SFÂNTA TEREZA DE AVILA – MATER SPIRITUALIUM
SCURTĂ INIŢIERE ÎN SPIRITUALITATEA TEREZIANĂ
PRIETENIA CU DUMNEZEU – CATEHEZA NR.3
1. RELEVANŢA TEREZEI ASTĂZI
Pentru secolele contrareformei, Tereza de Jesus a fost fără îndoială o femeie extraordinară. Dar ce mesaj mai poate avea pentru oamenii mileniului III o doamnă a secolului XVI? Cine mai poate fi această simplă și modestă călugăriţă pentru noi, oamenii noii ere a păcii, a împăcării, a iluminării prin știinţă …? Tereza nu e datată. Tocmai nouă Biserica a considerat oportun să ne-o ofere ca MATER SPIRITUALIUM, „maica tuturor oamenilor spirituali„. În omilia rostită la conferirea titlului de Doctor al Bisericii, Papa Paul VI ne-o oferă ca mamă și învăţătoare tuturor: o MAMĂ de o încântătoare simplitate, o ÎNVĂŢĂTOARE plină de o admirabilă profunzime.
După ce și-a câștigat consensul tradiţiei, al sfinţilor și al teologilor, al credincioșilor și al savanţilor, o confirmăm noi acum conferindu-i acest titlu magistral, pentru ca de astăzi înainte să aibă o misiune mai autorizată în familia sa spirituală, în Biserica rugătoare și în lume… Ce misiune a încredinţat Papa Terezei pentru Biserica post-conciliară?
Papa continuă: Mesajul peren al Terezei de Avila este mesajul rugăciunii [mentale]. Aceasta este lumina pe care titlul de Doctor conferit Terezei îl reverberează peste noi.
De ce o Maică și Învăţătoare a Rugăciunii pentru postconciliu? Avem nevoie? Astăzi mesajul Terezei este în pericol să fie uitat! Dar cu cât omul postmodern se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu, cu atât este mai urgentă, mai acută nevoia de oameni cu adevărat de rugăciune, de mistici și contemplativi, care să fie lumina care arată lumii unicul lucru necesar. În anii de după marele conciliu, nu doar lumea a părăsit pe Dumnezeu și Biserica, ci însăși Biserica plecată în căutarea dialogului cu lumea a pierdut centralitatea rugăciunii contemplative (mănăstirile sau golit, preoţii au părăsit altarul pentru a se dărui fără măsură binelui comun al lumii acesteia, teologii s-au dăruit exclusiv știinţei exterioare și au părăsit cu totul știinţa interioară, etc).
Biserica ne-o oferă tocmai acum pe Tereza ca Mater Spiritualium pentru că niciodată nu a avut mai multă nevoie să regăsească drumul spre interior … În secolul XX contactul permament cu lumea în schimbare, a produs o răsturnare colosală a priorităţilor în Biserică; fără voia și acceptul autorităţii magisteriale superioare am asistat la o adevărată revoluţie coperniciană în învăţătura și practica din dioceze și universităţi catolice, care a condus la o autodemolare a Bisericii din interior. Între cauzele cele mai adânci ale acestei crize fără precedent, esenţială este pierderea întâietăţii contemplaţiei în faţa acţiunii, a rugăciunii interioare în faţa misiunii sociale. Claritatea de cristal a documentelor conciliului în această privinţă (actiunea este subordonată contemplaţiei), nu a putut frâna avântul pasional și iraţional înspre lumea „de afară”. De aceea Tereza este exemplară (nu pentru harurile extraordinare pe care le-a primit): ca și Biserica, Tereza avea dintotdeauna o chemare puternică la viaţă interioară-contemplativă; dar, cu toate acestea, zeci de ani, slăbiciunea, dorinţa de a place altora și de a ieși cumva în evidenţă, împletită amăgitor cu datoria de a fi de folos altora (eronat înţeleasă și trăită) și lipsa unui îndrumător care să cunoască știinţa interioară, au ţinut-o departe de contactul direct cu Dumnezeu. Așa suntem noi astăzi, exteriorizaţi, rătăcind departe de inima noastră cea adevărată, slabi, amăgiţi de seducţiile vieţii acesteia, rătăcim în universul nostru interior fără Dumnezeu și fără îndrumător. Suntem pe drumul Terezei, pe străzile lumii pe care se rătăcea rugându-se doar exterior, fără Dumnezeu. Tocmai de aceea Biserica o trimite astăzi la noi cu misiune nouă, pentru că ea a găsit calea, a găsit cheia pătrunderii în viaţa interioară, și a trasat o hartă ca să putem regăsi și noi, la secole distanţă, poteca îngustă care duce înapoi la casa Tatălui pe care l-am părăsit.
