Arhiva categoriei: Realitățile de pe urmă

Adorația majestății lui Dumnezeu

RUGĂCIUNE DE ADORAŢIE A MAIESTĂŢII DIVINE
Rugăciune în care făptura îl adoră cu smerenie pe Făcătorul său, amintindu-şi de măreţia Maiestăţii Sale pentru care merită să fie adorat ca adevărat Dumnezeu

Vameşul din Evanghelie nu îndrăznea să-şi ridice ochii la cer, ci deoparte stând îşi lovea pieptul zicând: Doamne, Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine păcătosul! Sfânta [Magdalena pe când era] păcătoasă nu îndrăzni să se arate dinaintea feţei Domnului, ci întorcându-se îngenuchie şi  se aruncă la picioarele lui şi cu lacrimile ochilor îşi obţinu iertarea păcatelor. Sfântul patriarh Avraam, dorind să vorbească Doamne cu Tine, zicea: Voi vorbi cu Stăpânul meu, deşi sunt pulbere şi cenuşă. Dacă toţi aceştia se înclinau până la pământ copleşiţi de veneraţie şi smerenie atunci când se prezentau dinaintea Maiestăţii Tale, fiind ei cine erau, ce s-ar cuveni să facă un sărman şi mizerabil păcătos cum sunt eu?

       Ce va face acum stricăciunea şi cenuşa? Ce s-ar cuveni să facă adâncul tuturor păcatelor şi al mizeriilor? Dar pentru că eu nu pot dobândi Doamne, teama şi reverenţa ce se cuvin dinaintea Maiestăţii Tale altfel decât privindu-Te, permite-mi îndrăzneala de a-mi ridica ochii cei întinaţi ca să Te privesc pe Tine, fără ca strălucirea gloriei Tale să orbească privirea mea ce slabă!

Văd prea bine că Tu eşti Marele Dumnezeu care biruieşte înţelepciunea noastră. Ştiu prea bine că nici o minte creată nu Te poate înţelege, însă chiar dacă nu Te înţelegem, nimeni nu poate face nimic altceva care să fie mai bun decât a-şi ţine ochii aţintiţi înspre Tine. Căci Tu eşti Dumnezeu suprem, atotputernic, preamilostiv, preadrept, tainic, atotprezent, preafrumos, atotputernic, neschimbabil şi de necuprins, preasimplu şi desăvârşit. Tu eşti cel invizibil care le vede pe toate, cel nemişcat care le pune pe toate în mişcare! Cel pe care nici spaţiile largi nu-l măresc, nici cele strâmte nu-l micşorează! Cel pe care varietatea lumii nu-l schimbă, necesitatea nu-l corupe, lucrurile triste nu-l perturbă, bucuriile nu-l entuziasmează, Cel care nu dispare când e dat uitării, şi nu apare când e reamintit, Cel pentru care lucrurile trecute n-au trecut, nici cele viitoare nu urmează să se petreacă. Cel care nu are o cauză care să-i fi pus început, cel care nu evoluează odată cu scurgerea timpului şi cel căruia evenimentele nu-i vor pune capăt, pentru că în vecii vecilor Tu rămâi [la fel cum eşti] din veşnicie!
      Tu pe toate le-ai făcut, Tu pe toate le-ai orânduit cu iubire.
(Iov 36) Tu le-ai creat pe toate fără să fi fost nevoit, le susţii pe toate în existenţă fără osteneală, le conduci fără să depui efort, le pui în mişcare fără să te mişti! Tu eşti cu totul ochi, cu totul picioare şi cu totul mâini! Eşti tot ochi, pentru că vezi totul! Tot picioare pentru că le sprijini pe toate! Şi tot mâini pentru că le lucrezi pe toate!  Tu eşti înlăuntrul tuturor lucrurilor, fără a fi constrâns în ele! În afara tuturor lucrurilor, fără a te îndepărta de ele! Sub toate, fără a le fi supus! Deasupra tuturor, fără a te îngâmfa!

O Dumnezeule suprem şi adevărat! O, viaţă supremă şi adevărată din care şi pentru care trăiesc toţi cei care trăiesc viaţa adevărată şi fericită! Tu Doamne eşti însăşi bunătatea şi frumuseţea, din care şi pentru care este bun şi frumos tot ce-i bun şi frumos!
      Tu eşti cel care ai poruncit să-ţi cerem şi ne ajuţi să Te găsim; Tu ne deschizi când Te strigăm! Tu eşti acela de care îndepărtându-ne cădem! La care ajungând ne ridicăm! În care stând rămânem pentru totdeauna! Tu eşti cel de care nimeni nu se îndepărteză decât înşelat, cel pe care nimeni nu-l caută decât admonestat şi pe care nimeni nu-l găseşte decât purificat. Tu eşti cel pe care cunoscându-l trăim, slujindu-l stăpânim. Lauda Ta este sănătatea şi bucuria celui ce te laudă.

De aceea, Împărate şi Mântuitorule, ce-aş putea să-ţi spun eu, un sărman vierme [în comparaţie cu Tine], despre măreţia laudelor Tale? Voi zice ceea ce au spus Profeţii Tăi având Spiritul Tău. Cine, zice Isaia (cap.40), a măsurat apele în palmă şi cerurile cu pumnul? Cine ţine atârnat cu trei degete globul pământesc? Cine a aşezat munţii cu greutatea lor şi văile în cumpăna sa? Cine l-a ajutat pe Spiritul Domnului, sau cine a fost sfătuitorul Lui ca să-l înveţe pe El ceva? (Înţ 11) Toate popoarele sunt ca un firicel de apă şi ca un grăunte dinaintea Lui. Toate insulele sunt ca un fir de praf în prezenţa Lui; tot lemnul de pe muntele Libanului cu toate vieţuitoarele din el, n-ar fi de ajuns ca să i se poată  oferi un singur sacrificiu demn de El (Isaia 40). Toate popoarele sunt dinaintea Lui ca şi cum n-ar fi, şi ca un nimic vor fi considerate în prezenţa Lui. Căci, dacă în prezenţa soarelui, stelele de pe cer nu mai strălucesc, deşi atât el cât şi ele sunt doar făpturi; ce ar putea fi toate făpturile în prezenţa Ta, Creatorul tuturor?

De aceea Doamne, pe Tine Te ador mai presus de toate cu cea mai adâncă smerenie şi reverenţă de care sunt în stare, Te ador aşa cum numai Ţie îţi datorez şi nici unei făpturi; Te ador aşa cum Te adoră Stăpânirile din cer şi toate făpturile lumii, dintre care multe deşi nu Te au capacitatea de a Te cunoaşte nu pot înceta să adore (fiecare în felul ei) sceptrul dumnezeirii Tale şi să-Ţi recunoască măreţia. Căci numai Tu eşti Dumnezeul dumnezeilor, Regele regilor, Domnul domnilor şi cauza tuturor cauzelor. Tu eşti Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor, început fără de început şi sfârşit fără de sfârşit. Tu eşti singurul care exişti, pentru că toate celelalte făpturi (oricât de înalte ar fi) au existenţă dependentă de Tine şi împrumutată de la Tine, însă existenţa Ta este supremă, desăvârşită, universală şi nu depinde de nimeni. De aceea pe bună dreptate se zice că numai Tu singur eşti Cel ce Eşti, căci toată creaţia nu are existenţă dinaintea Ta.

Mărturisind Doamne aceste minunăţii şi măreţii, mă închin dinaintea dumnezeieştii Tale Prezenţe, cu toată umilinţa care-mi este posibilă şi Te ador aşa cum Te adoră toate spiritele preafericite din Cer, care aruncate cu faţa la pământ dinaintea tronului maiestăţii Tale şi depunându-şi coroanele la picioarele Tale, Te adoră şi Te venerează, mărturisnd că tot ce au provine de la Tine. De aceea şi eu, cea mai netrebnică dintre toate făpturile Tale, de mii de ori mă închin Ţie şi Te ador, mărturisnd că Tu eşti Dumnezeul meu şi Domnul meu cu adevărat, şi că tot ce sunt, ce trăiesc, ce am şi ce sper, este cu totul al Tău şi cer tuturor făpturilor ca  şi ele să Te laude şi să Te adore împreună cu mine. De aceea le chem şi le invit acum prin Cantarea Profetului care zice: Veniţi şi să ne bucurăm dinaintea Domnului, să ne prezentăm dinaintea Feţei Sale mărturisindu-i gloria şi cu Psalmi să-l lăudăm. Pentru că Dumnezeul nostru este mare Domn şi mare Rege [stâpânind] peste toţi zei. Nu va părăsi Domnul pe poporul său, căci în mâinile lui sunt marginile lumii şi piscurile munţilor sunt ale Lui. A lui este marea, căci El a făcut-o şi temeliile pământului de mâinile lui au fost puse. Veniţi aşadar să-l adorăm pe Domnul şi să i ne închinăm şi să plângem dinaintea Lui, pentru că El este Domnul Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Său şi oile turmei Sale.

