Rugăciuni la Sf. Camil de Lellis

Rugăciunea Sfântului Camil de Lellis

Doamne, aș dori să am inimi infinite pentru a te iubi infinit… Fie ca harul Tău să îmi dăruiască o tandrețe maternă față de aproapele meu, ca să îi pot sluji cu întreaga caritate, atât a sufletului cât și a trupului; cu aceea tandrețe pe care o are doar o mamă iubitoare față de unicul său fiu bolnav… Pentru iubirea prin care l-ai trimis pe Fiul Tău în lume pentru a muri pentru noi, păstrează mereu aprinsă în inima mea flacăra acestei iubiri, fără ca ea să se stingă vreodată, ca astfel eu să pot stărui în această sfântă operă și perseverând, să ajung la slava din Cer, pentru a mă bucura de Tine și a te lăuda împreună cu sfinții tăi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Sfântul Camillo de Lellis de către Mons. Bruno Forte, Arhiepiscop de Chieti – Vasto


„Dumnezeu este totul, restul este nimic.
Salvarea sufletului este singurul angajament care contează
În viața care este atât de scurtă”:
adevărul exprimat de aceste cuvinte
a strălucit în inima ta de soldat, Camillo,
și te-a făcut sfântul carității încântătoare.
Ai pierdut atunci cea mai importantă bătălie a ta
Pentru a te preda în cele din urmă lui Dumnezeu,
cu care numai cel care pierde câștigă.
Așa ai fost luat pentru totdeauna
De o infinită tandrețe pentru Iisus Răstignit
Și ai învățat să-i recunoști chipul
În cel al săracilor și al bolnavilor.
Ajută-ne să trăim unitatea celor două iubiri,
față de Dumnezeu și față de aproapele, așa cum ai trăit-o Tu,
pentru a deveni și noi ca Tine,
imagine vie a bunului Samaritean,
și să facem ale noastre, din tot sufletul,
cuvintele invocației Tale îndrăgostite:
„Aș vrea să am inimi infinite, Doamne,
Pentru a Te iubi infinit…
Fie ca harul Tău să-mi dea
o afecțiune maternă față de aproapele meu,
astfel încât să-l pot sluji cu toată caritatea,
atât sufletul, cât și trupul…
cu acea afecțiune pe care o are de obicei o mamă iubitoare
față de singurul ei fiu bolnav.
Pentru dragostea cu care L-ai trimis pe Fiul Tău
Să moară pentru noi, ține mereu aprinsă în inima mea
Flacăra acestei iubiri, fără să se stingă vreodată,
Ca să pot persevera în această lucrare sfântă și, perseverând, să ajung la gloria cerului
Pentru a mă putea bucura de Tine și a Te lăuda veșnic împreună cu aleșii Tăi”.
Amin! Aleluia!

 


Litanie către Sfântul Camil, patronul bolnavilor

Doamne, miluiește-ne,
Cristoase, miluiește-ne,
Doamne, miluiește-ne,

Sfinte Camil, tu care ai fost un instrument al milostivirii divine, roagă-te pentru noi*

Tu, care ai răspuns cu generozitate la chemarea lui Dumnezeu, *

Tu, care te-ai consacrat slujirii bolnavilor, punându-ți chiar și viața în pericol, *

Tu, care ai fost mângâiat de cuvintele Celui răstignit, *

Tu, care îi numeai pe cei bolnavi “domnii și stăpânii tăi”, *

Tu, care ai înființat o nouă școală a carității, *

Tu, care ne-ai învățat să avem grijă de cei bolnavi, precum o mamă care se îngrijește de unicul său fiu bolnav, *

Tu, care l-ai numit fericit pe slujitorul celor bolnavi care își consumă viața în acest sfânt serviciu, *

Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, iartă-ne, Doamne.

Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, ascultă-ne, Doamne.

Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, miluiește-ne pe noi.

Roagă-te pentru noi, sfinte părinte Camil,
Ca să ne facem vrednici de făgăduințele lui Cristos.

Să ne rugăm:

O, Dumnezeule, care ai făcut din Sfântul Camil inițiatorul unei noi școli de caritate pentru cei bolnavi, dăruiește-ne harul ca urmând exemplul său, să ne dăruim pe deplin celor care suferă, ca mărturii ale iubirii tale. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.


Rugăciune către Sfântul Camil

Ție să ți se aducă laudă, cinste și slavă, Doamne Dumnezeule, Părinte Sfânt, izvor al oricărei sfințenii, care l-ai dăruit lumii acesteia și Bisericii tale pe Sfântul Camil de Lellis, discipolul și preotul tău, apostolul și slujitorul bolnavilor și al celor suferinzi.

Îți mulțumim și te rugăm, prin mijlocirea sa, ca:

– cei mici să fie primiți cu iubire,
– ⁠adolescenții să crească și să devină buni cetățeni și adevărați creștini,
– ⁠tinerii să se realizeze în acord cu propria vocație,
– ⁠logodnicii să primească darul echilibrului și simțul responsabilității,
– ⁠părinții să primească darul tandreții și al fidelității
– ⁠Familiile să trăiască în armonie și pace
– ⁠Cei bătrâni să dobândească seninătate și răbdare
– ⁠bolnavii să primească tărie și vindecare
– ⁠cei suferinzi să primeasă alinare și mângâiere
– ⁠cei care ne conduc să primească lumină și înțelepciune, pentru ca lumea să înainteze către progres, libertate și dreptate
– ⁠Întreaga noastră comunitate să dobândească sănătatea trupului și a sufletului, precum și harul de a merge pe drumul credinței și al iubirii, în perseverență și sfințenie în toate zilele vieții noastre. Amin.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *