Înainte de început era Iubirea. Prin Ea totul a fost creat din veșnicie. Fără Ea nu ar fi existat nimic. De la început era Iubirea care este temelia universului, legea și capătul oricărui lucru. Nimic nu va rămâne, totul se va duce, în afară de iubire. Dumnezeu este iubire și adevăr, adevărata iubire. Universul lui Dumnezeu este cel al iubirii, al adevărului. Nu există adevăr în afara iubirii. Omul nu se poate împlini decât prin iubire, el nu ajunge la adevăr ca Dumnezeu; îi aparține lui Dumnezeu pentru că este fiul Iubirii, fiul lui Dumnezeu și adevărata sa locuință este în Dumnezeu.
Există o cale care duce la universul lui Dumnezeu și această cale este Cristos. Este Adevărul întrupat, manifestarea adevărului vieții. Orice om este chemat să ia această cale în vremea călătoriei sale prin această lume către Dincolo. Și, ca pentru orice călătorie în această lume, omul trebuie să-și ia provizii. Singura provizie și singura armă este iubirea. Această iubire învăluie totul, fără condiție și limită. Așa vă iubește Dumnezeu. Iubiți-va așadar unii pe alții cu aceeași iubire care este iubirea lui Dumnezeu.
Întregul univers se mișcă în jurul misterului Crucii. Omul crede că universul se învârte în jurul persoanei sale. Or centrul universului este Crucea. Cel care vrea să fie centrul universului trebuie să fie cu Răstignitul pe Cruce. Cel care nu trăiește misterul Crucii nu poate înțelege misterul universului. Fără Cruce istoria omului ar fi goală pentru că este efemeră. Crucea rămâne. Ea vă sfințește în timp. Pentru Dumnezeu, începutul creației și sfârșitul universului se petrec împreună în prezent.
Dacă sfințiți prin iubire momentul prezent, veți înțelege misterul veșniciei. Prin iubire omul rămâne veșnic în Dumnezeu. Sfințiți timpul, sfințiți-va viața prin iubire, sfințiți fiecare moment din viața voastră, nu lăsați ceasul să vă distragă pentru că nu-l puteți opri. Puteți fi doar gata când sosește ceasul vostru.
Dumnezeu a pus înțelepciunea sa în fiecare mișcare, rugați-va să o înțelegeți și să trăiți după voința sa, și nu ca să o schimbați. Voința Tatălui are mereu în vedere binele vostru.
Fiecare broască are cheia ei, fiecare ușă are broasca ei, care se deschide doar cu cheia care îi aparține. Moartea a închis ușa și păcatul a tras zăvorul. Crucea este cheia care eliberează broasca păcatului și zăvorul morții. Crucea deschide poarta Cerului, și alta nu există. Nu vă obosiți să căutați altă cheie care să deschidă poarta Cerului sau să fabricați alta. Este o singură cheie adevărată: Crucea lui Cristos.
Toți oamenii au două urechi ca să audă, însă puțini sunt cei care aud. Între cei care aud, puțini sunt cei care înțeleg. Iar între cei care aud și înțeleg, foarte puțini sunt cei care trăiesc în conformitate cu ceea ce au înțeles.
Puțini sunt cei care se îndreaptă spre împărăție. Iar poarta este strâmtă. Ascultați, înțelegeți și dați mărturie. Plecați-va urechea la glasul Domnului, înțelegeți adevărul și mărturisiți-l. Trăiți-l.
Păstrați tăcerea pentru a auzi și a înțelege vocea Domnului, dar feriți-va să plecați urechea la ecoul propriilor voastre gânduri ca să vă ascultați doar pe voi înșivă. Eliberați-va de ideile voastre și lăsați cuvântul lui Dumnezeu să le curețe, tăind ce este de lepădat și rescriind ce este de rescris.