Tu Dumnezeul şi Domnul meu, preavrednic de a fi adorat şi închinat, dăruieşte-mi harul de a Te adora şi a mă închina Ţie fără încetare, nu numai cu cuvintele şi gura ci şi cu inima, cu faptele şi cu viaţa. Tu, care trăieşti şi domeşti în vecii vecilor. Amin. Tatăl nostru. Bucură-te Marie.


Venerabilul Luis de Granada, Compendiul Vieţii Creştine, Tratatul V – Despre rugăciunea vocală

Citește în continuare Adorația majestății lui Dumnezeu

Laudele cuvenite desăvârșirii dumnezeirii

Laudele cuvenite desăvârşirilor Domnului Dumnezeului nostru

Cu rugăciunile fricii şi ale penitenţei s-ar fi cuvenit Doamne, să-mi petrec întreaga viaţă,  căci multe am de plâns şi de temut. Dar totuşi măreţia gloriei tale, pe cât ne constrânge să Te adorăm şi să ne închinăm Ţie, tot  pe atât ne constrânge să Te lăudăm şi să Te preamărim. Căci numai Ţie se datorează cântare şi laudă în Sion.

Tu eşti oceanul tuturor desăvârşirilor, marea înţelepciunii, a atotputernciciei, a frumuseţii, a bogăţiei, a măreţiei, a iubirii şi a maiestăţii.

Citește în continuare Laudele cuvenite desăvârșirii dumnezeirii

Propria moarte

PROPRIA MOARTE

Venerabilul Luis de Granada – Carte de rugăciune şi meditaţie (1566)
Meditaţii nocturne- Smerita cunoaştere de sine

MEDITAŢII PENTRU NOPŢILE DE MIERCURI
PRIMA PARTE

Miercuri noaptea, după semnul sfintei cruci şi având făcută deja pregătirea indicată mai sus, te vei gândi la trecerea dincolo, adică la moarte. Aceasta este una dintre cele mai utile reflexii pe care o poate face creştinul pentru a dobândi adevărata înţelepciune, pentru a se îndepărta de păcat şi pentru a începe din timp să se pregătească pentru ceasul morţii.

Citește în continuare Propria moarte

Judecata de pe urmă

JUDECATA DE PE URMĂ
Venerabilul Luis de Granada – Carte de rugăciune şi meditaţie (1566) 
Meditaţii nocturne- Smerita cunoaştere de sine

MEDITAŢII PENTRU NOPŢILE DE JOI
PRIMA PARTE
Joi noaptea, după semnul sfintei cruci şi având făcută deja pregătirea indicată mai sus, te vei gândi la judecata de pe urmă, pentru ca prin această meditaţie să se trezească în sufletul tău cele două principale simţiri necesare oricărui credincios creştin: frica de Dumnezeu şi repulsia faţă de păcat.

Citește în continuare Judecata de pe urmă

Despre pedepsele din iad

PEDEPSELE IADULUI
Venerabilul Luis de Granada – Carte de rugăciune şi meditaţie (1566)
Meditaţii nocturne- Smerita cunoaştere de sine

MEDITAŢII PENTRU NOPŢILE DE VINERI
PRIMA PARTE

Vineri noaptea, după semnul sfintei cruci şi având făcută deja pregătirea indicată mai sus, să cugeţi la pedepsele iadului, pentru ca prin această meditaţie, asemenea celei precedente, să se statornicească mai mult sufletul tău în teama de Dumnezeu şi în detestarea păcatului.

Aceste pedepse spune Sf. Bonaventura trebuie imaginate după câteva figuri şi asemănări trupeşti pe care le-am învăţat de la sfinţi. Astfel, ar fi foarte potrivit să ne imaginăm locul iadului, – aşa cum ne sugerează sfântul pomenit -, ca un lac întunecat la culoare şi tenebros aflat sub pământ, sau ca un puţ foarte adânc plin de foc, sau ca un oraş înspăimântător şi tenebros consumat în întregime de flăcări vii, în care nimic altceva nu se aude decât vocile torţionarilor şi gemetele celor torturaţi, neîncetata văicăreală şi scrâşnire a dinţilor.

Citește în continuare Despre pedepsele din iad

Beatitudinea gloriei

Prima meditație pentru sâmbătă noaptea

Venerabilul Luis de Granada – Carte de rugăciune şi meditaţie (1566)
Meditaţii nocturne- Smerita cunoaştere de sine

MEDITAŢII PENTRU NOPŢILE DE SÂMBĂTĂ
PRIMA PARTE

Sâmbătă noaptea, după semnul sfintei cruci şi având făcută deja pregătirea indicată mai sus, să cugeţi la beatitudinea din gloria cerească. Această meditaţie este atât de folositoare încât dacă ar fi sprijinită de lumina unei credinţe vii, ar fi singură îndeajuns pentru a ne face dulci toate suferinţele şi amărăciunile prin care vom trece pentru a dobândi Raiul. Dacă iubirea de proprietăţi îndulceşte ostenelile necesare pentru obţinerea lor, şi dacă dragostea de copii o face pe femeie să-şi dorească durerile naşterii, oare ce efect va avea iubirea acestui Bun Suprem, în comparaţie cu care toate celelalte nici nu pot fi numite bunuri? Dacă despre patriarhul Iacov se zice că i s-au părut puţini cei şapte ani de slujire, din pricina iubirii mari pe care o avea pentru Rahela, ce va lucra în suflet iubirea aceastei frumuseţi infinite, acestei veşnice căsătorii, dacă ai contempla-o cu ochii unei credinţe vii?

 

Pentru a cunoaşte întrucâtva acest bun, te poţi gândi la următoarele cinci lucruri care îl alcătuiesc, alături de altele şi anume: întîietatea locului, bucuria companiei sfinţilor, vederea lui Dumnezeu, gloria trupurilor şi împlinirea desăvârşită a tuturor bunurilor.

Mai întâi meditează la excelenţa acelui loc şi mai ales la măreţia lui fermecătoare. Cum să nu se înfioreze omul când citeşte în autorii cei mai importanţi că oricare dintre stelele cerului este mai mare decât tot pământul, şi mai mult că există printre ele unele atât de mari că sunt de nouăzeci de ori sau de o sută de ori mai mari decât el? Cum să nu fie copleşit când îşi ridică ochii spre cer şi vede o aşa de mare mulţime de stele şi spaţiile goale în care ar mai putea încape şi mai multe? Cum să nu rămână atunci încremenit şi să nu fie cuprins de admiraţie când se gândeşte la imensitatea paradisului şi cu atât mai mult a Suveranului Maestru care l-a creat?
Însă frumuseţea acelui loc nu se poate descrie în cuvinte. Dacă în această vale de lacrimi şi în acest loc de exil în care trăim, a creat Dumnezeu lucruri aşa de vrednice de admiraţie şi aşa de frumoase cum putem vedea, oare ce o fi creat în acel loc care este casa gloriei sale, tronul măririi sale, palatul maiestăţii sale, casa aleşilor săi şi paradisul tuturor desfătărilor?

După excelenţa locului, gândeşte-te la nobleţea locuitorilor lui, a cărui număr, sfinţenie, bogăţie şi frumuseţe depăşeşte orice închipuire. Sfântul Ioan spune că este aşa de mare numărul celor aleşi, că nimeni nu-i poate număra. Sfântul Dionisie afirmă că numărul îngerilor este aşa de mare, că depăşeşte dincolo de orice termen de comparaţie numărul tuturor lucrurilor materiale de pe pământ. Sfântul Toma [de Aquino], conformându-se acestei opinii, spune că aşa cum măreţia cerurilor o depăşeşte disproporţionat pe cea a pământului, în aceleaşi proporţii depăşeşte mulţimea spiritelor glorioase numărul tuturor lucrurilor materiale de pe lumea aceasta. Ce poate fi mai demn de admiraţie? Cu certitudine, aceasta este o realitate care dacă ar fi bine cântărită, ar fi îndeajuns pentru a-i lăsa înmărmuriţi pe toţi oamenii. Dacă fiecare înger, chiar de-ar fi cel mai mic dintre ei, este mai frumos de-ar fi văzut decât întreaga lume vizibilă, cum v-a fi să vezi un număr nemăsurat de îngeri preafrumoşi la un loc; să vezi desăvârşirile şi slujirile fiecăruia dintre ei în cetatea aceea? Acolo conversează Îngerii, slujesc Arhanghelii, triumfă Principatele, se bucură Puterile, iau în stăpânire Stăpânirile, strălucesc Virtuţile, scânteiază Tronurile, luminează Heruvimii şi ard Serafimii şi cu toţii cântă laudele lui Dumnezeu. Dacă compania şi conversaţia cu oamenii buni poate fi aşa de agreabilă şi plăcută firii omeneşti, cum va fi să conversezi acolo cu aşa de multe fiinţe bune, să vorbeşti cu Apostolii, să conversezi cu Profeţii, să comunici cu Martirii, şi în sfârşit cu toţi aleşii Domnului?

