Arhiva etichetelor: groapa cu broaste

Hram 2018 la Biserica Sf. Maria Regina Păcii

Sau cum Maica Sfântă a transformat groapa cu broaște din centrul Timișoarei într-o Biserică înfloritoare

Turma cea mică a Bisericii Sf. Maria Regina Păcii din Timișoara a sărbătorit în 5 august 2018 hramul Bisericii. Programul a început cu o Procesiune cu statuia Sfintei Fecioare, cu Sf. Sacrament și cu arma Rozariului, cea care ar putea opri orice rău din lume, dacă ar fi luată în serios.

Hramul zilei de 5 august semnifică conjuncția Bisericii noastre cu sfințirea primei Biserici din lume închinată Mariei, Născătoarei de Dumnezeu, și anume Santa Maria Maggiore din Roma în sec.V.

Iubitorii Medjugorje-ului mai știu la modul confidențial că Maica Sfântă le-a divulgat vizionarilor că adevărata ei zi de naștere este 5 august. (Dar nu a cerut schimbarea tradiției Bisericii!)

Tot istoricul înființării Parohiei și a construcției acestei Biserici se leagă strâns de Maica Sfântă și de cuvintele ei de la Medjugorje: ”Adorați-l neîncetat pe Fiul Meu!”

Când actualul Paroh, părintele Ioan a fost desemnat să construiască această Biserică, neavând nici un ban, a pus cu îndrăzneală condiția ca viitoarea Biserică să fie închinată Reginei Păcii, să se facă programul de rugăciune de la Medjugorje și să fie Adorație Euristică Perpetuă.

Preasfințitul Episcop Alexandru a aprobat toate cererile, deși cu reticență.

Niște glasuri oficiale chiar i-au spus: ”Unde vrei tu să sapi o groapă în centrul Timișoarei care să se umple apoi cu apă și cu broaște?”

Iată că groapa cu broaște a înflorit și a dat rod datorită mijlocirii Maicii Sfinte și a rugăciunilor încrezătoare ale preoților și ale comunității.

Unui cuplu chiar i s-a părut că părintele exagerează cu devoțiunea către Maica Sfântă și au comentat într-o zi – între ei, mărturisind asta mai târziu – că doar Maica Sfântă a fost și ea ”doar” o femeie. În aceeași noapte amândoi soții au visat-o pe Sfânta Fecioară! Cum, nu știm, dar știm că de atunci au devenit unii dintre cei mai dezinteresați slujitori ai Bisericii, pe care părintele paroh poate conta oricând.

 Așa se află mulți alți credincioși legați din adâncul inimii de această Biserică, având fiecare mărturii impresionante, cum au ajuns la această Biserică. Pe unii literalmente Dumnezeu i-a trimis prin vis la această Biserică…

Fie ca Isus Cristos să devină Regele inimilor noastre iar Maica Sfântă să ne conducă neîncetat la El!

DSC_0307_web

DSC_030_web