Arhive etichete: postul

Rostul postului și al ascezei

Asceza este o practică străveche care ne transformă în oameni mai buni și ne determină să ne îndrăgostim de Dumnezeu.

Unii sfinți au reușit să ducă practica ascezei în extreme de neconceput. Sf. Simeon Stâlpnicul a petrecut 37 de ani așezat în vârful unui stâlp. Sf. Ieronim și-a lovit pieptul cu bolovani. Sf. Thomas Becket a purtat o haină aspră  care i-a iritat pielea în mod constant. Dar eu ce fac în timpul postului? Doar încerc să mă rog un pic mai mult și să mănânc mai puțin. Nu voi fi un mare ascet.

Cel mai mare dintre asceți a fost Sf. Francisc de Assisi, care a refuzat să-și procure chiar și o singură piesă vestimentară pentru sine însuși. A sfârșit purtând o haină veche maronie care a fost atât de cârpită cu bucăți de stofă primite, astfel încât nu a mai rămas nici un material original din haină. Stătea fără mâncare perioade îndelungi și când a mâncat, au fost doar resturi de mâncare cerșită de la trecători.

Asceza nici măcar nu este un obicei catolic. Avem nevoie să descoperim o mai mare simplitate și valoarea renunțării. Dacă privim în jur observăm că acei oameni care posedă mai mult par a fi cei mai nefericiți printre noi, poate din cauză că niciodată nu au învățat valoarea ascezei.

Este contra-intuitiv, dar oamenii care se obișnuiesc a renunța la o viață luxoasă, sfârșesc în a beneficia în plan emoțional și spiritual de această privațiune.

Asceza nu are menirea să ne facă rău. Se întâmplă exact opusul: ne restaurează. Postul nu e făcut să  dăuneze trupurilor noastre și renunțarea la viața luxoasă nu ne face mizerabili. Dumnezeu nu vrea ca noi să fim triști însă distrugerea sănătății noastre nu este un semn al evlaviei. Atunci când ne gândim la Sf. Francisc – cel mai mare dintre asceți – nu ne imaginăm un om sumbru și deprimat. Deloc – Francisc este vestit pentru bucuria sa.

Fiecare sacrificiu pe care îl facem pentru Dumnezeu, ne face mai fericiți.

După o perioadă de post oamenii se bucură că au reușit să trăiască cu mai puțin și observă că au crescut în urma acestui efort. Noi suntem mai mult decât posesiile noastre, mai mult decât confort material sau decât dorințele noastre. N-o să observăm aceasta până în momentul în care trăim fără ele pentru o vreme și realizăm că nu avem nevoie de ele așa cum am crezut noi.

Mai mult decât atât, asceza face loc în inimile noastre pentru bucurie și pentru iubire. De ce oare Sf. Francis era atât de fericit? G.F. Chesterton spune că Francisc era un om îndrăgostit. ”Într-o astfel de romanță nu ar fi nici o contradicție între poetul care adună flori în soare sau care îndură o vijelie geroasă în zăpadă, între laudele aduse pentru toată frumusețea pământească și trupească și apoi refuzând să mănânce.”

Considerați oamenii pe care îi iubiți – soți, copii, prieteni. Noi practicăm asceză cu fiecare dintre ei. Un cuplu căsătorit împarte spațiul, reduce dorințele individuale și se gândește mai întâi la celălalt. Un părinte suferă pentru copilul său, se duce să-l urmărească în runde sportive fără de sfârșit sau în recitaluri de dans, suspendă vacanțe și viața luxoasă. Noi petrecem timp pentru părinții care îmbătrânesc, ducându-i la medic și purtându grija lor.

Dăruim atât de mult din noi înșine – timp, energie, autonomie personală – toate devin bucurie. Nimeni nu socotește costurile, deoarece micile sacrificii înseamnă  mai mult atunci când este vorba de cineva pe care îl iubim. Renunțăm la un bun mai mic pentru un bun mai mare.

Același lucru se întâmplă cu sacrificiul postului. O facem pentru iubirea lui Dumnezeu și vom intra în bucuria Lui!

Asceza pasivă înseamnă a te elibera de obiceiurile rele, de dependențe. Precum cea de telefonul celular. Alții nu concep să păstreze tăcerea, trăiesc într-un zgomot continuu. Ar putea încerca eliberarea de zgomote.

Asceza activă este un act sau gest în perspectiva ascezei. Biserica ne propune 3 lucruri: rugăciunea, postul și faptele de milostenie – asta înseamnă să consacrăm atenția celuilalt, timpul nostru, efortul nostru.

Ne deschid un spațiu pentru a ne consacra celuilalt.

Astfel vom fi cu adevărat fericiți să trăim cu Cristos.

Creștinii știu că Isus Cristos a suferit și a murit într-o zi de vineri iar creștinii din toate timpurile au ținut această zi de-o parte pentru a-și uni suferințele cu Isus. Aceasta a condus pe creștini să recunoască fiecare vineri ca fiind o ”vinere mare” în care ei își pot aminti de suferințele lui Cristos oferind un anumit tip de penitență.

În istoria Bisericii carnea era socotită a fi o jertfă vrednică din cauza asocierii ei cu sărbători și celebrări. În culturile cele mai străvechi carnea era considerată o delicatețe iar vițelul cel îngrășat nu s-a tăiat decât atunci când era ceva de celebrat. Din moment ce vinerea era socotită ca fiind o zi de penitență și mortificație, nu se potrivește mâncatul cărnii cu ”celebrarea” morții lui Cristos.

Cultura modernă pare a fi pierdut această sensibilitate și de aceea trebuie să ne aducem aminte de vechile semnificații ale renunțării, ale postului și ale ascezei.

 

Surse: https://aleteia.org/2021/02/21/why-we-practice-asceticism-in-lent/

Audio: Postul versus nesimțirea lucrurilor spirituale

Predica Părintelui Valentin Danciu despre utilitatea postului, Biserica Sf. Maria Regina Păcii, Timișoara, duminică, 10 martie 2019