EXAMINAREA GENERALĂ A CONŞTIINŢEI
Întotdeauna înainte de cercetarea împlinirii poruncilor se face o scurtă examinare a atitudinii personale faţă de Sacramentul Spovedaniei
- Am uitat vreodată din vina mea să mărturisesc un păcat grav sau l-am disimulat?
- Am venit la spovedanie fără pregătirea cuvenită, fără durere sufletească, fără părere de rău pentru păcate sau fără ferma decizie de a mă îndepărta de păcatele mărturisite?
- Am păcătuit prin lipsă de respect sacru faţă de acest sacrament neglijând examinarea cu atenţie a conştiinţei?
- Am neglijat datoria primirii Sfintei Împărtăşanii de Paşti sau nu mi-am spovedit păcatele o perioadă mai lungă de un an?
- Am neglijat reculegerea ce se cuvine a o avea în ziua în care n-am împărtăşit şi după împărtăşanie?
- Am de spovedit mai înainte de celelalte păcate, vreo OBIŞNUINŢĂ de păcat grav (viciu, patimă: beţie, desfrânare, etc)?
- Am neglijat împlinirea rapidă şi cu evlavie a canonului de pocăinţă primit de la preot sau am fost neascultător faţă de vreuna dintre îndrumările sale?
PRIMA VARIANTĂ DE CERCETARE GENERALĂ A CONŞTIIŢEI
PORUNCILE LUI DUMNEZEU
Notă: Acest chestionar, fiind varianta lungă a cercetării conştiinţei se va folosi doar pentru pregătirea spovedaniei anuale sau generale. Nu va fi aşadar folosit de credincioşii care practică spovedania săptămânală sau lunară, decât în cazul în care fac o spovedanie generală (o retrospectivă a unui an sau a mai mulţi ani).
PORUNCA I
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău! Numai pe El să-l adori, să i te închini, să-l slujeşti, să nu ai alţi dumnezei şi să nu te închini lor
– Îl iubesc pe Dumnezeu din toată inima şi mai presus de toate, aşa cum sunt obligat?
– Am făcut toate faptele mele bune pentru iubirea lui Dumnezeu sau mai degrabă pentru interese personale sau pentru a fi binevăzut de alţii.
– Mă dăruiesc zilnic Domnului? Mă încredinţez Lui? Sau trăiesc nepăsător faţă de iubirea lui Dumnezeu? Am o viaţă care nu ţine cont de iniţiativele lui Dumnezeu, de planul lui cu viaţa mea, a familiei mele şi a comunităţii în care mi-a dat să trăiesc?
– L-am lăsat pe Dumnezeu pe ultimul plan al preocupărilor mele zilnice? Mă rog insuficient sau deloc? Nu am o viaţă religioasă constantă în care să-îmi îndeplinesc cum se cuvine datoriile faţă de Dumnezeu şi de Biserică? Îmi lipseşte orice preocupare religioasă serioasă? Ştiu rugăciunile de bază ale creştinului?
– I-am persecutat pe slujitorii lui Dumnezeu pentru că se spovedesc, împărătăşesc, se roagă şi caută să ţină poruncile? Mi-am bătut joc de ei sau i-am criticat?
– M-a pus voluntar într-un pericol de a-l ofensa grav pe Dumnezeu, făcând ceva despre care bănuiam că poate fi păcat de moarte?
– M-am îndoit îndelungat de existenţa şi ajutorul lui Dumnezeu? (păcat de moarte); am şovăit cu privire la existenţa lui Dumnezeu? (venial)
– În necazuri ş, lipsuri şi nenorociri nu m-am încrezut în Purtarea Sa de grijă (Providenţa), ci mi-am pus toată nădejdea în oameni, structuri sociale, ştiinţe, doctrine politice, etc., idolatrizând aceste realităţi finite, închinându-mă lor în locul lui Dumnezeu (satanismul, extremele hedonsimului, ale naţionalismului, ale avariţiei, ale socialismului, comunismului, consumismului, etc ).
– Mi-am supra-apreciat calităţile? M-am încrezut în puterile proprii de a rezolva situaţiile dificile şi de a învinge răul din mine şi din ceilalţi, neglijând ajutorul venit de la Dumnezeu?
– Am disperat în situaţii dificile? Am pierdut orice nădejde de a putea fi eliberat de un anumit păcat (de a fi mântuit).
– Am abuzat dimpotrivă cu o încredere falsă în Domnul, de harurile Bunului Dumnezeu încrezându-mă nefondat în iertarea Sa? (Dumnezeu nu iartă fără convertire şi nu răsplăteşte fără merit). În baza acestei false încrederi am perseverat în păcate şi în viaţa rea, sau am amânat pocăinţa până la bătrâneţe sau până în ceasul morţii?
– Sunt nerecunoscător pentru harurile pe care mi le-a dat (viaţa, calităţile sufleteşti, trupul, părinţii, credinţa, moartea lui Cristos pe Cruce în locul meu, propria vocaţie în Biserică, locul pregătit pentru mine în Cer, etc)? I-am cerut să-şi ia darurile înapoi, şi chiar viaţa, pentru că nu-mi place viaţa pe care mi-a dat-o?
– Am abuzat şi am neglijat harurile primite la Sfântul Botez şi la Sfânta Mirungere? Mi-am neglijat vocaţia şi misiunea creştină?
– Am abuzat de Sfânta Împărtăşanie prin ritualism, primind-o fără pregătirea obligatorie, fără dispoziţiile sufleteşti cerute de Biserică sau cu păcate păcate pe conştiinţă?
– Am abuzat de Sfânta Spovedanie primind-o fără părere de rău, fără convertire (căinţă, durere sufletească, decizie fermă de îndreptare şi de evitare a tuturor prilejurilor de recădere în păcat), fără a mărturisi toate păcatele, sau fără a împlini canonul penitenţial primit de la Preot? Am amânat spovedania deşi conştiinţa mă mustra pentru păcate grave?
– Trăiesc voluntar în lâncezeală şi lene spirituală, neglijându-mi îndatoririle de pietate creştină şi fiind lipsit de generozitate şi de proptitudine în răspunul dat iubirii lui Dzeu
– L-am judecat pe Dumnezeu pentru relele şi nedreptatea din lume? Sunt supărat pe Bunul Dumnezeu sau l-am blestemat pentru nenorocirile şi insuccesele mele? L-am considerat nedrept sau prea-milostiv?
– Neglijez credinţa necunoscând învăţătura Bisericii (Actul de Căinţă, Crezul, Cele Zece Porunci, Cele Şapte Sacramente (Sfinte Taine), rugăciunea Tatăl nostru, dogmele, învăţătura morală, etc) sau fiind indiferent faţă de aceasta, mai ales în anumite aspecte delicate?
– M-am îndoit deliberat (voluntar) sau am negat formal (explicit), parţial sau total vreo învăţătură [obligatorie] a Bisericii (păcatul ereziei)?
– Am o atitudine critică deconstructivă şi lipsită de respect sacru faţă de dogmele şi învăţătura Bisericii?
– M-am îndoit îndelungat de învierea lui Cristos, Dumnezeirea lui Isus din Nazaret, structura ierarhică a Bisericii, eficienţa Sacramentelor Bisericii, primatul papal şi necesitatea supunerii faţă de autoritatea Suveranului Pontif, infailibilitatea Sfântului Părinte Papa, Magisteriul Bisericii, ridicarea cu trupul la Cer a Sfintei Fecioare, existenţa Purgatoriului, purcederea Spiritului Sfânt şi de la Fiul, Neprihănita Zămislire a Sf.Fecioare, Păcatul strămoşesc şi consecinţele lui, existenţa vieţii veşnice, etc.
– Am participat activ la vreo slujbă religioasă ne-Catolică (sau ne-Ortodoxă) interzisă de Biserică?
– Sunt membru al vreunei societăţi secrete sau anti-Catolice, deşi Biserica interzice apartenenţa la aceasta?
– Am citit cu bună ştiinţă literatură anti-Catolică (anti-Ortodocsă) interzisă de Biserică?
– Sunt supersitiţios? Am practicat vreun fel de superstiţii (horoscoape, descântec, ghicit, şedinţe oculte, etc.)? Am frecventat vrăjitori? Port la mine talismane?
PORUNCA II
– Am folosit Numele lui Dumnezeu fără rost profanându-l? Am ticuri verbale în care folosesc Numele lui Dzeu (“Ce Dzeu!”, etc)?
– Am înjurat de cele sfinte? Am făcut glume pe seama lor?
– Am cârcotit sau m-am supărat pe Dumnezeu (păcatul blasfemiei)? L-am acuzat pentru necazurile şi neîmplinirile mele?
