(I) Care este misterul Craciunului
(II)Cum intrăm în el?
Sinteza misterului
În vremea aceea, zice Evanghelistul, a poruncit Cezar August ca toate popoarele de pe teritoriile sale să se înscrie pentru a plăti o anumită taxă Imperiului Roman. Din acest motiv Preasfânta Fecioară a călătorit de la Nazaret la Betleem, ca să împlinească această poruncă: şi împlinindu-se vremea celor nouă luni l-a născut pe Întâiul său născut. L-a înfăşurat în scutece sărace, şi l-a aşezat într-o iesle, pentru că nu era loc în vreo casă. Acesta-i pe scurt misterul Crăciunului.
Trei cuvinte rezumă misterul nopții acesteia: admirația care te lasă fără cuvinte, smerenia inimaginabilă a Fiului, iubirea de oameni a lui Dumnezeu, mai tare decât amăgirea și răutatea noastră, decât suferința, părăsirea, sărăcia și chiar moartea. Căci Dumnezeu s-a unit cu noi și cu destinul odată pentru totdeauna, ca să trăiască, să se bucure și să sufere, să spere și să moară împreună cu noi! Să nu mai fim niciodată singuri, și nici El departe de noi, ci să ne fie Emanuel, Dumnezeu cu noi!
Îndemnuri la cugetare și venerație
Haideți suflete credincioase şi iubitoare de Cristos, să părăsim toate grijile şi probleme vieții cotidiene şi să ne reculegem în fața Ieslei Sfinte, să-L contemplăm pe Cel ce împacă cerurile şi pământul! Să-l privim aici lipsit de coroana cu care l-a încoronat Tatăl Său când l-a născut din veşnicie şi când i-a împărtăşit gloria dumnezeirii Sale, să-l vedem încoronat cu umanitatea noastră dăruită de Mama sa, acum când l-a născut în timp.
Haideți să urcăm cu mintea până la Betleem să contemplăm marele mister, cu gândurile sufletului să o privim pe Fecioara care în grotă stă să nască pe Domnul Universului și Dumnezeul nostru. Căci Fecioara Înseși văzând nașterea Ta inefabilă, fu copleșită de stupoare, și printre lacrimi de bucurie se întreba cum îl va hrăni pe cel ce hrănește întregul univers? Cum i se va adresa: fiul meu sau Domnul și Dumnezeul meu?
Veniți credincioși să privim dumnezeiasca coborâre de sus petrecută la Betleem, pentru noi. Haideți nou-născutului Prunc să-i oferim în loc de unguente parfumate, credința noastră în evenimentului Crăciunului, căci Însuși Dumnezeu Creatorul, s-a înveșmântat în formă trupească ca să se poată arăta fiu al celor pe care i-a făcut, Fiul Omului! Oh, judecăți de nepătruns și de ne investigat ale înțelepciunii și științei lui Dumnezeu! Veniți mulțimi creștine, purtătoare de Cristos, să cercetăm minunea care oprește în loc orice minte, să-l preaslăvim cu credință pe cel coborât din Iubire printre oameni, veniți să adorăm Nașterea lui Cristos.
Veniţi să-l vedem pe Fiul lui Dumnezeu, nu în sânul Tatălui ci în braţele Mamei! Nu printre corurile îngereşti, ci printre nişte animale necuvântătoare! Nu aşezat la dreapta Măririi în înălţimea Cerului, ci culcat în ieslea animalelor! Nu pe tron, nici fulgerând din ceruri, ci plângând şi tremurând de frig în staul.
Apropiați-vă, veniți mai aproape de Iesle, să sărbătorim ziua Nunţii Sale, căci iată-L ieșind din cămara feciorelnică a mirilor, unit cu natura umană într-o legătură matrimonială atât de strânsă, încât nici viaţa, nici moartea nu-i va mai despărţi. Aceasta este noaptea bucuriei secrete a Inimii sale, când pe dinafară plângea ca un prunc nou născut, dar în interior se veselea pentru vindecarea pe care ne-a obținut-o nouă, căci este adevăratul Salvator.
(1) Dar pentru cugeta ordonat acest mister, mai întâi să ne oprim la ostenelile Preasfintei Fecioare suferite pe drumul străbătut între Nazaret şi Betleem. Drumul era lung, călătorii erau săraci şi multe le lipseau. Fecioara era foarte delicată, slăbită şi aproape de naştere. Timpul nepotrivit călătoriei, băteau vânturi puternice şi reci, hanurile erau insuficiente să primească mulțimea de oaspeţi care curgea din toate părţile. Așa a fost poate și calea noastră prin săptămânile pregătirii praznicului Nașterii, în care numai bucuria conversației cu Fecioara și speranța venirii Celui Proorocit, pe drum ne-a dat tăria să biruim ostenelile mersului. Unii s-au întărit, alții au slăbit și poate alții au căzut sau au plecat de la noi la Domnul în aceste săptămâni. Urcușul dificil al Fecioarei însărcinate de la Nazaret la Betleem reflectă itinerarul aspru al sufletului nostru de la zămislirea primelor dorințe de a-l sluji și iubi pe Domnul până la concretizarea lor.
(2) Să ne gândim apoi la extrema sărăcie şi smerenie pe care a ales-o Regele Cerului ca să se nască în lumea aceasta: casă n-a vrut, o grotă rece și săracă și-a ales. Pat a refuzat, iesle și-a dorit. O Mamă săracă și umilă, şi mobilier … ce mobilier? Că toate obiectele de care s-au folosit la naștere nu doar că era extrem de sărăcăcioase şi de înjositoare, ci – după cum zice Sf.Bernard – le împrumutaserî şi încă de la animale. Aceasta a fost locuinţa pe care a ales-o Creatorul lumii, acestea au fost darurile şi „plăcerile” pe care le-a avut la Sfânta Naştere. Să comparăm o clipă ce loc de naștere a ales Domnul pentru noi și ce a ales pentru El. Unde, în ce loc și timp al istoriei ne-a fost dat nouă să ne începem călătoria pământească spre Cer, și cât de jos a dorit să-și pornească El urcușul înapoi la Tată!
Isuse, Domnul nostru, Tu esti cu adevărat Dumnezeu care faci minuni! Nu mă mai miră nimic pe lumea asta schimbătoare, nici natura, nici omul, ci mă mir numai că Te văd pe Tine, Cel Atotputernic într-o iesle! Mă voi mira să văd cum Cuvântul lui Dumnezeu s-a putut uni cu trupul omenesc, cum Dumnezeu care este Spirit a primit veşmânt trupesc. Mă mir cât ai investit Tu în salvarea noastră, lungimea procesului de pregătire a oamenilor ca să poată primi această operă a Ta atât de surprinzătoare. Căci puteai rezolva problema mântuirii, mult mai repede, cu un singur cuvânt putea fi răscumpărată lumea, așa cum a-i creat-o printr-un singur cuvânt.
(3) Uimirea. „Doamne, auzit-am cuvintele Tale şi m-am temut. Am reflectat la operele tale şi am rămat înmărmurit, fără cuvinte!” spunea Profetul Habacuc întrezărind taina Ta cea din veci ascunsă. Căci nu există nimic mai cutremurător decât cele câteva cuvinte ale Evangheliei care zice: Şi l-a născut pe fiul său întâi-născut, şi l-a înfăşurat în scutece şi l-a culcat într-o iesle, pentru că nu era loc în casă! Oh, taină vrednică de toată admiraţia! Oh, eveniment inexplicabil, de nedescris în cuvinte, ci de simțit în tăcere şi admiraţie! Ce poate fi mai vrednic de admiraţie decât a-l vedea pe Domnul – pe care-l laudă stelele dimineţii, pe Cel ce şade pe tron de heruvimi, care zboară pe aripile vânturilor, care ţine atârnat cu trei degete globul pământesc, a cărui scaun este cerul şi a cărui covor regal este pământul, – voind să vină să trăiască într-o sărăcie extremă, căci mama Sa fu nevoită într-o iesle să-l așeze neavând loc într-o casă a oamenilor? La ai săi a venit, dar – de la început – ai săi nu l-au primit! Cine a mai fost aşa de înjosit încât în lipsa unui locşor mai bun care să-l apere de vânt, să fie nevoit să-și aşeze copilul într-o iesle? Cine a mai împreunat două extreme aşa de distanțate cum este Dumnezeul Veșnic şi ieslea animalelor? Ce este mai umil decât ieslea animalelor, şi ce este mai înalt decât Dumnezeul Îngerilor? Ce mai putem spune văzându-l pe Dumnezeu într-un staul, pe Dumnezeu într-o iesle, pe Dumnezeu plângând şi tremurând de frig înfăşurat în scutece?
