Omilie la Matei 2,13-23 – Fuga în Egipt
sustinuta de Pr. Valentin Danciu in a doua zi de Craciun la Biserica Sf.Maria Regina Păcii și a Unității din Timișoara
13 După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. 14 Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. 15 Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”.
13 După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă.
14 Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt.
15 Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”.
16 Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. 17Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: 18 „Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt”.
19 După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif în Egipt, 20 Şi i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului. 21Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel. 22 Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii. 23 Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema.
Isus alungat imediat după naştere
Prima impresie care ne rămâne după lectura aceasta este un sentiment de inadecvare. De ce în a doua zi de Crăciun, când parcă nici o tuşă nu ar trebui să întunece tabloul multicolor şi strălucitor al bucuriei sfintei nopţi, Spiritul Bisericii simte nevoia să pună capăt bucuriei cu acest text, parcă mai trist decât însăşi scena Calvarului.
Isus însuşi a confirmat aceasta când, ducându-şi crucea spre locul execuţiei, îndemna femeile îndurerate să nu-i mai deplângă soarta, ci să plângă pentru copiii lor: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri. Căci iată, vin zile în care vor zice: Fericite sunt cele sterpe şi pântecele care n-au născut şi sânii care n-au alăptat! Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi; şi dealurilor: Acoperiţi-ne. Căci dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi? (Lc 23,28-30).
Ce poate fi mai tulburător şi mai întristător decât scena uciderii pruncilor nevinovaţi în locul lui Isus!! Ce contrast de ieri până azi! Abia s-a născut, nici n-au reuşit să se obişnuiască mama şi pruncul unul cu celălalt, acasă n-au ajuns, pătuţul pregătit cu grijă din timp avea să rămână neatins şi pentru totdeauna gol, asemenea mormântului peste 30 de ani. Isus nu are loc pe pământ, nu are loc printre oameni, la ai săi a venit dar ai săi nu l-au primit. E condamnat la moarte încă din prima zi de viaţă. Ba chiar înainte de a se naşte, condamnat era încă din pântecele Maicii Sfinte.
Îngerii înfioraţi şi parcă îngrijoraţi roiesc acum în jurul lui Iosif – singurul care-l putea scăpa de urgia alor săi – îndemnându-l, povățuindu-l cum să-l salvezeze pe cel venit să ne salveze. Ieri a venit pe lume, azi e despatriat, refugiat în Egipt, ascuns de cei care îi vor viața.
Îngerul îi conduce la cea mai apropiată comunitate iudaică din diaspora – Egiptul avea o mare comunitate iudaică în acea vreme. Iosif își pune pe drumuri familia fără să stea pe gânduri, chiar în acea noapte. Se stabilește în Egipt, ascuns de iscoadele lui Irod, așteptând noi ordine de la înger! Isus trebuia protejat, trebuia să crească, să devină un predicator al Evangheliei și să-și dea viața de bunăvoie, nu forțat.
Așa a început viața lui Isus: dat în urmărire generală a fost toată viața. Iată că a sosit Fiul, să-l ucidem și să punem mâna pe moștenire, avea să spună mai târziu într-una dintre parabolele lui. Ca să trăiască El, trebuia să moară în locul lui toți ceilalți copilași din împrejurimile cetății sfinte. Ce va fi fost în sufletul Mariei, sfâșiată de durere pe drumul pribegiei spre Alexandria Egiptului, gândindu-se la miile de familii lăsate în urmă în doliu. Toate familiile aveau câte un mort, căci pe atunci mamele se considerau binecuvântate dacă aveau copii în casă. Cum a putut Maria să aleagă fuga știind că însemna sacrificarea tuturor celorlalți copilași? Uneori ajungem în viață la decizii grele, de viață și de moarte: să-l lăsăm pe Atotînțeleptul Dumnezeu să hotărască.
Uciderea copiilor nevinovați și inofensivi
Ce va fi fost în inima înțelepților veniți din orient, când a doua zi după părăsirea Ierusalimului i-a ajuns din urmă vestea consecinței gestului lor nobil de a-l fi salvat pe Mesia. Fapta bună a magilor – care au ignorat porunca regelui de a-l informa despre locul unde era micul prunc – a condamnat la moarte toți copiii din împrejurimi sub doi ani. O faptă de o cruzime diabolică, depășită poate numai de cruzimea mamei care își ucide copilul din pântece pentru confortul personal.
