A TREIA STARE
a celui care se întoarce la slujirea lui Dumnezeu și la viața de rugăciune
ÎN CARE I SE PROPUN EXERCIȚIILE ȘI CUGETĂRILE
LA BINEFACERILE DUMNEZEIEȘTI ȘI LA VIAȚA LUI CRISTOS
A treia stare sufletească pe care trebuie să o dobândească cel care se întoarce la slujirea lui Dumnezeu și la viața de rugăciune este Recunoștința față de ce a făcut Domnul pentru el. În acest scop i se propun exercițiile de reflexie la binefacerile dumnezeiești și la viața lui Cristos. După ce a petrecut omul câteva zile cugetând la toate cele care-i pot trezi durerea pentru păcate, frica de Dumnezeu și disprețuirea lumii (lucruri necesare în principal începătorilor) se va trece la meditarea binefacerilor dumnezeiești și a vieții lui Cristos, temă de meditație care este potrivită atât primelor două stări cât și celor mai avansați, fiind cea mai dulce, mai bogată, mai ușoară și mai comună materie de meditație din câte există, – în care omul și-ar putea petrece întreaga viață. Vom începe așadar mai întâi să medităm la binefacerile dumnezeiești, și după acestea vom trece la viața lui Cristos.
PRIMUL EXERCIȚIU
Cugetarea la binefacerile dumnezeiești și cele patru părți care-l compun
Trei lucruri trebuie să facă îndeosebi omul în rugăciune: în primul rând, să aducă mulțumiri Domnului pentru binefacerile primite; în al doilea rând, să se ofere pe sine și toate ale sale împreună cu ostenelile și meritele lui Cristos drept sacrificiu pentru păcatele noastre; în al treilea rând, să ceară ajutorul și harul dumnezeiesc, atât pentru toate nevoile sale spirituale și trupești, cât și pentru cele ale aproapelui și ale întregii lumi.
Dintre acestea, prima parte (care este aducerea de mulțumiri) este o datorie importantă, foarte plăcută și copioasă de meditat. Foarte necesară: căci ce datorie este mai importantă decât să-i mulțumim Domnului pentru miile de binefaceri pe care le toarnă zilnic peste noi? Foarte plăcută: pentru că fiecare dintre aceste binefaceri atunci când se cugetă bine la ea este ca o săgeată aprinsă sau ca un cărbune fierbinte care ne aprinde de dragostea lui Dumnezeu, – cea mai plăcută hrană a sufletelor noastre. Foarte copioasă: pentru că fiind mare mulțimea acestor binefaceri și fiind ele atât de mari (cum este de pildă binefacerea Răscumpărării – care include toate evenimentele și ostenelile vieții lui Cristos, sau binefacerea Glorificării, care cuprinde toate bucuriile sfinților din Cer) avem atât de mult de rumegat și de cugetat la ele, încât dacă ar vrea omul (imitându-i pe sfinți) să stea cea mai mare parte a nopții sau a zilei în rugăciune, niciodată nu i-ar lipsi nici materie nici lucruri la care să se gândească.
A doua parte (care este oferirea) este un fel de sacrificiu viu pe care-l oferă omul lui Dumnezeu, încredințându-i toate lucrurile și pe sine împreună cu ele în mâinile Lui, lăsând totul îbunăplăcerea voinței divine, ca să facă din el și din toate lucrurile lui orice dorește, omul ne mai trăind de acum înainte pentru sine, ci pentru Dumneeu, ne mai ținând seama de voia sa și de folosul său ci numai de voia și mărirea lui Dumnezeu. A face aceasta constituie unul dintre principalele acte ale acelei evlavii și religiozități pe care le datorăm lui Dumnezeu, și totodată o înnoire zilnică a profesiunii noastre și a legii în care trebuie să trăim, precum și o frână cu care ne putem înfrâna ori de câte ori am încerca să facem voia noastră contra voii lui Dumnezeu, amintindu-ne de acordul și decizia încheiată împreună cu El, de oferta pe care i-am oferit-o, împotriva căreia m comite un fel de furt spiritual, răzgândindu-ne, luând înapoi și înstrăinând ceea ce de atâta ori i-am încredințat. Și pentru că toate acestea sunt totuși puține (pentru că sunt ale noastre) trebuie să le oferim împreună cu meritele și ostenelile lui Cristos, – cea mai mare și mai plăcută ofrandă pe care i-o putem oferi.
A treia parte (care este cererea) este de asemenea act a aceleași religiozități: în care ne putem exercita într-un fel faptele de milostenie, rugând pe Dumnezeu pentru nevoile Bisericii, precum și actele de iubire de Dumnezeu, aprofundând la sfârșitul acestei părți cererea iubirii de Dumnezeu, cerând-o cu duioase și aprinse dorințe.
Acestea sunt cele trei lucruri mai importante de care trebuie să ne ocupăm în rugăciune. Dar pentru că Înțeleptul ne sfătuiește să ne pregătim sufletul înainte de rugăciune, ar fi necesar să așezăm înainte acestor trei o a patra, care este o umilă și evlavioasă pregătire de a ne ruga. Astfel vor fi patru părți în acest exercițiu: pregătirea, mulțumirea, oferirea și cererea, despre care vom discuta în continuare în această ordine.
Exercițiul cugetării la Cele Zece Binefaceri Dumnezeiești și cele patru părți care îl compun:
1. Pregătirea
2. Aducerea de Mulțumire pentru cele 10 Mari Binefaceri
– Sfat cu privire la modul de a aduce mulțumire
3. Rugăciunile de Oferire
4. Rugăciunea de Cerere
Ven. Luis de Granada, „Manual de Rugăciuni”,
– Rugăciunile stării a III-a –
Traducerea Pr. Valentin Danciu