Arhiva categoriei: Meditații

Meditații

Mântuirea sufletului – o chestiune de viață și de moarte!

Reculegeri cu Pr. Anthony Saji la Vârtop


4-9 septembrie 2023

Părintele ANTHONY SAJI, preot şi călugăr în Congregaţia Sf. Vincenţiu de Paul, misionar în Africa, provine din India unde a avut privilegiul să se nască într-o familie creștină. Mama sa, de o pietate ieșită din comun, și-a dus copiii la biserică sculându-i din somn dimineața foarte devreme. Mai târziu și-a ferit copiii cu mult tact de prieteniile periculoase ale adolescenței. 

Anthony fost respins de 6 Congregații religioase, apoi a fost hirotonit preot și trimis misionar în Africa într-o sărăcie cruntă. Trebuia să construiască un Centru de reculegeri fără a avea el însuși un acoperiș deasupra capului și fără a avea hrana asigurată. 

Prin rugăciune a obținut o bogăție de suflete care, prin rugăciunea lor, au declanșat lucrarea lui Dumnezeu: construirea nu doar a unor centre de reculegeri, orfelinate și biserici ci o slujire de caritate prin care hrănește sute de copii zilnic. Misiunea comunității sale se desfășoară în Kenya, Uganda, Tanzania și Rwanda.

În câteva rânduri a fost chiar victima unor atacuri de tâlhari înarmați dar Maica Domnului l-a ocrotit de fiecare dată și a scăpat în mod miraculos cu viața.

Sute de copii, pe care îi educă și hrănește, îl iubesc la rândul lor și depind de el ca de un adevărat tată.

Sacramentul sfintei spovezi și nevoia de a obține iertarea păcatelor

Pe băncile școlii primare Anthony deja înțelesese nevoia omului de a obține iertarea păcatelor: fiind clasa sa mixtă cu copii hinduși, musulmani și creștini, a observat ce jertfe făceau copiii și familiile ne-creștinilor. Hindușii se scufundau o dată pe an în râul Gange în acest scop, în ciuda faptului că aici se aruncau cadavrele și cenușa acestora în apă la festivitățile lor religioase, râul fiind grav poluat.

Iar musulmanii călătoreau o dată pe an la Mecca în Arabia Saudită, riscându-și chiar viața pentru a obține iertarea păcatelor.

Noi creștinii avem un mod decent de a obține iertarea păcatelor prin spovadă, și nu recurgem suficient la el iar  Occidentul din păcate a pierdut această practică în mare măsură.

Relația sacramentală dintre doi soți

Aceasta este o temă recurentă în meditațiile părintelui. Importanța pe care o acordă căsătoriei poate fi surprinzătoare pentru mulți:

“Dragi soți, nu faceți păcatul omisiunii în căsnicia voastră, arătându-vă afecțiunea, prețuirea și respectul unuia față de celălalt.”

Nimeni nu trebuie să fie sclavul partenerului său de viață.

“Oprește-te în a presupune că soțul tu oricum înțelege și știe că îl / o iubești.

Cuvântul edifică și poate să creeze.”

Principala carismă

Principala carismă a părintelui Anthony probabil este darul de a înțelege Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură. De acolo are serii de citate pregătite la fiecare întrebare sau problemă din viețile noastre. Nu doar ilustrează înțelepciunea divină prin Cuvântul lui Dumnezeu ci îl interpretează la modul genuin: tratează păcatul și chiar înclinația către el cu multă indignare și gravitate, dă avertismente de a nu trăi o viață îndepărtată de Dumnezeu; înțelege aspecte nebănuite din întâmplările Bibliei și din cele ale vieților noastre, trage concluzii edificatoare din orice eveniment. Face jocuri de roluri cu ascultătorii, știe să pună în valoare tinerii și copiii cu o predilecție plină de delicatețe.

Nu obosește să-și dezvolte meditațiile, la fel și traducătorul dânsului care nu are deloc o sarcină ușoară, discursul fiind umplut de termeni biblici. Orice traducător profesionist este epuizat după două ore de traducere, dar nu unul care a primit această carismă.

Blestemul din arborele genealogic

Fiind o temă delicată, care nu trebuie nici subestimată și nici supraevaluată, părintele a observat că oamenii aprobă cu multă ușurință ipoteza blestemului generațional dar cu mare dificultate acceptă soluția dezlegării păcatelor prin jertfa lui Cristos. A apela la milostivirea lui Dumnezeu, care este de o mie de ori mai mare decât blestemul păcatului, înseamnă a-și asuma o anumită responsabilitate de a trăi în fidelitate față de legea lui Dumnezeu – la care oamenii se învoiesc cu greu în forul interior al sufletului.

Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos care pedepsesc vina părinţilor în fii până la a treia şi a patra generaţie pentru cei ce mă urăsc şi mă îndur până la a mia generaţie de cei care mă iubesc şi păzesc poruncile mele! (Exod 20. 5-6)

“Dacă crezi că blestemul e mai tare decât binecuvântarea, de ce să mai crezi în Isus?” întreabă părintele.

Mulți manipulează Biblia și folosesc justiția umană. Dacă vii la preot pentru rugăciuni, poți deveni dependent de el iar preotul poate să fie preocupat de eventualitatea ‘pierderii clienților’. 

Doar Isus te poate elibera.

Despre spiritualitățile false

Să nu-ți introduci învățături false în creier, să nu practici spiritualități greșite, pentru că iti vor ataca mintea; mai ales pentru creștinii, care l-au cunoscut pe Cristos, eliberarea minții este cea mai dificilă; 

Părintele Anthony știe din experiența lui de preot că cei care practicau religii orientale sunt cuprinși mai târziu, poate după 10 ani, de anxietate, gânduri suicidale, negativități; filozofia poate atinge mintea și schimba atitudinea; în schimb, Biblia atinge inima, ea este despre viață, o transformă; aici e diferența; să nu devenim sclavi cu mintea noastră; 

astfel nu veți mai putea fi autentici; 

„Isuse, spală mintea mea cu Sângele tău!” să fie rugăciunea noastră.

Dacă îl avem pe Isus, de ce să mergem la lucruri mai puțin prețioase? 

Nu vă jucați cu creierul vostru, cu modul vostru de a gândi!  zicea pr. Anthony cu voce foarte gravă.

La o Reculegere anterioară spusese același lucru cu alte cuvinte: “Nu e nevoie să folosești droguri sau alcool dacă vrei să-ți distrugi viața. O poți face practicând o spiritualitate greșită.”

Despre eliberare și vindecare interioară

Fiecare eliberare de o influență rea are scopul unei vindecări interioare iar fiecare vindecare interioară este pentru o viață nouă, care înseamnă să beneficiezi de sănătate, de un somn bun, de poftă de mâncare, de cele strict necesare vieții. Iertarea este o condiție esențială pentru eliberare.  

Despre Preacurata Fecioara Maria

Iubirea față de Fecioara Maria este direct proporțională cu iubirea pentru Isus. 

Maria este figura revoluționară pentru voia Domnului, căci ea a știut și și-a asumat consecința unei sarcini în afara căsătoriei. 

Astăzi nu facem voia Domnului din cauza culturii, căci dacă ești credincios evangheliei, poți pierde lucruri materiale. 

Retragerile părintelui Anthony pe tema sfintei Euharistii și a Sfintei Fecioare Maria au fost cele mai frecventate, cu toate că a fost avertizat că tema nu va fi pe placul protestanților.

“Nu vă temeți s-o iubiți prea mult pe Maica Domnului!”, spune părintele împreună că Sf. Maximilian Kolbe.

Spicuiri

  • Dumnezeu nu e interesat de abilitățile tale ci de disponibilitatea ta față de el.
  • Cu cât te apropii mai mult de Cristos, cu atât mai multe obstacole vei avea – nu vei umbla pe covorul roșu. Însă nici un dușman nu va avea succes împotriva ta.
  • Cel care își întoarce urechea lui de la legea lui Dumnezeu, chiar și rugăciunea lui devine abominabilă în fața lui Dumnezeu.
  • Dumnezeu se uită la inima ta, nu ca să vadă trecutul tău ci să vadă dacă se mișcă în direcția cea bună.
  • Un păcătos nu va înțelege niciodată ce înseamnă pierderea lui Isus; el se concentrează doar pe porci, precum locuitorii din Gadara. Cea mai mare pierdere din viața cuiva este pierderea lui Isus.
  • Isus nu vă va cere niciodată să faceți ceea ce nu puteți face. Cel care vă cheamă este credincios și o să împlinească sarcinile pentru voi.
  • Dacă faceți ceea ce trebuie să faceți când sunteți tineri și bogați, și copiii voștri vor avea grijă de voi când sunteți bătrâni.
  • Însă dacă veți uita de Isus, veți ajunge gradual ca acele vase goale de la nunta din Cana, cu apă fără gust și plini de uscăciune.

Sărăcia din Africa

Copii lui părintele Anthony sunt semi-orfani, provin din medii extrem de sărace care s-au luptat timp de o viață cu foametea. Ei sunt vulnerabili și nesupuși de multe ori, chiar sălbăticiți, dar prin rugăciune și cu ajutorul lui Dumnezeu, părintele reușește să le modeleze sufletul să-i transforme în creștini fervenți. 

Precum un tată bun, el le asigură hrana zilnică, educația cea bună pentru o deveni responsabili, îngrijindu-se unii de alții, le urmărește înclinațiile și priceperile, îi îndrumă spre alegerea profesiei, îi trimite la școli, seminarii și universități. Unii dintre ei chiar au învățat Psalmii pe de rost. 

Soluția finală

este sacramentul sfintei spovezi, care este rezultatul căinței unui păcătos.

1. Dimensiunea relațională: Aici este ca și în căsnicie: din iubire decurge grija reciprocă care produce fidelitatea; din aceasta se naște iertarea și apoi pacea.

Condiția comună este o dragoste autentică.

2. Dimensiunea eclezială a păcatului: fiecare păcat afectează întreaga Biserică. Întreaga comunitate suferă în urma fiecărui păcat individual.

3. Dimensiunea pastorală. Nu suntem proprii păstori ai vieților noștri ci avem nevoie de un îndrumător spiritual.

4. Dimensiunea psihologică. Avem nevoie de deschidere, să vorbim, să fim ascultați de cineva, să nu fim manipulați sau șantajați mai târziu, avem nevoie să auzim că păcatele ne-au fost iertate. Avem dreptul să avem încredere într-un anumit preot.

Pr. Anthony nu se repetă niciodată la diversele reculegeri fără să ne avertizeze. Știe exact care parabole le-a folosit cu ce ocazie și știe că primește lumina și înțelegerea Scripturii de la Spiritul Sfânt, care va fi diferită anul următor față de cea de acum. 

Prezentările sale sunt vii, pline de viață, de patos și de putere de convingere. El nu folosește ambiguități sau simple raționamente, ci trăiri. Nu vorbește din minte ci din inimă, după propria sa exprimare. La reculegerile lui cuvântul taie precum sabia cea cu două tăișuri. De aceea în Kenya/Africa oamenii vin cu miile la reculegerile sale lunare – o bombă nucleară de rugăciuni.

Are 55 de copii la orfelinat, peste 300 de oameni la Liturghia zilnică, 600 de copii vin la studiul biblic.

Nimeni nu s-a putut îndoi la mica pensiune din Vârtop că pentru părintele Anthony mântuirea este o chestiune de viață și de moarte încă de pe acest pământ și că nu există motiv să amânăm această grijă.

Iar cine se află în căutarea autenticității trăirii credinței, ar trebui să fie primul la reculegerile părintelui Anthony.

A consemnat Gerda Chișărău

Imagini de la Liturghia de vindecare din ultima zi,
când copiii i-au făcut o surpriză. Foto: Sora Josefa
Meditații

Rostul postului și al ascezei

Asceza este o practică străveche care ne transformă în oameni mai buni și ne determină să ne îndrăgostim de Dumnezeu.

Unii sfinți au reușit să ducă practica ascezei în extreme de neconceput. Sf. Simeon Stâlpnicul a petrecut 37 de ani așezat în vârful unui stâlp. Sf. Ieronim și-a lovit pieptul cu bolovani. Sf. Thomas Becket a purtat o haină aspră  care i-a iritat pielea în mod constant. Dar eu ce fac în timpul postului? Doar încerc să mă rog un pic mai mult și să mănânc mai puțin. Nu voi fi un mare ascet.

Cel mai mare dintre asceți a fost Sf. Francisc de Assisi, care a refuzat să-și procure chiar și o singură piesă vestimentară pentru sine însuși. A sfârșit purtând o haină veche maronie care a fost atât de cârpită cu bucăți de stofă primite, astfel încât nu a mai rămas nici un material original din haină. Stătea fără mâncare perioade îndelungi și când a mâncat, au fost doar resturi de mâncare cerșită de la trecători.

Asceza nici măcar nu este un obicei catolic. Avem nevoie să descoperim o mai mare simplitate și valoarea renunțării. Dacă privim în jur observăm că acei oameni care posedă mai mult par a fi cei mai nefericiți printre noi, poate din cauză că niciodată nu au învățat valoarea ascezei.

Este contra-intuitiv, dar oamenii care se obișnuiesc a renunța la o viață luxoasă, sfârșesc în a beneficia în plan emoțional și spiritual de această privațiune.

Asceza nu are menirea să ne facă rău. Se întâmplă exact opusul: ne restaurează. Postul nu e făcut să  dăuneze trupurilor noastre și renunțarea la viața luxoasă nu ne face mizerabili. Dumnezeu nu vrea ca noi să fim triști însă distrugerea sănătății noastre nu este un semn al evlaviei. Atunci când ne gândim la Sf. Francisc – cel mai mare dintre asceți – nu ne imaginăm un om sumbru și deprimat. Deloc – Francisc este vestit pentru bucuria sa.

Fiecare sacrificiu pe care îl facem pentru Dumnezeu, ne face mai fericiți.

După o perioadă de post oamenii se bucură că au reușit să trăiască cu mai puțin și observă că au crescut în urma acestui efort. Noi suntem mai mult decât posesiile noastre, mai mult decât confort material sau decât dorințele noastre. N-o să observăm aceasta până în momentul în care trăim fără ele pentru o vreme și realizăm că nu avem nevoie de ele așa cum am crezut noi.

Mai mult decât atât, asceza face loc în inimile noastre pentru bucurie și pentru iubire. De ce oare Sf. Francis era atât de fericit? G.F. Chesterton spune că Francisc era un om îndrăgostit. ”Într-o astfel de romanță nu ar fi nici o contradicție între poetul care adună flori în soare sau care îndură o vijelie geroasă în zăpadă, între laudele aduse pentru toată frumusețea pământească și trupească și apoi refuzând să mănânce.”

Considerați oamenii pe care îi iubiți – soți, copii, prieteni. Noi practicăm asceză cu fiecare dintre ei. Un cuplu căsătorit împarte spațiul, reduce dorințele individuale și se gândește mai întâi la celălalt. Un părinte suferă pentru copilul său, se duce să-l urmărească în runde sportive fără de sfârșit sau în recitaluri de dans, suspendă vacanțe și viața luxoasă. Noi petrecem timp pentru părinții care îmbătrânesc, ducându-i la medic și purtându grija lor.

Dăruim atât de mult din noi înșine – timp, energie, autonomie personală – toate devin bucurie. Nimeni nu socotește costurile, deoarece micile sacrificii înseamnă  mai mult atunci când este vorba de cineva pe care îl iubim. Renunțăm la un bun mai mic pentru un bun mai mare.

Același lucru se întâmplă cu sacrificiul postului. O facem pentru iubirea lui Dumnezeu și vom intra în bucuria Lui!

Asceza pasivă înseamnă a te elibera de obiceiurile rele, de dependențe. Precum cea de telefonul celular. Alții nu concep să păstreze tăcerea, trăiesc într-un zgomot continuu. Ar putea încerca eliberarea de zgomote.

Asceza activă este un act sau gest în perspectiva ascezei. Biserica ne propune 3 lucruri: rugăciunea, postul și faptele de milostenie – asta înseamnă să consacrăm atenția celuilalt, timpul nostru, efortul nostru.

Ne deschid un spațiu pentru a ne consacra celuilalt.

Astfel vom fi cu adevărat fericiți să trăim cu Cristos.

Creștinii știu că Isus Cristos a suferit și a murit într-o zi de vineri iar creștinii din toate timpurile au ținut această zi de-o parte pentru a-și uni suferințele cu Isus. Aceasta a condus pe creștini să recunoască fiecare vineri ca fiind o ”vinere mare” în care ei își pot aminti de suferințele lui Cristos oferind un anumit tip de penitență.

În istoria Bisericii carnea era socotită a fi o jertfă vrednică din cauza asocierii ei cu sărbători și celebrări. În culturile cele mai străvechi carnea era considerată o delicatețe iar vițelul cel îngrășat nu s-a tăiat decât atunci când era ceva de celebrat. Din moment ce vinerea era socotită ca fiind o zi de penitență și mortificație, nu se potrivește mâncatul cărnii cu ”celebrarea” morții lui Cristos.

Cultura modernă pare a fi pierdut această sensibilitate și de aceea trebuie să ne aducem aminte de vechile semnificații ale renunțării, ale postului și ale ascezei.

 

Surse: https://aleteia.org/2021/02/21/why-we-practice-asceticism-in-lent/

Meditații

De ce ar trebui să ne spovedim?

Celor rezistenți față de practicarea credinței

În opoziție cu mentalitatea protestantă, care întreține ideea că nu este necesar să ne spovedim păcatele unui preot, Biserica Catolică și cea Ortodoxă ne învață că sf. Spovadă este obligatorie pentru cei care doresc să propășească în viața spirituală. Dacă Cristos a murit pentru noi ca să ne mântuiască, merită să ne dăm toată silința în urmarea Lui și să urmăm regulile Bisericii Sale. Ca să ne desfacem de lanțurile acestei lumi care ne ține legată cu atracțiile, plăcerile, obiceiurile și minciunile ei, chiar avem nevoie de acest ajutor magnific care este sfânta spovadă, care ne eliberează literalmente de influențe rele, ne apropie de Dumnezeu, ne curățește, ne umple de har, ne modifică percepția acestei lumi, ne ajută să ne cunoaștem în lumina lui Dumnezeu.

Spovada este o cale de a întreţine o prietenie adevărată și intimă cu Isus Cristos. Obișnuința ei ne ascute sensibilitatea interioară  față de cele spirituale, ne face atenți la nevoile aproapelui și ne hrănește virtuțile, alungând obiceiurile rele. Și, cel mai important rezultat este că ne reduce amorul de sine și egoismul, prin practica umilinței. Dacă vrem să facem abstracție de practica smereniei în viața creștină, ne aflăm cu siguranța pe drumul greșit și nu-l vom întâlni pe Dumnezeul cel viu și în nici un caz nu vom deveni sfinți.

A fost o pelerină cu grupul nostru la Medjugorje și s-a hotărât să facă orice face grupul ei acolo, afară de sf. spovadă. Discutând cu preotul despre necesitatea spovezii – fără ca să i se pară ceva fezabil – a văzut dintr-o dată o minge de foc venind înspre ea direct din cer. Acea minge i-a intrat în inimă, umplând-o de o mare căldură și iubire, și răsturnând orice rezistență a orgoliului care o îndemna să nu se spovedească.

A rezista împotriva adevărului cunoscut este un păcat grav împotriva Spiritului Sfânt. Apoi este ascultarea de duhovnic cea care ne garantează că urmăm voia lui Dumnezeu. Cei mai mari sfinți au practicat ascultarea și nu este om pe lume care să fie scutit de practica acesteia. Aflându-ne în voia lui Dumnezeu, vor curge fluvii de haruri în viața noastră.

De ce să nu beneficiem și noi de toate beneficiile care ni le oferă Sfânta Biserică ca să trăim bucuria rugăciunii și să primim pacea lui Dumnezeu? Fără practicarea umilinței nu se intră în marea aventură de iubire a lui Dumnezeu!

Meditații

Teologia lui Luther: O auto-îndreptățire a viciilor sale păcătoase

 

Sau cum Luther a influențat filozofia germană și cum a cauzat criza Bisericii

Despre Dr. Alma von Stockhausen, filozof catolic renumit din Germania, plecată la Domnul în 4.05.2020

DrAlma von StockhausenBunica ei s-a născut într-o familie protestantă de intelectuali și a dorit la un moment dat în viața ei să cunoască cu amănuntul învățătura întemeietorului Bisericii Protestante. Bunicul ei era consilier politic pentru regele de Hannover, un protestant convins. Studiind documentele lui Luther, viața acestuia și apoi comparându-le cu învățătura Bisericii Catolice s-a îngrozit, exclamând: ”În ce nebunie credem noi? Va trebui să trec urgent la catolicism.” Bunicul s-a supărat zicând ”În cazul acesta, eu divorțez. Dacă religia nu este cea care ne leagă, atunci cum va fi posibilă o viață în doi?” Bunica a răspuns: ”adevărul este adevăr. Eu trec la catolicism”. Bunicul nu a divorțat iar bunica a trecut la catolici.

Comparându-l pe Toma de Aquino (pe care l-a studiat mult din prisma lui Gustav Siewerth) cu filozofia modernă și cu Hegel, ea a descoperit că acestea se bat cap în cap. Apoi a scris o scrisoare tuturor episcopilor germani: la universitate lipsește legătura dintre credință și rațiune!

”Criza teologiei de astăzi este condiționată de către filozofie, acest lucru l-a spus și Cardinalul Ratzinger, ulterior Papa Benedict al XVI-lea. La baza teologiei se află o filozofie greșită. Și care este această filozofe greșită? Filozofia germană!” afirmă dr. Alma von Stockhausen.

În scrierile ei filozoafa demonstrează cum Martin Luther de fapt nu doar a influențat filozofia germană, ci de fapt a întemeiat-o. Acest lucru îl afirmă însuși Heidegger: ”Eu nu fac altceva, decât să-l explicitez pe Luther” și ”eu, în filozofia mea, nu am făcut nici un pas fără Luther. (Heidegger s-a născut catolic, dar a trecut mai târziu la protestantism. În cartea ei ”Doar credința – Teologia lui Luther – o autobiografie”, Academia Gustav Siewerth, Weilheim-Bierbronnen 2016, ea arată că teologia lui Luther de fapt este un derivat la biografiei sale.

Dr. Alma a predat filozofia și la combătut pe Karl Marx, motiv pentru care prelegerile ei au fost interzise. Astfel și-a înființat propria Academie Gustav Siewerth în sudul-vestul Germaniei, Pădurea Neagră. Întâlnind pe alți filozofi precum Dietrich Emme și Theobald Beer a înțeles că filozofia lui Luther nu a fost altceva decât o proiectare a vieții sale anterioare și a slăbiciunilor sale fatale asupra lui Dumnezeu. Cheia înțelegerii lui Luther se află în corespondența sa cu Erasmus din Rotterdam, în care Luther afirmă:  ”Tu, Erasmus, m-ai înțeles corect. Nu e vorba doar de negocierea indulgențelor, despre purgatoriu sau papalitate, cu doar și în mod principal e vorba despre voința subjugată.. Vinovat nu este sărmanul om, ci Dumnezeu cel nedrept. (…) Dumnezeu l-a lăsat pe Adam să cadă, Dumnezeu l-a desemnat pe Iuda trădător, Dumnezeu este rău și ne-a creat pe noi pentru autonomia răului.  Dumnezeu trebuie mai întâi să devină diavol, pentru ca să devină apoi Dumnezeu” adică el trebuie mai întâi să-și dea drumul la răutate, transformând-o în diavol, apoi poate deveni Dumnezeu. Dr. Alma îl înțelege pe Luther precum ar încerca incontinuu să se justifice că el este rău în md nevinovat. El personal nu are ce face, trebuie să ducă povara răutății lui Dumnezeu și de aceea să ”curvească și să omoare” neîncetat. ”Chiar dacă curvesc și omor de o mie de ori pe zi, asta nu mă poate despărți de Cristos. Singură credința mă salvează.”

”Pe cât de puțin pot eu să mut munții din loc sau pot să zbor împreună cu păsările, pe atât de puțin pot renunța la desfrâu. Nebuni sunt cei care se apără cu rugăciunea, cu postul sau cu alte mortificații față de plăcerea cea rea, căci încercările pot fi rezolvate ușor, doar să fie bărbați și femei disponibile” (Scrisori din Hamburg, 230), citim perplex. Ne întrebăm serios, ce mai are afirmația asta de-a face cu creștinismul, de unde și-a găsit adepții, acest Martin Luther?

Diavolul este menționat de mii de ori în scrierile lui Luther, într-una recurge la el pentru a demonstra că omul este sub influența lui. După Luther, omul este predestinat răului și lipsit de voința liberă. Căci dacă omul ar avea putere de decizie, Dumnezeu nu ar mai putea conduce lumea în mod suveran. Această concepție a lui Dumnezeu îi venea grozav în ajutor lui Luther ținând cont că în timpul studiilor el a înjunghiat un coleg și apoi s-a refugiat într-o mănăstire. Predestinarea din partea lui Dumnezeu spre rău reprezintă un laitmotiv în scrierile lui Luther. Astfel căința, iertarea și harul sunt complet inutile la Luther. Ne mântuim doar în virtutea credinței, indiferent de acțiunile noastre. Însuși Cristos a murit pe cruce pentru păcatele Tatălui, care nu este doar adversarul nostru ci și adversarul lui Cristos. Sfinții ar fi doar aparent sfinți iar omul nu poate trăi fără curvie, căci asta îi stă în fire. Luther recunoaște că pe lângă soția sa mai are alte trei concubine la dispoziție. Dacă ne mântuim doar prin credință, nu mai avem nevoie nici de sfintele sacramente, nici de Biserică. Deci Biserica devine superfluă, la fel ierarhia, ascultarea. Toți pot beneficia de preoția ministerială. Iar Papa este cel mai mare anticrist pentru Luther.

Însă dacă declarăm păcatul ca inevitabil, dizolvăm familia și pregătim prăbușirea societății, arată dr. Alma.

Hegel afirmă: ”Atunci când teologii ajung la disperarea de a vedea întruparea răului în însuși Dumnezeu, atunci nu mai rămâne decât refugiul în filozofie.” – care poate naște monștrii.

Pentru Dr. Alma von Stockhausen Luther nu este un geniu, dar este cel care a proiectat răul asupra lui Dumnezeu și prin asta ”săvârșește repetiția potențată a vinovăției originale: voiau să fie ca Dumnezeu.

Întrebată fiind, cum îl putem depăși pe Luther în plan filozofic și teologic, Dr. Alma răspunde: ”Trebuie să demonstrăm că teologia lui Luther nu este altceva decât biografia sa, auto-justificarea viciilor sale păcătoase prin transferul răului asupra lui Dumnezeu.”

 

Surse: http://www.kath.net/news/71711 

http://www.kath.net/news/71619

 

 

Meditații

VIDEO: Exerciții spirituale la Biserica Regina Păcii, Pr. Valentin Danciu

Exerciții spirituale conduse de Pr. Valentin Danciu la Biserica Greco-Catolică ”Sf. Maria Regina Păcii” din Timișoara în perioada 2-9 aprilie 2020

exercitii2020

Meditația a XII-a: Sf. Euharistie

Meditația a XIII-a: Patima și moartea Domnului

Meditația a XIV-a: Învierea Domnului

 

Meditația a XV-a: Iubirea lui Dumnezeu

 Meditația XVI-a: Cele două stindarde