CEI TREI SFINȚI ARHANGHEI MIHAIL, GABRIEL ȘI RAFAEL
Maria Valtorta, „Caiete din 1945 până în 1950”
21 decembrie.
(De la Padre Pablo)

O! Părinte! Nu știu dacă ați observat că în momentul Sfintei Împărtășanii mi-era greu să vă urmăresc, pentru că eram… deja în altă parte, hotărâtă să privesc în sus, de unde-mi venea o chemare plină de bucurie, de o bucurie de nedescris, în comparaţie cu vorbele omenești. Trebuia să fac un efort să mă desprind de acolo pentru a-ți răspunde… După aceea, printre tresăriri de bucurie, valuri de o fericire sfȃntă tot mai cuprinzătoare, mi s-a luminat tot mai mult supranaturalul meu și am văzut adevărurile și frumusețile tărâmului spiritual. Am văzut albastrul orbitor al pajiștilor cerești… Este deja ceea ce duce la fericire, chiar dacă a rămas singură, această priveliște a întinderilor cerești inundate de lumina pe care nicio comparație nu o poate explica, este lumina Paradisului.

Observ că întinderile Împărăţiei cereşti deşi îmi apăreau mult mai sus decât cerul eteric obișnuit, totuși îmi erau extrem de deslușite, ca și cum n-ar fi fost mai departe de acoperișuri; și întotdeauna când contemplu Paradisul am această senzație de infinită depărtare de pământ și aceea de a fi eu cea transportată dincolo de atmosfera terestră pentru a fi apropiată de Cerul paradisiac, ca să pot vedea bine. Pe scurt, mă simt smulsă de pe pământ și dusă acolo sus, departe. Nu în Paradis, care este și mai în înălţime, ci acolo unde creația este deja departe, chiar și cu stelele și planetele ei. Am senzația că îngenunchez cu sufletul meu și aș face-o chiar şi fizic dacă o rămășiță de rațiune vigilentă nu m-ar împiedica să dezvălui ceea ce se întâmplă şi ce simt în mine. Dar cu sufletul meu mă prosternez pentru că simt că sunt în prezența a ceva mult superior omului, ceva ce trebuie venerat chiar dacă sunt pur și simplu doar lumină și albastru nelimitate.
Dintr-un loc aflat între nord și est, vin spre mine cu un mers regal și foarte demn, trei siluete splendide, mergând ca niște simpli muritori peste câmpurile de safire. Totuși, nu au nicio aroganță. Dimpotrivă. Merg libere, fără a-și pierde măreția. Îmi zâmbesc când mă privesc și îşi zâmbesc una la alta, dând din cap printr-un limbaj al privirilor. Pe măsură ce se apropie, văd irisurile lor frumoase de azur safir la primul, negre ca noaptea la al doilea, castaniu-aurii la al treilea, strălucind în zâmbet și în lumina Paradisului. Vin până la marginea câmpului ceresc, dincolo de care este vidul până la treapta inferioară unde mă aflu eu, plină de venerație și extaziată [răpită de uimire]. Și acolo se opresc privindu-mă, zâmbind așa cum doar un înger poate zâmbi, stând strâns îmbrățișați de mijloc ca trei frați care se iubesc și care se plimbă împreună.. Ei sunt cei trei arhangheli: Gabriel, Mihail, Rafael. Și încerc să le descriu un portret. Sunt trei tineri frumoși. Îmi apar ca tineri de douăzeci de ani, chiar între 18 și 30 de ani. Cel mai tânăr este Rafael, cel mai în vârstă (ca înfățișare) este Mihail, de o frumusețe teribilă.

Primul din dreapta era GABRIEL, aparent de 24-25 de ani. Înalt, subțire, foarte spiritualizat, cu trăsăturile extatice ale unui adorator perpetuu. Blond ca aurul pur, părul îi era ondulat, abia atingȃndu-i umerii, sau mai degrabă baza gâtului, fixat de un subțire cerc diamantat: părea mai degrabă o bandă de lumină incandescentă decât de metal și bijuterii. Era îmbrăcat în acele haine de lumină țesută – diamante și perle – pe care le-am văzut adesea pe trupuri glorioase. O tunică lungă, lejeră și castă îi ascundea complet picioarele și abia-abia îi dezvelea mâna dreaptă, atârnând pe lângă el, foarte frumoasă în forma sa. Mă privea cu ochii lui de safir, cu un zâmbet atât de nepământean [supranatural] încât, deși era un zâmbet, mă intimida.