 

saints_and_martyrs

Apoi, dacă a te bucura de compania celor buni este o slavă aşa de mare, ce va fi să te bucuri de compania şi predilecţia Aceluia pe care-L laudă stelele dimineaţa, de a Cărui frumuseţe se minunează soarele şi luna, în prezenţa Căruia îngenunchează îngerii şi de a cărui prezenţă se laudă oamenii? Cum va fi să vezi Bine Absolut în care sunt cuprinse toate câte se numesc bune, şi acea Lume mare care cuprinde toate lumile, pe Acela care fiind Unu este totodată toate, şi fiind preasimplu îmbrăţişează toate desăvârşirile? Dacă a fost aşa de grandios lucru să-l asculţi să să-l vezi pe regele Solomon, încât regina din Saba zicea: „Fericiţi sunt cei ce te vede pe tine şi se bucură de înţelepciunea ta!”, cum va fi să-l vezi pe acel suprem Solomon, veşnica Înţelepciune, infinita Mărire, inestimabila Frumuseţe, imensa Bunătate şi să te bucuri de ea pentru totdeauna? Aceasta este gloria esenţială a sfinţilor, acesta este ţelul suprem şi centrul tuturor dorinţelor noastre.

După aceasta, meditează la gloria trupurilor. În acestea nu va mai fi nimic care să nu fie glorificat, pentru că acolo fiecare mădular şi fiecare simţ va avea propria glorie şi propriul obiect de desfătare. Acolo trupurile se vor bucura de cele patru proprietăţi unice: subtilitatea, lejeritatea, impasibilitatea şi strălucirea, – o strălucire aşa de mare încât fiecare dintre acele corpuri va străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Dacă nu-i nevoie de mai mult decât un singur soare pe cer ca să dea lumină şi bucurie întregii lumi, cum va fi să vezi toţi acei sori şi acele lumini care vor străluci acolo?

În sfârşit, ca să scurtăm, în această glorie se vor afla într-un singur bun toate bunurile şi din acesta vor fi îndepărtate toate efectele răutăţii. Acolo va fi sănătate fără boală, libertate fară servitute, frumuseţe fără urâţenie, nemurire fără stricăciune, abundenţă fără lehamite, bucurie fără tristeţe, şi cinste fără adversar. „Acolo va fi – zice sfântul Augustin – adevărata glorie, unde nici unu nu va fi lăudat din greşeală ori din linguşire.” Acolo va fi adevărata cinstire, care nu va fi refuzată celui care o merită, nici nu se va da celui care nu o merită. Acolo va fi adevărata pace, unde nici de sine nici de altul nu va fi tulburat cineva. Răsplata virtuţii va fi Cel-care-a-dat-virtutea şi s-a făgăduit pe Sine ca premiu a ei, cel mai mare şi cel mai bun dintre toate lucrurile. El va fi sfârşitul dorinţelor noastre, care se va vedea fără de sfârşit şi se va iubi fără dezgustare şi se va lăuda fără osteneală. Acolo locul este larg, frumos, strălucitor şi sigur, compania foarte bună şi agreabilă, timpul nu va mai distinge între seară şi dimineaţă, ci va fi un continuu într-o simplă eternitate. Acolo va fi o vară perpetuă care cu prospeţimea şi aerul Spiritului Sfânt înfloreşte neîncetat. Acolo toţi se veselesc, toţi cântă, şi toţi laudă pe Suprem Dătător a toate prin a cărui mărinimie trăiesc şi domnesc în gloria Sa.
Heaven-2-     
Oh, cetate cerească, locuinţă sigură, tărâm în care se află tot ce e plăcut, popor fără cârtire¸vecini liniştiţi şi oameni fără nici o nevoie! Oh, de s-ar termina deja această luptă! Oh, de s-ar încheia odată zilele pribegiei mele! Oh cât se mai lungeşte vremea surghiunului meu! Când va sosi ziua aceea? Când va veni momentul în care în sfârşit mă voi afla dinaintea Feţei Dumnezeului meu?

 

Odată terminată meditaţia, continuă cu rugăciunea de mulţumire, de cerere, etc.

 

holocaustul crestinilor web2

 

Adorația Euharistică Perpetuă

the eucharist

 
FacebookTwitterGoogle BookmarksRedditLinkedinRSS Feed

Share

 
 
 

Citește în continuare Beatitudinea gloriei