Arhiva categoriei: Pelerinaje

Reculegere la picioarele Fecioarei Maria de la Radna

radna_oct2016

”Oh, de-am putea – spunea Sf.Ieronim – să ne urcăm pe un vârf atât de înalt ca să putem vedea tot pământul sub picioarele noastre! De acolo am vedea căderile şi mizerile întregii lumi, popoare distruse de alte popoare şi regate cotropite de alte regate. Aţi vedea pe unii sub tortură, pe alţii ucişi, unii înnecându-se în mare, alţii duşi în robie. Aici vei vedea nunţi şi dincolo doliu; aici născându-se unii, dincolo murind alţii; unii abundând în bogăţii, alţii cerşind. În sfârşit am putea vedea oştirea tuturor oamenilor lumii care acum sunt dar a căror zile se vor încheia în scurt timp.” Venerabilul Louis de Granada

 

ALBUM FOTO: Festivalul Tineretului Medjugorje 2014

Grupul de pelerini de la Timișoara sub călăuza spirituală a pr. Cristian Chisvasi participă la Festivalul Tineretului de la Medjugorje din 31 iulie – 6 august 2014

ALBUM FOTO

Pelerinaje 2016

Vă invităm la pelerinajele organizate de AVE MARIA PELERINAJE în colaborare cu Parohia greco-catolică Sf. Maria Regina Păcii din Timișoara!

  1. LOURDES: 19 septembrie – 27 septembrie 2016 – PREȚ 290 euro

Se asigură: Asistență spirituală – preot însoțitor

                       Transport cu autocar 4* pe ruta – Zalău – Oradea – Arad – Timișoara – Verona – Lourdes – Montichiari Fontanele (Rosa Mistica) – Padova – Timișoara – Arad – Oradea – Zalău

                 Cazare Verona și Padova: hotel 3* cu mic-dejun

                 Cazare Lourdes: 5 nopți cu 3 mese/zi

  1. ROMA: 18 aprilie – 23 aprilie 2016 – PREȚ 270 euro
  2. LOURDES – FATIMA: 20 mai – 02 iunie 2016 – PREȚ 495 euro

Se asigura: Transport cu autocar 4* pe ruta – Zalău – Oradea – Arad -Timișoara – Verona – Montichiari Fontanele (Rosa Mistica) – Lourdes (cazare 5 nopți) – Fatima (cazare 2 nopți) – Saragossa – Barcelona – Padova – Timișoara –  Arad – Oradea – Zalău

  1. ITALIA: 02 iulie – 11 iulie 2016 – PREȚ 450 euro

Se asigura: Transport cu autocar 4* pe ruta – Zalău – Oradea – Arad – Timișoara – Verona – Montichiari Fontanele (Rosa Mistica) – Assisi – Cascia – Norcia – Roma – Lanciano – Loreto – Padova – Timișoara – Arad –  Oradea – Zalău

  1. ISRAEL: 19 octombrie – 28 octombrie 2016
  2. GUADALUPE – MEXIC: 07  decembrie – 17 decembrie 2016

 

MEDJUGORJE

29 februarie – 06 martie 2016

24 martie – 30 martie 2016 – Bunavestire și Sf. Paști (Romano-Catolice)

29 aprilie – 05 mai 2016 – Sf. Paști (Greco-Catolice și Ortodoxe)

– 22 iunie – 28 iunie  2016 – Aniversare

31 iulie – 08 august 2016 – Festivalul Tinerilor

30 august – 05 septembrie  2016

22 iunie – 28 iunie 2016 – Aniversare

31 iulie – 08 august 2016 – Festivalul Tinerilor

– 09 septembrie – 15 septembrie 2016 – Înălțarea Sfintei Cruci

30 septembrie – 06 octombrie 2016

29 octombrie – 04 noiembrie 2016

29 noiembrie – 05 decembrie 2016

29 decembrie 2016 – 04 ianuarie 2017 Anul Nou

PREȚ: 150 euro + 30 euro (prânz în fiecare zi de ședere)

Se asigură:

Asistență spirituală – preot însoțitor

Transport cu autocar 4*

Cazare la pensiune 3* și prânzul în fiecare zi de ședere

Transport cu autocarul la Coline și în împrejurimile din

Medjugorje (Tihalina, Studenci etc.)

   

Informații și înscrieri: ”AVEMARIA”

                             Loredana Ioana Muntean – 0740 792 537

                    – 0722 707 822

                     – 0356 445 040

Site: www.facebook.com/avemariapelerinaje

    avemariamedjugorje.wordpress.com

    www.reginapacis.ro/pelerinaje

NU SE VIZITEAZĂ: PODUL DE PIATRĂ ȘI BAZARUL DIN MOSTAR, CASCADA KRAVICE ȘI NICI ALTE OBIECTIVE TURISTICE. FIIND PELERINAJ ȘI NU EXCURSIE NU VIZITĂM NICI LITORALUL MĂRII.