Necuprinsa binefacere a Întrupării

Textul următor este scris pentru a fi utilizat la începutul meditației, ca lectură. Pentru o cât mai de folos parcugere a lui, urmați pașii metodei de meditație!

Planul din veşnicie al lui Dumnezeu

Te ador, Doamne Isuse Cristoase, regele cerurilor, Lumina lumii, Domnul domnilor, prinţul păcii, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea Tatălui Veşnic. Te ador, reconciliatorul oamenilor, avocatul păcătoşilor, alinarea necăjiţilor, mângîierea îndureraţilor, şi răsplata celor drepţi. Te ador, pâinea vieţii, medicamentul sufletului, răscumpărătorul lumii, veselia cerului, sacrificiu bine primit, ostie paşnică, care prin suavitatea şi mireasma virtuţilor Tale ai îndreptat ochii Tatălui Veşnic spre noi, ca să ne vadă mizeriile şi să ne audă gemetele şi cu bunăvoinţă să ne primească.

Oh, Preaîndurate Isuse, vin aici să dau mărturie despre această necuprinsă îndurare faţă de noi pe care n-am meritat-o, şi să-ţi oferim sacrificiul de laudă pentru toate binefacerile pe care ai găsit de cuviinţă să le faci acestei seminţii rele, acestor vase ale mâniei, copii izgoniţi, slujitori inutili şi vrednici de moarte. Căci pe când eram noi astfel, ţi-ai îndreptat spre noi ochii tăi din înaltul cerului ca să vezi mizeriile noastre; şi văzând necazul poporului Tău, ai coborât să-l eliberezi. Fiind cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, care menţii în existenţă toate prin puterea ta, şi le conduci cu înţelepciunea ta, căci dinaintea Numelui Tău îngenunchiază întreaga natură creată, – nu ai considerat nedemn de Tine a-ţi coborî înăţimea puterii tale până în temniţa tenebroasă a acestui veac, nici a Te face părtaş la mizeriile noastre, nici a Te înveşmânta în sacul mortalităţii noastre, pentru a mistui cu puterea Ta slăbiciunea noastră, pentru a ne transforma mortalitatea în eternitate, pentru a ne spăla păcatele în Sângele tău şi a ne restaura natura la inocenţa pierdută.

Întruparea

Pentru această [lucrare] n-ai voit să trimiţi vreunul dintre îngeri, dintre heruvimi sau serafimi, ci Tu Însuţi ai voit să vii din voinţa Tatălui (a cărui infinită bunătate ni se dezvăluie prin Tine, Chipul şi Cuvântul Lui). Şi fără a părăsi locul pe care-l aveai, ai oferit ochilor noştri Prezenţa ta prin sfânta Ta umanitate. Pentru aceasta ai coborât din sânul Tatălui în mădularele Mamei, în care numai cu puterea Spiritului Sfânt ai fost zămislit cu mare minune, căci n-ai pierdut nimic din gloria Tatălui înomenindu-te, nici n-ai micşorat cu ceva fecioria Mamei prin naştere.

Oh, minunată şi de neînţeles contractare! Domnul măririi şi-a unit preaînalta Dumnezeire cu josnicia umanităţii noastre!  Făcătorul făpturilor nu s-a dat la o parte în a lua formă de slujitor, şi nu numai de slujitor ci de a asemenea de păcătos. Oh, preaiubite Isuse, mare a fost iubirea pe care ne-ai arătat-o în această lucrare! Nu te-ai mulţumit să fi Domnul nostru, Creatorul şi Ocrotitorul nostru, ci te-ai făcut tovarăşul nostru, fratele nostru, carnea noastră şi sângele nostru.

Naşterea Domnului

Aşa s-a smerit Mântuitorul; apoi la capătul a nouă luni ieşi din pântecul fecioresc în lume ducând cu sine toată mulţimea milelor Sale. Iată cum îl aşează pe Dumnezeu într-o iesle, cum îl ţin în acel pătuţ aşa de umil, cum îl înfăşoară în scutece sărace; iată cum, desfăcându-i faşele îşi întinde binecuvântate mânuţe şi braţe în pătuţul acela aşa de strâmt. Oh, umilinţă inefabilă! Oh iubire de neînţeles! Priveşte cum stă într-o iesle Dumnezeul cel mare care umple cerurile şi pământul, iată-l stând acolo înfăşurat în scutece pe Acela pentru care e îngustă lărgimea cerurilor! Iată cum stă spijinindu-se de pieptul unei tinere Acela de care depinde toată natura creată, cum se hrăneşte cu un strop de lapte Acela care dă de mâncare tuturor făpturilor, cum plânge în leagăn cel care tronează în ceruri, la auzul vocii Căruia se smeresc şi îşi strâng aripile puterile îngereşti.

De ce ai dorit să te naşti, Dumnezeul meu, aşa de umil? De ce aşa de sărac? Pentru ce altceva decât ca să-mi dai o primă lecţie din învăţătura Ta, care este umilinţa, începutul şi fundamentul tuturor virtuţilor!

