Arhiva categoriei: Darul Vieții

Cursuri de pregătire pentru cununie

”Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!” Mc 10.9

pregatire casatorie

La Biserica Greco-Catolică Sf. Maria Regina Păcii din Timișoara tinerii care doresc să se căsătorească beneficiază de un curs gratuit de pregătire care să-i ajute la consolidarea viitoarei lor căsnicii și la apărarea ei față de tentațiile secularismului modern.

Ciclul de șapte întâlniri cuprinde:

  1. Învățătura Bisericii despre indisolubilitatea căsătoriei, despre caracteristicile și scopurile ei;  darul procreării.
  2. Prevenirea divorțului; cunoașterea regulilor bunei-conviețuiri; soluționarea conflictelor.
  3. Înrâurirea culturii morții asupra vieții de cuplu: propaganda mincinoasă a revoluției sexuale și a controlului populației în plan mondial, mentalitatea contraceptivă și implicațiile ei asupra relației de cuplu.
  4. Soluția briliantă propusă de Biserica Catolică pentru amânarea / distanțarea nașterilor: metoda  reglării naturale a concepției; beneficiile utilizării acesteia într-o căsnicie

………….

”Un cuplu care nu se mai iartă, ajunge la divorț!” (Marino Restrepo)

Pelerinajul Icoanei Sfintei Fecioare de Guadalupe în Kazachstan

Reportaj
Pr. Ioan Chișărău

 În perioada 14.10.2016 – 26.10.2016 la invitația Î.P.S. Arhiepiscopul de Astana, Tomas Peta, Icoana Maicii Sfinte de Guadalupe, protectoarea copilașilor nenăscuți a fost prezentă în Kazahstan, o fostă republică sovietică, care și-a obținut independența față de URSS în anul 1992.

O țară uriașă cu o suprafață de 2.724.900 km², cam cât toată Europa Occidentală, dar cu o populație de doar  17.800.000 de locuitori.

Citește în continuare Pelerinajul Icoanei Sfintei Fecioare de Guadalupe în Kazachstan

Profeți ai zilelor noastre

Duminică, 7 octombrie a.c., Biserica Sf. Maria Regina Păcii a sărbătorit un triplu eveniment: Sf. Maria Regina Rozariului, Rugăciunea Mondială pentru pacea Ierusalimului şi Angajamentul tinerilor pentru castitate!
 

Ei, cei puţini care au depus mărturia în faţa comunităţii, promiţând că se vor strădui să trăiască în castitate/abstinenţă sexuală până la căsătorie, sunt de fapt profeţii Bisericii de mâine, care nu va putea exista fără a fi imaculată în faţa Domnului; ei sunt în acelaşi timp profeţii tuturor tinerilor ca ei, care doresc să aibe o viaţă curată şi plăcută Domnului. Este singura replică creştină la propunerile agresive, cu tentă erotică ale culturii moderne, îmbibate în întreaga mass media seculară.

Citește în continuare Profeți ai zilelor noastre

O luptă sfântă și pașnică pentru viitor!

MARȘUL PENTRU VIAȚĂ – O LUPTĂ SFÂNTĂ ȘI PAȘNICĂ PENTRU VIITOR!

În frumoasa zi de sâmbătă, 22 martie 2014, timișorenii de toate confesiunile au sărbătorit viața participând la Marșul pentru Viață. Acest eveniment simultan în 40 de orașe ale țării a dorit să constituie un strigăt în numele dreptului la viață, pe care Dumnezeu l-a acordat fiecărui om, indiferent de mărime, de culoare sau de statutul social și mai ales l-a acordat în mod egal copilașilor nenăscuți!

Citește în continuare O luptă sfântă și pașnică pentru viitor!

Marșul pentru Viață 2012

„Marşul pentru Viaţă” este un eveniment care se desfăşoară anual, concomitent, în mai multe oraşe din România, în jurul datei de 25 martie (sărbătoarea „Buna Vestire”) şi este organizat de asociaţii ale societății civile care compun mişcarea provita. Scopul este afirmarea dreptului la viaţă pentru toate fiinţele umane începând cu momentul concepţiei şi totodată susținerea familiei tradiționale și a valorilor acesteia, temelia unei societăți solide și sănătoase.
Citește în continuare Marșul pentru Viață 2012

INTC 2012 – cu participarea Asociației Darul Vieții

Mișcarea pro-life participă la Întâlnirea Națională cu Tineretul Catolic, la Iași 25-29 august 2012! O delegație de tineri însoțită de Mons. Ioan Chișărău va porni din partea Asociației Darul Vieții Timișoara și vor prezenta diferite proiecte naționale și internaționale pentru apărarea vieții.

