Propria moarte

PROPRIA MOARTE

Venerabilul Luis de Granada – Carte de rugăciune şi meditaţie (1566)
Meditaţii nocturne- Smerita cunoaştere de sine

MEDITAŢII PENTRU NOPŢILE DE MIERCURI
PRIMA PARTE

Miercuri noaptea, după semnul sfintei cruci şi având făcută deja pregătirea indicată mai sus, te vei gândi la trecerea dincolo, adică la moarte. Aceasta este una dintre cele mai utile reflexii pe care o poate face creştinul pentru a dobândi adevărata înţelepciune, pentru a se îndepărta de păcat şi pentru a începe din timp să se pregătească pentru ceasul morţii.

Pentru ca această cugetare să fie utilă cu adevărat, trebuie să-I ceri Domnului să-ţi dea să simţi ceva din ce se petrece în această ultimă bătălie, pentru ca de aici înainte să-ţi organizezi toate ale tale şi întreaga viaţă în felul în care vei voii în acel moment să fi trăit.
     Iar pentru a putea simţi mai bine ceva din toate acestea, nu te gândi le ele ca la ceva din viitor ci ca realitate deja prezentă, nici ca la ceva străin ţie ci priveşte-ţi propria trecere dincolo imaginându-ţi că eşti pe pat, că medicii au plecat deja fără intenţia de a se mai întoarce şi înţelegând că urmează să mori.

1. Acum gândeşte-te, mai întâi cât de incert este ceasul în care te va răpi moartea. Nu şti nici data, nici locul, nici în ce dispoziţie te va găsi. Şti numai că vei muri! Toate celelalte sunt nesigure, şi de obicei se întâmplă să vină această oră în timpul în care omul este cel mai neîngrijit şi a uitat cu totul de ea.

2. În al doilea rând gândeşte-te la despărţirea care va avea loc cu această ocazie: te vei despărţi nu numai de toate cele pe care le iubeşti pe lume, ci şi sufletul se va despărţi de trupul tău – însoţire atât de veche şi atât de iubită. Dacă exilul din propria patrie şi din mediul în care omul a crescut este considerat un lucru foarte rău, deşi exilatul îşi poate duce cu sine tot ce iubeşte, oare cu cât mai mare va fi durerea exilării totale de toate lucrurile: de casă, de proprietate, de prieteni, de tată, de mamă, de copii, de lumina şi de aerul pe care-l respirăm toţi, şi în sfârşit de toate! Dacă boul răcneşte cu atâta jale când este despărţit de celălalt bou alături de care a dus osneneala aratului, cum va răcnii inima ta când te vor despărţi de toţi aceia în compania cărora ai dus pe umeri jugul şi sarcinile vieţii acesteia?

3. Cugetă de asemenea la angoasa omului când, întins pe patul morţii îşi imaginează ce urmează să se petreacă cu trupul şi cu sufletul său după moarte. Căci despre trup ştie deja că, oricât de cinstit ar fi fost, nu-i poate reveni altă soartă mai bună decât un sicriu lung de şapte picioare, aşezat alături de ceilalţi morţi. Iar despre suflet nu ştie cu certitudine ce va fi, nici soarta ce o va avea. Căci deşi speranţa îndurării dumnezeieşti îl întăreşte, gândul la păcatele lui îl descumpăneşte. Se alătură de asemenea acestui gând măreţia dreptăţii lui Dumnezeu şi adâncimea judecăţilor Lui, care de multe ori îşi încrucişează braţele şi schimbă soartele oamenilor. Tâlharul urcă de pe cruce în paradis iar Iuda cade din culmea Apostolatului. Manase găsi loc de penitenţă după atât de multe grozăvii iar Solomon nu ştim dacă a mai aflat pocăinţă după ce a fost hărăzit cu atâtea virtuţi. Aceasta este una dintre cele mai mari angoase care se pătimesc aici: a şti că există glorie sau chin pentru totdeauna, a fi atât de aproape atât de una cât şi de celălaltă posibilitate şi a nu şti care dintre aceste două soarte – atât de inegale – va fi decisă pentru tine.

4. Dincolo de această durere sufletească umează alta, nu mai mică, cea a socotelii care aici va trebui să o dai. Socoteală aşa de importantă că îi face să tremure chiar şi pe cei mai întăriţi. Despre Arsenie se scrie că, fiind aproape de moarte, începu  a se teme. Şi cum ucenicii îi ziceau: “Părinte, chiar şi ţie ţi-e frică acum?” Le-a răspuns: “Fiilor, teama aceasta nu-i nouă în mine, că am trăit totdeauna cu ea”!  Aici, aşadar, i se reprezintă omului toate păcatele vieţii trecute ca un regiment de cavaleri duşmani ce vin peste el. Păcatele mai mari şi acelea în care a gustat cea mai mare plăcere i se reprezintă mai vii şi sunt cauza celor mai mari temeri. Aici vine în memorie virgina dezonorată, avansurile făcute femeii căsătorite, săracul despuiat sau maltratat, aproapele scandalizat. Aici v-a vorbi împotriva mea, nu sângele lui Abel, ci sângele lui Cristos, pe care eu l-am vărsat şi l-am prădat când pe aproapele l-am scandalizat. Şi dacă acest proces se va judeca după legea care zice: “Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte şi rană pentru rană!”, la ce ar putea să se aştepte cel care a îndrăznit să piardă un suflet? Oh cât de amară este aici amintirea plăcerii din trecut, care în altă vreme părea atât de dulce! Cu siguranţă avea multă dreptate Înţeleptul zicând: “Nu te uita la vin când e auriu şi când îi străluceşte culoarea în pahar, pentru că deşi la băutură pare bun, la sfârşit muşcă precum un şarpe şi îşi varsă otrava ca basilicul”. Oh, dacă ar şti oamenii cât este de mare acest adevăr! Ca muşcătura cobrei, aşa va durea atunci memoria plăcerii din trecut? Aceasta va fi drojdia băuturii otrăvitoare a duşmanului; aceasta sunt mizeriile din potirul Babilonului, aurit pe dinafarăt.

Aici omul mizerabil, văzându-se înconjurat de atât de mulţi acuzatori, începe să fie copleşit de frică gândindu-se la mersul acestei judecăţi. Şi aşa zice în inima lui: Mizerabilul de mine, cât de înşelat am trăit şi pe ce căi am mai umblat! Ce va fi de mine acum la judecata asta? Dacă Sfântul Pavel zice că omul va culege ceea ce a semănat, eu  – care n-am semănat nimic altceva decât faptele trupului -, ce pot aştepta să culeg de la semănătura aceasta decât putreziciune? Dacă Sf. Ioan zice în Apocalipsă că în cetatea supremă – toată aur curat -, nu va intra nimic necurat, ce poate să aştepte cel care a avut o inimă şi o viaţă aşa de necurată? Oh, ce proastă afacere este afacerea păcatului, căci ceea ce părea odată a duce la mare prosperitate, iată că se plăteşte acum cu un tribut aşa de mare!

5. După aceasta urmează [administrarea] sacramentelor spovedaniei şi împărtăşaniei şi ungerea de pe urmă, singurul ajutor cu care ne poate sprijini Biserica în acea ultimă osteneală.

Aici, cu privire la acest argument (precum şi la celelalte) trebuie să reflectezi la amărăciunile şi suferinţele sufleteşti pe care le suferă omul din pricină că a trăit rău şi cât de mult îşi doreşte să fi umblat în viaţă pe altă cale. Se gândeşteşi la ce fel de viaţă ar avea dacă i s-ar da acum timpul necesar pentru asta. Închipuieşte-ţi cum se mai străduieşte să-l cheme pe Dumnezeu dar durerile şi graba bolii de a ajunge la capăt abia îi vor lăsa o clipă pentru aşa ceva.

6. Cercetează de asemenea manifestările de pe urmă ale bolii, care sunt ca nişte mesageri ai morţii, înspăimântători şi de temut: pieptul bate prea des, vocea scade, picioarele se înmoaie, genunchii îngheaţă, nările decin nemişcate, ochii se adâncesc, chipul păleşte, limba se împleticeşte şi în sfârşit în marea grabă a sufletului care pleacă, toate simţurile îşi pierd puterea şi energia. Dar aici, mai presus aceastea – sufletul pătimeşte acum cele mai mari chinuri: se zbate şi agonizează, în parte din pricina ieşirii şi în parte de frica socotelii de dat care-l aşteaptă. Aşa cum e firesc, sufletul refuză să iasă din trupul pe care-l iubeşte şi ar vrea să rămână cu el, şi dincolo de asta îi e tare frică de răspunsul pe care trebuie să-l dea la judecată.

7. Odată ieşit sufletul din trup, mai rămân numai două căi de urmat în meditaţia aceasta, să-ţi însoţeşti trupul până la îngropare sau să mergi pe urmele sufletului tău până la verdictul ce se da în cazul lui. Urmează să cugeţi la ce se va petrece în fiecare dintre aceste două părţi. Priveşte, mai întâi trupul şi starea în care rămâne după ce este părăsit de sufletul său, cum arată veşmintele curate pregătite pentru îngropare şi cu câtă grabă este scos pentru ultima oară din casă. Vezi cum te pun în mormânt şi tot ce se petrece acolo: trasul clopotelor, întrebările tuturor despre cine a murit, slujbele şi cântecele dureroase ale bisericii, însoţirea şi sentimentele prietenilor şi în sfârşit toate detaliile de până la lăsarea trupului în mormânt, locul unde va rămâne îngropat – în pământul uitării definitive. Ştiind cât de schimbător e cursul lucrurilor omeneşti, s-ar putea întâmpla să vină o vreme în care deasupra mormântului tău se va construi o clădire, oricât de special fusese amenajat iniţial, şi vor lua din pământul în care ai fost pus ca să facă un perete. Şi astfel redevenit ţărână, va putea ajunge sărmanul tău trup o cărămidă de chirpici, deşi acum poate că este cel mai nobil şi mai hărăzit de pe lume. Spune-mi, câte corpuri de regi şi de împăraţi au reuşit să scape de această „demnitate” ?

8. După ce ai lăsat trupul în mormânt, mergi pe urmele sufletului şi priveşte calea pe care o va lua prin tărâmul nou de dincolo. Ce se va întâmpla în cele din urmă cu el şi în ce fel va fi judecat. Imaginează-ţi că eşti deja prezent la judecata aceea şi că întreaga curte cerească aşteaptă sentinţa finală. Cum se va face bilanţul final, încărcarea şi descărcarea a tot ce s-a primit, până la ultimul bănuţ. Cum se cere socoteală de viaţă, de proprietate, de familie, de inspiraţiile lui Dumnezeu, de harurile prin care ai fost întărit ca să trăieşti bine şi mai presus de toate, de sângele lui Cristos şi de uzul Sacramentelor Sale. Fiecare este judecat aici potrivit răspunsului pe care îl va da când va fi întrebat cum s-a folosit de cele primite.

 

Odată terminată meditaţia, continuă cu rugăciunea de mulţumire, de cerere, etc.