Examinarea conștiinței: Datoriile creștinului

EXAMINAREA DATORIILOR CREŞTINULUI

Varianta prescurtată

DATORII FAŢĂ DE DUMNEZEU

1.              Mi-am îndeplinit datoriile faţă de Dumnezeu cu inimă grea, fără tragere de inimă? am avut prea puţină resemnare în neplăceri, mai ales când acestea erau provocate de răutatea oamenilor?

2.              Când am avut nevoia să decid ceva în materie gravă am avut în vedere aproape numai ce îmi convenea, fără să mă ocup şi de datorii (obligaţii)? — Dimineaţa, am uitat să fac sau am făcut neglijent jertfirea faptelor zilei; — a fost mai degrabă un act de rutină decât unul de evlavie?

     3.              Mi-a lipsit încrederea în Dumnezeu, m-am întristat şi descurajat căzând de aceea în relaxare? — Încrederea mea nu e supranaturală; începe să se diminueze şi să dispară odată cu absenţa mijloacelor umane. Am fost victima acestei proaste dispoziţii în anumite circumstanţe?

4.              Când m-am găsit liber de obligaţii, nu m-am îngrijit să mă unesc cu Dumnezeul meu prin sentimente de afecţiune; iar când am fost ocupat, nu am făcut acte de uniformizare cu voia lui.

5.              Am omis sau am făcut prost cutare rugăciune, cutare exerciţiu; — nu m-am aşezat cu seriozitate în prezenţa lui Dumnezeu înainte de a le începe; — m-am folosit sufleteşte de pe urma ultimei spovedanii, a ultimei împărtăşanii?

6.              Cum mi-am împlinit datoria sfinţirii duminicii? Dar datoria de abstinenţă şi post în zilele impuse de Biserică. Care a fost respectul meu faţă de Biserică şi de sjujitorii ei.

 

 

DATORII FAŢĂ DE APROAPELE

 

Faţă de Superiori (clerici, şefi, autorităţi, etc)

Nu-i simt pe Dumnezeu în ei; şi de aceea am vorbit cu ei prea liber; mi s-a întâmplat să-i contrazic, să-i critic, să le reproşez cutare lucru.

Le-am făcut supunere cu rea voinţă, convins fiind din temeritate că ei se înşală, nu eu? Am făcut ce îmi cereau cu elan?

Mi-am pus problema să-i iubesc, să le arat recunoştinţa mea, stima, încrederea?

 

Faţă de Egali (soţ, soţie, colegi, vecini, etc)

Mi-a lipsit respectul faţă de ei, le-am arătat mânie, orgoliu, dispreţ? — În relaţiile mele umane am prejudiciat cumva buna convieţuire; am fost reţinut în discuţii?

Am fost prea rigid în revendicare drepturilor mele; — am judecat pe alţii fără raţiuni suficiente şi fără a fi cu adevărat nevoie; —am repovestit unora lucruri care pot dăuna altora; le-am amplificat, agravat, inventat?

Am fost dur cu persoanele care nu-mi sunt simpatice, mai ales în familie; — am vorbit ca să supăr, să descurajez; — am fost excesiv de îngrijită să fac cuiva pe plac, sau am făcut-o din simplu impuls natural, fără să mă gândesc la Dumnezeu; — m-am scăpat de sentimentele vii de aversiune faţă de unii? ….. s-a simţit aceasta aversiune interioară în cuvinetele şi în conduita mea?

 

Faţă de Inferiori (copii, angajaţi, enoriaşi, etc)

Am avut suficientă grijă de persoanele care depind de mine; — am vorbit aspru cu ele, sau cu dispreţ; — mă ocup să le ajut să se îmbunătăţească; — lipseşte complet latura supranaturală din relaţiile mele cu ei.

Am abuzat de poziţia mea fără să ţin cont că trebuie să rămân drept, — I-am întristat cu prea multele observaţiii? — I-am exasperat cu exigenţe excesive? — Le-am dat exemplu prost cu defectele mele? — Nu le-am ajutat să-şi împlinească datoriile şi nu le-am corectat cu înţelepciune?

