Rugăciune pentru a cere Domnului iertarea păcatelor

Tată Atotputernic, atot îndurat şi milostiv, eu mizerabilul păcătos, cu toată smerenia de care sunt capabil şi cu încredere deplină în infinita ta bunătate şi milostivire, prosternat la picioarele Tale îmi mărturisesc cu smerenie marile păcate, cu care până acum Te-am insultat, pe Tine un Tată atât de bun. Mărturisesc de asemenea marea mea nerecunoştinţă faţă de binefacerile Tale nemărginite, faţă de iubirea şi blândeţea cu care m-ai tratat, aşteptându-mă aşa de mult timp să vin la pocăinţă. Nu m-ai aruncat în iadul pe care-l meritam pentru răutatea mea, ci mai de multe ori m-ai chemat şi îndemnat cu harul Tău. Oh, de câte ori m-ai chemat cu inspiraţii Tale Doamne, să ies la porţile sufletului meu! De câte ori ai încercat să mă trezeşti cu binefaceri pentru care nu mi-ai cerut nimic!

  De câte ori m-ai răsfăţat cu daruri! De cîte ori m-ai rănit cu lovituri! Dar cu toate acestea am preferat să Te îndepărtez de mine şi ţi-am întors spatele. Iar Tu ai continuat să-mi fi favorabil arătând o răbdare inexprimabilă. Oh, cu câtă dreptate m-ai fi putut arunca în adâncul iadului. Numai singură îngăduinţa Ta Ți-ai stăpânit vehemenţa mâniei pe care o meritam cu prisosinţă!

Cu siguranţă e i minune, preaiubitorule Tată, că inima mea nu se strînge de durere când se gândeşte la aceste lucruri. Cu adevărat, nici măcar iadul însuşi nu curpinde atâtea chinuri câte merită vinovăţia păcatelor mele. Nevrednic sunt să mă numesc făptura Ta, ori ca pământul să mă susţină şi să-mi dea din ce să trăiesc. Minune este faptul că nu s-au răzbunat deja pe mine toate făpturile şi toate stihiile pentru insultele şi lipsa mea de respect faţă de Tine.

Dar acum, Tată preamilostiv, fie-ţi milă de mine şi deschide-mi inima infinitei tale compasiuni. Iartă-mă că am amânat atât de mult întoarcerea la Tine. Descoperă-mi preblândul tău piept de Tată, dă-mi hrana şi sprijinul pe care le dai copiilor Tăi. Te implor, Doamne, lucrează acestea acum în mine căci pentru aceasta m-ai aşteptat aşa de mult timp; pentru această iubire din veşnicie m-ai destinat.

Vai mie, că am părăsit un Tată atât de blând şi plin de compasiune, care nu mi-a arătat niciodată altceva decât iubire, binefaceri şi fidelitate! Vai mie că Ți-am  sustras inima, în care hotărâse-şi să-Ți aşezi templul şi locuinţa, şi am prefăcut-o în vas de răutate şi stricăciune! Limpede mărturisesc Doamne, că sunt cel mai vicios dintre păcătoşii lumii, dar cu toate acestea am încredere în bunătatea Ta. Chiar dacă păcatele mele sunt fără de număr, nenumărate sunt şi îndurările milostivirii Tale.

Oh, Tată preaiubitor, dacă Tu vrei, fără îndoială mă poţi curăți! Vindecă-mă Doamne, şi sănătos voi fi, căci mărturisesc dechis că am păcătuit împotriva Ta. Aminteşte-Ţi de acel cuvânt plin de mângâiere pe care l-ai rostit printr-unul dintre Profeţii Tăi, zicând: Tu ai preacurvit cu mulţi amanţi, dar întoarce-te la Mine, că Eu te voi primi! Pentru aceasta, Părinte prea-compătimitor, având încredere în această promisiune, din toată inima mă întorc la Tine, ca şi cum numai pe mine m-ai fi chemat şi numai pe mine m-ai fi îndemnat cu acest glas plin de dragoste.  Căci eu sunt acea făptură murdară şi neloială, acel fiu rătăcitor şi pierdut care din nefericire m-am îndepărtat de Tine, Tată al luminilor de la care coboară tot binele, şi ca o oaie fără de minte m-am pierdut de turma Ta, stricând multele daruri pe care mi le dăruiseşi. Te-am lăsat pe Tine, izvorul apelor vii şi m-am dus să beau din puţurile sărate ale amarelor mângâieri care aşa de repede trec! Căci toate plăcerile simţuale mai repede decât fumul dispar. Te-am abandonat, Pâine a vieţii, şi am mâncat ghindele rămase în urma porcilor, urmându-mi afecţiunile vicioase şi poftele animalice. Te-am părăsit, pe Tine Binele suprem şi desăvârşit, şi m-am dus după bunurile pământeşti şi pieritoare şi cu ele m-am pierdut. De aceea am ajuns să fiu gol, sărac, mizerabil şi murdar, putrezit în mizeria viciilor mele. Dar acum Tată, te rog cu stăruinţă să uiţi deserviciile pe care Ți le-am făcut, nu în numele pocăinţei mele, ci în numele penitenţei făcute de Fiul Tău Unul-născut pentru mine.

Şi Ţie Fiule preadulce, Mântuitorul şi Domnul meu, fie-Ţi milă de mine în dumnezeiasca ta îngăduinţă, cu harul Tău cel bun. În preasfintele răni pe care le-ai primit pentru mine, depun toate răutăţile mele, toată lipsa mea de recunoştinţă, toată lipsa mea de onestitate, toată mânia mea, toată mândria mea, toată avariţia mea, toată neascultarea mea, toate libertăţile necuvenite pe care mi le-am luat, toată neruşinarea mea, toate obrăzniciile mele, împreună cu toate celelalte răutăţi pe care le-am săvârşit. Tu eşti toată nădejdea şi toată mângâierea mea, protectorul meu.  Pe cât mă tulbură păcatele mele, pe atât mă înveseleşte şi mă întăreşte bunătatea Ta şi meritele Patimii tale. Căci tot ce am făcut din vina mea, a fost desfăcut de moartea Ta; tot ce-mi lipseşte mie, suplineşte cu deasupra de măsură Patima Ta. Chiar dacă păcatele mele sunt mari şi nenumărate, sunt totuşi foarte mici şi puţine, comparate cu milostivirea Ta.  De aceea, mă încred în bunătatea Ta, că nu vei lăsa să piară cel pe care l-ai creat după chipul şi asemănarea Ta, păcătosul pentru care Te-ai făcut părtaş naturii noastre omenești, părtaș la carnea şi sângele nostru. În sfârşit, nădăjduiesc că nu voi fi condamnat de Tine, Cel care cu atâta suferinţă şi cu un preţ atât de mare m-ai răscumpărat. Tu care trăieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.

Luis de Granada, „Manual de Rugăciuni”,
– Rugăciunile primei stări, care este Pocăința

Traducerea Pr. Valentin Danciu