Oh, Împărate al Măririi, oglindă a nevinovăției, de ce ai ales asta? De ce ai ales să plângi, să suferi de frig, gol, să plătești atât de scump tributul şi pedeapsa păcatelor noastre! Ce iubire, ce prieteniei ne-ai arătat, ce milostivire fără de margini ești, Dumnezeul nostru!
(4) Răspunsul nostru? Isuse, ce am putea să facem, cum am putea să-ţi mulţumim? Cum să răspundem acestei îndurări? Cu ce fel de smerenie să răspundem umilirii Tale? Cu ce fel de iubire să răspundem iubirii iubirii Tale? Cum vom mulţumi pentru o binefacere aşa de mare?
Suntem copleșiti de valurile binefacerilor Tale şi nu știm cum să reacționăm. Înainte ne imaginam că acela care îndrăznește să Te insulte ar de mii de ori să fie aruncat în iad, dar acum, înțelegem că nu există pedeapsă suficientă ca să-l pedepaseacă pe acela care refuză să Te iubească! Binecuvântat să fi pe veci, Dumnezeule, care m-ai legat cu aceste lanţuri ale iubirii Tale şi ai pus în inima noastră datoria de a răspunde dovezilor Tale de prietenie, ca să ne întorci la Tine, ca să ne aprinzi de dragoste pentru Tine, să ne întăreşti speranţa în lucrarea Ta, să ne convingi să îndrăgim osteneala, sărăcia, smerenia, dispreţul lumii şi să iubim valoarea suferinței pentru prieteni. Ce putem să-ți aducem decât jertfa cântecelor de laudă, alături de toată făptura!
Să celebrăm, popoare festivitatea nopții Nașterii lui Cristos. Astăzi Fecioara vine în grotă să nască înefabil Cuvântul cel de dinainte de veacuri. Să danseze tot pământul, învrednicit să audă acestea; să glorificăm cu îngerii și cu păstorii pe Dumnezeu, căci a voit să ni se arate prunc nou născut. Dumnezeul cel adevărat a luat formă de slujitor, devenind om din iubire de oameni. Să-l aclamăm zicând: Dumnezeule născut din Fecioară, îndură-te de noi!
Păstori – care înnoptați pe câmpuri, lăsați turmele și mărturisiți cutremurătoarea minune, căci se naște mic copil Dumnezeul cel de dinainte de veacuri, într-o iesle pentru animalele cele fără de rațiune, ce minune! Și voi, armate spirituale de îngeri din înaltul cerului, aclamați cu magii și păstorii pe Dumnezeul, cel ce naște, cântându-i: Mărire Ție Doamne, Mărire Ție! Haideți, cu toții câți avem suflare să lăudăm pe Creatorul universului care, după ce a ornat cerul cu stele se naste prunc in iesle ca să ne dezvăluie iubirea Sa!
(II) Intrarea în misterul Crăciunului
Cum să răspundem acestei binefaceri? Intrând nu doar imaginar în scena Nașterii Domnului, nu doar cu gândul și cu dorințele inimii, ci cu adevărat, cu fapta? Cum se poate aceasta?
Catehismul Bisericii Catolice – atât de recomandat spre lectură de Sf. Părinte Papa Benedict al XVI-lea în acest An al Credinței, ne răspunde în paragraful 526, citând Galateni 4, 19: „Misterul Crăciunului se împlineşte în noi când Cristos „ia chip” în noi. Crăciunul este misterul unui „schimb minunat„: Ziditorul neamului omenesc a luat trup însufleţit, binevoind să se nască dintr-o Fecioară; fără lucrare omenească făcându-se om, ne-a dăruit nouă dumnezeirea sa.”
Dumnezeu s-a făcut om, Isus și-a asumat viața noastră omenească, pentru ca noi să putem asuma viața Sa Dumnezeiască. Misterul Nașterii Domnului din Fecioara Maria, se împlinește în noi în măsura în care noi ne naștem din nou, din Dumnezeu. Nu intrăm în împărăție decât dacă ne facem și noi mici copii, noi-născuți de sus după chipul lui Cristos. Altfel spus, intrăm cu fapta în misterul Crăciunului când viața noastră începe să se transforme cu adevărat în viața lui Cristos. Cristos trebuie să se nască – în mod spiritual – în viața noastră, interioară și exterioară.
Cum se naşte Isus Cristos în mod spiritual în cei credincioși?
Domnul se naște în viața cuiva atunci când, după ce a cugetat bine şi după ce a înțeles ce presupune o viață creștină trăită serioas, după ce a cerut sprijinul şi harul Spiritului Sfânt, credinciosul trece la punerea în lucrare a decizie bune pe care o zămislise, adică atunci când începe să lucreze cu sârguinţă la ceea ce cu puţin timp în urmă își propunea să facă, dar se temea să înceapă, pentru că se temea să eşueze.
Aceasta este fericita noastră naştere în Cristos, la care îngerii cântă şi îl laudă pe Dumnezeu şi vestesc pacea, pentru că atunci când începe să se realizeze în faptă buna dorinţă pe care sufletul o zămislise, numai decât se întemeiază pacea interioară a sufletului. Atâta timp cât e dezbinare în om pacea nu poate domni: când trupul contrazice spiritul, şi spiritul trupul, cât timp spiritul caută solitudinea şi trupul compania prietenilor lumești, când spiritul îl doreşte pe Cristos iar trupul desfătărilee lumii, când unul caută liniştea contemplării lui Dumnezeu iar celălalt lauda oamenilor şi funcțiile înalte care i le aduc.
Dar dimpotrivă, după ce viața trupului se supune vieții spiritului, şi buna decizie pe care grijile pământești o împiedicau se transpunepune în practică, imediat pacea şi bucuria spirituală domneşte în suflet.
La această naştere de sus, nu se aud strigăte de durere, nici nu se simt dureri, nici suferinţe ale naşterii, ci numai omul simte numai umire văzând schimbările ce se produc în el și în jurul lui şi se bucură de noutatea acestei vieţii şi de vocaţia lui cea nouă, la sfințenie.
Dar trebuie să reţii, creștine, că dacă doreşti această naştere, trebuie să devii o nouă Marie – în mod spiritual. Numele Maria are trei înțelesuri: înseamnă „mare amară”, „stea luminoasă” şi „Doamnă”. Trebuie să fi şi tu, aşadar: ca o mare amară prin durerea căinţei, plângându-ţi cu amar păcatele pe care le-ai săvârşit şi timpul pe care l-ai pierdut şi binele pe care nu l-ai făcut. Trebuie să fi o stea, care luminează necredincioșilor cu exemplul vieţii bune, cu faptele virtuoase şi cu cuvintele sfinte. Și trebuie să devii stăpâna-stăpânul simţurilor tale, al poftelor tale, şi al tuturor faptelor vieții tale viitoare, supunându-le judecăţii raţiunii luminate de credință, căutând în toate numai gloria lui Dumnezeu şi mântuirea sufletului tău şi edificarea celor de lângă tine. Din această spirituală Maria, se naşte în viața noastră Cristos Isus cu bucurie şi fără osteneală nici durere. Abia după această fericită naştere ajunge sufletul să guste cât de bun la gust este Domnul, pe măsură ce crește în har și supunere față de voia Tatălui!
Rugăciune
Cristoase, Tu pentru noi ai apărut om pe pământ! Ce am putea să-ți oferim în schimb? Toate făpturile pe care le-ai făcut îți oferă ceva drept mulțumire: îngerii te cântă, cerurile arată steaua, magii, daruri; păstorii, minunarea; pământul grota îți oferă; sărăcia, ieslea! Noi, îți oferim pe Mama Fecioară, Femeia devenită prin nașterea Ta, garanția eliberării întregii lumi din lanțurile păcatului.
Marie, noi nu îndrăznim nici să deschidem gura din pricina păcatelor noastre multe. Roagă-l Tu pe Cel născut din tine, căci mult poate obține rugămintea Mamei și pe Stăpân îl poate îmbuna. Nu trece cu vederea rugămințile noastre, căci știm că Domnul e plin de milă și ne poate salva, căci a ales să sufere încă de la naștere pentru noi. Primește-ne să cântăm împreună cu Tine în noaptea aceasta: Mărire lui Dumnezeu în înaltul cerurilor, căci pe pământ a coborât printre oameni, Omul Cel bineplăcut Tatălui, prietenul nostru pe care-l așteptam, Cel ce împacă cerul și pământul!
Pr. Valentin Danciu