A fost nepot de domnitor, un prinț cu sânge albastru, născut la Constantinopol în familia de principi care a dat Moldovei şi Valahiei zece domnitori; a fost primit la cele mai mari curți regale și la Vatican.
A fost botezat și miruit ortodox și hirotonit preot romano-catolic la vârsta de 50 de ani, după moartea mamei sale, care era o credincioasă foarte atașată de Biserica Ortodoxă, tatăl său fiind în acea perioadă ministru plenipotențiar al României în Imperiul Otoman.
Întrebat fiind mai târziu, de ce s-a făcut catolic, a dat celebrul răspuns:
”Ca să fiu un ortodox mai bun.”
Dorea să devină preot sau călugăr, însă Papa Pius al X-lea l-a sfătuit să renunțe la idee, măcar pentru o perioadă, și să se dedice apostolatului ca laic.
Și-a desfășurat activitatea extraordinară în toată lumea, la București, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires…
Mai târziu, în glumă, papa Papa Pius al XI-lea îl va numi „marele vagabond apostolic”. Devine astfel unul din pionierii apostolatului laical.
Carlo participa zilnic la Liturghie, petrecea mult timp în adorarea euharistică și considera Euharistia „autostrada spre cer”. Era profund devotat Mariei, recita zilnic Rozariul și se consacrase de mai multe ori ocrotirii ei.