Celălalt, în centru, și el foarte înalt ca și tovarășul său, era, cum am spus, teribil prin frumusețea sa austeră. Părul său era închis la culoare, mai scurt și mai creț decât al tovarășului său și avea membre mai robuste, cu fruntea lipsită de orice diademă, dar pe piept purta un fel de medalion din aur și pietre, susținut de două lanțuri de aur la gât. Pietrele încrustate formează caractere, poate un nume, dar eu nu pot citi acele cuvinte, acele litere care nu sunt ca ale noastre. Este îmbrăcat în aur strălucitor, o haină care orbeşte, atât de strălucitoare este. Pare o flacără clară (nu roșiatică, ci aurie) care îi învăluie membrele agile și robuste. Ochiul său negru este sever și aruncă raze. Nu mă sperie, pentru că simt că nu este supărat pe mine, ci mai degrabă că mă iubește. Dar este o privire de o teribilitate care trebuie să fie chinuitoare pentru păcătoși și pentru satana. MIHAIL nu are nici sabie, nici suliță, contrar modului în care este înfățișat, ci armele sale sunt ochii. Chiar și zâmbetul lui este sever, foarte auster.

Al treilea, îmbrăcat într-o haină încinsă cu o curea împodobită cu bijuterii, o haină de o delicată culoare a smaraldului, pare a fi îmbrăcat chiar în culoarea pe care o vezi când privești un smarald ridicat spre lumină. Este înalt, cu părul închis la culoare, la fel de lung ca al lui Gabriel. Are o prețioasă culoare de păr, de un castaniu plin de sclipiri de aur închis. Pare cel mai tânăr dintre toți, iar zâmbetul său dulce și tineresc îmi amintește puțin de Sfântul Ioan Apostolul. Dar RAFAEL are ochii de o foarte dulce culoare castanie, o privire placidă, răbdătoare, care este ca o mângâiere. Zâmbește mai omenește decât ceilalți. Totul la el este mai asemănător cu felul în care suntem noi. Este chiar „bunul tânăr” din cartea lui Tobia. Îți vine să-i pui mâna în mână, cu încredere, și să-i spui: „Călăuzește-mă! În toate!!”

Ei se uită la mine, zâmbesc și își zâmbesc unul altuia. Apoi mă salută.
GABRIEL cântă, cu vocea sa de harpă foarte spirituală (și fiecare notă duce la extaz): „Ave, Maria”, și în timp ce spune „Maria”, își adună mâinile la piept și își plecă capul, apoi îl ridică cu un zâmbet care sporește strălucirea întregii sale ființe spre cel mai înalt Paradis. Înțeleg că, în loc să mă salute, intenționează în mod clar să indice. Este Arhanghelul care anunță marele mister… și pare că nu știe decât să spună acele cuvinte și să o venereze pe Fecioara…
MIHAIL îşi atinge bijuteria de pe piept. O ia între degetele mâinii drepte și o ridică pentru a mi-o arăta, iar cu o voce plină de rezonanțe de bronz spune: „Cine este cu Dumnezeu poate [face] totul. Și satana nu poate face nimic asupra celui care este cu Dumnezeu. Căci cine este ca Dumnezeu?” Şi aceste ultime cuvinte par să facă să vibreze aura cerească, ca sub efectul unui tunet armonios. Își sprijină medalionul pe piept și îngenunchează, adorându-L pe Cel Veşnic (pe care eu, însă, nu-l pot vedea, dar aș spune, după privirea arhanghelului ce este perpendiculară sau imediat în spatele umerilor mei, că se află sus, foarte sus, în înălţime.).

RAFAEL, cu vocea sa de aur, își deschide brațele ca și cum ar vrea să mă îmbrățișeze și, în același timp, își ridică fața, strălucind de bucurie în contemplarea lui Dumnezeu, și spune: „Bucuria să fie mereu cu tine”. Seamănă oarecum cu îngerul pe care l-am văzut în două viziuni. Dar este mai puțin spiritualizat decât acela. La rădăcina părului, are o lumină în formă de stea, o lumină blândă care mângâie, la fel ca și veșmântul său de smarald strălucitor și luminos.
Ei mă privesc din nou. Apoi se îmbrățișează mai tare în jurul taliei (notează că nu observasem până atunci aripile de pe spatele lor) și își deschid aripile de perlă, de flacără, de lumină verzuie, și se înalță iute spre Empireu, cântând o cântare unică de nerepetat, întocmai ca aceea auzită pe 13 decembrie ’44 la Compito, când vedeam cohortele îngerești zburând pe deasupra Betleemului, cântând., Și eu rămân aici. Ba chiar mai degrabă, cobor din sferele în care eram și mă reîntorc în mine, la spasmele mele, la patul meu. Dar bucuria rămâne… și îmi dau seama, de asemenea, că, proasta de mine, n-am putut să le spun niciun cuvânt celor trei arhangheli… Dar sufletul meu le-a vorbit. Am simțit că îi venera, chiar dacă nu puteam traduce în cuvinte materiale bătăile inimii.

CEI SAPTE ARHANGHELI:
MIHAEL, GABRIEL, RAPHAEL, URIEL, JEHUDIEL, SEALTIEL, BARACHIEL

Găsim două locuri în Sfânta Scriptură care ne vorbesc despre cei șapte sfinți Arhangheli:
1) În Vechiul Testament, în cartea lui Tobia 12,16: „Eu sunt Rafael, unul dintre cei șapte sfinți îngeri, care stau pururea gata să intre în prezența maiestății Domnului.”
2) În Noul Testament, Sfântul Ioan în Apocalipsa sa (1, 4) spune: „Har vouă și pace de la Cel ce este și Cel ce era și Cel ce vine și de la cele șapte duhuri (îngeri) care stau înaintea tronului Său și de la Isus Cristos, martorul credincios.”
Cei șapte sfinți îngeri erau invocați deja în Biserica primară, în special Sfântul Mihail, Sfântul Gabriel și Sfântul Rafael, care sunt pomeniți și numiți în Sfânta Scriptură. Prin revelații, au fost făcute cunoscute și numele celorlalți sfinți îngeri venerați de Biserică.
Sfântul Mihail, conducătorul, împreună cu Gabriel, Rafael, Uriel, Iehudiel, Șealtiel și Barachiel, conduc lupta împotriva puterilor iadului. Ei luptă în special împotriva celor șapte arhidemoni, care de la început îi conduc pe oameni la delicte, la cele șapte păcate capitale: mândria, zgȃrcenia, pofta, mânia, invidia, lăcomia și lenea.
Invocarea celor șapte sfinți Arhangheli și a legiunilor lor este o mare binecuvântare, deosebit de necesară în vremurile noastre de pe urmă, sfârșitul timpurilor.
Pe primii trei îi putem considera „miniștri ai lumii exterioare” ale celor trei Persoane Divine, iar pe ceilalţi patru, ca fiind „miniștri ai lumii interioare”.
SFÂNTUL MIHAIL ARHANGHELUL, al cărui nume înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?” („Quis ut Deus?”), combate spiritul mândriei, al ambiției şi păcatul originar. Ni-l putem imagina ca fiind Ministrul Tatălui Divin.
SFÂNTUL RAFAEL ARHANGHELUL („Medicamentul lui Dumnezeu”) a fost Îngerul care l-a însoțit pe tânărul Tobie (reprezentându-l pe Isus Cristos) în călătoria sa, l-a protejat de pericole grave și, împreună cu el, a protejat-o pe cea care i-a devenit mireasă (reprezentând Biserica). El combate spiritul impurității. Se spune că este Ministrul Fiului lui Dumnezeu.
SFÂNTUL GABRIEL ARHANGHELUL („Puterea lui Dumnezeu”) este Mesagerul lui Dumnezeu, care mai presus de toate i-a adus Bunavestire Mariei. El luptă împotriva „mamonei”, adică împotriva duhului lăcomiei, zgȃrceniei și câștigului (Matei 6, 19-34; Luca 16, 1-17). Îl vedem ca Ministru al Duhului Sfânt.

I TRE SANTI ARCANGELI MICHELE, GABRIELE E RAFFAELE
Maria Valtorta, “Quaderni dal 1945 al 1950” 21 dicembre.
de la Pr. Pablo Martin
Traducere: Adriana Suciu