Plecând genunchii inimii mele, prosternat şi scufundat în abisul josniciei mele, cu tot respectul şi reverenţa, mă prezint Dumnezeul meu, dinaintea Ta, ca una dintre cele mai sărmane şi mai josnice făpturi din lume. Aici mă aşez în faţa râurilor milostivirii tale, în faţa înrâuririlor harului tău, în faţa razelor adevăratului Soare al dreptăţii, care se revarsă peste întregul pământ şi care se împărtăşesc cu generozitate tuturor acelora care nu-şi închid porţile inimii pentru a le primi.

Aici se aşează dinaintea mâinii preaînţeleptului maestru o masă de lut şi un trunchi de copac noduros proaspăt tăiat: fă din el, preamilostive Tată, lucrul pentru care l-ai făcut. M-ai făcut ca să te iubesc, dă-mi să să te pot iubi pentru că pentru aceasta m-ai făcut.

Mare îndrăzneală este pentru o făptură atât de josnică să ceară o iubire aşa de înaltă; căci la cât de mare este josnicia mea, altceva mai smerit ar trebui să cer. Dar, ce să fac! Tu ai poruncit să te iubesc, şi m-ai creat ca să te iubesc, şi mă ameninţi dacă nu te iubesc. Ai murit ca să te iubesc, şi îmi chiar porunceşti să nu-ţi cer altceva mai mult decât iubirea. Atât de mult doreşti să te iubesc, că văzând lipsa mea de iubire, ai instituit un sacrament cu puterea miraculoasă de a transforma inimile în iubirea ta?

Oh, Mântuitorule, cine sunt eu pentru tine, ca să-mi porunceşti să te iubesc, aşa de tare încât ai căutat pentru aceasta toate aceste admirabile născociri? Ce sunt eu pentru tine, ce altceva decât osteneală, chinuri şi cruce? Şi ce eşti tu pentru mine, ce altceva decât mântuire, odihnă, şi toate cele bune? De aceea, dacă tu mă iubeşti pe mine, fiind eu ceea ce sunt pentru tine, de ce nu te voi iubi eu pe tine, fiind tu ceea ce eşti pentru mine?

De aceea, încrezător, Doamne, în toate aceste dovezi de iubire şi în acea atât de graţioasă poruncă prin care la sfârşitul vieţii ai găsit de cuvinţă să-mi ceri să te iubesc, pentru acest har îţi cer un alt har, şi anume să-mi dai ceea ce îmi porunceşti să-ţi dau, căci eu nu pot să-ţi dau fără tine. Eu nu merit să te iubesc, dar tu meriţi să fi iubit, şi de aceea nu îndrăznesc să-ţi cer să mă iubeşti, ci să-mi dai permisiunea ca să îndrăznesc eu să te iubesc. Nu fugi, Doamne, nu fugi! Lasă-te iubit de făpturile tale, iubire nemărginită!

Oh Dumnezeule, care esenţialmente eşti iubire, iubire necreată, iubire infinită, iubire fără de măsură, nu numai iubitor, ci cu totul iubire, din care purced iubirile tuturor serafimilor şi a tuturor făpturilor, cum să nu te iubesc? De ce să nu mă ard în acest foc de iubire, care incendiază întregul univers?

Oh Dumnezeule, care esenţialmente eşti însăşi bunătatea, prin care este bine tot ceea ce este bine,  din care derivă binele tuturor făpturilor (aşa cum din mare derivă toate apele), în faţa cărei bunătăţi nu există nimic, nici în cer, nici pe pământ, care să  se poată numi bun, cum să nu te iubesc, căci obiectul iubirii este bunătatea?

Oh Dumnezeule care esenţialmente eşti însăşi frumuseţea, din care purcede toată frumuseţea câmpului, în care sunt îmbibabate toate trăsăturile tuturor frumuseţilor create, cum să nu te iubesc, având frumuseţea o aşa de mare putere de a răpi inimile?