– Am vorbit de rău sau am criticat fără respect sacru preoţi sau alte persoane consacrate lui Dumnezeu?
– Am jurat fals sau fără a fi nevoie pe Numele lui Dumnezeu?
– Am jurat o minciună, ştiincă că era, sau îndoindu-mă dacă era, sau fără a cerceta bine dacă era adevăr sau minciună? Am jurat făgăduind a face ceva, şi n-am făcut sau nici nu aveam intenţia să fac?
– Am obişnuinţa de a jura uşor (lucru periculos datorită riscului de a jura o minciună)
– I-am lăsat pe copiii mei să jure cu uşurinţă, fără a le atrage atenţia?
– Am încălcat vreun vot privat (jurământ, promisiune făcută lui Dumnezeu, Maicii Domnului,…)? Sau am întârziat multă vreme în a-l îndeplini? (De exemplu: a-I promite că mergi în pelerinaj sau că faci o anumită devoţiune (novenă, rozariu), etc şi a nu face). Am promis lui Dumnezeu că-i voi oferi ceva şi nu i-am oferit?
–
PORUNCA III
– Nu am mers Duminica sau în celelalte zile de sărbătoare la Sfânta Liturghie din vina mea, din comoditate sau fără o cauză legitimă?
– Am întârziat la Sfânta Liturghie din neglijenţă?
– Am fost neatent în timpul Sfintei Liturghii, fără evlavie, sau am păcătuit în alt fel prin lipsă de reverenţă faţă de Preasfântul Sacrament (vorbit în Biserică, râs, tras cu ochiul după cineva…)?
– Nu n-am îngrijit, cât ţine de mine, ca cei aflaţi sub autoritatea mea (copii, angajaţi, etc) să asiste la Sf.Liturghie de poruncă?
– Am efectuat munci servile (muncă fizică) care nu erau neaparat necesare sau am mers la cumpărături Duminica? Am poruncit altora să facă Duminica astfel de munci servile?
– Am petrecut întreaga zi a sărbătorii cu distndu-mă, jucându-mă sau cu vanităţi.
– Am ascultat predicile cu superficialitate şi ireverenţă?
– Avânt piedică pentru împărtăşanie am primit vreun sacrament al celor vii (Euharistia, etc)?
– Fiind excomunicat am asistat la Sfânta Liturghie şi m-am împărtăşit?
– Am mâncat carne Vinerea (mai ales în Vinerea Mare) sau în zilele de post aspru (Miercurea Cenuşii)?
PORUNCA IV
Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!
Cu privire la grija copiilor pentru părinţii lor:
– Am fost lipsit de respect faţă de părinţii mei sau i-am neglijat, mâhnit, umilit, vorbit de rău, blestemat? Mă rog pentru ei?
– Nu i-am ascultat în lucrurile drepte pe care mi le-au poruncit?
– I-am ajutat în nevoi, necaz şi lipsuri?
– Mi-e ruşine de propriile rude că sunt săraci şi din poporul de jos?
– Nu am îndeplinit testamentul părinţilor? Am dorit moartea părinţilor mei pentru moştenire, sau a socrilor?
– Sunt certat cu socri? I-am vorbit de rău?
– Am păcătuit în comportamentul faţă de soţie sau copii?
Cu privire grija părinţilor pentru copiii lor:
– Le-am neglijat nevoile materiale?
– I-am învăţat rugăciunile şi învăţătura creştină?
– Nu i-am botezat după naştere sau nu m-am îngrijit de instruirea lor religioasă?
– Le-am permis să-şi neglijeze datoriile religioase?
– Le-am neglijat educaţia într-un alt fel? I-am certat şi pedepsit când era necesar? Le-am tolerat păstrarea unor prietenii dubioase sau să-şi dea întâlnire regulat?
– M-am îngrijit să aibă totodeauna ceva de făcut, ca să nu ajungă leneşi şi vagabonzi?
– I-am alintat cu prea multe bunuri materiale (bani de buzunar, etc) sau m-am făcut slujitorul voinţelor lor, lăsându-i să-şi facă toate poftele?
– Le-am dat exemplu rău?
– Am permis să doarmă împreună băieţii cu fetele sau cu părinţii lor?
– Am intervenit peste libertatea lor de a se căsători sau de aşi urma o vocaţie religioasă?
Cu privire grija soţului de soţie şi a soţiei de soţ:
– Mi-am certat soţia/soţul sau am bătut-o/l-am bătut? Am făcut uz în familie de un alt fel de violenţă fizică, morală sau afectivă (ameninţări, şantaj, etc)?
– Mi-am enervat soţul/soţia determinându-l să-şi piardă cumpătul şi răbdarea?
– Sunt gelos/geloasă fără nici un motiv întemeiat?
– Am fost neascultătoare faţă de soţul meu în calitatea lui de cap al familiei? Am fost sau lipsit/ă de respect faţă de soţia meu/soţul meu?
Relaţia supuşilor cu autorităţile, a angajaţilor cu angajatorii (şi şefii de la servici), a preoţilor faţă de Episcop, etc:
– Am păcătuit prin lipsă de supunere în lucruri grave faţă de şefi sau prin lipsă de reverenţă faţă de autorităţi, nesocotind dispoziţiile şi legile acestora?
– Mi-am dispreţui mai marii în inima mea? Am cârtit, i-am criticat aspru sau m-am plând de ei? Le-am judecat imprudent faptele şi intenţiile în scop rău, zicând că fac binele numai în interes personal, din pasiune umană sau ca să iasă în evidenţă în faţa altora? Am dispreţuit prin cuvânt sau faptă persoanele cu demnităţi publice?
Relaţia faţă de bătrâni şi înaintaşi, şi faţă de sfânta tradiţie a Bisericii:
– I-am dispreţuit sau nu i-am onorat pe bătrâni, i-am batjocorit sau am râs de ei?
– Am fost nerecunoscător faţă de binefăcătorii mei, uitând de binefacerile pe care mi le-au făcut, sau răsplâtindu-le cu rău pentru bine?
– Am negllijat cinstirea înaintaşilor mei, sfinţim martiri şi eroi ai neamului şi ai Bisericii, prin rugăciunile, faptele şi sacrificiile cărora sunt astăzi creştin?
– Am dispreţuit sfânta tradiţie a Bisericii, sancţionată ca normativă de Sfântul Părinte Papa, de concilii şi de magisteriul Bisericii, considerând-o simplă invenţie omenească la care trebuie să se renunţe sau să fie modificată? Am luat în râs sau am desconsiderat faptele şi atitudinile Sfinţilor din vechime?
PORUNCA V
Să nu ucizi!
– Am ucis sufletul cuiva incitându-l la rău sau dându-i ocazie de păcat de moarte (păcatul scandalului); am însoţit sau am ajutat pe cineva să facă ceva rău?
– Am ucis pe cineva, sau am avut de gând să o fac, sau am participat în vreun fel la omucidere?
– Am săvârşit avort? Mi-am dat consimţământul sau am îndemnat pe cineva la comiterea unui avort?
– Am dorit moartea cuiva sau am cerut-o de la Dumnezeu? Am avut gânduri sau tentative de sinucidere? Fac parte dintr-un grup de răufăcători, sau favorizez astfel de grupări?
– Mi-am distrus sănătatea printr-o viaţă dezordonată (băutură, fumat, droguri, chefuri…)?
– M-am bătut sau m-am certat grav cu cineva? Am ameninţat ope cineva (asupra căruia nu am autorittate: copii, etc)?
– Am blestemat pe cineva s-au i-am dorit în vreun alt fel răul?
– M-am bucurat de necazul altuia?
– Există cineva cu care refuz să vorbesc, provocându-l la păcat? Port ranchiună cuiva? Urăsc pe cineva, sau doresc să mă răzbun? Refuz să mă împac (în adâncul conştiinţei) cu cineva care îmi cere sincer iertare?
– Dacă am jignit pe cineva, refuz să-i cer iertare, în persoană sau printr-un intermediar, sau nu am reparat suficient jignirea făcută?
– Am minţit despre cineva (calomnie)?
– Am judecat pe cineva cu asprime din cauza unui păcat grav?
– Am bârfit pe cineva sau am răspândit zvonuri scandaloase?
– Am dat ascultare vreunor zvonuri scandaloase despre cineva?
– Am fost gelos sau invidios pe cineva?
– Am provocat suferinţă inutilă animalelor?
CHESTIONAR PORUNCA VI
Să nu săvârşeşti desfrânare!
Păcate cu cuvântul:
– Am vorbit folosind cuvinte josnice, sau m-am distrat prin conversaţii indecente. Am sugerat cuiva să păcătuiască împotriva acestei porunci, prin cuvânt sau în scris?
