Dar mai presus decât toate acestea sentimentul de detestare a păcatelor săvârșite şi durerea sufletească vor creşte  prin meditarea la binefacerile dumnezeieşti. Căci meditând cu profunzime la cât de bun a fost Dumnezeu cu tine, o mare ruşine te va copleşi văzând cât de rău ai fost tu cu El. Astfel căutau profeţii adesea să inducă în poporul lui Dumnezeu durerea pentru păcate; de la binefacerile divine a început Natan profetul să judece păcatul lui David, atunci când mai înainte de a-i reproşa adulterul în care căzuse i-a pus dinainte darurile şi binefacerile pe care le primise de la Dumnezeu.

Aşadar, în acelaşi fel poţi să-ţi aminteşti mulţimea binefacerilor divine, în special binefacerea creaţiei, a conservării [în fiinţă], a răscumpărării, a botezului, a chemării [la o viaţă sfântă], a inspiraţiilor divine, a ocrotirii de cele rele, împreună cu alte binefaceri pe care Domnul ţi le-a dat. Căci dacă şti să faci bine socoteala vei găsi că toate câte sunt în cer şi pe pământ, sunt binefacerile Lui, că toate membrele şi simţurile trupului tău sunt binefaceri ale Lui, în sfârşit că pâinea pe care o mănânci şi pământul pe care umbi, soarele care te încălzeşte, cerul care te luminează, cu toate celelalte toate sunt binefaceri ale Lui. Într-un cuvânt, tot ce-i bun şi rău pe lume sunt binefaceri ale lui, căci pe toate acestea câte sunt bune le-a creat pentru tine, iar de toate cele câte sunt rele te-a scăpat sau măcar de cea mai bună parte a lor – căci este limpede că nu există nici un lucru rău pe care să-l pătimească un om şi care să nu i se poată întâmpla oricui altcuiva.

Ce poate îndurera omul mai mult decât să vadă că a trăit într-o aşa de mare uitare şi necunoaştere a acestui Domn, în a cărui braţe umbla, de la pieptul căruia se hrănea, din a cărui spirit trăia, a cărui soare îl încălzea, a cărui purtare de grijă îl conducea şi în care, în sfârşit, se mişca, trăia şi era? Ce poate fi mai rău decât să fi perseverat atât de multă vreme în a-l ofensa pe Cel care întotdeauna persevera în a-i face bine şi să fi făcut atâtea răutăţi împotriva Celui care îi dădea atâtea numai binefaceri?

Dar mai presus de toate acestea ce răutate poate fi mai mare decât a-l ofensa pe Cel care pentru tine a bătut atâtea drumuri, a postit atâtea posturi, a vărsat atâtea lacrimi, a făcut atâtea rugăciuni, a suferit atâtea injurii, a pătimit atâtea necazuri, atâtea necinstiri, atâtea insulte, atât de mari dureri? Căci El le-a pătimit pe toate acestea pentru păcate, ca să satisfacă pentru ele dar şi pentru a ne ajuta să înţelegem ura pe care o are faţă de ele, căci vezi câte a făcut pentru a le distruge. Uită-te tu aşadar acum câte motive ai ca să-ţi laşi lacrimile să curgă, văzând de câte ori cu păcatele tale din nou l-ai pălmuit, din nou l-ai biciuit şi răstignit pe un astfel de Domn, care pe toate acestea le-a pătimit pentru tine.

Aşadar reflectând omul pe de-o parte la această minunantă îndurare şi generozitate a lui Dumnezeu faţă de el şi pe de alta la marea lui nerecunoştinţă şi revoltă să se întoarcă spre Domnul şi să-i spună aşa: Unde voi găsi apă ochilor mei ca să-i fac izvor de lacrimi, să-mi plâng păcatele şi dispreţul pe care l-am arătat Creatorului meu zi şi noapte? … (Rugăciune meditativă pentru trezirea durerii pentru păcate)

Meditaţiile pentru trezirea căinţei (de Ven. Luis de Granada)

• Meditaţia nr.1 – Ţelul suprem al omului
• Meditaţia nr.2 – Ce pierdem când păcătuim
• Meditaţia nr.3 – Împotriva cui am păcătuit
• Meditaţia nr.4 – Injuria ce i se aduce lui Dumnezeu păcătuind
• Meditaţia nr.5 – Cât urăşte Dumnezeu păcatul
• Meditaţia nr.6 – Moartea şi urmările ei
• Meditaţia nr.7 – Binefacerile divine

Venerabilul Luis de Granada, Sinteza practică a vieţii creştine, Tratatul al doilea – Despre pocăinţă şi spovedanie
Înapoi la cuprinsul cursului despre Spovedanie