Şi dacă nu te iubesc pentru ceea ce eşti în Tine însuţi, cum să nu te iubesc pentru ceea ce eşti pentru mine? Fiul îşi iubeşte tatăl, pentru că de la el a primit fiinţa pe care o are. Membrele îşi iubesc capul şi îşi pun viaţa pentru el, căci prin el sunt conservate în fiinţa lor. Toate efectele îşi iubesc cauzele, căci din ele primesc fiinţa pe care o au, şi tot de la ele nădăjduiesc să primescă ceea ce încă le lipseşte. Deci, care dintre aceste titluri îşi lipseşte ţie, Dumnezeul meu, ca să nu trebuiască să-ţi plătesc toate aceste drepturi şi tributuri de iubire ce ţi se cuvin? Tu mi-ai dat fiinţa pe care o am, mult mai desăvârşit decât mi-au dat-o părinţii mei. Tu mă conservi în această fiinţă pe care mi-ai dat-o, mult mai bine decât conservă capul membrele. Ţie îţi revine să termini această lucrare începută, până o vei aduce la punctul din urmă al desăvârşirii ei. Tu eşti Tatăl care m-a făcut, capul care mă conduce, soţul care îmi împlineşte sufletul cu desăvârşire. Tu eşti făcătorul acestei case, pictorul acestei reprezentări făcute după chipul şi asemănarea Ta, care aşteaptă încă să fie terminată. Tot ce am, de la Tine a primit, şi ceea ce îmi lipseşte de la Tine aşteapt să primesc, căci după cum nimeni altcineva nu-i putea da ceea ce are în afară de Tine, tot aşa nimeni nu poate să plinească ceea ce-i lipseşte în afara Ta. Tot ceea ce am, tot ce sunt, şi tot ce aspir eşti Tu. După cine mă voi uita dacă nu după Tine? Cu cine voi conversa decât cu Tine? De a cărui ochii voi fi fermecat decât de ai Tăi? Cui îi va aparţine toată dragostea mea dacă nu celui care este tot binele meu? Zice Ieremia: oare va uita tânăra de podoaba ei cea mai frumoasă şi de faşa cu care-şi încinge pieptul? De aceea, dacă Tu Dumnezeule eşti toată podoaba şi frumuseţea sufletului meu, cum va fi posibil să uit de Tine? Căci, ce am eu a face cu cerul, şi ce mai am de aşteptat aici pe pământ? Slăbi-va trupul şi inima mea, Dumnezeule, dar Tu vei fi moştenirea mea pe vecie! Plecaţi, plecaţi din casa mea toate făpturile, hoaţe şi adultere contra Dumnezeului meu, înapoia mea, îndepărtaţi-vă de la mine, că nu sunteţi făcute nici voi pentru mine, nici eu pentru voi.

De aceea, Dumnezeule, dacă eşti Tu toate pentru mine, cum să nu Te iubesc în toate felurile în care poţi fi iubit? Tu eşti adevăratul meu Dumnezeu, sfântul meu Tată, milostivul meu Stăpân, marele meu Rege, frumosul meu Iubit, pâinea mea cea vie, preotul meu veşnic, jertfa mea curată, lumina mea cea adevărată, sfânta mea încântare, înţelepciunea mea sigură, simplitatea mea cea curată, moştenirea mea cea bogată, mila mea cea mare, răscumpărarea mea deja săvârşită, speranţa mea certă, iubirea mea desăvârşită, viaţa mea cea veşnică, bucuria şi fericirea mea nepieritoare. Deci, dacă Tu, Dumnezeule, îmi eşti toate acestea cum nu Te voi iubi din toate puterile mele şi din toată inima mea? O bucurie şi liniştire, o veselia şi plăcerea mea, lărgeşte inima mea în iubire Ta, ca să ştie toate puterile mele şi toate simţurile mele cât de dulce lucru este să se întoarcă la Tineţi să se scufunde în valurile iubirii Tale.

Un râu de foc în fierbere şi aprins a văzut Profetul ieşind de la faţa Domnului: dă-mi să înnot Doamne în acest râu, pune-mă în mijlocul acestui curent ca să mă ia şi să mă târască după el, ca să nu mai apar niciodată, ca totul să fi consumat şi transformat în iubire! Oh, iubire necreată, care totdeauna arzi şi nu pieri niciodată! O iubire mereu vie şi mereu fierbinte în pieptul dumnezeisc! Oh veşnică bătaie a inimii Tatălui, care niciodată nu încetezi să luminezi faţa Fiului cu freamătul infinitei iubiri! Fă să fiu şi eu rănit de această bătaie a inimii tale, să fiu aprins în acest foc, să te urmez iubindu-te până sus, să-ţi cânt cântarea iubirii. Să cadă fără puteri sufletul meu lăudându-te cu veselia cea vie a inefabilei iubiri.

 Preadulce eşti, preablând, preaiubitor, preaîndrăgit, preasuav, preascump, preavrednic de iubire, preafrumos, preamilostiv, preaindulgent, preaînalt; puternic eşti, magnific, mare, de neînţeles, nemărginit, imens, atotputernic, atotiertător, atotiubitor, mai dulce ca mierea, mai alb ca zăpada, mai plăcut decât toate celelalte plăceri, mai suav decât orice băutură suavă, mai scump decât aurul şi pietrele preţioase! Ce spun, zicând acestea? Că Tu eşti Dumnezeul meu, viaţa mea, unica mea nădejde, marea mea îndurare şi fericita mea încântare! O atot vrednice de iubit! O atot dulce! O atot plăcut! O preasfinte Tată! O premilostive Fiu! O preaiubitorule pirite Sfinte! Oare când, în taina cea secretă a sufletului meu şi în taina Ta cea mare, preaiubite Tată, veţi fi cel mai intim mie şi mă vei avea cu totul! Când voi fi eu cu totul al Tău şi Tu cu totul al meu? Când, Regele meu, vor fi acestea? Când va veni ziua aceasta? Când! O, de-ar veni! Crezi că o voi vedea? Oh, ce lungă întârziere! O ce dureroasă amânare! Grăbeşte-Te, bune Isuse, grăbeşte-Te, nu întârziaŞ aleargă, Iubitul meu, cu uşurinţa cerbului şi a caprei de munte ce saltă peste munţii Betelului!

Oh, Dumnezeul meu, soţul sufletului meu, odihna vieţii mele, lumina ochilor mei, mângâierea suferinţelor mele, paradisul inimii mele, centrul sufletului meu,  arvuna gloriei mele, însoţitorul peregrinării mele, bucuria exilului meu, medicamentul rănilor mele, biciul milostiv al păcatelor mele, învăţătorul necunoaşterii mele, călăuza paşilor mei, cuibul odihnei sufletului meu, poartă de scăpare, oglindă de privit, toiag de sprijin, piatră de pus fundaţie, şi comoară preascumpă de laudă!

Dacă Tu Doamne, îmi eşti toate acestea, cum să fie posibil să mai uit de Tine? Dacă voi uita eu de Tine, în uitare să cadă dreapta mea; să mi se lipsească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aminti de Tine. Nu mă voi odihni Doamne, preafericită Treime, nu voi da somn ochilor mei nici odihnă zilelor vieţii mele până nu voi găsi această iubire, până nu voi găsi loc în inima mea pentru Domnul şi locuinţă pentru Dumnezeul lui Iacob, care trăieşte şi domneşte în vecii vecilor. Amin.        

Rugăciunile Convertirii: cele 7 rugăciuni ale celui care se întoarce la slujirea Domnului, menite să trezească durerea inimii şi căinţa pentru păcate, să ceară iertare pentru ele, precum şi alte rugăciuni necesare vieţii creştine.

1. Rugăciune pentru a trezi durerea inimii pentru păcate

2. Rugăciune pentru a cere Domnului iertarea păcatelor

3. Rugăciune pentru a mulțumi Domnului pentru binefacerile lui

4. Rugăciune în care se oferă Tatălui suferințele și meritele lui Cristos

5. Rugăciune către Dumnezeu și către toți Sfinții pentru a cere tot ce ne este necesar nouă și aproapelelui nostru

6. Rugăciune pentru a cere iubirea de Dumnezeu