Arhive etichete: telul suprem

Prima meditație pentru trezirea căinței: Țelul suprem al omului

MEDITAŢII CARE NE POT AJUTA SĂ RESIMŢIM DURERE SUFLETEASCĂ ŞI SĂ DETESTĂM PĂCATELE SĂVÂRŞITE
Venerabilul Luis de Granada, Sinteza practică a vieţii creştine, Tratatul al doilea – Despre pocăinţă şi spovedanie.

 
MEDITAŢIA NR.1  – ŢELUL SUPREM AL OMULUI  ŞI MULŢIMEA PĂCATELOR LUI

Pentru a provoca în suflet durerea pentru păcatele săvârşite, trebuie mai întâi trebuie să-ţi pui dinaintea ochilor tot cursul vieţii tale trecute cu toate păcatele pe care le-ai săvârşit în ea, împreună cu abuzul de toate binefacerile şi darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu.

Şi pentru că păcatul este o deviere de la binele suprem şi de la scopul pentru care a fost creat omul, meditează mai întâi la acest scop ca să vezi cât mai clar cât de mult ai deviat de la el.

Citeşte mai departe    

 

 

Scopul pentru care a creat omul în această lume n-a fost cu siguranţă să planteze vie, nici ca să construiască case, nici să agonisească averi ori să trăiască în desfătări (aşa cum ar putea părea dacă ne-am lua după faptele multora) ci să-l cunoască pe Dumnezeu, să-l iubească, să-i păzească poruncile şi prin acestea să obţină binele suprem pentru care a fost creat. Pentru aceasta i-a dat Domnul o lege după care să trăiască şi har ca să o poată păzi, sacramente să-i fie administrate, învăţători să-l instruiască şi inspiraţii să-l provoace la bine, dar mai presus de toate s-a dat pe Sine ca preţ de răscumpărare şi pentru remedierea tuturor relelor omului. Tot pentru aceasta i-a dat şi bunurile naturii, şi anume: viaţa, sănătatea, puterile, potenţele sufletului, simţurile şi membrele trupului, pentru ca toate acestea să le folosească în slujba Aceluia care i le-a dăruit. Tot pentru aceasta i-a dăruit bunurile economice, pentru ca prin ele să-şi conserve viaţa şi să ajute pe ceilalţi aflaţi în nevoi şi să se ajute de ele pentru a-şi merita gloria [cea veşnică].

Toate aceste bunuri şi ajutoare şi altele asemenea ţi le-a dăruit Dumnezeu pentru ca prin ele să-l iubeşti şi să-l cunoşti şi prin ele să-l slujeşti. Revizuieşte-ţi viaţa acum, ca să vezi cum te-ai folosit de toate aceste binefaceri şi cum ai împlinit toate legile [sau poruncile] şi obligaţiile [sau responsabilităţile].

Mai întâi, dacă te uiţi la ţelul pentru te-a creat Dumnezeu şi reflectezi la ţelul la care ai ajuns tu, vei vedea cu claritate cât de mult ai rătăcit de la cale şi te-ai îndepărtat de el. Pentru că El te-a creat pentru Sine, ca pentru El să-ţi foloseşti toată puterea de a gândi, toată puterea de a-ţi aminti, toată puterea de a voii, pentru ca în El să-ţi găseşti toată iubirea, credinţa şi speranţa: dar tu, dând uitării toate acestea, te-ai folosit de tine în întregime numai pentru realităţile create – mult inferioare Creatorului, dispreţuindu-l astfel pe Creator pentru că ai le-ai oferit şi atribuit lor ceea ce se datora numai Lui. Pe ele le-ai iubit şi adorat, în ele ţi-ai pus încrederea, speranţa, liniştea sufletească şi mulţumirea, fapt prin care ai dat făpturilor ceea ce era propriu Creatorului, şi ai atribuit realităţilor pământeşti ceea ce ai fi trebui să atribui bunurilor cereşti.

 

Poţi astfel vedea cât de rău ţi-ai împlinit prima dintre obligaţiile tale, care ţin de prima poruncă a lui Dumnezeu şi de acest ţel suprem. Reflectează la viaţa ta şi vei vedea cum ai trăit în uitarea Domnului, căci aproape întreaga viaţă de până acum ţi s-a scurs fără a ţine cont de El. Cât ai fost de nerecunoscător faţă de binefacerile lui, cât de puţin i-ai multumit pentru ele. Cât de puţin ai ţinut seama de poruncile lui, căci le-ai încălcat de nenumărate ori. Cât de puţină dragoste ai avut pentru Cel care merita aşa de mult să fie iubit, apreciindu-l mai puţin decât pe nimicurile şi copilăriile veacului acestuia. În sfârşit, cât de puţină teamă ai avut de Maiestatea Sa cea Mare, temându-te în schimb aşa de mult de tot felul de viermişorii neputincioşi ai pământului.

Mai departe, de câte ori ai jurat şi ai invocat în favoarea ta Numele lui în zadar, forţându-l prin cuvintele murdare ale gurii tale să fie martor la toate fărădelegile şi minciunile tale? Cum ai sfinţit sărbătorile stabilite pentru a-l preamări şi lăuda şi pentru a-ţi plânge păcatele trecutului, când de fapt aştepta-i zilele acelea ca să adaugi alte păcate păcatelor tale şi pentru a-i celebra cu fast pe demonii patimilor (lăcomia, avariţia, lenea, orgoliul, etc)? Cum ţi-ai onorat părinţii trupeşti şi spirituali (preoţii şi superiorii tăi), când ai ţinut cont atât de puţin de legile şi poruncile lor? Ce fel de dragoste şi frăţietate ai avut faţă de aproapele, când de atâtea ori l-ai dispreţuit şi maltratat şi i-ai dorit poate chiar moartea. Cum ţi-ai păzit trupul şi sufletul de viciul carnal, când de atâtea ori, prin fapte, prin cuvinte, prin gânduri, prin dorinţe şi prin desfătări voluntare te-ai înglodat în această mizerie şi ai profanat templul trupului tău pe care Dumnezeu îl sfinţise numai pentru Sine? Cine ar putea povesti vagabondajul nestăpânit al ochilor tăi, gândurilor tale rămase mereu la cele de jos, neonestitatea gândurilor tale, plimbările tale, conversaţiile, şi celelalte invenţii ale răutăţii creative? Ce voi spune despre furturile avariţiei tale, căci n-ai preţuit şi n-ai adorat nimic mai mult decât banul, făcând din el scopul tău ultim, slujindu-l, iubindu-l şi făcând pentru el ceea ce numai pentru Dumnezeu trebuia să faci? Apoi libertatea neîngrădită de nimic a limbii tale, cârtirile, scuzele, infamiile, injuriile, vorbirile de rău şi minciunile tale, cine le-ar putea descrie, când aproape toate discuţiile şi conversaţiile tale erau viciate de aceste păcate?

 

În continuare, după cercetarea poruncilor dumnezeieşti reflectează pe rând la cele şapte păcate capitale (la cele şapte rădăcini şi structuri interioare ale păcatului) şi vei vedea cât eşti de îmbolnăvit de ele, cât de mare a fost ambiţia ta, aroganţa, slava deşartă, mândria inimii, lauda de sine, vanitatea faptelor, de câte ori te-ai lăsat dus de furie iraţională, de câte ori ai fost cuprins de invidie, de pofte şi de desfătări trupeşti, de apatie şi lehamite faţă de tot lucrul bun, dar cât de sprinten şi prompt ai fost pentru tot lucrul rău?

 

Reflectează şi la faptele de milostenie făcute în viaţa ta, atât la cele trupeşti cât şi la cele spirituale. Cât de puţin ţi-a păsat de de ele şi cât de puţin ai ţinut cont de nevoile urgente şi de mizeria în care sunt nevoiţi să trăiască cei de lângă tine; dar, în schimb, cât de milostiv ai fost faţă de propriile tale nevoi.

 

Venind acum la binefacerile dumnezeieşti, spune-mi rogu-te, în ce fel te-ai folosit de ele? Viaţa pe care ţi-a dat-o El, cu ce ţi-ai ocupat-o? Mintea, puterile trupeşti şi sufleteşti, capacităţile naturale [trăsăturile temperamentale, abilităţile înnăscute, etc], cum le-ai folosit? Proprietăţile, casa şi toate bunurile temporale, cum ţi le-ai cheltuit? Căci, dacă ai vrea să recunoşti faţă de tine adevărul, pe toate acestea ţi le-ai consumat în vanităţi şi în insulte aduse Domnului. Astfel, din înseşi binefacerile pe care le-ai primit de la El, ai făcut arme împotriva Lui, şi fiind cumva constrâns [de nenumăratele Lui binefaceri] să-i aduci şi mai mari servicii, ai ales să faci [cu ajutorul binefacerilor Lui] mai mari păcate. Ai profitat pentru a-l insulta şi mai mult, chiar de motivele pe care ţi le dăduse pentru a-l iubi mai mult! Într-un cuvânt, ai trăit ca şi cum n-ai fi avut nici o obligaţie faţă de Dumnezeu, ca şi cum n-ai fi primit de la El nimic, sau ca şi cum tu însuţi te-ai fi creat pe tine şi nu ai depinde de El.

 

Cine are ochi să vadă toate aceste realităţi dezgustătoare? Cine poate înţelege cât de rătăcite şi de iraţionale au fost căile tale, cât de rău ai împlinit poruncile şi obligaţiile tale faţă de Dumnezeu? Oare unul ca acesta n-ar avea motiv să plângă şi să se întoarcă cu lacrimi, meditând la răutăţi aşa de mari? Ce mai simte acela care pe acestea nu le simte? Ce deplânge cel care pe acestea nu le deplânge? Cine n-are ochi să vadă ruinarea cea mare pe care tu singur a-i provocat-o sufletului tău şi tuturor bunurilor puse de Domnul în tine?