Reportaj din Vietnam, Pr. Ioan Chișărău, președintele Asociației Darul Vieții
Pelerinajul Icoanei Maicii Sfinte de Guadalupe
Vietnam – o țară cunoscută mai mult datorită războiului americano-vietnamez din anii ’60 și ’70, un război complet care s-a sfârșit în 1976, dar a cărui urme se mai văd încă în ziua de astăzi. De exemplu în Sanctuarul Național Marian din La Vang – Catedrala romano-catolică a Sanctuarului încă distrusă și nereconstruită într-un bombardament american…
Un popor fascinant, prietenos, care a uitat rănile trecutului și privește cu încredere spre viitor.
Dar un popor totuși războinic! Nu știu să fi existat în istoria umanității un alt popor care a înfăptuit 4 imperii redutabile. Rând pe rând imperiul chinez, cel numește a lui Lusilai, colonialismul francez care a clacat în celebra bătălie de la Bieu Dien Phu din 1956, dar și imperialismul american, care a trebuit să evacueze Vietnamul de Sud în 1976.
Toate acestea au trecut… poporul vietnamez a uitat perioada războiului, iar acum apare ca un popor viguros, cu o populație tânără majoritară dintr-un total de 98 milioane de locuitori.
Prima impresie când am coborât pe aeroportul din Hanoi – a fost că nu am sosit într-o țară care este încă sub conducerea comunistă, deoarece pretutindeni reclamele marilor firme occidentale tronează cu nonșalanță, sfidând alergia comuniștilor față de tot ce e capitalist.
Dacă n-ar fi existat însemnele comuniste: steagul secera și ciocanul, binecunoscut nouă românilor și celebrele îndemnuri ”mobilizatoare”, în care mult-iubitul tovarăș Ho și Minh încă zâmbește ca un tătuc blajin, atunci am fi zis: da suntem într-o țară capitalistă!
Acest sentiment a devenit și mai pregnant, cand am depășit celebra paralelă 17 care marca diviziunea celor 2 Vietnamuri de Nord și de Sud, când steagurile roșii ale Partidului Comunist Vietnamez au dispărut aproape în totalitate, înlocuite de steagurile naționale. Hotărât poporul Vietnamez nu iubește comunismul, iar în parohiile catolice pe care le-am vizitat, steagurile partidului sunt înlocuite cu steagurile alb-galbene ale Vaticanului! Atâtea steaguri ale Sfântului Scaun n-am găsit nicăieri în lume pe unde am umblat. Semn al unei autentice legături dintre poporul Vitnamez și Vatican.
Represiunea Statului contra Bisericii Catolice e de domeniul trecutului… Fiecare poate să ia parte la slujbele care se țin în numeroasele Biserici Catolice din Vietnam.
Trebuie să remarc un fapt pozitiv semnificativ (deși eu nu sunt un fan al comunismului, ba dimpotrivă) – partidul comunist a reușit să eradicheze sărăcia endemică de pe aceste meleaguri care a persistat pe vremea colonialismului francez și apoi a tutelei americane. Spre deosebire de India, aici în Vietnam fiecare are o locuință decentă și nu am văzut colibele mizerabile din India…
Biserica Catolică din Vietnam este minoritară în Vietnam. Poporul catolic Vietnamez numără doar 8 milioane de credincioași dintr-un total de 98 de milioane de locuitori la o suprafață de 329.556 km2. În total sunt 26 de dieceze catolice și două arhiepiscopii.
Dar impresia imediată pe care mi-a făcut-o această Biserică de o vitalitate extraordinară – este de a vedea cum a arătat Biserica din primele secole de creștinism…
Eu am poposit în dieceza Vinh din centrul Vietnamului la invitația pr. Antoine Lam Van Han, dar cred că situația Bisericii este cam aceeași peste tot în cele 26 de dieceze catolice.
Și ce am văzut?
În primul rând familii numeroase… O familie catolică are minim 4 copii și o participare extraordinară la Sfânta Liturghie și Slujbele Bisericii.
Dar cel mai surprinzător a fost ora la care se țin Sfintele Liturghii feriale (din cursul săptămânii) la ora 05:00 a.m. La 04:30 începe Rozariul, apoi Sf. Liturghie pentru ca adulții, tinerii și copiii să poată merge la servici și la școală (sau la munca agricolă) împărtășiți.
Apoi, Biserica catolică vietnameză crește prin numărul mare de nașteri. La Biserica Sf. Iosif am asistat la 22 de botezuri (!!!) într-o singură duminică înainte de Sfânta Liturghie, dar și prin convertiri din păgânism. Chiar înainte de a reveni în țară la Catedrala din Hanoi, 14 tineri proveniți din familii păgâne se pregăteau să intre în Biserică, ei fiind încă catecumeni, au primit printr-un ritual special crucea și Sf. Scriptură.
La o altă Biserică, Sfânta Maria Regina Rozariului, după-masa în timpul Postului Mare se citesc Evangheliile Patimilor și între evanghelii se recită Rozariul, asta înafară de Liturghia zilnică de la ora 05:00.
Impresionantă este prezența tinerilor la Sfânta Liturghie, dar și la Cateheză și rugăciunile din Biserică.Seminariile din diecezele catolice sunt pline, doar în seminarul din Vinh sunt 450 de tineri, iar accesul în seminar se face după o selecție riguroasă și examene pe măsură.
Pretutindeni unde s-a expus Icoana Maicii Sfinte de Guadalupe s-a creat o emulație extraordinară, iar eu am vorbit mai mult preventiv despre falsele modele occidentale de care Biserica vietnameză trebuie să se țină departe.
Mi s-a spus: la noi nu se face avort, nu pentru că nu ar fi permis de stat, ci pentru că femeile vietnameze se tem de Dumnezeu să facă avort. Avortul se practică mai mult în familiile păgâne, în cele catolice el fiind un fenomen foarte rar (precizez eu vorbesc despre dieceza din Vinh). Această dieceză se va diviza în curând în două, datorită numărului mare de credincioși.
Apoi un alt aspect interesant, dimensiunile impresionante ale Bisericilor din Vietnam. Chiar și în comune sunt Biserici de dimensiuni mari, care sunt pline până la refuz în timpul Liturghiilor.
Bineînțeles că statul comunist nu ajută Biserica catolică, dar nici Occidentul nu se prea omoară să ajute această Biserică fascinantă, totuși ajutorul vine din partea oamenilor bogați catolici, care dau sume impresionante pentru construcția de Biserici și pentru mașinile preoților, deoarece aceștia trebuie să călătorească foarte mult, având mai multe filiale ale parohiilor. (În Vietnam se practică așa zisul sistem – o țară-două sisteme – , adică regimul politic este comunist, iar economia este de piață, așa apărând și oameni bogați, care pot ajuta Biserica).
Sanctuarul Național Marian este La Vang, o localitate în apropiere de fosta capitală istorică a Vietnamului, Hue (~ 60 km).
În 1778 împăratul Canh Thinh a început persecuția împotriva creștinilor temându-se de rapida răspândire a creștinismului în acea zonă a Vietnamului. Mulți creștini au trebuit să fugă în junglă de teama persecuțiilor, dar acolo foarte mulți s-au îmbolnăvit de diverse boli. Cu toate acestea creștinii se adunau în fiecare seară sub un copac pentru a se ruga Rozariul. Într-o seară printre ramurile copacului a apărut o doamnă frumoasă, îmbrăcată în portul tradițional vietnamez ”áo dài”, ținând în brațe un copil și încadrată de doi îngeri de o parte și de alta. Creștinii au identificat-o imediat pe Sfânta Fecioară care a început să-i mângâie și să le indice anumite frunze pe care să le fierbă și să-și trateze bolile. În scurt timp cei bolnavi s-au vindecat de bolile lor, iar după ce creștinii au început să se reîntoarcă la casele lor au povestit ceea ce li s-a întâmplat.
Conferința Episcopală Vietnameză a ales acest loc ca și Sanctuar Național în onoarea Neprihănitei Zămisliri. Sfântul Părinte Ioan al XXIII – lea a ridicat Biserica din La Vang la rangul de Basilică Minoră în 22.08.1961. Din păcate frumoasa Basilică a fost distrusă, așa cum am menționat, într-un bombardament american în 1972.
Actualmente se construiește o măreață Basilică în stil tradițional vietnamez.
În concluzie acest pelerinaj al Icoanei Maicii Sfinte de Guadalupe mi-a dat mie un răspuns la întrebarea pe care mi-am pus-o de multe ori: Cum de ne mai suportă bunul Dumnezeu pe noi, după toate aceste rele care se întâmplă în societatea noastră secularizată din Europa și America?
Domnul mi-a arătat (așa precum odinioară lui Ilie – care credea că doar el a mai rămas fidel Domnului celui viu) că există încă biserici vii de o vitalitate extraordinară în care bucuria de a veni la Sfânta Liturghie este fantastică. Uimit de această prezență impresionantă și întrebându-l pe un preot cum e posibil așa ceva, el mi-a răspuns: cum să nu vină poporul la Biserică atunci când Regele Regilor vine la ei?!
O astfel de Biserică model merită să fie sprijinită mai mult de frații noștri din Occident și cred că și HLI ar putea sprijini câteva părticele cum ar fi: o nouă clădire pentru sutele de tineri și copii care nu au unde să țină cateheza sau renovarea unei Biserici mai vechi populată cu sute și sute de copii și tineri.
Mulțumesc pe această cale HLI pentru sprijunul acordat pentru a efectua acest pelerinaj fascinant și în același timp fac o invitație fraților din occident să meargă să viziteze o Biserică vie, o Biserică binecuvântată de Domnul, o Biserică pro-life pe care trebuie să ne silim să o ajutăm să rămână așa…