Omul este parte dintr-un întreg și această parte trebuie să asculte întregul, ca o picătură de apă în fluviu. O picătură nu poate fi fluviul, chiar de conține tot ceea ce alcătuiește fluviul. Picătura de apă singură într-un întreg este fluviul; dacă se sustrage din el, este doar o picătură.
Plecați-vă urechea la procesul universului din care faceți parte. Veți auzi că este în pelerinaj către inima Tatălui precum curgerea fluviului către mare. Nu acceptați să fiți în afara acestei mișcări. Ascultați… Ascultați și înțelegeți adevărul. Lăsați-l să pătrundă până în suflet. Fiți smeriți și alungați orice gând care vă împiedică să -i auziți glasul. Chiar pe acelea pe care le-ați plăsmuit și îndrăgit. Ascultați cu modestie. Inima să vă fie tandră și duhul liber. Ascultarea fără modestie seamănă cu un ecou care se pierde în vale. Ascultați cu smerenie, înțelegeți în profunzime și dați mărturie cu modestie.
Ascultați pentru a înțelege și pentru a cunoaște. Trăiți în lumina adevărului pe care îl percepeți.
Ca să ajungi, nu este destul să cunoști drumul: trebuie să îl urmezi. Dumnezeu vă luminează drumul, însă voi aveți de mers pe el. Fiți mereu în ascultare și veghe. Zilnic cercetați-va cugetul. Schimbați-va viața și înnoiți-o. Dacă ascultați cu smerenie veți înțelege adevărul și adevărul vă va face liberi.
Gândurile, credințele personale și înclinațiile vă înlănțuie ca niște corzi care imobilizează un vapor pe chei, in siguranță, dar nu îl lasă să navigheze. Lăsați cuvântul lui Dumnezeu să le dezlege, rupându-le una după alta, chiar dacă aceasta produce suferință. Nu stagnati in înclinațiile și gândurile voastre, chiar dacă vă oferă odihnă și siguranță. Orice siguranță este iluzie fără pacea lui Cristos, odihna este departe de inimă.
Nu vă temeți să plecați de la țărm și din port. Lăsați-va in mâna lui Dumnezeu că să vă elibereze de lanțurile voastre. Cuvântul său vă eliberează și Duhul său suflă în pânzele voastre. Astfel veți ajunge la țărm, la țărmul cu lumină. Vasul este făcut să navigheze foarte departe în larg, dar dacă rămâne o singură coardă îl împiedică să părăsească portul. Păstrați doar corzile ce înalță catargul, cele ale iubirii, ale comuniunii ce vă leagă de frații voștri, oamenii. Călătoria voastră în această lume este o călătorie către sfințenie, care este o permanentă transformare a stării materiale în cea a luminii.
Rugați-va ca să ascultați, rugați-va ca să înțelegeți. Rugați-va ca să vă trăiți credința, să o puneți în practică și să o mărturisiți. Rugați-va ca să vă transformați în lumină, ascultați rugându-va. Înțelegeți adevărul în rugăciune și trăiți în rugăciune, faceți ca toată viața voastră să fie rugăciune și slujire. Dacă vă rugați fără slujire, prin viața voastră reduceți Crucea lui la o bucată de lemn. Dacă slujiți fără rugăciune vă slujiți pe voi înșivă. Rugați-va in odaia voastră, in intimitate cu Domnul. Vă veți păzi duhul și vă veți deschide mintea în tăcere către misterul lui Dumnezeu.
Rugați-va in familie; vă veți păzi familia și o veți aduce in sânul Sfintei Treimi. Rugați-va in comunitatea voastră, in biserica voastră. Vă veți păzi biserica și veți aduce aproape Împărăția lui Dumnezeu. Omul care se roagă trăiește misterul existenței, cine nu se roagă abia există.
Exersați tăcerea. Tăcere care ascultă, tăcere care trăiește, tăcere care este altceva decât calm și neant. Trăiți iubirea frățească, lăsați-va transformați de sfințenie. Ascultați pentru a auzi, smeriți-va ca să înțelegeți, credeți și aveți curajul de a da mărturie. Iubiți ca să vă sfințiți.
Sfințenia este scopul vostru, desăvârșirea in iubire este finalitatea voastră. Nu vă opriți la mijloacele sfințirii ca să le idolatrizați, nu luați mijloacele drept scopuri și nici finalitatea drept mijloc. Nu faceți din mijloace scop și finalitate. Nu vă folosiți de sfințenie ca mijloc de a atinge alte scopuri. Rugăciunea vă sfințește, nu o sfințiți. Postul vă întărește, nu-l îndumnezeiți. Mortificarile vă purifică, nu le adorați.
Cântările voastre sunt făcute să-l laude pe Dumnezeu, nu le preamăriti.
Nu-l dați pe Cristos pe discursul vostru despre el, căci astfel veți adora spusele voastre.
Nu identificati expresiile cu adevărul, căci locuțiunile sale vor trece drept adevăr.
Pentru voi cuvântul nu va fi niciodată mai important decât adevărul pe care îl exprimă, nici gândul mai important decât adevărul pe care îl cuprinde.
Creștinismul este persoana lui Cristos însuși.
Oglinda ce reflectă lumina nu este lumina. Să facem distincția între lumină și oglinzile care o reflectă. Nu vă concentrați asupra oglinzii, alipiți-va inima de lumină.
Nu căutați adăpost la Dumnezeu pentru a fugi de voi înșivă; Dumnezeu vrea să vă deschideți Lui așa cum sunteți, ca să vă înalțe și să vă sfințească.
Nu lăsați ca lumea să vă împingă spre Dumnezeu, lasati-l pe Dumnezeu să vă atragă la El.
Spre a putea vorbi de Dumnezeu trebuie ca El să fie în inima voastră, căci nu puteți vorbi de Dumnezeu câtă vreme sunteți departe de El. Înainte de a spune un cuvânt, decupati-l bine in rugăciunea în tăcere, ascultați-l in suflet, recitiți-l in inimă și rostiți-l ca și cum ați pune piatra la locul potrivit in temelie. Renunțați la cuvântul care nu construiește, vorbiți doar atunci când discursul vostru se dovedește mai profund și mai elocvent decât tăcerea voastră.
Îndreptați-va spre esență, distingeți in viața voastră între esențial și superficial, între fundamental și secundar, între sâmbure și coajă.
Fiecare ținut are solul său, climatul și utilajul pentru a-l lucra, pentru a semăna și a planta felul de pomi care cresc și rodesc acolo. Faceți-va munca folosind uneltele disponibile, înfloriți și rodiți acolo unde Dumnezeu v-a plantat. Dacă nu vă înrădăcinați nu puteți crește. Adaptați-va duhul existenței, și nu existența duhului vostru. Existența era înaintea voastră și va rămâne după voi. Doar duhul, care este sufletul iubirii, vă condiționează și vă armonizează cu Dumnezeu.
Nu căutați să înțelegeți adevărul prin simțuri, vă veți ciocni de limitele acestor simțuri. Ele vă sunt de folos ca să iubiți și nu ca să le iubiți. Dacă vă iubiți văzul, veți adora făpturile pe care le vedeți, uitând de Creator, care este dincolo de ochii voștri. Dacă vă iubiți auzul, veti fi prinși în melodia sunetelor acestei lumi, uitând să ascultați vocea lui Dumnezeu în tăcerea pe care urechile nu o pot auzi. Dacă vă iubiți mirosul, veți fi antrenati de parfumurile acestei lumi, uitând de micile flori de câmp pe care Dumnezeu le-a creat pentru voi. Dacă vă iubiți gustul, veți fi prizonieri ai mâncatului și băutului, uitând merindea ce hrănește sufletul. Dacă vă iubiți simțul tactil, deveniți prizonieri ai exteriorității, care vă deturnează de la interioritate. Treceți dincolo de simțurile, nu vă înecați in ele. Treceți dincolo de simturi, ca razele de lumină care trec prin cristal. Nu vă înecați in simțuri, ca să nu fiți amăgiți de bucuria pe care v-o oferă.
