Cum să studiezi teologie fără post și rugăciune

Mărturie dată de părintele Marinko Sakota, paroh de Medjugorje, în timpul Festivalului Tineretului din august 2014

Părintele Marinko Sakota povesteşte despre criza lui spirituală adâncă în care intrase atunci când a terminat studiile de teologie la Facultatea din Fulda, Germania. Părintele este originar din Bosnia şi s-a născut la câţiva km distanţă de la Medjugorje – iar părintele Slavko Barbaric, pe atunci preot paroh de Medjugorje (iar acum, după ce a plecat la Domnul, cu faimă de sfânt), a aflat de criza lui spirituală şi l-a sunat. Acest gest a fost o mare încurajare pentru pr. Marinko. Întorcându-se apoi la Medjugorje a aflat de la P. Slavko personal că tocmai trebuia să înceapă un seminar de o săptămână de post şi rugăciune la Domus Pacis.

 

În disperare de cauză, tânărul absolvent de teologie a participat la acel seminar şi, surpriză!, a aflat pacea şi bucuria inimii la sfârşitul acestuia! Cu multă recunoştinţă a tot căutat  mai departe apropierea părintelui Slavko. Astfel a cunoscut stilul plin de delicateţe al părintelui de a atrage sufletele la Dumnezeu prin propriul exemplu, fără să le ceară practici spirituale ieşite din comun, pe care însă el însuşi le făcea, precum rugăciunea de noapte pe Colina Apariţiilor.

Având încă incertitudinea viitorului său, l-a întrebat ce trebuie să facă dacă revine iar starea de criză. Răspunsul ingenuu al pr. Slavko a fost: acum cunoşti mijloacele, ai văzut rezultatele! Formidabil răspuns, de care cu toţii avem mereu nevoie să ni-l aducem aminte! Post şi rugăciune! Ceea ce mereu ne repetă Fecioara Maria în mesajele ei de la Medjugorje şi din toate apariţiile Ei.

Dacă părintele Marinko, parohul de astăzi din Medjugorje, ar fi ştiut asta la începutul studiilor sale de teologie, cu siguranţă nu ar fi intrat în acea profundă criză spirituală, a afirmat părintele!

Mărturie extrem de utilă pentru oamenii zilelor noastre care caută soluţiile la problemele ei oriunde – afară de post şi rugăciune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *