Legătura providențială cu Biserica Greco-Catolică Sf. Maria Regina Păcii
Sfânta Rozalia și oprirea ciumei în Banat – tradiția istorică
Sfânta Rozalia de Palermo (1130–1166), numită și „La Santuzza”, este venerată de secole ca protectoare împotriva epidemiei de ciumă. Cultul ei a ajuns în Europa Centrală în special după miracolul din Palermo (1624), când relicvele ei au fost purtate în procesiune și epidemia a încetat. De acolo, devoțiunea s-a extins în întregul Imperiu Habsburgic.
Banatul se afla sub stăpânire habsburgică după 1716. În această perioadă, regiunea era grav afectată de epidemii (inclusiv ciuma din 1737–1738, răspândită în contextul războiului austro-turc). Militarii, coloniștii șvabi și clerul catolic au adus devoțiunea față de Sfânta Rozalia.
Tradiția locală despre oprirea ciumei
Relatările istorice și tradiția orală spun că, în timpul epidemiei de ciumă care a devastat Banatul în anii 1737–1738, autoritățile habsburgice și credincioșii catolici au cerut mijlocirea Sfintei Rozalia.
Astfel: În mai multe localități din Banat se organizau procesiuni și rugăciuni speciale către Sfânta Rozalia. După aceste acte de rugăciune publică, epidemia ar fi început să scadă rapid în intensitate, iar populația a recunoscut intervenția sfintei. Mulțumitori, credincioșii au construit altare, statui și capele dedicate Sfintei Rozalia în Banat.
Unele dintre aceste monumente există și astăzi (mai ales în zona Timișoara, Arad, Banatul de Munte).
”Coloana Ciumei din Timișoara este cunoscută și ca Statuia Ciumei sau Monumentul Sfintei Treimi. Statuia fost ridicată în memoria victimelor epidemiei de ciumă care a devastat Banatul în perioada 1738-1739. ” (scrie Infotimisoara)
La baza Coloanei Ciumei se află statuia Sfântului Ioan de Nepomuk (sfântul ocrotitor al Banatului), statuia regelui David şi cea a Sfintei Barbara, patroana minerilor. La picioarele Sfântului Ioan de Nepomuk se află Sfânta Rozalia.
Sfânta Rozalia – considerată Patroana Banatului
Datorită credinței că mijlocirea ei a salvat regiunea de ciumă, Sfânta Rozalia a fost cinstită timp de peste două secole ca: Patroana împotriva epidemiilor și Ocrotitoarea Banatului (titlu atestat în devoțiunea locală, în special catolică și sârbească).
Chiar dacă nu este un titlu oficial al Bisericii pentru întreaga regiune, în tradiția populară catolică din Banat Sfânta Rozalia este considerată ocrotitoarea care a pus capăt marii ciume.
Date istorice
Epidemia din 1737–1738 este documentată în arhivele habsburgice.
Evenimentele religioase de invocare a Sfintei Rozalia sunt menționate în relatări locale catolice.
În multe sate din Banat, secolul XVIII–XIX, figura Sfintei Rozalia apare pe troițe, capele, statui de drum, ca semn de mulțumire pentru oprirea ciumei.
În iconografia locală, Sfânta Rozalia este adesea reprezentată cu o cruce, un craniu și un înger — semne ale rolului ei de protectoare împotriva morții prin epidemii.
„Administraţia Banatului Timişean a format o Comisie de Sănătate care a luat o serie de măsuri petru stăvilirea şi combaterea epidemiei. Liturghiile s-au ţinut în această perioadă în aer liber, iar călugării, mai ales călugării mizerocordieni, s-au implicat eroic în îngrijirea bolnavilor şi a muribunzilor fapt ce a dus în scurt timp la îmbolnăvirea şi moartea a patru din cei şase mizerocordieni din mănăstirea timişoreană. La fel, iezuiţii au avut la rândul lor victime şi bolnavi între membri ordinului lor, ceea ce a făcut ca ei să predea temporar păstorirea credincioşilor parohiei din Cetate către călugării franciscani bosneci”, scrie Claudiu Călin, arhivar la Episcopia Romano-Catolică din Timişoara, în volumul „Timişoara – Biserici şi temple”.
Epidemia a durat, în oraş, din februarie 1738 şi până la 2 martie 1939, dată la care a fost înmormântată ultima victimă. Doar între februarie-august 1738, în Timişoara au murit 497 de persoane şi doar 63 s-au vindecat. Abia la 15 mai 1739 au fost lăsaţi să meargă la casele lor şi ultimii locuitori ce erau ţinuţi în carantină. În mediul rural, epidemia de ciumă a mai făcut ravagii până în 1740.
După un război cu otomanii şi o epidemie de ciumă, nici pământul nu s-a putut lucra şi nici recolta nu s-a putut aduna, bolnavii și locuitorii orașului au fost ținuți în carantină – astfel că în perioada următoare a urmat şi o perioadă acută de foamete şi sărăcie.
Capela Sf. Rozalia „În acest context, Administraţia Banatului Timişan a făcut la 29 mai 1739 o promisiune solemnă, ca în semn de mulţumire înaintea lui Dumnezeu pentru că a scăpat oraşul de ciumă, să ridice din mijloace proprii o capelă în cinstea Sfintei Rozalia (practic să o refacă pe cea veche, existentă dar deterirată). Aici urma să aibă loc, an de an, o procesiune în care să se ridice rugăciuni de mulţumire pentru încetarea molimei, dar şi în memoria victimelor acesteia”, precizează Claudiu Călin.
Capela Sf. Rozalia din Timișoara
Capela Sf. Rozalia din Timișoara – demolată cu buldozerul de către comuniști în 1963
Capela a fost construită în 1739–1740, ca semn de recunoștință după ce Timișoara a scăpat de epidemia de ciumă din 1738–1739.
În momentul ridicării sale, capela era amplasată în afara cetății, pe locul numit „Maierele Vechi”, în dreptul porții Belgradului — acum zona s-ar suprapune aproximativ pe ceea ce azi e strada ce poartă numele „Sfânta Rozalia”.
Lăcașul avea un caracter de vot/garanție spirituală: construit „în semn de mulțumire” pentru încetarea molimei.Demolarea sub regimul comunist
După interzicerea oficială a cultului greco-catolic în 1948, capela a trecut prin schimbări discretionare de soartă.
În anii 1960 — sursele indică anul 1963 — capela a fost demolată de autoritățile comuniste, ca parte din lucrările de sistematizare și reorganizare urbană.
Demolarea a fost realizată “fără a se ține cont de importanța spirituală și istorică a clădirii”.
Ce s-a pierdut: memoria colectivă și patrimoniul
O clădire ridicată ca semn de mulțumire pentru scăparea de epidemie, un simbol al suferinței și al speranței populației Timișoarei, a dispărut în mod brutal.
O parte din tradiția religioasă — procesiuni, comemorări, slujbe — care se legau de capelă pentru credincioșii catolici și greco-catolici ai orașului a fost spulberată.
Demolarea a șters nu doar o construcție, ci și o mărturie fizică și istorică a comunității din secolul XVIII–XIX.
Ce s-a întâmplat pe locul ei
În timpul asediului din 1849, capela a fost distrusă.
A fost reconstruită în 1850, revenind la forma sa inițială.
În 1926, din motive de sistematizare urbană, a fost mutată câțiva metri de la amplasamentul inițial, dar a păstrat forma și funcția de capelă.
În 1930, capela a fost pusă la dispoziția comunității greco-catolice din cartierele Elisabetin și Iosefin, pentru oficieri de slujbe religioase.
În anul 1963 Capela a fost demolată de către comuniști cu buldozere.
Biserica Sf. Maria Regina Păcii din Parcul Carmen Sylva, Timișoara Locul unde se afla Capela Rozalia este astăzi apropiat de zona unde a fost ridicată Biserica Sfânta Maria Regina Păcii. Construcția acesteia a început după ce Biserica Greco-Catolică din Timișoara a primit în anul 2000 de la Primăria Timișoara terenul din Parcul Carmen Sylva în compensație pentru demolarea Capelei Sf. Rozalia.
Pr. Justo Antonio Lofeudo Biserica Sfânta Maria Regina Păcii a început construcția în 2001, având un rol unic printre bisericile din România căci în 15 septembrie 2006 la demisolul acestei Biserici s-a întemeiat singura Capelă de Adorație Euharistică Perpetuă din România, înființată de pr. Justo Antonio Lofeudo, misionar din Argentina pentru întemeierea acestor Capele în Europa.
Sf. Rozalia, roagă-te pentru noi!
Surse:
Istoria dispărută a Timișoarei: Capela Sfânta Rozalia
Coloana Ciumei din Timișoara. Ce reprezintă monumentul central din Piața Unirii