De ce ar trebui să ne spovedim?

Celor rezistenți față de practicarea credinței

În opoziție cu mentalitatea protestantă, care întreține ideea că nu este necesar să ne spovedim păcatele unui preot, Biserica Catolică și cea Ortodoxă ne învață că sf. Spovadă este obligatorie pentru cei care doresc să propășească în viața spirituală. Dacă Cristos a murit pentru noi ca să ne mântuiască, merită să ne dăm toată silința în urmarea Lui și să urmăm regulile Bisericii Sale. Ca să ne desfacem de lanțurile acestei lumi care ne ține legată cu atracțiile, plăcerile, obiceiurile și minciunile ei, chiar avem nevoie de acest ajutor magnific care este sfânta spovadă, care ne eliberează literalmente de influențe rele, ne apropie de Dumnezeu, ne curățește, ne umple de har, ne modifică percepția acestei lumi, ne ajută să ne cunoaștem în lumina lui Dumnezeu.

Spovada este o cale de a întreţine o prietenie adevărată și intimă cu Isus Cristos. Obișnuința ei ne ascute sensibilitatea interioară  față de cele spirituale, ne face atenți la nevoile aproapelui și ne hrănește virtuțile, alungând obiceiurile rele. Și, cel mai important rezultat este că ne reduce amorul de sine și egoismul, prin practica umilinței. Dacă vrem să facem abstracție de practica smereniei în viața creștină, ne aflăm cu siguranța pe drumul greșit și nu-l vom întâlni pe Dumnezeul cel viu și în nici un caz nu vom deveni sfinți.

A fost o pelerină cu grupul nostru la Medjugorje și s-a hotărât să facă orice face grupul ei acolo, afară de sf. spovadă. Discutând cu preotul despre necesitatea spovezii – fără ca să i se pară ceva fezabil – a văzut dintr-o dată o minge de foc venind înspre ea direct din cer. Acea minge i-a intrat în inimă, umplând-o de o mare căldură și iubire, și răsturnând orice rezistență a orgoliului care o îndemna să nu se spovedească.

A rezista împotriva adevărului cunoscut este un păcat grav împotriva Spiritului Sfânt. Apoi este ascultarea de duhovnic cea care ne garantează că urmăm voia lui Dumnezeu. Cei mai mari sfinți au practicat ascultarea și nu este om pe lume care să fie scutit de practica acesteia. Aflându-ne în voia lui Dumnezeu, vor curge fluvii de haruri în viața noastră.

De ce să nu beneficiem și noi de toate beneficiile care ni le oferă Sfânta Biserică ca să trăim bucuria rugăciunii și să primim pacea lui Dumnezeu? Fără practicarea umilinței nu se intră în marea aventură de iubire a lui Dumnezeu!