Referitor la Nota doctrinară a Dicasterului pentru Doctrina Credinței (DDF) publicatăîn 4 noiembrie 2025, despre unele titluri mariane privind cooperarea Mariei la lucrarea mântuirii
Noul document al Bisericii Catolice „Mater Populi Fidelis” a stârnit un val de reacții în lumea catolică, demonstrând adânca evlavie a Bisericii față de Sf. Fecioara – Mama Bisericii. Iată doar unele din voci:
Pr. Justo Antonio Lofeudo
Pr. Justo Antonio Lofeudo, misionar al Adorației Euharistice Perpetue, analizează într-un video intitulat ”Documentul nefericit asupra Preasfintei Fecioare” termenul Maria Corăscumpărătoare în lumina tradiției antice a Bisericii Catolice, care cuprinde acest titlu implicit în rugăciunile sale. ”Maria Avocată, Mijlocitoare și Corăscumpărătoare” și accentuează că întrucât documentul DDF nu respectă Magisteriul anterior, nu ne poate obliga. Papa Pius al X-lea a promulgat chiar o indulgență de 100 de zile, pentru recitarea unei rugăciuni o dată pe zi care conține invocația Maria Corăscumpărătoare. Biserica nu se poate contrazice pe sine însăși, căci unitatea este una din cele patru caracteristici pe care le enumerăm în Crez: ”Credem într-Una, sfântă, catolică și apostolică Biserică”. Din toate timpurile Biserica Catolică a învățat aceeași doctrină, aceeași morală și a menținut acestea constante și coerente în toate secolele.
Episcop greco-catolic, martir al credinței și mărturisitor al unității naționale
Viața timpurie și formarea
Iuliu Hossu s-a născut la 30 ianuarie 1885, în satul Mihăileni, județul Cluj, într-o familie preoțească greco-catolică. A urmat studiile teologice la Congregația De Propaganda Fide din Roma, unde a obținut doctoratul în filozofie și teologie. A fost hirotonit preot la Roma în 1910.
După întoarcerea în țară, a slujit în diverse funcții, iar în 1917, la doar 32 de ani, a fost numit episcop al Eparhiei de Gherla, devenind cel mai tânăr episcop din Europa la acel moment. S-a remarcat prin râvnă apostolică, curaj și o profundă iubire de popor.
Colecție Video – Prelegeri din cadrul Reculegerilor pentru tineri: “Frumusețea nepieritoare a inimii curate și calme. Elogiul creștin al castității și al pudorii”
Moto: “Cum va putea un tânăr să rămână curat pe cale? Numai păzind cuvintele tale.” (Ps.118.9)
Parohia Greco-Catolică “Sf. Maria Regina Păcii” Timișoara, 17-24 iulie 2023
Ora
Luni, 17.07.2023
Observații
17.00
Sf. Rozar de ispășire pentru păcatul avortului
18.00
Sf. Liturghie
19.30
Introducere. Strania doctrină a pudorii și castității creștine
Dacă sunt suficienți tineri: organizarea adorației de noapte – benevol – în intervalul 22.00-6.00
Zilele marți, 18.07 – luni, 24.07.2023
7.30
Rugăciune de dimineață
8.00
Sf. Liturghie
9.00
Puncte de meditație pentru ziua de azi
10.30-11.00
Timp de reflecție personală sau în grupuri mici
În Capelă sau în Parc
11.00-12.00
Ocazie de spovadă
12.00
Îngerul Domnului
12.15-15.00
Pauză de masă și odihnă
15.00
Rozariul Divinei Îndurări în Biserică sau online
Cu o scurtă meditație pe tema castității în viziunea Sorei Faustina
17.00
Sf. Rozar cu intenția de ispășire pentru toate păcatele de necurăție
18.00
Sf. Liturghie (pentru cei care nu au participat dimineața)
19.30
Meditația Pr. Valentin Danciu (temele mai jos)
20.30-21.00
Timp de reflecție personală sau în grupuri mici
În Capelă sau în Parc
Luni: Introducere. Strania doctrină a pudorii și castității creștine
Marți: Meditația 1 – Castitatea, marea virtute care evanghelizează tendința sexuală
Miercuri: Meditația 2 – Castitatea feciorelnică și castitatea matrimonială
Joi: Meditația 3 – Pudoarea creștină, o virtute amenințată cu extincția. Pudoare, descreștinare și apostazie
Vineri: Meditația 4 – Impudoarea antică și victoria istorică a pudorii în epoca creștină a lumii.