Adevărata bucurie nu este in simțuri, ea constă în depășirea simțurilor pentru a vă infiltra până în miezul luminii, acolo unde vă cufundați in inima lui Dumnezeu, acolo unde îi contemplați lumina, unde sunteți una cu iubirea Lui.
De fiecare dată când doriți să priviți în afară, închideți ochii și priviți înăuntru. Atunci veți vedea mai bine in afară. De fiecare dată când doriți să auziți, astupați-vă urechile și ascultați vocea lăuntrică. Atunci veți auzi mai bine. Stăpâniți-va simțurile pentru a-l preamări pe Dumnezeu și nu le lăsați să vă ducă la preamărirea făpturilor.
Iubiți până la dăruirea de sine, sângele este singura cerneală cu care se scrie iubirea. Restul este doar cerneală pe hârtie.
În Cristos, fiecare om este un cuvânt în gura lui Dumnezeu, până când întreaga omenire va deveni un imn de slavă lui Dumnezeu.
(Traducere din franceză: Annemarie Botez)
Sfântul Charbel Makhlouf (1828–1898)
Viața timpurie
Sfântul Charbel s-a născut la 8 mai 1828 în satul Bekaa Kafra, în munții Libanului, într-o familie creștină maronită, primind la botez numele Youssef (Iosif).
Tatăl său a murit pe când el era copil, iar mama sa s-a recăsătorit cu un om credincios care mai târziu a devenit preot.
Încă din copilărie, Youssef era atras de rugăciune și singurătate, petrecând mult timp în fața icoanei Maicii Domnului. Era cunoscut pentru evlavia și ascultarea sa.
Chemarea la viața monahală
La vârsta de 23 de ani, Youssef a intrat în mănăstirea Sfântului Maron din Annaya, unde a primit numele de Charbel, inspirat de un martir antic.
A depus voturile monahale și a fost hirotonit preot în 1859.
Viața de pustnic
După aproape 16 ani de viață monahală, în 1875, a primit permisiunea de a se retrage la schitul Sfântului Petru și Pavel, aflat în apropierea mănăstirii Annaya.
Acolo a trăit în rugăciune, post și asceză severă, dormind pe o rogojină, hrănindu-se cu mâncare simplă și petrecând multe ore în adorarea Euharistiei.
Era cunoscut pentru smerenia și tăcerea sa, dar și pentru harurile de vindecare și lumină spirituală pe care le răspândea în jur.
Adormirea sa
În timpul Liturghiei de Crăciun din 1898, Sfântul Charbel a suferit un atac cerebral.
După 8 zile de suferință, a trecut la Domnul pe 24 decembrie 1898, la vârsta de 70 de ani.
Minunile după moarte
Trupul său a rămas neputrezit și flexibil timp de multe decenii, emanând un lichid misterios asemănător sângelui și uleiului, purtător de har.
Numeroase vindecări miraculoase s-au produs la mormântul său și continuă și astăzi, atrăgând pelerini din întreaga lume.
Canonizarea
A fost declarat Fericit de Papa Paul al VI-lea la 5 decembrie 1965, în timpul Conciliului Vatican II.
A fost canonizat la 9 octombrie 1977 de același papă.
Astăzi, este cunoscut drept „Sfântul din Liban”, cinstit nu doar de maroniți și catolici, ci și de creștini ortodocși și chiar de musulmani, care îl recunosc ca om al lui Dumnezeu.
Moștenirea spirituală
Sfântul Charbel este un model de tăcere, rugăciune și unitate cu Dumnezeu.
El arată puterea Euharistiei și a ascultării de voia lui Dumnezeu.
Este invocat mai ales pentru vindecări trupești și sufletești.
📅 Prăznuirea liturgică: 24 iulie (în Biserica Maronită și în Biserica Catolică).