Rugăciune în care făptura se oferă şi se încredinţează în mâinile Creatorului, punându-şi în El toată speranţa şi supunându-i-se Doamne Dumnezeul meu, toate motivele şi argumentele care mă constrâng să te iubesc, mă constrâng de asemenea să-mi pun toată speranţa în Tine. Căci în cine să nădăjdeiesc dacă nu în Acela care mă iubeşte cel mai mult şi care mi-a făcut aşa de mult bine, în Acela care foarte mult a pătimit pentru mine şi care de nenumărate ori m-a chemat, m-a aşteptat şi a suferit, m-a iertat şi m-a scăpat de atâtea rele? În cine am să sper decât în Acela care este infinit de milostiv, de indulgent, de iubitor, de afectuos, de răbdător şi de iertător? În cine să sper, decât în Cel ce-mi este tată, – şi încă tată atotputernic: tată ca să mă iubească şi atotputernic în a mă vindeca; tată pentru a mă îndrăgi şi atotputernic pentru a-mi putea face tot binele pe care-l doreşte pentru mine.
În Tatăl care are cea mai mare grijă şi puterea supremă de a le conduce pe toate spre binele copiilor lui spirituali, aşa cum nici unuia dintre taţii trupeşti nu-i este cu putinţă să facă pentru copiii săi? În cine am să sper decât în Acela care în toate Scripturile Sale neîncetat îmi porunceşte să vin la El şi să-mi pun nădejdea în El, şi îmi promite mii şi mii de haruri şi daruri, dăruindu-mi ca garanţie pentru toate acestea adevărul său şi Cuvântul său, binefacerile Sale şi chinurile pe care le-a pătimit pentru mine şi sângele vărsat ca să confirme acest adevăr? Ce lucru bun n-aş putea spera să primesc de la un Dumnezeu aşa de bun şi de adevărat, de la un Dumnezeu care m-a iubit aşa de mult, care s-a îmbrăcat în carne pentru mine şi a suferit lovituri şi cuvinte grele şi batjocură pentru mine şi s-a zăvorât într-o ostie consacrată pentru mine? Cum are să fugă de mine când îl voi căuta, Cel care aşa de mult m-a căutat când fugeam de El? Cum îmi va refuza iertarea când i-o voi cere Cel care mi-a meritat-o când nu i-o ceream? Cum îmi va refuza tămăduirea acum când nu-l mai costă nimic Cel care mi-a procurat-o când îl costa aşa de mult? De aceea, pentru toate aceste motive cu mare încredere voi nădăjdui eu în El, şi împreună cu sfântul Profet în tumultul necazurilor şi nevoilor mele cu toată puterea voi cânta: Domnul este lumina şi mântuirea mea, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa? Chiar de s-ar strânge împotriva mea mulţime de duşmani, nu se va teme inima mea; dacă bătălie vor porni împotriva mea, eu în El voi nădăjdui! Dar speranţei întru cât speranţei îi lipseşte siguranţa când nu e însoţită de obedienţă, – potrivit cuvântului Psalmistului, care zice: Sacrificaţi jertfa de dreptate şi speraţi apoi în Domnul! – dă-miDoamne al meu, harul ca speranţei în îndurarea Ta să-i alătur ascultarea de poruncile Tale, căci nu mai puţin Îţi datorez eu această supunere decât toate celelalte, pentru că Tu eşti Regele meu, Domnul meu, Împăratul meu, Cel Căruia cerul şi pământul şi marea şi toate făpturile i se supun, a Cărui porunci şi legi până acum le-au păzit şi în veci le vor păzi. De aceea am să Te ascult şi eu pe Tine Doamne mai mult decât ele toate, căci mai mari obligaţii am decât ele. Am să-Ţi dau ascultare Regele şi Domnul meu şi voi păzi în întregime toate preasfintele Tale legi. Domneşte Tu în mine Doamne, ca să nu mai domnească lumea în mine, nici prinţul acestei lumi, nici trupul, nici voia mea proprie, ci numai voia Ta. Să iasă afară din mine toţi tiranii aceştia, uzurpatori ai scaunului Tău de domnie, tâlharii gloriei Tale, pervertitorii dreptăţii Tale. Numai Tu Doamne porunceşte şi ordonă, numai Tu singur şi sceptrul Tău să fie recunoscut şi ascultat, ca să se facă voia Ta pe pământ, cum se face în cer. Oh, când va veni ziua aceea? Oh, când mă voi vedea eliberat de aceşti tirani? Când nu se vor mai auzi în sufletul meu alte voci în afară de glasul Tău? Când vor fi atât de supuse puterile şi armele duşmanilor mei încât nimic din mine să nu mai intre în conflict cu împlinirea sfintei tale voinţe? Când va fi atât de liniştită marea sufletului meu, când va fi atât de senin cerul minţii mele, când vor fi atât de tăcute şi amorţite pasiunile mele, încât să nu mai fie nici un val, nici un nor, nici un zgomot şi nimic altceva care să poată perturba sau tulbura pacea şi obedienţa aceasta! Dă-mi Doamne atâta stăpânire peste inima mea, cât să mă asculte în aşa fel încât să o pot supune cu totul Ţie! Aşa cum sunt obligat să mă supun Ţie tot aşa am obligaţia de a mă lasa în puterea Ta, de a mă oferi Ţie, de a mă încredinţa cu supunere în mâinile Tale, pentru că eu sunt cu totul al Tău! Sunt al Tău în nenumărate feluri. Al Tău sunt pentru că m-ai creat şi mi-ai dat fiinţa pe care o am; al Tău sunt pentru că m-ai menţinut în existenţă cu binefacerile şi darurile grijii Tale; al Tău sunt, pentru că m-ai scos din robia păcatului şi m-ai cumpărat – nu cu aur, nici cu argint -, ci cu însuşi sângele Tău; al Tău sunt pentru că de atâtea ori m-ai răscumpărat de câte ori m-ai scos din nou din păcatul de moarte. De aceea dacă pentru atâtea motive sunt al Tău, şi Tu din atâtea motive eşti Regele meu, şi Domnul meu, şi Răscumpărătorul meu, şi Eliberatorul meu, mă întorc aici ca să–ţi redau proprietatea Ta, care sunt eu. Mă ofer aici Ţie ca sclav şi captiv; aici sunt pentru a-ţi încredinţa cheile şi însemnele voinţei mele, pentru ca de acum înainte să nu mai fie a mea nici a altcuiva ci a Ta; ca să nu mai trăiesc eu pentru mine ci pentru Tine, să nu mai fac voia mea ci voia Ta; să nu mai mănânc, să nu mai beau, să nu mai dorm, nici altceva să nu mai fac care să nu fie aşa cum vrei Tu şi pentru Tine. Iată-mă am venit aici ca să mă prezint Ţie, ca să dispui de mine ca de un bun al Tău după voia Ta! Dacă vrei să trăiesc sau să mor, să fiu sănătos sau bolnav, bogat sau sărac, cinstit sau batjocorit, pentru toate acestea mă ofer şi mă încredinţez cu supunere în mîinile Tale şi mă deposedez de mine, ca să nu mai fiu al meu ci al Tău, pentru ca astfel ceea ce de drept este al Tău să fie acum al Tău şi prin voia mea şi asta pentru totdeauna, în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Bucură-te Marie. . |