Să-l ascultăm pe Sfântul Părinte: Mesajul rugăciunii ajunge la noi, fiii Bisericii, într-un ceas caracterizat de un enorm efort de reformă și înnoire a rugăciunii liturgice; ajunge la noi, cei pe care chemarea insistentă și nevoia angajării în lumea exterioară îi tentează să cedeze ritmului vieţii moderne și riscului de a pierde adevăratele comori sufletești ca să câștigăm în schimb comorile seducătoare ale pământului. Acest mesaj ajunge la noi, fiii acestor vremuri, într-o epocă în care deprinderea colocviului cu Dumnezeu se pierde, dar nu numai atât, ci se pierde chiar sensului și necesitatea închinării și invocării lui Dumnezeu. Mesajul rugăciunii, acest poem și cântec al spiritului uman pătruns de har și deschis dialogului de credinţă, de nădejde și de iubire, – ajunge la noi în vremuri în care cercetările psihanalitice demontează fragilul și complexul instrument ce suntem, dar nu pentru a asculta șoaptele omenirii suferinde și răscumpărate, ci pentru a asculta sunetele confuze al subconștientului animal și strigătele pasiunilor nestăpânite și ale angoasei disperante.Așa ajunge la noi sublimul și simplul mesaj al rugăciunii adus de înţeleapta Tereza, care ne îndeamnă să înţelegem „enorma lucrare benefică a lui Dumnezeu în sufletul omului care-și organizează toate pentru a se putea ruga cu hotărâre … căci rugăciunea mentală nu este altceva, după părerea mea, decât o convorbire ca între prieteni, a discuta des între patru ochi cu Cel ce știm că ne iubește”. Iată în sinteză mesajul pe care ni-l încredinţează Sf.Tereza de Jesus, Doctor al Sfintei Biserici. Să-l ascultăm și să ni-l însușim! Peste câteva săptămâni vom aniversa patru zeci de ani de la acest eveniment.
Iată deci iectivul cursului nostru de spiritualitate carmelitană și tereziană. În aceste întâlniri nu urmărim nimic altceva decât să ne facem ucenicii acestei învăţătoare extraordinare și să ne folosim cât mai mult de știinţa și de experienţa ei, așa cum ne-a lăsat-o în opera sa scrisă. Tereza de Jesus nu este o sfântă oarecare, ci cel mai autorizat Învăţător pe probleme de rugăciune în Biserica Catolică; este Mama căreia Biserica postconciliară i-a conferit misiunea de a-i naște cât mai mulţi oameni cu adevărat spirituali, mistici contemplativi. Să facem așadar cunoștinţă cu cea supranumită în Biserică, Maica Oamenilor Spirituali.
2. PORTRETUL SPIRITUAL AL SFINTEI TEREZA CEA MARE
OPERA – ACTIVITATEA – IDEEA CENTRALĂ
Cea ce ne interesează aici nu este potretul ei sufletesc (temperament, calităţi, slăbiciuni, aptitudini, stil, mod de a fi și de a vorbi) și cu atât mai puţin aspectul fizic. Omul se cunoaște după roadele sale mult mai bine decât după aspectul fizic sau vorbele sale.
Fray Luis de Leon primul său editor scria cu mare admiraţie în prefaţa cărţii Vieţii Sfintei:
„YO no conocí ni vi á la Santa Madre Teresa de Jesús mientras estuvo en la tierra; mas ahora que vive en el Cielo la conozco y veo casi siempre en dos imágenes vivas que nos dexo de sí, que son sus hijas, y sus libros, que á mi juicio son también testigos fieles, y mejores de toda excepcion de la grande virtud; porque las figuras de su rostro, si las viera mostraranme su cuerpo; y sus palabras, si las oyera, me declaráran algo de la virtud de su alma, y lo primero era comun, y lo segundo sujeto á engano, de que carecen estas dos cosas. – Eu nu am cunoscut-o pe Sfânta Maică Tereza a lui Isus în viaţa ei pământească; dar acum că trăieşte în Cer o cunosc şi mereu o văd în cele două imagini vii pe care ni le-a lăsat despre sine: fiicele sale şi cărţile sale, care în opinia mea sunt de asemenea mărturii fidele, cele mai bune şi de excepţie a virtuţii ei. Reprezentările chipului ei de le-aş vedea mi-ar arăta trupul său; cuvintele de i le-aş auzi mi-ar zice ceva despre virtutea sufletului său. Dar aceste lucruri au carenţele lor, căci primul [portetul ei fizic] e comun iar al doilea [auzirea cuvintelor ei] e supus amăgirii. Însă operele ieșite din mâinile sale, continuă marele maestru de la Salamanca, (cărţile scrise și comunităţile contemplative) și ceea ce lucra în acea vreme Dumnezeu prin acestea, dau o mărturie certă și fără urmă de amăgire, despre harul abundent revărsat în ea de Dumnezeu”.
ACTIVITATEA
Reformatoare a Carmelului. Mănăstirea Întrupării era locul ideal pentru relaxare și o viaţă tihnită și fără probleme. Mortificare la minimum, clauzură doar de principiu cu o mulţime de excepţii și privilegii, dese vizite și reuniuni, dame și cavaleri. O viaţă de rugăciune profundă era dificilă în aceste condiţii. Sf.Tereza se întoarce la regula primitivă a ordinului, impunând la Sf.Iosif cea mai strictă clauzură și tăcere aproape perpetuă. Trăiau din mila providenţei, săraci, haine second-hand și peticite ca cerșătorii; abstinenţă totală de carne. Maximum 13 surori într-o mănăstire; doar cele cu rentă puteau avea 21. Știa foarte bine valoarea banului, dar și a lui Dumnezeu: „Teresa sin la gracia de Dios es una pobre mujer; con la gracia de Dios, una fuerza; con la gracia de Dios y mucho dinero, una potencia„.„Teresa y cinco ducados no son nada; pero Dios, Teresa y cinco ducados bastan y sobran„.
A întemeiat 15 astfel de mănăstiri carmelitane reformate în decurs de 20 de ani, în întreaga Spanie. Luis de Leon: Parcă în acele vremuri apocaliptice, când părea că diavolul triumfă în mulţimea credincioșilor (protestantismul și decăderea generalizată a moravurilor în popor), Dumnezeu i-a scos în faţă să-l confrunte, nu un om puternic și savant ci o sărmană și simplă femeie, ca prin ea să demonstreze cât de multe poate face El și în epoca aceea. A dorit Domnul acum în bătrâneţea Bisericii să ne arate că nu îmbătrânește harul său, că nu a slăbit puterea Spiritului Său faţă de cum era la începuturi; căci iată, astăzi prin mijloace mai slabe decât în vremurile fericite ale Bisericii, face aceleași miracole de odinioară (familia spirituală a Terezei).
OPERA SCRISĂ
Opera literară a Terezei de Avila cuprinde: tripticul doctrinar, formează operele ei majore:
• VIDA (Viaţa mea), scrisă (1662 și definitiv 1565) la porunca confesorului în anii liniștiţi de după prima întemeiere ,. Un fel de spovedanie generală (Relato Grande), după primul val de haruri extraordinare. Lipsesc la porunca confesorului slăbiciunile și păcatele vieţii, interesând numai lucrarea lui Dumnezeu. Deși a fost publicată sub anonimat, și aprobată de Sf.Juan de Avila, cartea este confiscată de Inchiziţie în urma unui denunţ. Tema principală nu este viaţa ei exterioară, ci viaţa interioară de prietenie intimă cu Dumnezeu, rugăciunea mentală, comunicarea intimă a sufletului cu Iubitul ei.
Din cele 40 de capitole doar cap.1-10 (până la convertire, 39 de ani) și 23-31 (de la convertire până la prima fondare) descriu desfășurarea vieţii ei, restul fiind dedicate lucrării harului în sufletul său (progresul de la rugăciunea vocală până la contemplaţia mistică, cap. 11-22 și harurile mistice extraordinare primite după a doua convertire c.32-40). Pentru prima dată în istoria spiritualităţii catolice doctrina spirituală este transferată din planul speculativ în cel pozitiv, al unei vieţi concrete.
• CAMINO DE PERFECCION (Calea Desăvârșirii) (1563-65). Prima redactare, la cald, dezvăluie clima tensionată în care trăiau oamenii spirituali ai vremii (mari maeștri condamnaţi – Juan de Avila, Luis de Granda, … , rugăciunea mentală interzisă, spiritualitatea feminină dispreţuită). Un program de viaţă pentru surorile din mănăstirea Sf.Iosif, bazat pe propriile ei experienţe și ţintind idealul contemplativ, pentru a pregăti femei mai feroce decât bărbaţii în lupta spirituală-ascunsă pentru Europa!! Aici închise, luptăm pt Cristos! Am venit să murim pt El! (Cam 10,5). Un fel de introducere practică în viaţa spirituală carmelitană: virtuţi evanghelice, asceză totală, viaţă de rugăciune interiorizată progresiv, până la contemplaţia infuză și desăvârșită. În cap.26-29 descrie modul său de a practica reculegerea.
• CASTILLO INTERIOR sau Moradas (Castelul interior sau Locuinţele) (1577, scris la porunca îndrumătorului spiritual Pr.Ieronim Gracian într-o perioadă extrem de dificilă). Tema este din nou rugăciunea și progresul pe calea rugăciunii, descris sub simbolismul unui castel de diamant care se află în interiorul nostru (sufletul), înconjurat de un șanţ de apărare (trupul), și care are nenumărate locuinţe (habitaciones, stări, capacităţi, valori), o poartă de comunicare cu exteriorul (rugăciunea) și în centrul căruia locuiește Dumnezeu, Sfânta Treime așteptând sufletu să comunice. Procesul rugăciunii mentale (interioare) constă într-o pătrundere tot mai adâncă în propriul interior, până se ajunge la „camera Regelui” unde se consumă desăvârșita unire a sufletului cu Dumnezeu. Această unire matrimonială devine fecundă (maternitate și paternitate spirituală), dând eficienţă operelor apostolice pentru binele aproapelui. Itinerariul interiorizării trece prin șapte etape: trei ascetice (conștientizarea vieţii interioare, lupta împotriva răului din noi, consolidarea virtuţilor) și patru mistice (începutul vieţii mistice, începutul unirii cu Dumnezeu, logodna spirituală și nunta spirituală).
Celelate lucrări:
• Fundaciones – povestea întemeierilor. Spiritualitatea carmelitană pe viu: contemplativa în acţiune.
• Scrisori, păstrate 457 majoritatea din ultimii 6 ani de viaţă.
• Relaciones sau Cuenta de Conciencia, 6 mărturisiri de conștiinţă scrise pentru duhvnicii ei și una pentru tribanulul inchiziţiei (4a). 60 scurte note.
• Conceptos de Amor de Dios (Meditaţii la Cântarea Cântărilor) salvată o copie după ce originalul a fost ars de Sfântă la cererea îndrumătorului.
• Constituciones. Mod de vizitare scris pt pr.Gracian, primu provincial al carm.desculţi.
• Poezii și alte scrieri de mici dimensiuni.
Nu mai puţin miraculoasă este a doua imagine a profilului său spiritual, și anume operele sale scrise, inegalabile prin îmbinarea celor mai înalte teme cu eleganţa și simplitatea stilului, accesibile tuturor, și care fără îndoială sunt inspirate direct de Sfântul Spirit. Lucru evident din efectele produse de aceste cărţi în sufletul cititorilor: facilitarea virtuţii (dificilă în sine) și aprinderea iubirii de Dumnezeu. E minunuat modul în care îl pun pe Dumnezeu dinaintea ochilor sufletești, cum îl arată ca fiind ușor de a fi găsit, afectuos și deosebit de prietenos cu cei ce-l caută! Toate cuvintele cărţilor ei coboară foc din Cer peste sufletul care le citește, arzându-I rezistenţa și aprinzând în inimă o iubire așa de nestăpânită după bunurile cerești încât te face să pui de-o parte dificutăţile căii – pe care imaginaţia le exagerează mereu ca să ne menţină sufletul greu, molatec și fără tragere de inimă. Dar focul incendiului incandescent ce cuprinse sufletul ei parcă s-a prins cumva de cuvintele scrise și flăcărilele aceste aprind acum tot ce ating.