Nu pe micuți îi voia Irod, ci numai pe micul Isus ascuns printre ei. Și în taina aceasta a răutății din spatele avorturilor masive, dincolo de cruzimea inimaginabilă a mamei, se întrevede mânia diavolului împotriva moștenitorilor lui Isus, împotriva noului său popor ales. Planul celui rău este depopularea țărilor creștine, cât mai puține suflete să ajungă la credință și cât mai multe la necredință. O minoritate este întotdeauna mai ușor de sedus prin presiunea majorității, prin frică sau prin violență.
Venirea lui este răspunsul lui Dumnezeu la strigătul omului asuprit de tirania răului
În Betleem Isus era unul dintre ei, greu de identificat, căci Dumnezeu s-a făcut om întru totul asemenea nouă. S-a identificat cu noi ca să ne poată asuma destinul, atât personal cât și ca popor, începând cu poporul Israel. Tatăl nu mai face diferență între Fiul și prietenii săi. Cei care-l iubesc pe El, îi iubesc și pe ai lui. Cei care-l urăsc pe El îi urăsc și pe ai lui. Avem destinul lui, și El destinul nostru. Această solidaritate între Dumnezeu și om diavolul nu o suportă și din fașă vrea să o distrugă. Suntem în continuu pericol, iar instrumentul lui preferat nu este violența ci seducția.
„Isus a fost trimis de Dumnezeu Tatăl ca să ne salveze în primul rând de răul cel mai profund, care a prins rădăcini în noi și în istorie: răul despărțirii de Dumnezeu, orgoliul infatuat de a face de capul tău, de a concura cu Dumnezeu de a te substitui Lui, de a decide ce e bine și ce e rău, de a fi stăpân peste viață și peste moarte (cfr. Geneza 3, 1-7). Acesta este marele rău, marele păcat, de care noi oamenii nu ne putem mântui decât încredințându-ne ajutorului lui Dumnezeu, decât strigând după El: ‘Veni ad salvandum nos!’ Vino și ne salvează!
Însuși faptul de a trimite spre cer aceată invocație, ne pune în condiția justă, ne pune în adevărul despre noi: noi suntem de fapt cei care au strigat după ajutor la Dumnezeu și am fost salvați. Dumnezeu este Mântuitorul, noi cei ce ne aflăm în pericol. El e medicul, noi bolnavii. A recunoaște aceasta, constituie primul pas spre mântuirem spre ieșirea din labirintul în care noi înșine ne închidem cu orgoliul nostru. Ridicarea mâinilor spre cer, întinderea mâinilor și invocarea ajutorului este calea de ieșire, știind că există Cineva care ascultă și care poate și vrea să ne vină în ajutor!
Isus Cristos este dovada că Dumnezeu a ascultat strigătul nostru. Nu numai atât! Dumnezeu nutrește pentru noi o dragoste atât de mare, încât nu a putut să rămână în Sine, ci a ieșit din Sine ca să vină până la noi, împărtășind până la capăt condiția noastră umană întru totul. Răspunsul dat de Dumnezeu în Isus strigătului omului depășește infinit așteptările noastre. Numai Dumnezeul care este iubire și iubirea care este Dumnezeu putea alege să ne salveze de răul înrădăcinat în noi și în istorie pe această cale.” (Benedict XVI)
Să-l primim!
De aceea să-l primim pe Isus Salvatorul cuprinși de recunoștință. Să ne ridicăm privirile spre Tatăl cel vrednic de toată dragostea, cinstea și lauda! Să ridicăm sus cu multă și spirituală veselie potirul mântuirii în cinstea nașterii Pruncului cel Sfânt și să spunem: La mulți ani Isus! Binecuvântat fie cel ce vine în Numele Domnului!
Să ne veselim dragi credincioși, căci sorții au căzut bine pentru noi! Marele Dumnezeu ne-a ales – așa sărmani cum suntem – să fim din numărul rămășiței celor care – în vremea apostaziei celei mari, când toate (magia tehnologiei, progresul științific și dictatura violentă a relativismului și a falselor credințe – pregătesc instaurarea împărăției sociale a lui Satana pe pământ – să fim dintre cei care proclamă cu sfântă și umilă mândrie iubirea nemărginită a Tatălui care l-a trimis pe Unicul Său Fiu ca să ne deschidă Poarta Cerului, intrarea în viața veșnică. Să ne bucurăm și să ne umplem inimile de cântece de mulțumire și laudă adusă Domnului că ne-a făcut lumină în noaptea adâncă a acestei lumi căzute.
