MEDITAŢII CARE NE POT AJUTA SĂ RESIMŢIM DURERE SUFLETEASCĂ ŞI SĂ DETESTĂM PĂCATELE SĂVÂRŞITE
Venerabilul Luis de Granada, Sinteza practică a vieţii creştine, Tratatul al doilea – Despre pocăinţă şi spovedanie.

INJURIA CE SE ADUCE LUI DUMNEZEU PĂCĂTUIND

Mai reflectează pe lângă cele deja spuse, la injuria mare care se face lui Dumnezeu prin păcat ca să înţelegi cât de mult ar trebui să-l resimţi. De fiecare dată când păcătuim se desfăşoară următoarea judecată practică în inima noastră – chiar dacă nu o conştientizăm: ni se oferă pe de o parte avantajul păcatului (plăcerea sau interesul pentru care urmează să păcătuim) şi pe de cealaltă parte ofensa pe care o facem lui Dumnezeu, a cărui prietenie urmează să o pierdem prin respectivul păcat. Într-un taler al balanţei se pune Dumnezeu şi în celălalt interesul acela, iar omul stă în mijloc hotărând să piardă prietenia cu Dumnezeum ca să nu piardă acel interes.

Ce poate fi mai oribil decât această judecată? Ce lucru nevrednic de o aşa de mare maiestate, a prefera în locul ei ceva aşa de josnic? Ce poate fi mai asemănător cu ceea ce au făcu iudeii când punându-li-se dinaintea ochilor Cristos şi Barraba, ca să aleagă pe unul dintre cei doi, au spus că-l vor mai mult pe Barraba decât pe Cristos?

Ce înseamnă aceasta, decât – încât este parte a faptei noastre rele – a lua coroana de pe capul lui Dumnezeu şi gloria ce i se cuvine până la sfârşitul veacurilor şi a o atribui interesului şi plăcerii respective? Căci, cel care apreciază o plăcere mai mult decât pe Dumnezeu şi o preferă în locul lui Dumnezeu – în ceea ce priveşte viaţa sa personală acel om îi sustrage lui Dumnezeu demnitatea de ţel suprem şi o dă plăcerii, fapt care este ca şi cum ai lua coroana Creatorului şi a-i pune-o pe capul unei creaturi. Ce poate fi mai oribil decât acest lucru?

Cerurilor însuşi le spune Dumnezeu să se înspăimânte de aşa ceva, zicând prin Ieremia: Înspăimântaţi-vă cerurilor la vederea acestui caz şi să cadă porţile voastre de spaimă, căci două răutăţi a făcut poporul Meu: pe Mine – izvorul apei vii – M-au părăsit şi s-au dus să bea din străchini sparte, care nu pot reţine apa. Cum să nu se cutremure cel care se va gândi de câte mii de ori i-a adus lui Dumnezeu această injurie? Cum să nu-şi dorească să se facă ochii lui izvor de lacrimi ca să plângă zi şi noapte o asemenea răutate?

Iată aşadar, mizerabile, împotriva cui ai păcătuit şi pentru ce ai păcătuit! Ce ai părăsit şi cu ce te-ai ales! Ce-ai pierdut şi ce-ai câştigat! Ruşinează-te acum cât mai este vreme ca să nu fi ruşinat după aceea veşnic la judecata dumnezeiască!

Meditaţiile pentru trezirea căinţei (de Ven. Luis de Granada)

• Meditaţia nr.1 – Ţelul suprem al omului
• Meditaţia nr.2 – Ce pierdem când păcătuim
• Meditaţia nr.3 – Împotriva cui am păcătuit
• Meditaţia nr.4 – Injuria ce i se aduce lui Dumnezeu păcătuind