Păcate cu fapta:
– Trăiesc cu cineva fără a fi căsătorit (concubinaj)?
– Am divorţat după care m-am recăsătorit?
– Am negat soţului/soţiei drepturile sale matrimoniale?
– Am practicat vreo metodă de controlare a naşterilor interzisă de Biserică (anticoncepţionale, prezervativ, etc)? Am folosit vreo altă metodă de rărire a naşterilor decât cea aprobată de Sfânta Biserică: abstinenţa temporară de comun acord între soţi?
– Am abuzat de drepturile mele matrimoniale în vreun fel? Mi-am silit partenerul la practici sexuale perverse?
– Am comis adulter sau preacurvie? Sau am o relaţie adulterină?
– Am atins/sau m-am atins, sau am îmbrăţişat pe cineva cu gânduri necurate? Mi-am provocat poluţie voluntar?
– Am păcătuit cu cineva de acelaşi sex (homosexualitatea)?
– Am practicat masturbarea sau mi-am satisfăcut altfel singur plăcerile?
– Frecventez medii imorale? M-am îndepărtat de toate ocaziile iminente de păcat (prietenii, conversaţii indecente); trăiesc în aceeaşi casă cu o persoană care mă instigă la păcat?
– Am privit filme, reviste, imagini erotice sau pornografice? Am citit cărţi sau articole indecente?
– Mă îmbrac indecent pentru a atrage privirile? Am făcut ceva cu intenţia de a trezi gânduri impure în alţii?
– M-am lăsat antrenat în vreo discuţie obscenă? Folosesc un limbaj indecent?
– Am stricat fecioria cuiva?
– M-am lăudat cu “performanţele” mele amoroase?
– Am păcătuit cu fapta împotriva castităţii în vreu alt fel?
– Când m-am văzut ispitit la desfrânare, m-am înarmat cu rugăciune, post, frecventarea sacramentelor sau cu alte remedii spirituale? Sau am rămas pasiv, riscând caderea gravă în păcat şi arătând astfel puţină preţuire pentru harul lui Dumnezeu şi prezenţa Spiritului Sfânt în mine?
CHESTIONAR PORUNCA VII
Să nu furi!
– Am furat ceva? Am restituit bunul furat?
– Am distrus un bun ce aparţine altcuiva din vina mea?
– Am păcălit, înşelat sau am fraudat pe cineva? Am făcut afaceri ilegale pentru a câştiga mai mulţi bani şi mai rapid?
– Am primit sau am dat mită? Am luat camătă?
– Am fost risipitor sau zgârcit?
– Am refuzat sau am neglijat să-mi plătesc mult timp datoriile şi impozitele, îndatorându-mă cu o sumă mare de bani? Mi-am plătit taxele la Biserică?
– Mi-am neglijat sarcinile de serviciu sau am fost leneş la locul de muncă aducând prejudicii grave firmei la care sunt angajat? (acest caz are obligaţia recuperării daunelor).
– Am neglijat sau am refuzat să ajut pe cineva care se afla într-o nevoie urgentă?
– Nu am restituit ceva împrumutat?
– Am îndemnat sau ajutat pe alţii la furt?
– Am reţinut salariul angajaţilor împotriva voinţei lor?
– Am reţinut un bun care a ajuns în posesia mea fără a şti cui îi aparţine?
– Am înşelat în comerţ, la preţ sau la greutate? Am cumpărat de la cine nu avea dreptul să vândă? Am vândut ceva la suprapreţ?
– Am pierdut o mare sumă de bani la jocuri sau am mizat pe o sumă mai mare decât îmi puteam permite?
– Am garantat cu cinstea mea pentru ca o persoană pe care o ştiam inadecvată pentru un anumit loc de muncă, totuşi să-l primească?
Pentru Porunca a VIII-a
“Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău”
Formularea privativă
– Am minţit pe/despre cineva (calomnie)? Am deformat adevărul?
– Am ascuns adevărul cuiva care avea dreptul să îl cunoască?
– Am vorbit cu dublu înţeles pentru a induce în eroare pe cineva? Sunt ipocrit, duplicitar sau prefăcut?
– Am admis tacit şi fără suficient temei vina cuiva? Am judecat temerar, fără dovezi clare, faptele şi intenţiile cuiva, considerând rău lucrul bun pe care-l făcea? Am transmis altora ca sigură reaua intenţie a altora fără a verifica temeinic situaţia?
– Îl suspectez pe aproapele meu, din orice, că face răul?
– Am semănat discordie între oameni, dezvăluindu-le reciproc greşelile, şi determinându-i să să se întoarcă unul împotriva celuilalt?
– Am atribuit cuiva defecte sau calităţi pe care nu le are? Am vorbit de rău pe cineva cu intenţia de a-i face rău?
– Am bănuit de rău pe cineva fără temei suficient?
– Am judecat cu asprime inima cuiva pentru un păcat grav? Am exagerat greşelile cuiva?
– Am bârfit pe cineva, am criticat viaţa altora, sau am răspândit scandal? Am dezvăluit greşelile şi defectele unui semen, cuiva care nu are datoria de a-l corecta, chiar şi fără intenţia de a-i face rău, dar distrugându-i buna imagine (obligaţie de a restitui acea bună imagine pe care o avea)?
– Am luat în râs defectele naturale sau morale ale aproapelui? Am râs de cineva dispreţuindu-l? Am contribuit în vreun, direct sau indirect, fel la umilirea cuiva? Am desconsiderat, dispreţuit şi devalorizat pe cel mai slab decât mine? Am profitat de slăbiciunea sau ignoranţa cuiva?
– Am ascultat dezvăluiri scandaloase despre cineva? Am căutat să aflu lucruri negative despre cineva pentru a le povesti mai departe?
– Am căutat să aflu secrete ale cuiva, pe care nu am dreptul să le cunosc? Am deschis scrisorile cuiva? Am descoperit secretele cuiva?
– Am fost gelos sau invidios pe cineva?
– Am fost fals, linguşitor, servil, pentru a-mi atinge vreun scop? Am exagerta meritele cuiva? Sau i-am scuzat defectele?
– Am dorit răul cuiva? Ţin duşmănie?
– Am jignit, ocărât pe cineva?
– Am neglijat să-l apăr pe cineva care era defăimat, ştiindu-l inocent?
– Am spus vreo minciună în dauna sau în folosul aproapelui sau într-un alt fel? Am informat fals pentru a dobândi un drept pe care numai aşa îl puteam obţine?
Formularea pozitivă
– Ce fac pentru a trăi în adevăr?
– Caut cu sinceritate şi inimă deschisă adevărul?
– Sunt atent la sursele mele de informare? Am o atitudine critică suficientă faţă de mass-media sau consum cu pasivitate orice informaţie?
– Îmi organizez viaţa în funcţie de exigenţele adevărului pe care îl cunosc? Faptele şi cuvintele mele sunt adecvate adevărului cunoscut?
– Sunt sincer cu mine însumi? Ce fac pentru a cunoaşte mai bine laturile ascunse ale personalităţii mele, păcatele, limitările, defectele, măştile sub care mă ascund?
– Am grijă să rostesc adevărul în iubire, cu respect faţă de demnitatea persoanei?
– Îmi mărturisesc credinţa creştină fără echivoc şi fără ruşine? Ce fel de martor al Evangheliei lui Cristos sunt?
– Caut să interpretez în bine, pe cât posibil, acţiunile semenului meu?
– Am reparat daunele provocate prin acuzarea nejustificată a cuiva? Prin înşelare sau vorbire de rău?
Porunca a IX-a
Să nu doreşti femeia aproapelui tău
Formularea privativă
Păcate ale desfrănării cu gândul:
– Am fost neglijent în a mă opune cu promptitudine gândurilor desfrânării? (venial)
– Am comsimţit la aceste gânduri, dorind să le transpun în faptă dacă aş putea? (de moarte)
– M-am desfătat în ele, în mod conştient şi voluntar, chiar fără a intenţiona să le pun în practică? M-am desfătat în inima mea cu dorinţe trupeşti faţă de cineva? (de moarte)
– Am întreţinut şi cultivat în imaginaţia mea pofte sexuale faţă de cineva? Mă las pradă imaginaţiei, fără a încerca să pun pază minţii? M-am complăcut în alte gânduri necurate? (de moarte)
– Am dorit soţia/soţul cuiva? Am stricat familia cuiva? Am provocat gelozie în familia cuiva? Mi-am pus în minte să mă căsătoresc cu soţia/soţul altcuiva?
– Mă uit după alte persoane pe stradă, la discotecă, la ştrand, sau în alte locuri?
– M-am îmbrăcat cu lipsă de modestie (pudoare), indecent, arătându-mi sau scoţând în evidenţă părţi ale trupului cu intenţia de a atrage privirile celor din jur?
– Am făcut orice altceva care a provocat gânduri rele sau ocazii de gânduri rele în alţii?
– În ceea ce priveşte aspectul erotic al relaţiei de cuplu am dat dovadă de răbdare, stăpânire de sine şi reţinere în gesturi, atingeri, cuvinte …?
– Am citit literatură indecentă sau am privit imagini indecente (reviste, TV, cinema, internet)?
– Am vizionat filme sau programe care sugerează acţiuni sau gânduri rele?
– Păstrez imagini sau filme erotice în casă, în calculator sau altundeva?
– Am permis copiilor mei sau altora care sunt sub supravegherea mea să facă aceste lucruri?
– Am folosit limbaj indecent sau am povestit ceva indecent?
– Am ascultat de bunăvoie astfel de relatări?
– Am relatat cu mândrie propriile păcatele împotriva curăţiei?
– Frecventez medii imorale? Case de toleranţă?
– Conştient fiind de slăbiciunea trupului datorată concupiscenţei, am eliminat din viaţa mea toate acele situaţii în care ştiu că apar sistematic gânduri şi dorinţe sexuale la care nu reuşesc să rezist fără a mă complace în ele?
– Am păcătuit cu gândul şi dorinţa împotriva castităţii într-un alt mod?
Formularea pozitivă
– Ce am făcut de la ultima spovedanie pentru a-mi dobândi şi păstra curăţia inimii?
– Am căutat să cunosc şi să înţeleg mai bine exigenţele sfinţeniei după Legea lui Dzeu?
– Cum îmi privesc trupul? Ce concepţie am despre trup? Îi recunosc demnitatea şi slăbiciunea? Sau e doar un obiect de care profit pentru plăcerea mea?
– Fac eforturi de a privi persoanele de sex opus ţinând cont de adevărata lor menire în planul lui Dumnezeu?
– Practic vreun fel de pază a inimii, a ochilor sau a imaginaţiei sau mă las purtat de tentaţiile lumii?
– Resping imediat ce apar toate gândurile şi dorinţele sexuale?
– Convins fiind că puritatea este un dar de sus, cer insistent în rugăciune darul purităţii inimii şi al castităţii?
Porunca a X-a
Să nu pofteşti nimic din ceea ce este al aproapelui tău …
Formularea privativă
– Am invidiat pe cineva pentru avere, capacitate, inteligenţă, cultură, poziţie socială, farmec personal, succes profesional, reuşită familială?
– Sunt în proces cu cineva pentru averi, proprietăţi, pământuri, etc?
– Sunt hrăpăreţ, având pretenţii asupra unor moşterniri necuvenite? M-am făcut proprietarul a ceva în mod samavolnic?
– Caut să-mi creez cu orice preţ, fără a mai ţine de drepturile altora, o situaţie economică care să mă pună la adăpost de sărăcie, acumulând cât mai multe bunuri materiale? Mă încred pentru bunăstarea mea viitoare în acestea şi în puterea ce vine din ele? (Notă: numai dorinţanestăpânită de îmbunătăţire a propriei condiţii economice este păcat).
– Mă stresez pentru viitorul meu? Mă întristez peste măsură când văd că-mi lipsesc anumite bunuri materiale pe care le consider necesare? Îmi este imposibil în astfel de necazuri, să mă abandonez cu inimă senină în mâinile Tatălui ceresc?
– Sunt lacom, pofticios, posesiv, necumpătat? Nu pot să ţin post?
– Am mâncat pe ascuns ca să nu fiu văzut de alţii sau să nu împart cu ei?
Formularea pozitivă
– Ce am făcut în ultimul timp pentru a-mi educa şi modera dorinţele şi emoţiile pământeşti?
– Care sunt dorinţele mele cele mai arzătoare, aspiraţiile mele cele mai înalte?
– Ce simt faţă de Dumnezeu? Cum este inima mea faţă de inima lui Isus?
– Caut să-mi golesc inima de toate poftele după bunuri pământeşti care se opun dorinţelor Spiritului?
– Este dorul după vederea lui Dumnezeu şi după Paradis, cea mai arzătoare dorinţă a inimii mele?