Arhive etichete: binefaceri

Cele 10 principale binefaceri și aducerea de mulțumire

După ce ne-am pregătit putem începe să aducem mulțumiri Domnului pentru binefacerile primite, – una dintre părțile principale ale acestui exercițiu, cum spuneam. Și cum nenumărate sunt binefacerile dumnezeiești, le vom reduce aici la zece feluri de binefaceri, din care putem construi un fel de psaltire cu zece coarde, la care să cântăm și să-l lăudăm pe Dumnezeu împreună cu proorocul David. Dintre aceste binefaceri prima este crearea, a doua este păstrarea în viață, a treia este răscumpărarea, a patra este botezul, a cincea este chemarea la sfințenie, a șasea este binefacerea inspirațiilor divine, a șaptea este păzirea de rele, a opta sunt sacramentele, a noua binefacerile personale particulare, a zecea fericirea măririi ce ne este făgăduită. În fiecare dintre aceste beneficii ar fi multe de cântărit și de zis, dar eu nu voi face acum decât să le parcurg în mod sumar pe toate, ca să se înțelegeagă importanța binefacerii și a mulțumirii pe care o datorăm pentru ea.

Citește în continuare Cele 10 principale binefaceri și aducerea de mulțumire

Rugăciune de mulțumire pentru binefaceri

Îţi mulţumesc, dulce Isuse, pentru că m-ai făcut şi m-ai creat după chipul şi asemănarea Ta, îâi mulţumesc pentru trupul acesta pe care mi l-ai dat cu toate simţurile lui şi pentru suflet meu cu toate potenţele lui, pe care mi l-ai dat ca să Te pot cunoaşte şi iubi. Dă-mi Doamne harul ca să te slujesc în aşa fel, pe Tine, Creatorul şi Tatăl meu ceresc, ca moarte fiind toate pasiunile şi afectele mele vicioase să se re-formeze în mine chipul pe care Tu l-ai creat şi să recuperez dumnezeiasca asemănare cu nevinovăţia vieţii.

Citește în continuare Rugăciune de mulțumire pentru binefaceri

Meditația 7 pentru trezirea căinței – binefacerile lui Dumnezeu

MEDITAŢII CARE NE POT AJUTA SĂ RESIMŢIM DURERE SUFLETEASCĂ ŞI SĂ DETESTĂM PĂCATELE SĂVÂRŞITE
 
MEDITAŢIA NR.7 – BINEFACERILE DUMNEZEIEŞTI

Dar mai presus decât toate acestea sentimentul de detestare a păcatelor săvârșite şi durerea sufletească vor creşte  prin meditarea la binefacerile dumnezeieşti. Căci meditând cu profunzime la cât de bun a fost Dumnezeu cu tine, o mare ruşine te va copleşi văzând cât de rău ai fost tu cu El. Astfel căutau profeţii adesea să inducă în poporul lui Dumnezeu durerea pentru păcate; de la binefacerile divine a început Natan profetul să judece păcatul lui David, atunci când mai înainte de a-i reproşa adulterul în care căzuse i-a pus dinainte darurile şi binefacerile pe care le primise de la Dumnezeu.

Citește în continuare Meditația 7 pentru trezirea căinței – binefacerile lui Dumnezeu