Cateheza de padre Pablo
     27 august 2026

 Ave Maria!

„Dragi frați, apostolii i-au spus lui Isus :„Doamne, învață-ne să ne rugăm” (Lc 11,1). Pentru că rugăciunea nu este o recitare sau ceva de făcut, ci o relație de cunoaștere și de iubire cu Tatăl, care trebuie trăită.

+ Dragi frați, tema întregii Evanghelii și a întregii Revelații, scopul vieții noastre și țelul întregii istorii este reîntoarcerea omului ca fiu, la Tatăl. Punctul culminant al Planului veşnic al lui Dumnezeu este să trăim pentru Tatăl și cu Isus în Tatăl, să devenim gloria și triumful Iubirii Tatălui! Este deja timpul să trecem de la spiritul de slujitori la cel de fii și fiice, de la frică sau interes la încredere și iubire. De aceea, Luisa spune: „Îmi pare că a trăi în Dumnezeu este tocmai a simți Paternitatea Divină și a ne simți fii și fiice ale Ființei Supreme… Tocmai asta înseamnă a trăi în Voința Divină: a dobândi dreptul de a fi fii și fiice… a dobândi de la Dumnezeu supremația, autoritatea, dreptul de Tată. Doar Ea le poate uni și poate forma o singură viață. (20.1.1935)

Viața noastră este luminată de Rugăciunea Domnească Tatăl nostru, în care putem înțelege misterul umanității. Rugăciunea Tatăl nostru rezumă întreaga Evanghelie. Viața noastră și istoria umanității sunt, în esență, o călătorie a fiului risipitor care se reîntoarce la Casa Tatălui. În ea, acel fiu – care era Adam și este şi întreaga omenire – era fericit, era bogat, nu avea nevoie de nimic; pentru el nu exista ignoranță, slăbiciune, frică, suferință, moarte. Aceasta este credința. Căderea lui a fost păcatul, întorcându-i spatele lui Dumnezeu Tatăl lui, preferând propria voință în locul Voinței lui Dumnezeu, care i-a dat viață și totul. Apoi, Dumnezeu însuși, Tatăl infinit de bun, când a sosit „împlinirea timpului”, i-a venit în întȃmpinare să-l îmbrățișeze și să-l mântuiască, cu brațele deschise ale lui Cristos pe Cruce. Și ne-a învățat să ne rugăm, rugăciunea Sa, adică noua atitudine a inimii față de Dumnezeu, noua relație de încredere și de iubire față de Tatăl, nu de slujitori, ci aceea de fii iubiți. Așadar, „Tatăl nostru” – Cine şi ce vorbește? Cine este Fiul – Cu ce ​​vorbește? Cu gura Sa? Cu mintea? Da, dar mai ales cu inima – Căci „nimeni nu-L cunoaște pe Fiul decât Tatăl, nici cine este Tatăl decât Fiul și oricine căruia Fiul vrea să-L descopere” (Luca 10, 22) – Și Tatăl nu este doar un obiect al cunoașterii, ci al experienței vii, experiența iubirii. Din acest motiv, Duhul exclamă, strigă în inimile noastre: „Ava, Tată!” (Romani 8,15). Care ești în ceruri – Nu doar în Ceruri, ci și pe pământ și pretutindeni și întotdeauna, Tu care dai viață fiecărei bătăi a fiecărei inimi, Tu care aprinzi fiecare gând în fiecare minte, aşa cum aprinzi de lumină soarele în fiecare dimineață și toate stelele în fiecare seară, așa cum îngrijești fiecare frunză a fiecărei plante și fiecare ființă a Creației Tale în vederea scopului final pe care l-ai pregătit… Dar mai presus de toate, slava Ta este să locuiești în inima și în spiritul fiecăruia dintre fiii Tăi: acestea sunt „cerurile” Tale. Sfințească-se Numele Tău – Dar Numele Tău chiar este Sfânt în sine, așa cum a proclamat Fecioara în Magnificat.                                                                          Dar a spune asta înseamnă a exprima o mare dorință: ca Numele Tău de Tată să fie recunoscut, să fie onorat și glorificat, ca să Te simți „împlinit” ca Tată în fiecare dintre fiii Tăi, ca fiecare flu să fie mândria, satisfacția și slava Ta! Vie Împărăția Ta – Ce este Împărăția Ta? „Împărăția lui Dumnezeu nu înseamnă mâncare și băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14,17). Da, este în regulă, dar aceste lucruri sunt rodul a altceva: domnia ta este ca Voia Ta să se realizeze în creaturile tale – Dar de ce invocăm ca Ea să vină? De ce să nu spunem să „mergem” la Ea? Pentru că încă trebuie să se realizeze aici, pe pământ, deoarece în Cer este deja realizată. Deci Împărăția Ta este ca Voia Ta să se facă pe pământ, așa cum este Ea în Cer – Dar aceasta este mult mai mult decât ca noi să împlinim lucrurile pe care ni le poruncești, ceea ce Tu vrei: este a cere ca ceea ce Voia Ta este pentru Tine, așa să fie și pentru noi; precum este pentru Tatăl, așa să fie și pentru fii. – Și care este pentru Tine, o, Tată, adorabila Ta Voință? Voința Ta, aceeaşi și unica Voință a celor trei Persoane Divine, este ca „Inima” Ta care pulsează de Iubire, căci Îți este de ajuns să vrei ca să și faci, este ca „izvorul” Vieții Preasfintei Treimi. Exact acest lucru vrei Tu să fie și pentru fiii Tăi. Tocmai asta vrei Tu să fie și pentru copiii Tăi. Dă-ne nouă astăzi pâinea noastră cea de toate zilele –

Care este pâinea de care avem nevoie? Isus ne-a vorbit despre pâinea din Cer. Toată pâinea vine de la Tine, o, Tată: pâinea materială și tot ceea ce, prin Voința Ta, servește la susținerea vieții noastre, dar Isus Însuși este Pâinea vie coborâtă din Cer, prezentă în Euharistie, și El ne dă pâinea Sa, cea despre care a spus: „Eu am o mâncare pe care voi n-o cunoașteți… Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis” (In 4, 32-33) – Toată pâinea este din Cer, pentru că toată pâinea și tot lucrul bun vine de la Tine, o, Tată, pentru a ne duce la Tine. Dar dacă nu o recunoaștem ca pâinea Cerului, ci doar ca pâinea pământului, ea ne aduce înapoi la noi înșine și la pământ. Atunci nu servește la” a face comuniune” cu Tine, nu servește la a ne uni cu Tine. Iartă-ne nouă datoriile noastre – Nu doar păcatele, neascultările și jignirile noastre, ci și aceste nedreptăți față de Tine, care sunt datorii de recunoștință, adorație, gratitudine, generozitate, iubire – Nu suntem în stare să umplem aceste goluri, să acoperim datoriile noastre şi apelăm la Milostivirea Ta – Isus este cel care îți cere aceasta de fiecare dată, împreună cu noi; dar Isus adaugă:

Precum noi iertăm greșiților noștri – El este Om cu noi, dar este Dumnezeu cu Tine, și în acest sens, aceste cuvinte sunt rostite de Voi, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt: „ca Noi”, un  singur „Noi” cu „N” majusculă, pentru că modelul iertării Voastre nu poate fi modul nostru de a ierta, ci dimpotrivă, iertarea Voastră trebuie să fie modelul pentru iertarea noastră, pentru ca iertarea noastră să fie dreaptă – Pentru aceasta, Isus ne pune aceste cuvinte în gură, pentru ca astfel să învățăm să iertăm ca Voi și împreună cu Voi, cu propria Voastră iertare. Și nu ne duce pe noi în ispită.

– Da, Tată, ar fi bine să nu fie nevoie, Tu, care ești „credincios, nu permite să fim ispitiți peste puterile noastre, ci împreună cu ispita dă-ne și calea de ieșire şi puterea ca s-o putem răbda” (cf. 1 Corinteni 10,13). –

Nimeni nu poate fi ispitit de Dumnezeu, pentru că Tu nu poți fi ispitit de rău și Tu nu ispitești pe nimeni să facă rău. (cf. Iacov 1,13-15). –

De aceea, cerându-Ți să nu ne duci în ispită (adică să ne provoci) sau înaintea ispititorului, repetăm ​​rugămintea lui Isus în Ghetsimani: „Ava, Tată, dacă este cu putință, îndepărtează potirul acesta de la Mine!” Și nu este vorba, așa cum se face acum, să se spună denaturȃnd sensul rugăciunii, „nu ne lăsa în ispită”: aceasta este o frică omenească, pentru că omul este cel care Îl abandonează pe Dumnezeu, nu Dumnezeu este cel care Îl abandonează pe om, așa cum Tu Însuți ai spus:

„Niciodată nu Te voi lăsa, nici nu Te voi abandona” (Evrei 13, 5). De aceea, „eliberează-ne de cel rău”, de orice rău, de tot ce se opune Voinței Tale, de tot ce ne separă și ne îndepărtează de Tine, de făuritorul a tot răul, de cel viclean. Amin! Și acum putem înțelege că Isus, învățându-ne rugăciunea Sa către Tatăl, a vrut să ne învețe nu doar o rugăciune, cuvinte, concepte, ci mai presus de toate un spirit, Duhul Său filial, relația Sa de încredere, de intimitate, de iubire față de Tatăl, de apartenență reciprocă și dăruire totală reciprocă de sine. A vrut să o împărtășească cu noi, vrea să o trăiască prin noi și în noi. A vrut să ne dea fiecăruia dintre noi locul pe care El Însuși îl ocupă ca Fiu în Inima Tatălui. A vrut cu această rugăciune, să punem în inimile noastre tot ce are Tatăl în Inima Sa și să intrăm în comuniune cu El.

De aceea, Tatăl nostru exprimă în prima parte dorința noastră pentru tot ce are Tatăl („Numele Tău”, „Împărăția Ta”, „Voia Ta”) și în a doua parte nevoia noastră („pâinea noastră”, „greşelile noastre”, „nu ne conduce”, „eliberează-ne”). Dumnezeu este simplu și este un singur Dumnezeu în trei persoane. Astfel, diferitele fraze ale Rugăciunii Tatăl nostru exprimă în realitate o singură cerere – care, atunci când este rostită de Isus, este și o promisiune – un singur fapt cu consecințe.

După cum a spus El: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte vi se vor da pe deasupra”. Din moment ce este o promisiune, amânăm oare totul până după moarte, în viața de apoi? Dar atunci, de ce spunem „să vină” și nu „să mergem”? De ce spunem că se face „pe pământ” întocmai cum este în Cer, în acel mod? Pe scurt, cerem ca Tatăl și fiii să aibă aceeași și unică Voință: acesta este rezumatul Rugăciunii Tatăl nostru și al fiecărei rugăciuni adevărate. Pentru ca El să ne dea Voința Sa, noi trebuie să i-o dăm pe a noastră, în sensul de a nu da niciodată viață voinței noastre umane, ci de a-i cere ca tot ce facem sau experimentăm să nu fie doar ceea ce vrea El, ci să fie şi însuflețit de Voința Sa, care, fiind Viața Sa, să devină viața noastră.  

Atunci fiul risipitor va fi din nou în Casa Tatălui, în Voința unică a celor trei Persoane Divine, care formează Viața și fericirea Lor. Atunci va fi din nou „în ordinea, la locul lui și pentru scopul pentru care Dumnezeu l-a creat”. Atunci va fi din nou bogat, fericit și sfânt. Va fi din nou „după asemănarea” cu Creatorul și Tatăl lui. Tatăl Divin va fi onorat și glorificat de fiii Săi, care vor simți și vor trăi ca atare, când va veni Împărăția Sa: „sfințească-se (de noi) Numele Tău”. Și în ce constă Împărăția Sa? Fie ca Voința Sa să fie pentru noi ceea ce este pentru El: izvorul vieții, al faptelor și al oricărui bine și fericire. Fie ca Voinţa Sa să fie pentru noi ceea ce este pentru Isus: Pâinea, hrana pe care n-am cunoscut-o, așa cum le-a spus ucenicilor săi în episodul femeii samaritene. Nici nu dorim, nici nu iubim ceea ce nu cunoaștem.

Așadar, totul începe cu cunoașterea adevărurilor minunate care ne sunt prezentate în Scrierile actualei „Slujitoare a lui Dumnezeu” Luisa Piccarreta, mica Fiică a Voinței Divine.

Isus îi spune: „Și când «Fiat Voluntas Tua»-al Meu se va împlini «precum în Cer, așa și pe pământ», atunci va veni împlinirea deplină a celei de-a doua părți a «rugăciunii Tatăl nostru», adică «Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi»… «Pâinea Voinței Tale dă-ne-o nouă, ca să putem respinge toate ispitele și, prin virtutea acestei pâini, să ne elibereze de orice rău. Amin.»” (Vol. 15, 2 mai 1923).  Între timp, trăim fazele decisive ale unei drame, ale luptei apocaliptice dintre «Împărăție contra împărăție». Suntem spectatori, actori și, de asemenea, obiectul disputei. Este momentul luării Deciziei! «Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni», a spus Domnul. Sau Dumnezeu, sau propriul eu. « Va fi iubirea de Dumnezeu dusă până la disprețul de sine, ori va fi iubirea de sine dusă până la disprețul de Dumnezeu”, cum a spus Ioan Paul al II-lea. Va fi Voinţa lui Dumnezeu care biruiește (dacă vrem) ori va fi voinţa noastră care pierde, atunci când voim să o facem pe a noastră, excluzând-o pe cea Divină… Dacă permitem Voinței lui Dumnezeu să triumfe în noi, și noi vom triumfa împreună cu El; dacă permitem propriei noastre voințe să devină covȃrşitoare, pierdem și noi odată cu El. „Tată, dacă este posibil, depărtează paharul acesta de la Mine; totuși, nu voia Mea, ci a Ta să se facă!”

Și Isus a murit pe Cruce pentru a exprima în Sine și a distruge această opoziție. Două grinzi încrucișate, două trunchiuri… simbolizează acei doi copaci reali și simbolici ai Paradisului: copacul „Vieții” și copacul „cunoașterii binelui și răului”. Primul, stâlpul vertical, simbolizează Voința lui Dumnezeu, unind Cerul cu pământul; al doilea, stâlpul orizontal, simbolizează voința umană, care, atunci când se pune de-a curmezişul, spunând „nu vreau”, creează crucea, durerea reciprocă, moartea!

Aceasta este cauza întregii dureri care inundă lumea mai mult ca niciodată. Ce Mister extraordinar! Dumnezeu a vrut să creeze omul doar din şi pentru iubire, pentru ca el să fie fiul Său, moștenitorul Său, interlocutorul Său; să-l facă un mic dumnezeu creat, un alt El Însuși, pentru că El, care este Tatăl, vrea să aibă fiii Săi! Acest Mister, spune Sfântul Paul, este „Misterul Voinţei Sale” (Efeseni 1, 9).

Traducere: Adriana Suciu