RUGĂCIUNE DE ADORAŢIE A MAIESTĂŢII DIVINE
Rugăciune în care făptura îl adoră cu smerenie pe Făcătorul său, amintindu-şi de măreţia Maiestăţii Sale pentru care merită să fie adorat ca adevărat Dumnezeu

Vameşul din Evanghelie nu îndrăznea să-şi ridice ochii la cer, ci deoparte stând îşi lovea pieptul zicând: Doamne, Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine păcătosul! Sfânta [Magdalena pe când era] păcătoasă nu îndrăzni să se arate dinaintea feţei Domnului, ci întorcându-se îngenuchie şi  se aruncă la picioarele lui şi cu lacrimile ochilor îşi obţinu iertarea păcatelor. Sfântul patriarh Avraam, dorind să vorbească Doamne cu Tine, zicea: Voi vorbi cu Stăpânul meu, deşi sunt pulbere şi cenuşă. Dacă toţi aceştia se înclinau până la pământ copleşiţi de veneraţie şi smerenie atunci când se prezentau dinaintea Maiestăţii Tale, fiind ei cine erau, ce s-ar cuveni să facă un sărman şi mizerabil păcătos cum sunt eu?

       Ce va face acum stricăciunea şi cenuşa? Ce s-ar cuveni să facă adâncul tuturor păcatelor şi al mizeriilor? Dar pentru că eu nu pot dobândi Doamne, teama şi reverenţa ce se cuvin dinaintea Maiestăţii Tale altfel decât privindu-Te, permite-mi îndrăzneala de a-mi ridica ochii cei întinaţi ca să Te privesc pe Tine, fără ca strălucirea gloriei Tale să orbească privirea mea ce slabă!

Văd prea bine că Tu eşti Marele Dumnezeu care biruieşte înţelepciunea noastră. Ştiu prea bine că nici o minte creată nu Te poate înţelege, însă chiar dacă nu Te înţelegem, nimeni nu poate face nimic altceva care să fie mai bun decât a-şi ţine ochii aţintiţi înspre Tine. Căci Tu eşti Dumnezeu suprem, atotputernic, preamilostiv, preadrept, tainic, atotprezent, preafrumos, atotputernic, neschimbabil şi de necuprins, preasimplu şi desăvârşit. Tu eşti cel invizibil care le vede pe toate, cel nemişcat care le pune pe toate în mişcare! Cel pe care nici spaţiile largi nu-l măresc, nici cele strâmte nu-l micşorează! Cel pe care varietatea lumii nu-l schimbă, necesitatea nu-l corupe, lucrurile triste nu-l perturbă, bucuriile nu-l entuziasmează, Cel care nu dispare când e dat uitării, şi nu apare când e reamintit, Cel pentru care lucrurile trecute n-au trecut, nici cele viitoare nu urmează să se petreacă. Cel care nu are o cauză care să-i fi pus început, cel care nu evoluează odată cu scurgerea timpului şi cel căruia evenimentele nu-i vor pune capăt, pentru că în vecii vecilor Tu rămâi [la fel cum eşti] din veşnicie!
      Tu pe toate le-ai făcut, Tu pe toate le-ai orânduit cu iubire. (Iov 36) Tu le-ai creat pe toate fără să fi fost nevoit, le susţii pe toate în existenţă fără osteneală, le conduci fără să depui efort, le pui în mişcare fără să te mişti! Tu eşti cu totul ochi, cu totul picioare şi cu totul mâini! Eşti tot ochi, pentru că vezi totul! Tot picioare pentru că le sprijini pe toate! Şi tot mâini pentru că le lucrezi pe toate!  Tu eşti înlăuntrul tuturor lucrurilor, fără a fi constrâns în ele! În afara tuturor lucrurilor, fără a te îndepărta de ele! Sub toate, fără a le fi supus! Deasupra tuturor, fără a te îngâmfa!

O Dumnezeule suprem şi adevărat! O, viaţă supremă şi adevărată din care şi pentru care trăiesc toţi cei care trăiesc viaţa adevărată şi fericită! Tu Doamne eşti însăşi bunătatea şi frumuseţea, din care şi pentru care este bun şi frumos tot ce-i bun şi frumos!
      Tu eşti cel care ai poruncit să-ţi cerem şi ne ajuţi să Te găsim; Tu ne deschizi când Te strigăm! Tu eşti acela de care îndepărtându-ne cădem! La care ajungând ne ridicăm! În care stând rămânem pentru totdeauna! Tu eşti cel de care nimeni nu se îndepărteză decât înşelat, cel pe care nimeni nu-l caută decât admonestat şi pe care nimeni nu-l găseşte decât purificat. Tu eşti cel pe care cunoscându-l trăim, slujindu-l stăpânim. Lauda Ta este sănătatea şi bucuria celui ce te laudă.

De aceea, Împărate şi Mântuitorule, ce-aş putea să-ţi spun eu, un sărman vierme [în comparaţie cu Tine], despre măreţia laudelor Tale? Voi zice ceea ce au spus Profeţii Tăi având Spiritul Tău. Cine, zice Isaia (cap.40), a măsurat apele în palmă şi cerurile cu pumnul? Cine ţine atârnat cu trei degete globul pământesc? Cine a aşezat munţii cu greutatea lor şi văile în cumpăna sa? Cine l-a ajutat pe Spiritul Domnului, sau cine a fost sfătuitorul Lui ca să-l înveţe pe El ceva? (Înţ 11) Toate popoarele sunt ca un firicel de apă şi ca un grăunte dinaintea Lui. Toate insulele sunt ca un fir de praf în prezenţa Lui; tot lemnul de pe muntele Libanului cu toate vieţuitoarele din el, n-ar fi de ajuns ca să i se poată  oferi un singur sacrificiu demn de El (Isaia 40). Toate popoarele sunt dinaintea Lui ca şi cum n-ar fi, şi ca un nimic vor fi considerate în prezenţa Lui. Căci, dacă în prezenţa soarelui, stelele de pe cer nu mai strălucesc, deşi atât el cât şi ele sunt doar făpturi; ce ar putea fi toate făpturile în prezenţa Ta, Creatorul tuturor?

De aceea Doamne, pe Tine Te ador mai presus de toate cu cea mai adâncă smerenie şi reverenţă de care sunt în stare, Te ador aşa cum numai Ţie îţi datorez şi nici unei făpturi; Te ador aşa cum Te adoră Stăpânirile din cer şi toate făpturile lumii, dintre care multe deşi nu Te au capacitatea de a Te cunoaşte nu pot înceta să adore (fiecare în felul ei) sceptrul dumnezeirii Tale şi să-Ţi recunoască măreţia. Căci numai Tu eşti Dumnezeul dumnezeilor, Regele regilor, Domnul domnilor şi cauza tuturor cauzelor. Tu eşti Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor, început fără de început şi sfârşit fără de sfârşit. Tu eşti singurul care exişti, pentru că toate celelalte făpturi (oricât de înalte ar fi) au existenţă dependentă de Tine şi împrumutată de la Tine, însă existenţa Ta este supremă, desăvârşită, universală şi nu depinde de nimeni. De aceea pe bună dreptate se zice că numai Tu singur eşti Cel ce Eşti, căci toată creaţia nu are existenţă dinaintea Ta.

Mărturisind Doamne aceste minunăţii şi măreţii, mă închin dinaintea dumnezeieştii Tale Prezenţe, cu toată umilinţa care-mi este posibilă şi Te ador aşa cum Te adoră toate spiritele preafericite din Cer, care aruncate cu faţa la pământ dinaintea tronului maiestăţii Tale şi depunându-şi coroanele la picioarele Tale, Te adoră şi Te venerează, mărturisnd că tot ce au provine de la Tine. De aceea şi eu, cea mai netrebnică dintre toate făpturile Tale, de mii de ori mă închin Ţie şi Te ador, mărturisnd că Tu eşti Dumnezeul meu şi Domnul meu cu adevărat, şi că tot ce sunt, ce trăiesc, ce am şi ce sper, este cu totul al Tău şi cer tuturor făpturilor ca  şi ele să Te laude şi să Te adore împreună cu mine. De aceea le chem şi le invit acum prin Cantarea Profetului care zice: Veniţi şi să ne bucurăm dinaintea Domnului, să ne prezentăm dinaintea Feţei Sale mărturisindu-i gloria şi cu Psalmi să-l lăudăm. Pentru că Dumnezeul nostru este mare Domn şi mare Rege [stâpânind] peste toţi zei. Nu va părăsi Domnul pe poporul său, căci în mâinile lui sunt marginile lumii şi piscurile munţilor sunt ale Lui. A lui este marea, căci El a făcut-o şi temeliile pământului de mâinile lui au fost puse. Veniţi aşadar să-l adorăm pe Domnul şi să i ne închinăm şi să plângem dinaintea Lui, pentru că El este Domnul Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Său şi oile turmei Sale.

Tu Dumnezeul şi Domnul meu, preavrednic de a fi adorat şi închinat, dăruieşte-mi harul de a Te adora şi a mă închina Ţie fără încetare, nu numai cu cuvintele şi gura ci şi cu inima, cu faptele şi cu viaţa. Tu, care trăieşti şi domeşti în vecii vecilor. Amin. Tatăl nostru. Bucură-te Marie.

Venerabilul Luis de Granada, Compendiul Vieţii Creştine, Tratatul V – Despre rugăciunea vocală