Prima meditație pentru sâmbătă noaptea

Venerabilul Luis de Granada – Carte de rugăciune şi meditaţie (1566)
Meditaţii nocturne- Smerita cunoaştere de sine

MEDITAŢII PENTRU NOPŢILE DE SÂMBĂTĂ
PRIMA PARTE

Sâmbătă noaptea, după semnul sfintei cruci şi având făcută deja pregătirea indicată mai sus, să cugeţi la beatitudinea din gloria cerească. Această meditaţie este atât de folositoare încât dacă ar fi sprijinită de lumina unei credinţe vii, ar fi singură îndeajuns pentru a ne face dulci toate suferinţele şi amărăciunile prin care vom trece pentru a dobândi Raiul. Dacă iubirea de proprietăţi îndulceşte ostenelile necesare pentru obţinerea lor, şi dacă dragostea de copii o face pe femeie să-şi dorească durerile naşterii, oare ce efect va avea iubirea acestui Bun Suprem, în comparaţie cu care toate celelalte nici nu pot fi numite bunuri? Dacă despre patriarhul Iacov se zice că i s-au părut puţini cei şapte ani de slujire, din pricina iubirii mari pe care o avea pentru Rahela, ce va lucra în suflet iubirea aceastei frumuseţi infinite, acestei veşnice căsătorii, dacă ai contempla-o cu ochii unei credinţe vii?

Pentru a cunoaşte întrucâtva acest bun, te poţi gândi la următoarele cinci lucruri care îl alcătuiesc, alături de altele şi anume: întîietatea locului, bucuria companiei sfinţilor, vederea lui Dumnezeu, gloria trupurilor şi împlinirea desăvârşită a tuturor bunurilor.

Mai întâi meditează la excelenţa acelui loc şi mai ales la măreţia lui fermecătoare. Cum să nu se înfioreze omul când citeşte în autorii cei mai importanţi că oricare dintre stelele cerului este mai mare decât tot pământul, şi mai mult că există printre ele unele atât de mari că sunt de nouăzeci de ori sau de o sută de ori mai mari decât el? Cum să nu fie copleşit când îşi ridică ochii spre cer şi vede o aşa de mare mulţime de stele şi spaţiile goale în care ar mai putea încape şi mai multe? Cum să nu rămână atunci încremenit şi să nu fie cuprins de admiraţie când se gândeşte la imensitatea paradisului şi cu atât mai mult a Suveranului Maestru care l-a creat?
Însă frumuseţea acelui loc nu se poate descrie în cuvinte. Dacă în această vale de lacrimi şi în acest loc de exil în care trăim, a creat Dumnezeu lucruri aşa de vrednice de admiraţie şi aşa de frumoase cum putem vedea, oare ce o fi creat în acel loc care este casa gloriei sale, tronul măririi sale, palatul maiestăţii sale, casa aleşilor săi şi paradisul tuturor desfătărilor?

După excelenţa locului, gândeşte-te la nobleţea locuitorilor lui, a cărui număr, sfinţenie, bogăţie şi frumuseţe depăşeşte orice închipuire. Sfântul Ioan spune că este aşa de mare numărul celor aleşi, că nimeni nu-i poate număra. Sfântul Dionisie afirmă că numărul îngerilor este aşa de mare, că depăşeşte dincolo de orice termen de comparaţie numărul tuturor lucrurilor materiale de pe pământ. Sfântul Toma [de Aquino], conformându-se acestei opinii, spune că aşa cum măreţia cerurilor o depăşeşte disproporţionat pe cea a pământului, în aceleaşi proporţii depăşeşte mulţimea spiritelor glorioase numărul tuturor lucrurilor materiale de pe lumea aceasta. Ce poate fi mai demn de admiraţie? Cu certitudine, aceasta este o realitate care dacă ar fi bine cântărită, ar fi îndeajuns pentru a-i lăsa înmărmuriţi pe toţi oamenii. Dacă fiecare înger, chiar de-ar fi cel mai mic dintre ei, este mai frumos de-ar fi văzut decât întreaga lume vizibilă, cum v-a fi să vezi un număr nemăsurat de îngeri preafrumoşi la un loc; să vezi desăvârşirile şi slujirile fiecăruia dintre ei în cetatea aceea? Acolo conversează Îngerii, slujesc Arhanghelii, triumfă Principatele, se bucură Puterile, iau în stăpânire Stăpânirile, strălucesc Virtuţile, scânteiază Tronurile, luminează Heruvimii şi ard Serafimii şi cu toţii cântă laudele lui Dumnezeu. Dacă compania şi conversaţia cu oamenii buni poate fi aşa de agreabilă şi plăcută firii omeneşti, cum va fi să conversezi acolo cu aşa de multe fiinţe bune, să vorbeşti cu Apostolii, să conversezi cu Profeţii, să comunici cu Martirii, şi în sfârşit cu toţi aleşii Domnului?

Apoi, dacă a te bucura de compania celor buni este o slavă aşa de mare, ce va fi să te bucuri de compania şi predilecţia Aceluia pe care-L laudă stelele dimineaţa, de a Cărui frumuseţe se minunează soarele şi luna, în prezenţa Căruia îngenunchează îngerii şi de a cărui prezenţă se laudă oamenii? Cum va fi să vezi Bine Absolut în care sunt cuprinse toate câte se numesc bune, şi acea Lume mare care cuprinde toate lumile, pe Acela care fiind Unu este totodată toate, şi fiind preasimplu îmbrăţişează toate desăvârşirile? Dacă a fost aşa de grandios lucru să-l asculţi să să-l vezi pe regele Solomon, încât regina din Saba zicea: „Fericiţi sunt cei ce te vede pe tine şi se bucură de înţelepciunea ta!”, cum va fi să-l vezi pe acel suprem Solomon, veşnica Înţelepciune, infinita Mărire, inestimabila Frumuseţe, imensa Bunătate şi să te bucuri de ea pentru totdeauna? Aceasta este gloria esenţială a sfinţilor, acesta este ţelul suprem şi centrul tuturor dorinţelor noastre.

După aceasta, meditează la gloria trupurilor. În acestea nu va mai fi nimic care să nu fie glorificat, pentru că acolo fiecare mădular şi fiecare simţ va avea propria glorie şi propriul obiect de desfătare. Acolo trupurile se vor bucura de cele patru proprietăţi unice: subtilitatea, lejeritatea, impasibilitatea şi strălucirea, – o strălucire aşa de mare încât fiecare dintre acele corpuri va străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Dacă nu-i nevoie de mai mult decât un singur soare pe cer ca să dea lumină şi bucurie întregii lumi, cum va fi să vezi toţi acei sori şi acele lumini care vor străluci acolo?

În sfârşit, ca să scurtăm, în această glorie se vor afla într-un singur bun toate bunurile şi din acesta vor fi îndepărtate toate efectele răutăţii. Acolo va fi sănătate fără boală, libertate fară servitute, frumuseţe fără urâţenie, nemurire fără stricăciune, abundenţă fără lehamite, bucurie fără tristeţe, şi cinste fără adversar. „Acolo va fi – zice sfântul Augustin – adevărata glorie, unde nici unu nu va fi lăudat din greşeală ori din linguşire.” Acolo va fi adevărata cinstire, care nu va fi refuzată celui care o merită, nici nu se va da celui care nu o merită. Acolo va fi adevărata pace, unde nici de sine nici de altul nu va fi tulburat cineva. Răsplata virtuţii va fi Cel-care-a-dat-virtutea şi s-a făgăduit pe Sine ca premiu a ei, cel mai mare şi cel mai bun dintre toate lucrurile. El va fi sfârşitul dorinţelor noastre, care se va vedea fără de sfârşit şi se va iubi fără dezgustare şi se va lăuda fără osteneală. Acolo locul este larg, frumos, strălucitor şi sigur, compania foarte bună şi agreabilă, timpul nu va mai distinge între seară şi dimineaţă, ci va fi un continuu într-o simplă eternitate. Acolo va fi o vară perpetuă care cu prospeţimea şi aerul Spiritului Sfânt înfloreşte neîncetat. Acolo toţi se veselesc, toţi cântă, şi toţi laudă pe Suprem Dătător a toate prin a cărui mărinimie trăiesc şi domnesc în gloria Sa.
     
Oh, cetate cerească, locuinţă sigură, tărâm în care se află tot ce e plăcut, popor fără cârtire¸vecini liniştiţi şi oameni fără nici o nevoie! Oh, de s-ar termina deja această luptă! Oh, de s-ar încheia odată zilele pribegiei mele! Oh cât se mai lungeşte vremea surghiunului meu! Când va sosi ziua aceea? Când va veni momentul în care în sfârşit mă voi afla dinaintea Feţei Dumnezeului meu?

Odată terminată meditaţia, continuă cu rugăciunea de mulţumire, de cerere, etc.