S-a întâmplat în 1950, în timpul războiului din Korea și evenimentul a fost confirmat de capelanul Pr. Walter Muldy, un capelan din marina SUA, și de către comandantul de armament.
De pe patul de spital pe front soldatul marinar îi scria mamei sale: ”Sunt rănit dar medicul spune că mă refac rapid. Dar nu pentru aceasta îți scriu. Mi s-a întâmplat ceva care nu îndrăznesc să spun altcuiva de frică că nu mă vor crede. Dar trebuie să-ți povestesc ție, persoana în care am încredere, chiar dacă și ție ți se va părea greu de crezut.
Ții minte rugăciunea către Sf. Mihail pe care m-ai învățat-o să mă rog de când eram mic. ”Mihail, Mihail al dimineții..” Înainte de a pleca de acasă spre Korea, m-ai îndemnat să mă rog această rugăciune înainte de orice confruntare cu inamicul. Dar într-adevăr nu trebuia să-mi aduci aminte, mamă. Întotdeauna am spus rugăciunea și când am ajuns în Korea, uneori am spus-o de repetate ori pe zi în timp ce mă deplasam sau când mă odihneam.
Într-o zi am mers în recunoaștere sa văd de comuniști. Mă duceam pe jos când deodată m-am trezut cu un tip mergând alături de mine și mă uitam înspre el.
Era un tânăr înalt, un marinar construit proporțional. Nostim că nu îl cunoșteam, crezând că îi știu pe toți din unitatea mea. Mă bucuram de companie și am rupt tăcerea:
Cam răcoros astăzi, așa-i? Apoi am chicotit că mi se părea absurd să vorbim despre vreme mergând înspre inamic. Și el a râs înfundat, ușor.
”Credeam că îi știu pe toți din echipa mea”, am continuat, ”dar nu te-am văzut niciodată înainte.”
”Nu”, a confirmat el, ”tocmai m-am alăturat. Numele este Mihail.”
”Serios? Și al meu la fel.”
”Știu”, zicea marinarul, ”Mihail, Mihail al dimineții..”
Mamă, chiar am fost surprins că îmi știa rugăciunea, dar o învățasem pe mulți dintre băieți, așa că am presupus că acest nou-venit a prins-o de la cineva. De fapt, chiar ajunsesem ca unii să mă poreclească ”Sf. Mihail”.
Apoi, din senin, Mihail a spus: ”O să fie necazuri mai încolo.”
Mă miram, cum putea să știe asta. Respiram greu de la mers iar respirația mea lovea aerul rece precum nori denși de ceață. Mihail părea să fie în formă perfectă căci nu puteam deloc să-i văd respirația. Chiar atunci a început să ningă puternic și rapid n-am mai putut vedea sau auzi restul echipei mele. M-am speriat puțin și am strigat: Mihail! Apoi i-am simțit mâna puternică pe umăr și i-am auzit glasul în ureche: ”În curând se va limpezi.”
Și brusc s-a înseninat. Și apoi, la scurtă distanță de noi, îngrozitor, erau șapte comuniști, arătând mai degrabă comic cu pălăriile lor caraghioase. Dar de fapt nu era nimic amuzant; armele lor erau îndreptate toate asupra noastră.
”Culcat, Mihail!” am strigat, aruncându-mă la pământ. Lovind eu pământul, mă uitam în sus și l-am văzut pe Mihail stând încă în picioare, mă gândeam, parcă paralizat de frică. Gloanțele zburau în tot locul și, mamă, nu era nici o cale ca gloanțele comuniștilor să nu țintească la distanța asta mică. Am sărit în sus ca să-l trag jos și atunci am fost lovit. Durerea a fost ca un foc fierbinte în piept și am căzând leșinând și țin minte că mă gândeam ”o să mor..” Cineva m-a culcat jos, brațe puternice mă țineau și mă puneau ușor pe zăpadă. Zăpăcit, am deschis ochii și soarele părea că îmi bate în ochi. Mihail stătea nemișcat și era o splendoare teribilă în chipul lui. Dintr-o dată, părea să crească precum soarele, splendoarea crescând în jurul lor precum aripile unui înger. Înainte de a deveni inconștient, l-am văzut pe Mihail ținând o sabie în mână care scânteia ca un milion de luminițe.
Mai târziu, cand m-am trezit, băieții și cu sergentul au venit să mă vadă.
”Cum ai reușit?” m-a întrebat.
”Unde e Mihail?” am întrebat în loc de răspuns.
”Mihail, cine?” Sergentul părea nedumerit.
”Mihail, marinarul înalt care a mers cu mine până în ultimul moment. L-am văzut acolo când am căzut.”
”Fiule, a spus sergentul, tu ești singurul Mihail din unitatea mea. I-am înrolat pe toți colegii tăi și există un singur Mihail. Tu. Și, fiule, tu n-ai mers cu nimeni. Te-am urmărit pentru că erai prea îndepărtat de noi și eram îngrijorat.
”Acum, spune-mi, fiule, cum ai procedat?”
A fost a doua oară că m-a întrebat asta și era iritant.
”Ce să fi făcut?”
”Cum i-ai ucis și cei șapte comuniști? Nu a ieșit nici un singur foc de armă din carabina ta.”
”Ce?”
”Hai, spune, fiule. Erau toți împrăștiați în jurul tău, fiecare dintre ei ucis printr-o lovitură de sabie.”
Și aici, mamă, se termină povestea mea. Poate era durerea, poate soarele orbitor sau frigul pătrunzător. Nu știu mamă, dar sunt sigur de un singur lucru. S-a întâmplat.
Cu iubire, fiul tău
Mihail
Rugăciunea: Mihail, Mihail al dimineții
Michael, Michael of the morning,
Fresh chord of Heaven adorning,
Keep me safe today,
And in time of temptation
Drive the devil away. Amen.