnezeu, cu atât mai mare va fi binecuvântarea.”
“Dacă o minune nu te ajută să-l urmezi pe Cristos, acea minune nu are nici o valoare.”
“În Europa oamenii nu au credință pentru că există multe opțiuni.” În Africa oamenii mor, dacă medicul nu îi poate ajuta.
“Omul necredincios nu știe că fundația pe care stă astăzi se destramă și mâine se va prăbuși.”
“Când ești în vinovăție, nu ești în credință.”
“Credința vine la pachet cu toate celelalte daruri.”
Isus ne spune: din cauza obstacolelor din inima ta, nu e loc pentru mine pentru că e plină de vizuinile vulpilor și vrei să fii discipol al lui Isus. Lipsesc discipolii autentici.
Când nu avem dragoste, ne amintim multe lucruri (de reproșat); cine are dragoste, uită.
“Fiecare păcat are puterea de a bloca o binecuvântare în viața ta.”
“Fiecare învățătură din Biblie este un avertisment pentru noi, o palmă dată în avans pe obrazul tău: Nu fă asta! Toate cărțile din Biblie mă avertizează, să nu sparg vasul de lut.”
Plăcerea păcatului fură bucuria din inimă.
Atunci când oamenii vin la credință, încep să-și respecte trupul.
Sunt patru uși prin care intră Satana în viețile noastre:
- Păcatele necăite
- Rănile nevindecate ale inimii
- Convingerile greșite
- Păcatele neiertate
Cele 10 porunci sunt ca o radiografie. În ziua de astăzi nu ne mai trebuie porunci, căci ne ghidează tehnologia.
“Fiecare convertire este o vocație pentru o nouă misiune. Căința este un exod, o ieșire din sclavie.”
“Femeia care a avortat a putut îndepărta copilul cel din pântece dar nu și cel din minte.”
“Din moment ce îl ai pe Isus care îți ridică păcatele, de ce să mori în păcat?”
“Vinovăția nu salvează, doar căința.”
“Doar oaia pierdută a primit harul de a sta pe umerii Lui.”
“Dumnezeu iubește mai mult pe păcătoși decât pe sfinți!”
“Dacă păstrezi tăcerea în amărăciune, n-o să aducă nimic bun nimănui.” Durerea și amărăciunea duc la neiertare.
“La sfârșitul oricărei plăceri urmează foametea.”
“Dacă pleci din casa părintească ca să te bucuri de libertate, vei ajunge treptat sclavul porcilor.”
Traducerea corectă din parabola Fiului risipitor este “vițelul îngrășat” – nu “cel gras”, deci tatăl fiului risipitor a pregătit îndelung întoarcerea fiului său.
“Păcatele noastre ne ucid pe dinăuntrul nostru.”
“Într-o zi mana va dispărea în pământul promis. De aceea să muncești din greu.”
“Dezleagă-l pe Lazăr și lasă-l să plece.”
“Dacă te concentrezi pe ceilalți, n-o să te vindeci niciodată.”
“Confesionalul este spitalul Bisericii Catolice.”
“Atunci când îți faci datoria față de Biserică, familia și viața ta vor fi binecuvântate.”
“Cea mai mare găină s-o dai la Biserică.”
“Chiar și un grup de rugăciune poate opri credința noastră.”
“Credința trebuie să treacă peste analizele medicale. Privește dincolo de ele.”
Astfel ne-a vorbit părintele Anthony, încât fiecare dintre noi a crezut cu tărie că i-a citit spiritul și vorbește cu siguranță despre el. Și despre mine a vorbit și atunci când am încercat, în naivitatea mea, să vorbesc cu el, părea că nu știe nimic… nici un părinte spiritual nu ne-a putut spune lucruri atât de intime despre noi.
Și am întrezărit mai mult ca niciodată profunzimea amețitoare a Sfintei Scripturi – Cuvântul-sabie al celor două tăișuri care era să ne sfâșie sufletul.
Fie ca Biserica Sfântă Catolică din România să se aventureze pe urmele Spiritului Sfânt pentru a se împărtăși cu carismele Lui, să-și asume inefabilul credinței și să-i lase loc lui Dumnezeu pentru surprize.
Dacă acestea pot fi înșelătoare pentru rațiunea noastră măruntă, asta nu înseamnă că sunt de subestimat sau că nu au fost special pregătite din veșnicie pentru noi de către Dumnezeu. Nu înseamnă că Spiritul Sfânt nu trebuie chemat cu insistență, fără zăbavă, întru umilință și abnegație și cu asumarea riscului că nu-l vom putea recunoaște la timpul potrivit.
Pentru misiunea noastră de acasă, Părintele Anthony ne-a dat următorul îndemn:
“Mergeți la casele voastre. Fiți mâna dreaptă a parohului vostru! Dăruiți Bisericii ceea ce aveți mai bun în voi! Răspândiți Cuvântul, fiți martorii iubirii lui Dumnezeu pe acest pământ. Atunci și copiii voștri se vor întoarce înapoi în casa părintească.”
Au curs lacrimi, s-au auzit hohote de plâns, inimile s-au topit după două zile de meditații, bucuria era explozivă mai ales în Capela spontan amenajată.
A fost ceasul și timpul lui Dumnezeu pentru cei care au participat. Lui Dumnezeu și părintelui Anthony și tuturor misionarilor Spiritului Sfânt care au curajul să creadă dincolo de limitele rațiunii, recunoștința veșnică!
Laudă și glorie fie lui Dumnezeu în veci!
A consemnat: Gerda Chișărău