„Apărarea și promovarea vieții nu sunt monopolul numănui, ci îndatorire și responsabilitate a tuturor!” spune Evangelium Vitae (EV91).

Vă recomandăm:

* Ciclul de Conferinţe “Războiul nedeclarat împotriva Speciei umane!” (cu dezbatere) de Mons. Ioan Chişărău – Corpul A, Amfiteatrul P6, Facultatea de Electrotehnică, joi-sâmbătă, orele 17.00

Citește în continuare INTC 2012 – cu participarea Asociației Darul Vieții

De ce ai tăcut atunci când a fost cazul să vorbești?

Marșul pentru Viață din Timișoara, 26 martie 2016

bannerFB

Din nou s-au adunat reprezentanții tuturor cultelor din Timișoara împreună cu alte 130 de localități din țară și Republica Moldova pentru a chema poporul din starea de letargie și decădere morală la TREZIRE. Liderii spirituali ai orașului au folosit discursuri puternice și cuvinte aspre pentru a veni în apărarea copilului nenăscut și a femeii însărcinate – primele victime ale modernismului și pseudo-progresului zilelor noastre! În mod repetat în timpul discursurilor s-a arătat importanța Bisericilor în această luptă și marea responsabilitate a celor puși să întocmească legi!

Acesta era momentul în care creștinul trebuia să ia atitudine, să sară în apărarea celui slab și nenăscut și în apărarea familiei tradiționale! Era momentul ca el să nu tacă – din obligație în fața copiilor săi, în fața următoarei generații! Căci după cum am primit viața de la Dumnezeu prin părinții noștri, așa trebuie s-o transmitem mai departe, următoarelor generații!

 

 

 

Pr. Dumitrașcu Romeo, reprezentantul Arhiepiscopiei Ortodoxe a solicitatca cei care au în mână legea să facă ceva astfel încât să sprijine ceea ce noi solicităm. ”Cerem să se facă voia lui Dumnezeu pe pământ. Avem nevoie de copii care să se nască. În fiecare familie trebuie să existe o bunavestire!”

Ben Oni Ardelean, Senator a prezentat un raport pentru promovarea mamelor surogat propus la Consiliul European prin care 47 de state ar fi fost afectate, care s-a dezbătut la Consiliul Europei și care în mod miraculos a fost respins tocmai săptămâna trecută de partea creștină  majoritară în acel moment. ”Lupta nu este simplă!” Iar inițiatorul acestui raport infam a fost un transgender!!

Domnul consilier local Vasile Vesa a adus mesajul de susținere din partea viceprimarului Timișoarei, Dan Diaconu.

Dr. Cioată, un medic ginecolog care se căiește pentru avorturile făcute a venit să-și încurajeze colegii să renunțe la această practică! ”Acest Marș al Vieții este o întoarcere la normalitatea vieții, la familie”; ”dacă ai reușit să subminezi valoarea familiei și a bisericii ai reușit să distrugi o nație!” a afirmat domnul dr.Cioată. Iar tinerilor le-a spus:  cel mai frumos dar pe care vor putea să-l facă părinților și apoi bunicilor lor este să trăiască în curăție, să-și întemeieze o familie și să aducă pe lume prunci!”

Samy Tuțac, pastor al Bisericii Betel a atras atenția ”la modul cel mai serios inclusiv politicienilor noștri” că România este o țară creștină! Noi vrem să susținem viața și familia așa cum a vrut-o Dumnezeu și n-avem nevoie de familii formate din Ion și Gheorghe ci din Ion și Mărie; vrem să susținem dreptul părinților de a-și educa copiii! Suntem împotriva acelei ideologii care vrea să ne naționalizeze copiii!! Atragem atenția bărbaților că trebuie să respecte și să iubească femeia lor, așa cum spune Scriptura!

Pr. Ioan Chișărău, președintele Asociației Darul Vieții

Există în lume peste 2 miliarde de creștini contra unei mâini de agenți LGBT; ei ar putea printr-o suflare să-i risipească pe cei de la LGBT; dar care e problema? Există trădare din interiorul bisericilor!! De xemplu în Biserica Anglicană în 2003 s-a hirotonit primul episcop homosexual! Iar purtătorul de cuvânt al Bisericii Evanghelice Germane a declarat: Noi nu ne confruntăm cu un fenomen prea mare, nu avem decât 5 pastori homosexuali!

Pastorul Ticu Leontescu ne-a citit poemul său răscolitor ”Sfinții nenăscuți”, inspirat dintr-o conferință a poetului Ioan Alexandru unde amfiteatrul se asemăna cu un ”munte al fericirilor”. ”Pruncul nenăscut e cel mai mare sfânt care se roagă în cea mai sfântă Catedrală!”

Pastorul și președintele Fundației Estera, dl. Ghiță Alecsei i-a dat slavă lui Dumnezeu pentru faptul că toți creștinii s-au unit în această zi pentru a așeza valorile vieții la loc de cinste.

”Cine este aproapele nostru, cine altul decât cel căzut între tâlhari, decât copilul din pântecele mamei?” a întrebatpr. Silviu Damșe. În primul rând liderii spirituali, părinții, societatea sunt vinovați de  avorturi duhovnicești, spirituale ! Ceea ce se întâmplă este  o carență a educației și a îndrumării spirituale!

Prof. Cimpoae Marius Cea mai mare problemă a națiunii noastre nu este avortul de copii ci avortul de inimi! Nu ne pasă de femeia însărcinată, de cei din jurul nostru. Flagelul generației noastre se numește nepăsare! Nici Bisericii nu-i pasă! Dacă i-ar păsa Bisericii astăzi am fi fost 50 mii de oameni aici. Vreau să fac un apel: preoții să coboare de la altar, pastorii să coboare din amvon și parlamentarii că coboare de la tribuna Parlamentului să vină aici în stradă!

Strigătul nostru să ajungă în toate clinicile unde plâng fetele pentru că sunt disperate. Nouă ne pasă pentru că Dumnezeu ne-a chemat să slujim oamenii!

Domnul Pastor Bergean nu vrea ca odată unul din cei 4 copii ai săi (dintre care unul înfiat) în fața tendințelor îngrijorătoare din societate, să-l privească în ochi și să-l întrebe ”de ce ai tăcut când a fost cazul să vorbești?”

Cauza situației în care trăim este o Europă care și-a pierdut sufletul, care l-a abandonat pe Dumnezeul Scripturii și în numele progresismului și a corectitudinii politice s-a grăbit să fie primul care să definească legi anti-Dumnezeu, legi abjecte, de moralitate sexuală.

Există o speranța pentru România, Europa și pentru lumea întreagă: aceasta este Isus Cristos! cel care a spus despre el ”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. El este” păstorul ce bun care a venit sa-și dea viața pentru oile sale ca oile sale să aibă o viață din belșug! Hoțul nu vine decât ca să junghie și să prade. Eu dau oilor mele Viața!”

De partea noastră este Dumnezeu!

Mulțumim fanfarei Bisericii Betel conduse de dl. Olaru care ne-a îmbucurat sufletele cu sunetul de sărbătoare răscolind tot centrul Timișoarei în acea zi binecuvântată de sâmbătă, 26 martie 2016! Mulțumim autorităților care ne-au acordat sprijinul și încuviințările necesare, chiar dacă cu anumită greutate la un moment dat! Mulțumiri speciale Formației PRO GOSPEL, Corului de copii Filadelfia și Corului Misiunii din Voiteni, ultimele două remarcându-se pentru fidelitate și devotament pentru cauza vieții!

 

Mulțumim tuturor tinerilor, tuturor participanților, tuturor preoților și păstorilor care au mărșăluit cu noi, celor care și-au mobilizat comunitățile și au format prin prezența lor acea baricadă de protecție a celor inocenți, a copiilor care trebuie să se nască, a viitorului și a speranței națiunii române!

Dacă România dorește prosperitate

mars2016_web

Comunicat de presă

Sâmbătă 26 martie 2016 va avea loc Marșul pentru Viață în Timișoara simultan cu Marșurile pentru viață care se vor desfășura în orașele țării.

Moto: ”Pentru viață, pentru femeie, pentru familie!”

Discursurile și plecarea: Orele 12.00 de la Biserica Sf. Maria Regina Păcii, str. Ghe. Doja nr.25A (Parcul Carmen Sylva)
Traseul: Bd. M. Viteazul, Catedrala Mitropolitană, Bd. Regele Ferdinand – str. 20 Decembrie 1989 – Bd. Ion C. Brăteanu – Bd. Revoluției 1989 – Prefectura Jud. Timiș.

 

 

Scopul primar al Marșului pentru Viață este chemarea la apărarea vieții pentru fiecare ființă umană începând cu concepția până la moartea naturală și apărarea familiei și a căsătoriei naturale – o femeie și un bărbat deschiși darului vieții, care este cel mai bun ambient pentru dezvoltarea următoarei generații. De o importanță egală este și încurajarea politicienilor ca să creeze condiții legislative pentru protecția vieții umane și a demnității căsătoriei naturale și asta înseamnă excluderea pruncuciderii oficiale la nivel de stat!

Mișcarea pentru viață adună din ce în ce mai mulți adepți în Europa de Est și devine atât de puternică încât politicienii nu o mai pot ignora.

România va spune în mod pașnic Europei și lumii că protecția vieții umane este una din cele mai înalte valori ale societății, iar conducătorii vor trebui să se asigure că aceste valori sunt reflectate în lege și în societate.

După decenii de opresiuni, românii înlătură frica și îndoiala, încercând să facă din națiunea lor o lumină strălucitoare în întuneric, făcând altora un semn să-i urmeze.

Culturile și stilurile de viață ale popoarelor din Europa de Est au suferit multă violență astfel încât ele nu mai pot fi înșelate de noțiunea falsă de progres care le-ar arunca înapoi în întunericul socialismului și al decăderii familiale. Românii au aflat că dacă nu se întâmplă nimic, cultura și istoria lor ar putea foarte bine să dispară de pe scena continentului.

 

Noi nu trebuie să acceptăm trâmbițele tendințelor anti-viață și anti-familie din culturile noastre. Noi putem să le spunem adio. Dacă România vrea să schimbe iarna demografică actuală și dorește prosperitate pentru poporul său, atunci ea trebuie să respecte și să protejeze fiecare viață, precum și să apere căsătoria naturală!

De ce Dumnezeu încă nu pedepsește lumea

Cathedral Hanoi_webReportaj din Vietnam, Pr. Ioan Chișărău, președintele Asociației Darul Vieții
Pelerinajul Icoanei Maicii Sfinte de Guadalupe

Vietnam – o țară cunoscută mai mult datorită războiului americano-vietnamez din anii ’60 și ’70, un război complet care s-a sfârșit în 1976, dar a cărui urme se mai văd încă în ziua de astăzi. De exemplu în Sanctuarul Național Marian din La Vang – Catedrala romano-catolică a Sanctuarului încă distrusă și nereconstruită  într-un bombardament american…

Un popor fascinant, prietenos, care a uitat rănile trecutului și privește cu încredere spre viitor.

Dar un popor totuși războinic! Nu știu să fi existat în istoria umanității un alt popor care a înfăptuit 4 imperii redutabile. Rând pe rând imperiul chinez, cel numește a lui Lusilai, colonialismul francez care a clacat în celebra bătălie de la Bieu Dien Phu din 1956, dar și imperialismul american, care a trebuit să evacueze Vietnamul de Sud în 1976.

 

Toate acestea au trecut… poporul vietnamez a uitat perioada războiului, iar acum apare ca un popor viguros, cu o populație tânără majoritară dintr-un total de 98 milioane de locuitori.

Prima impresie când am coborât pe aeroportul din Hanoi – a fost că nu am sosit într-o țară care este încă sub conducerea comunistă, deoarece pretutindeni reclamele marilor firme occidentale tronează cu nonșalanță, sfidând alergia comuniștilor față de tot ce e capitalist.

Dacă n-ar fi existat însemnele comuniste: steagul secera și ciocanul, binecunoscut nouă românilor și celebrele îndemnuri ”mobilizatoare”, în care mult-iubitul tovarăș Ho și Minh încă zâmbește ca un tătuc blajin, atunci am fi zis: da suntem într-o țară capitalistă!

Acest sentiment a devenit și mai pregnant, cand am depășit celebra paralelă 17 care marca diviziunea celor 2 Vietnamuri de Nord și de Sud, când steagurile roșii ale Partidului Comunist Vietnamez au dispărut aproape în totalitate, înlocuite de steagurile naționale. Hotărât poporul Vietnamez nu iubește comunismul, iar în parohiile catolice pe care le-am vizitat, steagurile partidului sunt înlocuite cu steagurile alb-galbene ale Vaticanului! Atâtea steaguri ale Sfântului Scaun n-am găsit nicăieri în lume pe unde am umblat. Semn al unei autentice legături dintre poporul Vitnamez și Vatican.

Represiunea Statului contra Bisericii Catolice e de domeniul trecutului… Fiecare poate să ia parte la slujbele care se țin în numeroasele Biserici Catolice din Vietnam.

Trebuie să remarc un fapt pozitiv semnificativ (deși eu nu sunt un fan al comunismului, ba dimpotrivă) – partidul comunist a reușit să eradicheze sărăcia endemică de pe aceste meleaguri care a persistat pe vremea colonialismului francez și apoi a tutelei americane. Spre deosebire de India, aici în Vietnam fiecare are o locuință decentă și nu am văzut colibele mizerabile din India…

St.Joseph church_webBiserica Catolică din Vietnam este minoritară în Vietnam. Poporul catolic Vietnamez numără doar 8 milioane de credincioași dintr-un total de 98 de milioane de locuitori la o suprafață de 329.556 km2. În total sunt 26 de dieceze catolice și două arhiepiscopii.

Dar impresia imediată pe care mi-a făcut-o această Biserică de o vitalitate extraordinară  – este de a vedea cum a arătat Biserica din primele secole de creștinism…

Eu am poposit în dieceza Vinh din centrul Vietnamului la invitația pr. Antoine Lam Van Han, dar cred că situația Bisericii este cam aceeași peste tot în cele 26 de dieceze catolice.

Și ce am văzut?

În primul rând familii numeroase… O familie catolică are minim 4 copii și o participare extraordinară la Sfânta Liturghie și Slujbele Bisericii.

Dar cel mai surprinzător a fost ora la care se țin Sfintele Liturghii feriale (din cursul săptămânii) la ora 05:00 a.m. La 04:30 începe Rozariul, apoi Sf. Liturghie pentru ca adulții, tinerii și copiii să poată merge la servici și la școală (sau la munca agricolă) împărtășiți.

National Marian Sanctuary La Vang_webApoi, Biserica catolică vietnameză crește prin numărul mare de nașteri. La Biserica Sf. Iosif am asistat la 22 de botezuri (!!!) într-o singură duminică înainte de Sfânta Liturghie, dar și prin convertiri din păgânism. Chiar înainte de a reveni în țară la Catedrala din Hanoi, 14 tineri proveniți din familii păgâne se pregăteau să intre în Biserică, ei fiind încă catecumeni, au primit printr-un ritual special crucea și Sf. Scriptură.

La o altă Biserică, Sfânta Maria Regina Rozariului, după-masa în timpul Postului Mare se citesc Evangheliile Patimilor și între evanghelii se recită Rozariul, asta înafară de Liturghia zilnică de la ora 05:00.

Impresionantă este prezența tinerilor la Sfânta Liturghie, dar și la Cateheză și rugăciunile din Biserică.Seminariile din diecezele catolice sunt pline, doar în seminarul din Vinh sunt 450 de tineri, iar accesul în seminar se face după o selecție riguroasă și examene pe măsură.

Pretutindeni unde s-a expus Icoana Maicii Sfinte de Guadalupe s-a creat o emulație extraordinară, iar eu am vorbit mai mult preventiv despre falsele modele occidentale de care Biserica vietnameză trebuie să se țină departe.

Mi s-a spus: la noi nu se face avort, nu pentru că nu ar fi permis de stat, ci pentru că femeile vietnameze se tem de Dumnezeu să facă avort. Avortul se practică mai mult în familiile păgâne, în cele catolice el fiind un fenomen foarte rar (precizez eu vorbesc despre dieceza din Vinh). Această dieceză se va diviza în curând în două, datorită numărului mare de credincioși.

Apoi un alt aspect interesant, dimensiunile impresionante ale Bisericilor din Vietnam. Chiar și în comune sunt Biserici de dimensiuni mari, care sunt pline până la refuz în timpul Liturghiilor.

Bineînțeles că statul comunist nu ajută Biserica catolică, dar nici Occidentul nu se prea omoară să ajute această Biserică fascinantă, totuși ajutorul vine din partea oamenilor bogați catolici, care dau sume impresionante pentru construcția de Biserici și pentru mașinile preoților, deoarece aceștia trebuie să călătorească foarte mult, având mai multe filiale ale parohiilor. (În Vietnam se practică așa zisul sistem – o țară-două sisteme – , adică regimul politic este comunist, iar economia este de piață, așa apărând și oameni bogați, care pot ajuta Biserica).

Sanctuarul Național Marian este La Vang, o localitate în apropiere de fosta capitală istorică a Vietnamului,  Hue (~ 60 km).

În 1778 împăratul Canh Thinh a început persecuția împotriva creștinilor temându-se de rapida răspândire a creștinismului în acea zonă a Vietnamului. Mulți creștini au trebuit să fugă în junglă de teama persecuțiilor, dar acolo foarte mulți s-au îmbolnăvit de diverse boli. Cu toate acestea creștinii se adunau în fiecare seară sub un copac pentru a se ruga Rozariul. Într-o seară printre ramurile copacului a apărut o doamnă frumoasă, îmbrăcată în portul tradițional vietnamez ”áo dài”, ținând în brațe un copil și încadrată de doi îngeri de o parte și de alta. Creștinii au identificat-o imediat pe Sfânta Fecioară care a început să-i mângâie și să le indice anumite frunze pe care să le fierbă și să-și trateze bolile. În scurt timp cei bolnavi s-au vindecat de bolile lor, iar după ce creștinii au început să se reîntoarcă la casele lor au povestit ceea ce li s-a întâmplat.

Conferința Episcopală Vietnameză a ales acest loc ca și Sanctuar Național în onoarea Neprihănitei Zămisliri. Sfântul Părinte Ioan al XXIII – lea a ridicat Biserica din La Vang la rangul de Basilică Minoră în 22.08.1961. Din păcate frumoasa Basilică a fost distrusă, așa cum am menționat, într-un bombardament american în 1972.

20160213_152654_webActualmente se construiește o măreață Basilică în stil tradițional vietnamez.

În concluzie acest pelerinaj al Icoanei Maicii Sfinte de Guadalupe mi-a dat mie un răspuns la întrebarea pe care mi-am pus-o de multe ori: Cum de ne mai suportă bunul Dumnezeu pe noi, după toate aceste rele care se întâmplă în societatea noastră secularizată din Europa și America?

Domnul mi-a arătat (așa precum odinioară lui Ilie – care credea că doar el a mai rămas fidel Domnului celui viu) că există încă biserici vii de o vitalitate extraordinară în care bucuria de a veni la Sfânta Liturghie este fantastică. Uimit de această prezență impresionantă și întrebându-l pe un preot cum e posibil așa ceva, el mi-a răspuns: cum să nu vină poporul la Biserică atunci când Regele Regilor vine la ei?!

O astfel de Biserică model merită să fie sprijinită mai mult de frații noștri din Occident și cred că și HLI ar putea sprijini câteva părticele cum ar fi: o nouă clădire pentru sutele de tineri și copii care nu au unde să țină cateheza sau renovarea unei Biserici mai vechi populată cu sute și sute de copii și tineri.

Mulțumesc pe această cale HLI pentru sprijunul acordat pentru a efectua acest pelerinaj fascinant și în același timp fac o invitație fraților din occident să meargă să viziteze o Biserică vie, o Biserică binecuvântată de Domnul, o Biserică pro-life pe care trebuie să ne silim să o ajutăm să rămână așa…

 ALBUM FOTO