Sărăcia Domnului

Ce-am să zic despre sărăcia Ta? Te-ai făcut aşa de sărac, încât nici măcar pentru a Te naşte n-ai găsit un ungher al tău în care să fi găzduit, ci un staul, şi acesta împrumutat de Mama ta preasfântă de la nişte sărmane animale. Care făptură de pe lume a mai fost vreodată atât de săracă, ca atunci când naşte să-şi aşeze copilul într-o iesle, printre paie şi fân şi în sudoarea animalelor, din lipsă de altceva? Deci, o astfel de locuinţă a ales pentru Sine Făcătorul lumii, astfel de comodităţi a avut sfânta naştere. Palatul lui este un staul, leagănul este ieslea, aşternut îi este fânul, purpură regală îi sunt săracele scutece, iar de slujitori nici pomeneală, căci nu se potrivesc unei astfel de suite, atât de sărace. Mama îi este moaşă,  stăpână şi slujnică! Ea face totul în casa aceea; ea îl slujeşte pe copilaş,  îi îi dă să mănânce, îl înfăşoară, îl adoră, îl îmbrăţişează, îl ţine la pieptul ei fecioresc.

Trupul Domnului care ne îndumnezeieşte

Dar, pe lângă acestea, ce inimă nu se va simţi îmboldită spre dragostea Ta, Doamne, şi spre evlavia faţă de tine, cugetând nu numai la această extremă sărăcie, ci şi la iubirea necuprinsă pe care aici ne-o araţi, când Te-ai făcut aşa de sărac pentru Tine, şi atât de bogat pentru noi? Oamenii îi îmbogăţesc pe alţii sărăcind, pentru că trebuie să renunţe la ceea ce au ca să dea altora.  Dar, Tu Doamne, ce nevoie aveai să te sărăceşti pe Tine ca să ne îmbogăţeşti pe noi? Ai luat umanitatea mea ca să-mi dai dumnezeirea Ta, te-ai făcu Fiul Omului ca să mă faci copilul lui Dumnezeu, ca să fiu eu prin har ceea ce eşti Tu prin fire; şi pe lângă acestea, te-ai pus într-o iesle, ca să  te faci hrană animalelor, fiind Tu pâinea îngerilor. Căci cine sunt oamenii, decât acele animale despre care a zis Profetul: „Putrezi-vor animalele în mizeria lor” – adică în stricăciunea păcatelor lor. Aşadar, pentru oamenii deveniţi bestii Te-ai pus Tu într-o iesle, şi te-ai făcut fân – căci toată carnea este fân (iarbă uscată) pentru ca să Te găsească animalele chiar în locul unde vin să mănânce. Văzut-ai oamenii deveniţi cu totul carne, neştiind să mai iubească altceva decât carnea, şi pentru aceasta Trup (carne) te-ai făcut, punând într-însul toată tandreţea Ta. Împietrită inimă trebuie să aibă cel care nu te-ar iubi din toate cele dinlăuntru ale sale.

Viaţa pământească a Domnului, Carte a Vieţii Veşnice și tabla completă a Noii Legi

Cine ar putea descrie ostenelile pe care le-ai pătimit în această carne preasfântă? Sau exemplele de virtuţi pe care ni le-ai dat de-a lungul întregii tale preasfinte vieţi? Căci ce a fost întreaga Ta viaţă decât o lumină şi un model preadesăvârşit a toată virtutea? De aceea, oridecâte ori vreau să mă cunosc, pot să privesc la preasfânta Ta viaţă ca la un exemplu strălucitor şi să văd limpede ce îmi lipseşte.

Căci acolo găsesc desăvârşită ascultare, adâncă smerenie, sărăcie voluntară, inefabilă puritate, minunată răbdare, perseverenţă constantă, mare generozitate, şi mai presus de toate incomprehensibilă iubire şi acea virtute de care are nevoie cel mai mult mizeria noastră, și anume marea Ta îndurare. Și alături de toate acestea, se regăsesc în viaţa Ta – scrise şi desenate ca pe o tablă completă a virtuților – toate celelalte virtuţi pe care mi le-aş putea dori. Cu adevărat Tu eşti acea carte pe care a văzut-o profetul Ezechiel, scrisă pe dinlăuntru şi pe dinafară (Ez cap.2), căci întreaga Ta viaţă preasfântă, atât în ceea ce lăsa să se întrevadă din afară cât şi în ceea ce cuprinde ascuns în interior, este plină de învăţături minunate şi de virtuţi. Fără îndoială, cine ar studia această carte şi ar mânca-o, cum a făcut Profetul, ar găsi în ea bucate de aur.

Oh, preaîndurate şi preadulce Doamne, ce ţi-aş putea da eu în schimb pentru toate aceste binefaceri? Chiar de-aş avea toate vieţile fiilor lui Adam, toate zilele şi anii veacului, şi toate ostenelile oamenilor care sunt, au fost şi vor fi, toate acestea nimic ar fi pentru a-ţi plăti chiar şi cea mai mică dintre binefaceri. Dar tocmai pentru că nimic dintre acestea nu-mi sunt cu putință, şi pentru că Tu Doamne, pe toate acestea le-ai făcut ca să mă folosesc eu de ele, Te rog să adaugi un alt har acestor haruri, şi anume, dă-mi cunoaşterea temeinică a acestor binefaceri şi recunoştinţă adâncă pentru ele; dă-mi cea mai fierbinte dragoste pentru Dumnezeul care mi-a făcut atât de mult bine, şi seriozitate şi sârguinţă ca să mă folosesc de ele.

 

Venerabilul Luis de Granada, Tratatul despre Iubirea lui Dumnezeu

Traducerea: Pr. Valentin Danciu