Sf. Anton de Padova își demonstrează generozitatea de sărbătoarea lui

Sf. Anton de Padova

Cine nu a făcut încă cunoștință cu Sf. Anton, să ia aminte. Parohia Greco-Catolică Regina Păcii îl cinstește special în fiecare marți, încă de la începutul înființării ei. Cu o zi înainte de sărbătoarea lui din 13 iunie , anul acesta 2026 ne-a copleșit cu donații neobișnuite atât la Parohie cât și la Asociația Darul Vieții – cu câte 500 euro fiecare, de la donatori diferiți , fix vineri, 12 iunie ambele, plus a adus – tot vineri – o sumedenie de alimente pentru săracii Parohiei, de care au beneficiat cca 8 familii/persoane! Mulțumim donatorilor, Domnul să-i răsplătească și mai ales Sf. Anton, marele făcător de minuni!

Eu personal îmi pierdusem verigheta iarna aceasta pentru vreo două luni de zile în care m-am tot rugat lui Sf. Anton să mi-o găsească. Am regăsit-o într-o zi de marți într-o mănușă!
 
Altădată pierdusem cheile de la Casa Mater Misericordiae într-un moment când venea o vizită foarte importantă și nu aveam altă alternativă de a deschide ușile de acolo. Mi-am dat seama abia după o zi  după ce o pierdusem, și am început să-l implor pe Sf. Anton să mă ajute. Mă gândeam că prima dată trebuie să încep să caut în mașină, oprindu-mă în fața Bisericii.
Aplecându-mă să verific podelele din mașină, îmi bate Cristina Negru, Dumnezeu s-o ierte, plecată la Domnul între timp, cu degetul în geam, îmi flutură cheile (mele!!!) și mă întreabă dacă știu cumva pe cineva care a pierdut niște chei!! Le găsise așezate pe balustrada treptelor Bisericii…
 
Mare sfânt ești, Sfinte Antoane de Padova! Roagă-te în continuare pentru noi și nu ne lăsa, chiar dacă noi mai uităm de tine !
 
Gerda Chișărău
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *