Arhive etichete: dragi copii

Mesaje Medjugorje 2013

„Dragi copii, vă iubesc cu iubire maternă şi cu răbdare de mamă aştept iubirea voastră şi comuniunea voastră. Mă rog să fiţi comunitatea copiilor lui Dumnezeu, a copiilor mei. Mă rog pentru ca voi, ca şi comunitate, să vă reînsufleţiţi, cu bucurie, în credinţă şi în iubirea Fiului meu. Copiii mei, vă adun ca pe apostolii mei şi vă învăţ cum să faceţi cunoscută altora iubirea Fiului meu, cum să le duceţi Vestea cea bună, care e Fiul meu. Daţi-mi inimile voastre deschise şi purificate şi eu le voi umple de iubire pentru Fiul meu. Iubirea Lui va da sens vieţii voastre, iar eu voi umbla cu voi. Voi fi cu voi până la întâlnirea cu Tatăl ceresc. Copiii mei, se vor mântui doar aceia care merg spre Tatăl ceresc cu iubire şi credinţă. Nu vă temeţi, sunt cu voi! Aveţi încredere în păstorii voştri, cum a avut Fiul meu când i-a ales şi rugaţi-vă să aibă puterea şi iubirea să vă călăuzească. Vă mulţumesc. ” Mirjana, 2 oct.2013

„Dragi copii, şi astăzi vă chem la rugăciune. Relaţia voastră cu rugăciunea să fie cotidiană. Rugăciunea împlineşte miracole în voi şi prin voi, de aceea, copilaşilor, rugăciunea să vă fie bucurie. Atunci relaţia voastră cu viaţa va fi mai profundă şi mai deschisă şi veţi conştientiza că viaţa e un dar pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele. ” Marija, 25 sept. 2013

Dragi copii! Și astăzi Cel Preaînalt îmi dă harul de a fi cu voi și de a vă călăuzi la convertire. Zi după zi Eu semăn și vă invit la convertire ca să  fiți rugăciune, pace, iubire și grâu care murind aduce rod însutit. Nu doresc ca voi, dragi copii, să ajungeți să vă căiți de tot ce ați  fi putut face și nu ați vrut. De aceea, copilașilor, din nou spuneți cu entuziasm: „Doresc să fiu semn pentru ceilalți”. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea Mea. Marija, 25 aug.2013

Dragi copii! Cu bucurie în inimă vă invit pe toţi să vă trăiţi credinţa şi să o mărturisiţi cu inima şi cu exemplul în tot felul. Hotărâţi-vă copilaşilor să staţi departe de păcat şi de ispite; în inimile  voastre să fie bucuria şi dragostea sfinţeniei. Eu, copilaşilor, vă iubesc şi vă însoţesc cu mijlocirea mea înaintea Celui Preaînalt. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea. Marija, 25 iulie 2013

Dragi copii, cu dragoste maternă vă rog să-mi dăruiți inimile voastre ca să le pot prezenta Fiului meu și să vă eliberez, – să vă eliberez de tot răul care vă înrobește și vă îndepărtează tot mai mult de unicul Bine – Fiul meu, de tot ce să duce pe calea greșită și vă răpește pacea. Eu doresc să vă conduc spre libertatea făgăduită de Fiul meu pentru că doresc ca aici să se împlinească în întregime voia lui Dumnezeu; și ca prin împăcarea cu Tatăl Ceresc, prin post și rugăciune, să se nască apostoli ai iubirii lui Dumnezeu, – apostoli care în mod liber și cu iubire vor răspândi iubirea lui Dumnezeu tuturor fiilor mei, apostoli care vor răspândi iubirea încrederii în Tatăl Ceresc și vor deschide poarta Cerului. Dragi copii, oferiți păstorilor voștri bucuria iubirii și a sprijinirii, așa cum Fiul meu le-a cerut lor să vi-o ofere vouă. Vă mulțumesc. Mirjana, 2 iulie 2013

Dragi copii! Cu bucurie în inimă vă iubesc pe toți și vă invit să vă apropiați de Inima mea Neprihănită ca să vă pot apropia și mai mult de Fiul Meu, pentru ca El să vă dea pacea și iubirea sa – hrana fiecăruia dintre voi. Copilașilor, deschideți-vă rugăciunii, deschideți-vă iubirii mele. Eu sunt Mama voastră și nu vă pot lăsa singuri în rătăcire și în păcat. Copilașilor, suteți invitați să fiți copiii mei, iubiții mei copiii ca să vă pot prezenta pe toți Fiului meu. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea. Marija, 25 iulie 2013

„Dragi copii, în acest timp de neliniştite eu vă invit din nou să porniţi pe urmele Fiului meu, să Îl urmaţi. Vă ştiu durerile, suferinţele şi dificultăţile, dar în Fiul meu vă veţi odihni, în El veţi găsi pacea şi mântuirea. Copiii mei, nu uitaţi că Fiul meu v-a răscumpărat cu crucea Lui şi v-a făcut capabili să fiţi din nou copiii lui Dumnezeu şi să-L numiţi din nou Tată pe Tatăl Ceresc. Ca să fiţi demni de Tatăl, iubiţi şi iertaţi, căci Tatăl vostru e iubire şi iertare. Rugaţi-vă şi postiţi, căci aceasta este calea spre purificarea voastră, aceasta este calea pentru a-L cunoaşte şi a-L înţelege pe Tatăl Ceresc. Când Îl veţi cunoaşte pe Tatăl, veţi înţelege că numai El vă este necesar. ”
(Fecioara a accentuat acest lucru cu hotărâre): „Eu, ca Mamă, îi doresc pe copiii mei în comuniunea unui singur popor, în care se ascultă şi se trăieşte Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, copiii mei, porniţi pe urmele Fiului meu, fiţi una cu El, fiţi copii ai lui Dumnezeu. Iubiţi-i pe păstorii voştri cum i-a iubit Fiul meu când i-a chemat să vă slujească. Vă mulţumesc! ” Mirjana, 2 iunie 2013
 
„Dragi copii! Astăzi vă invit să fiți tari și hotărâți în credință și în rugăciune pentru ca rugăciunile voastre să fie atât de puternice încât să deschidă inima iubitului meu Fiu Isus. Rugați-vă copilașilor, fără încetare pentru ca inima voastră să se deschidă lui Dumnezeu. Eu sunt cu voi, mijlocesc pentru voi și mă rog pentru convertirea voastră. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea. ” Marija, 25 mai 2013
 
Dragi copii, vă invit din nou să iubiți și să nu judecați. Fiul Meu, prin voia Tatălui, a fost trimis în mijlocul vostru ca să vă arate calea mântuirii, ca să vă mântuiască și nu să vă judece. Dacă vreți să-l urmați pe Fiul Meu, nu judecați ci iubiți, așa cum Tatăl vă iubește. Chiar și atunci când vă este cel mai greu, când cădeți sub greutatea crucii, nu disperați, nu judecați, ci amintiți-vă că sunteți iubiți și lăudați-l pe Tatăl Ceresc pentru iubirea lui. Copiii Mei, nu deviați de la calea pe care vă conduc. Nu alergați spre pierzanie. Rugăciunea și postul să vă întărească, ca să puteți trăi așa cum vrea Tatăl Ceresc; ca să fiți apostolii Mei, ai credinței și ai iubirii; ca viața voastră să-i binecuvinteze pe cei pe care-i întâlniți; ca să fiți una cu Tatăl Ceresc și cu Fiul Meu. Copiii Mei, acesta este unicul adevăr, adevărul care duce la convertirea voastră și apoi la convertirea tuturor celor pe care îi întâlniți și care nu l-au cunoscut pe Fiul Meu, a tuturor celor care nu știu ce înseamnă să iubești. Copiii Mei, Fiul Meu v-a dăruit păstori: aveți grijă de ei, rugați-vă pentru ei. Vă mulțumesc! Mirjana, 2 mai 2013
 
Dragi copii! Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă până când inima voastră se deschide credinței așa cum se deschide o floare la razele calde ale soarelui. Acesta este un timp de har pe care Dumnezeu vi-l dă prin prezența mea dar voi sunteți departe de inima mea. De aceea vă invit la convertire personală și la rugăciune în familie. Sfânta Scriptură să fie totdeauna imbold pentru voi. Vă binecuvintez pe toți cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea. Marija, 25 apr.2013
 
Dragi copii, vă invit să fiți în spirit una cu Fiul meu. Vă invit să căutați să fiți ca El prin rugăciune și prin Sfânta Liturghie – în care Fiul meu se unește cu voi în mod deosebit. Să fiți ca El, totdeauna gata să împliniți voia lui Dumnezeu, și să nu căutați realizarea voii voastre. Copii mei, prin voia lui Dumnezeu sunteți și existați, dar fără voia lui Dumnezeu, sunteți nimic. Eu, ca Mamă vă cer să vorbiți despre gloria lui Dumnezeu prin viața voastră, pentru că în acest fel vă veți glorifica și pe voi înșivă potrivit voii Lui. Arătați tuturor umilință și iubire de aproapele. Prin această umilință și iubire Fiul meu v-a mântuit și v-a deschis calea spre Tatăl Ceresc. Vă cer să deschideți calea spre Tatăl Ceresc tuturor celor care nu l-au cunoscut și nu și-au deschis inima iubirii Lui. Cu viața voastră să deschideți calea tuturor celor care încă rătăcesc în căutarea adevărului. Copiii mei, fiți apostolii mei care nu au trăit zadarnic. Nu uitați că veți veni dinaintea Tatălui Ceresc și îi veți vorbi despre voi. Fiți pregătiți! Din nou vă avertizez: rugați-vă pentru cei pe carei-a chemat Fiul meu, cărora le-a binecuvântat mâinile și pe care vi i-a dăruit vouă. Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă pentru păstorii voștri. Vă mulțumesc! Mirjana, 2 apr.2013
 
Dragi copii! în acest timp de har vă invit să luați în mâini crucea iubitului meu Fiu Isus și să contemplați patima și moartea Sa. Suferințele voastre să fie unite cu suferința Lui și iubirea va învinge, pentru că El este Iubire, și S-a dat pe Sine din iubire pentru mântuirea fiecăruia dintre voi. Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă pentru ca iubirea și pacea să înceapă să domnească în inimile voastre. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea Mea! Marija, 25 martie 2013