Mi-a lipsit răbdarea cu cei inferiori mie, nu i-am încurajat şi lăudat suficient? — nu m-am gândit la suferinţele lor?

Faţă de Săracii.

Le-am oferit milostenia (trupească şi sufletească) potrivit mijloacelor mele? — Mi-a făcut plăcere să mă ocup eu însumi de ei? Nu sunt oare puţin cam rece cu ei datorită mizeriilor lor morale sau a nerecunoştinţei lor, ca şi cum nu Isus ar fi ascuns sub zdrenţele lor?

 

 

DATORII FAŢĂ DE SINE

Umilinţă — Am permis iubirii de sine să prezinte exagerat calităţile şi succesele personale; — am cedat slăbiciunii de a cerşi elogii, sub aparenţa unei false modestii; — m-am iritat când nu le-am putut obţine; — am dispreţuit persoanele care îmi sunt inferioare prin poziţie socială, educaţie, etc…şi am scos în evidenţă inutil acest lucru; am iubit prea mult luxul şi l-am folosit pentru a mă impune, sau m-am înstristat pentru sărăcia mea, – lucru la fel de rău; îmi este oare suficient de familiar gândul că eu sunt nimic, şi Dumnezeu e totul (- gând care este fundamentul umilinţei -)?

Adevăr — Am fost lipsit de naturaleţe, pedant şi afectat, nu am fost expansiv şi jovial; mi-am permis mici prefăcătorii, vreo mincină (se va indica motivul), exagerări?…

Puritate — Cum am păzit curăţia sufletească în gânduri, imagini, dorinţe? — Am comis imprudenţe în timpul vizitelor, lecturilor, plăcerilor, expunându-mă prin ele ocaziei de a păcătui? — Cum am păzit curăţia dorinţelor şi aspiraţiilor? — Am cedat înclinaţiilor senzualităţii de a se face complice cu ispita, cu gândul desfrânării. M-am lăsat cuprins de moleşeală, lene, sau de tot felul de pofte senzuale? Mi-am alimentat senzualitatea şi simţurile cu imagini provocatoare, parfumuri, muzică lascivă, etc? Am pierdut vremea în nimicurile şi grijile cerute de trup?

Detaşarea sfântă — Interesul personal m-a determinat să mă îngrijorez în anumite situaţii prea mult, încât mi-am pierdut liniştea interioară şi am uitat de ajutorul lui Dumnezeu? Din pricina preocupării de interesele proprii, am dat mai puţin timp şi afecţiune decât era necesar, fie persoanelor aflate grija mea, fie săracilor? Am refuzat să ajut pe cineva ca să nu par a avea interes personal? — Mă gândesc mult la ce îmi place mie, şi puţin la ce le place altora? — Când fac cadouri, mă gândesc la ce pot obţine de pe urma lor?

Vitalitate şi Reţinere — N-am reacţionat prompt împotriva proastei dispoziţii sau a bucuriei exagerate. — Am vorbit cu prea mare libertate şi de aceea am făcut multe păcate cu vorba; am fost indiscret, am compromis din insuficientă implicare, sau dintr-o exagerată implicare, o acţiune care altfel ar fi putut reuşi? Mi-am pierdut pacea lăuntrică şi i-am tulburat pe cei din jurul meu; — Am fost neglijent faţă de datoria de a-mi impune păstrarea calmului în orice situaţie.

Prudenţa — Am comis o imprudenţă gravă pentru că nu mi-am acordat destul timp în prealabil  reflexiei, — m-am implicat într-o acţiune compromiţătoare pentru că n-am cerut sfat nimănui înainte? — Aş fi putut evita situaţia compromiţătoare dacă m-aş fi rugat?

Perfecţionare personală — N-am făcut suficiente eforturi de a-mi îmbunătăţi purtarea cu Dumnezeu, comportamentul cu oamenii, de a fi mai de folos celor din jur, am neglijat acest aspect, gândindu-mă că nu este o obligaţie de conştiinţă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *