Sfânta Tereza de Avila (1515–1582), numită și Tereza lui Isus, a fost una dintre cele mai mari mistice ale creștinismului, reformatoare a Ordinului Carmelitan și învățătoare spirituală profundă a Bisericii Catolice.

Nașterea și copilăria

S-a născut la 28 martie 1515 în Ávila, într-o familie nobilă și credincioasă din Spania. Din copilărie era atrasă de viețile sfinților și de rugăciune. Împreună cu fratele ei Rodrigo încercase chiar să fugă „la mauri” pentru a muri martiră.

Mama ei a murit când Tereza avea aproximativ 14 ani. Atunci s-a încredințat Fecioarei Maria, pe care a considerat-o de atunci mama sa spirituală.

Intrarea în mănăstire

După o perioadă de ezitare și atracție față de viața lumească, a intrat în 1535 în mănăstirea carmelitană a Întrupării din Ávila. Viața din mănăstire era însă destul de relaxată și marcată de multe contacte sociale.

Tereza a trecut printr-o lungă perioadă de luptă interioară: rugăciune inconsistentă, atașamente omenești, boală gravă, suferințe fizice intense.

La un moment dat a fost aproape de moarte și a rămas paralizată o perioadă.

Convertirea profundă

În jurul vârstei de 39 de ani a avut o convertire spirituală decisivă, contemplând o imagine a lui Cristos răstignit. Din acel moment a început o viață de rugăciune profundă și de unire cu Dumnezeu.

A avut experiențe mistice intense: viziuni, extaze, revelații interioare, experiența „străpungerii inimii” de către un înger, celebră în arta creștină.

Această experiență este reprezentată faimos în sculptura lui Gian Lorenzo Bernini, „Extazul Sfintei Tereza”.

Marea experiență a Sf. Tereza de Avila, precum și discreția și smerenia ei, care au făcut-o să caute mereu lumină și învățătură prin duhovnicii ei, i-au permis să vorbească despre rugăciune cu o precizie pe care cei mai învățați oameni, din cauza lipsei lor de experiență, nu au atins-o întotdeauna.

Dar înainte de a ajunge la această fază spirituală, cu multă precauție a cerut ajutor în distingerea locuțiunilor ei interioare, mai ales la începutul vieți sale spirituale, când s-a temut a nu fi amăgită de spiritul cel rău.

Reforma Carmelului

Tereza considera că multe mănăstiri pierduseră spiritul originar de sărăcie și rugăciune. Cu mari dificultăți, opoziții și persecuții, a început reforma Carmelului.

În 1562 a fondat prima mănăstire a Carmelitelor Desculțe:

• viață simplă, sărăcie, tăcere, rugăciune intensă, austeritate.

Mai târziu a colaborat cu Sfântul Ioan al Crucii pentru reforma ramurii masculine a Carmelului.

A călătorit enorm prin Spania, fondând numeroase mănăstiri, în ciuda sănătății fragile.

Scrierile

Tereza este una dintre marile autoare spirituale ale creștinismului. Cele mai cunoscute opere:

• Cartea vieții

• Calea desăvârșirii

• Castelul interior

• Cartea fundațiilor

În „Castelul interior”, sufletul este descris ca un castel cu mai multe încăperi prin care omul înaintează spre unirea cu Dumnezeu.

Moartea și canonizarea

A murit la 4 octombrie 1582 în Alba de Tormes.

A fost canonizată în 1622 de Papa Grigore al XV-lea.

În 1970, Papa Paul al VI-lea a declarat-o „Doctor al Bisericii”, fiind una dintre primele femei care au primit acest titlu.

Spiritualitatea ei

Temele centrale ale spiritualității Terezei: rugăciunea interioară, prietenia personală cu Cristos, umilința, detașarea, abandonul în voia lui Dumnezeu, iubirea fraternă.

Una dintre cele mai cunoscute rugăciuni atribuite ei:

„Nimic să nu te tulbure,
nimic să nu te înspăimânte.
Toate trec; Dumnezeu nu se schimbă.
Răbdarea dobândește totul.
Cine îl are pe Dumnezeu nu duce lipsă de nimic.
Dumnezeu singur este de ajuns.”

Sursa: eBook-ul Proiectului Gutenberg despre Viața Sfintei Tereza a lui Isus, din Ordinul Maicii Domnului din Carmel