Dumnezeu este la cârma istoriei
Totul este bine orânduit în planul lui Dumnezeu. Venirea Sa în lume ne confirmă acest mare adevăr, oricât de contestat ar fi! Dacă Dumnezeu nu dădea împăratului August ideea recensământului și dacă n-ar fi programat toate detaliile în așa fel încât Maria să ajungă în Betleem în acea seară, profeția lui Mica (5,2) nu s-ar mai fi împlinit. Dacă Irod nu l-ar fi persecutat, nu s-ar fi împlinit cealaltă profeție a chemării din Egipt (Osea 11,1 – Când Israel era tânăr Eu îl iubeam, și din Egipt am chemat pe Fiul Meu). În planul lui Dumnezeu toate sunt calculate la milimetru si la secundă. Isus avea să spună: și numărul firelor din cap vă sunt numărate (Mat.).
De aceea să nu ne lăsăm descurajați de nimic! Să nu ne lăsăm copleșiți de teama de necunoscut în fața multelor întrebări fără răspuns pe care le ridică noile generații. Cristos este răspunsul Tatălui! Să nu ne lăsăm descurajați nici de necredința majorității, nici de argumentele noilor filosofi. Nici atotputernica propagandă consumistică a noii civilizații fără de Dumnezeu să nu ne intimideze.
Violența musulumanilor, hindușilor sau ateilor împotriva creștinilor sau tăcerea Europei în fața acestor atrocități să nu ne sperie. Nu pe noii martiri din Egipt, din Iraq sau din India îi urăște lumea ci pe Isus care– ascuns în inima lor – își trăiește în continuare – în lumea secolului tehnologiei – viața începută la Betleem în urmă cu 2011 ani. De două milenii încearcă Cel Rău să stingă cu totul de pe fața pământului lumina aprinsă în seara de Crăciun, și când izbutește într-un loc, reapare numaidecât într-altul!
Să nu ne lăsăm descurajați de absolut nimic! Nici de mediocritatea și necredința credincioșilor agnostici! Nici de dezbinarea Bisericilor! Nici de răspândirea sectelor! Nimic să nu ne tulbure! Toate acestea trebuie să se întâmple! Dumnezeu nu se schimbă, iar ce a hotărât, la vremea cuvenită va împlini! Nici o făgăduință a lui nu v-a rămâne neîmplinită! La El toate sunt cu putință! Și chiar de ar fi ca până la urmă toți să se lase convinși că nu se mai poate întoarce mersul istoriei, că Biserica a fost învinsă și fervoarea credinței va părea stinsă pretutindeni pentru totdeauna, să stăm treji și să priveghem, să ridicăm cu și mai mare speranță privirile spre Cer că Mirele Bisericii e mai aproape ca oricând: marele Rege și Judecător al Istoriei se va întoarce așa cum stă scris și orice ochi îl va vedea. Cum a spus în urmă cu câteva zile Benedict XVI.
De aceea, noi cei credincioși să ne ațintim privirea spre Isus și să învățăm de la Spiritul lui cum să-i purtăm cu responsabilitate numele sfânt de creștin, și ce putem face fiecare pentru a pune umărul la salvarea a cât mai multe persoane din acest tsunami al pierzării care desparte zilnic nenumărați copii ai lui Dumnezeu de Sfânta Maică Biserica Catolică aruncându-i – poate pentru totdeauna – în brațele disperării vieții fără de sens și fără viitor. Asemenea Rahelei îndoliată și nemângâiată din profeția lui Ieremia este Biserica astăzi, căci sute de milioane de copiii ai săi, chemați să facă parte din rândul celor aleși, nu mai sunt: fie că nici nu li s-a mai permis să se nască, fie s-au rătăcit în labirintul orgoliului și senzualității!
Să mergem la Maria, Mama lui Isus și să învățăm de la Ea ce înseamnă să fim buni copii ai luminii, și ce însemnă să fim buni părinți pentru copiii noștri. Să învățăm de la ea credința nestrămutată în puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Căci criza actuală sub toate aspectele ei, economică, financiară, morală, politică, criza familiei, refuzul vieții, dezorientarea educației, toate au o singură rădăcină comună: criza credinței, eclipsa lui Dumnezeu, cum spune Sfântul Părinte! Când sfinții Săi sunt persecutați El se refugiază pentru a-i salva pe cât mai mulți.
Nu închei înainte de a-l saluta pe Cristos din voi! La mulți ani vouă tuturor purtătorilor de Cristos, fiți binecuvântați voi toți cei care faceți posibilă continuarea vieții lui Isus în cartierele Timișoarei de astăzi! Suntem aleși să-i purtăm hainele pe străzile orașului nostru. Să o facem cu bucurie și mândrie, să-l facem mândru pe Tatăl Ceresc! Să o facem mândră pe Maica noastră de copiii ei! Să-i dăm ocazia să ceară Tatălui binecuvântarea părintească: Iată Tată copiii Mei, cei care mi-au rămas, în care-mi găsesc toată mângâierea!