Sursele Terezei de Jesus
Principala caracteristică a cărţilor sale este aceea că nu este luată din cărţi. Tereza este o femeie care avea pasiunea lecturii. Citea des și recomanda fiicelor sale spirituale să citească la rândul lor des cărţi bune ca să se hrănească spiritual, dar nu era o intelectuală, ci o simplă autodidactă. Sursa învăţăturii sale este numai Dumnezeu. Citind cărţi se hrănea și își verifica propria experienţă sau căuta soluţii la problemele interioare, dar nu totdeauna le găsea. Cu ajutorul lor caută să înţeleagă harurile extraordinare pe care le primește dar autorii de spiritualitate nu-i mai sunt de folos, și dezamăgită îi abandonează. Inchiziţia chiar în acel an interzice bună parte dintre cărţile care o ajutaseră până atunci. „Nu te întrista: îţi voi da Eu o carte vie!” (V26,5). Citise până atunci o bună biliotecă: Ieronim, Grigore cel Mare, Augustin, Luis de Granada, Juan de Avila, Pedro de Alcantara, Francesco de Osuna, Bernardino de Laredo, Alonso de Madrid, Vieţile Sfinţilor, Casian, Ludolf de Saxonia, Kempis, Regula Carmelitană primară, Constituţiile ordinului, etc.
Învăţătura sa despre rugăciune nu este una teoretică sau sistematică, ci practică și descriptivă; o analiză a mișcărilor sufletești în sine și în ceilalţi, de o fineţe neobișnuită, dublată de un dar special de a le transmite cu o claritate și simplitate dezarmantă.
Tema Terezei este una singură, rugăciunea interioară.
Tereza este în această privinţă o autoritate ne-egalată și nedepășită; Biserica și Catolică și-a însușit începând cu secolul XVII învăţătura ei despre treptele rugăciunii și pedagogia rugăciunii. Toţi autorii de după ea o declară unanim maestra rugăciuni (Francisc de Sales, Liguori, etc) pentru întreaga Biserică, deși ea a scris în principal pentru surorile și fraţii din mănăstirile carmelite reformate pe care le întemeiase. Imediat după publicare au avut un succes enorm dacă ne gândim la tendinţele heterodoxe ale vremii (protestantism, quietism, alumbrados, misticismul islamic, etc).
Tereza era carmelitană; reprezintă Carmelul și trăsăturile caracteristice ale spiritualităţii lui, în cel mai înalt grad, ori principala trăsătură a Carmelului este primatul contemplaţiei. Pentru a fi ucenicul ei trebuie înainte de orice să te hotărăști să cultivi viaţa interioară, să intri în castelul interior. Viaţa, mesajul, scrierile și organizarea ei, totul are ca prim obiectiv aducerea sufletului până pe piscurile desăvârșirii creștine printr-o viaţă de rugăciune interioară și contemplaţie. Pentru ea nu există altă cale, nici pt ucenicii ei! Toţi trebuie să fie contemplativi ! Toţi trebuie să-l vadă pe Dumnezeu și să se unească cu El!
Apoi, odată ajunşi aici, toţi acești contemplativi au datoria mărturisirii Evangheliei, trebuie să devină apostoli !Intimitatea cu Isus Cristos nu-și este sieși suficientă! Contemplativul descoperă că Biserica este Trupul Mistic al aceluiași Cristos și arde de zel pentru ea, se pune ca un fiu la dispoziţia ei în întregime, fără rezerve. „Sunt o fiică a Bisericii”, sunt ultimele cuvinte ale Maicii Tereza de Jesus. Nunta spirituală implică maternitatea spirituală, naşterea şi creşterea de fii spirituali. Principalul și ultimul obiectiv de atins este această fecunditate ce decurge din unirea desăvârșită cu Dumnezeu. Rugăciunea Ghetsimani este prima formă de apostolat genuin terezian: rugăciunea de mijlocire a contemplativului (exercitarea în cel mai înalt grad al preoţiei comune tuturor credincioşiilor), rugăciune ascunsă în singurătate dar puternică și eficientă, desăvârșită și jertfită în flăcările iubirii arzătoare pentru ispășirea păcatelor lumii, asemenea rugăciuniilui Isus în Ghetsimani. Acest apostolat este primul ţel al spiritualităţii tereziene: formarea de mari suflete contemplative care să ofere rugăciuni desăvârșite în favoarea Bisericii și pentru ispășirea păcatelor membrilor ei. Formarea de apostoli desăvârșiţi, consumaţi de zelul pentru Domnul oștirilor, contemplativi şi mistici, autentici prieteni intimi ai lui Cristos lansaţi în acţiune pentru gloria lui Dumnezeu.