Sâmbătă: Meditația 5 – Predicarea evangheliei castității și a pudorii în epoca post-creștină. Criterii operative de discernământ
Duminică: Meditația 6 – Sfânta Curăție: puritatea lui Isus, puritatea Mariei. Fericirea și frumusețea nepieritoare a celor curați cu inima
Cu transmitere în direct a meditațiilor și a Sf. Liturghii de la 18.00h la TV Regina Pacis Online
Joi: Sf. Ilie program de la 9.30 – Ziua Iertării Vineri: Ziua Ispășirii. Reînnoire făgăduințelor Botez Sâmbătă: Vizitarea centrului orașului Duminica: Ziua Bucurie Luni: Ziua misiunii
În numele unei comunități umplute de adâncă recunoștință pentru acest loc de refugiu interior care este Capela de Adorație Euharistică Perpetuă, dorim să ne exprimăm uimirea pentru continuarea miracolului euharistic care aduce atâta pace și bucurie în viețile noastre. Vedem aici fețe luminoase ieșind din Capelă, după ce au intrat cu îngrijorare și crispare uneori. Vedem oameni plini de jertfă, care așteaptă momentul unei ore libere sau chiar a unei nopți întregi pentru a o oferi lui Isus.
În timpul stării de urgență am observat cu îngrijorare cum s-au împuținat adoratorii dar în acela;i timp am constatat că sufletele celor rămași fideli s-au aprins de o flacără neasemuită și rară, care ardea întru iubire pentru Cristos. ”Dacă ni s-ar lua Capela, ne va lipsi ceva esențial din viața noastră”, a spus cineva. O mamă vine cu bebelușul și cu tatăl ei la adorație, având ei grijă cu schimbul de copilul cel mic și țin să treacă și bebele în Registrul adoratorilor, ca nu cumva Isus să-l treacă cu vederea când va consemna pe adoratori în Cartea Vieții Sale. Alții călătoresc noaptea din satele dimprejur pentru a ajunge la ora lor de adorație. Cineva spune că nu ar veni pentru două ore de adorație, ci doar pentru cel puțin trei ore (de noapte!). Mulți dintre adoratori percep chemarea la o oră liberă ca și o chemare a lui Dumnezeu însuși și nu o refuză decât în cazuri de forță majoră. Iar atunci când noaptea nu vine schimbul, indispoziția este înlocuită de haruri suplimentare pe care Isus nu ezită să le reverse în suflet. Trecerea miraculoasă a timpului petrecut cu Isus este o altă enigmă demnă de urmărit. Dacă primele sferturi de oră trec mai încet, următoarele cu siguranță zboară pe lângă percepția noastră a timpului. Unii scriu versuri, alții compun cântece sau își creioanează planuri de lucru sub inspirația sfintei Euharistii. În general adoratorii vin cu o punctualitate rară la acest Rendez-vous cu Domnul Isus. Iar atunci când schimbul întârzie, mai apar situații tensionante, dar ele sunt uitate rapid și mai ales iertate.
Uneori acoperirea orelor de noapte pare înfricoșătoare. Dar în general nimeni, nici coordonatorii, nu au fost supra-solicitați: întotdeauna a apărut un suflet în ultima clipă care a fost disponibil pentru o jertfă de o oră sau mai multe de noapte – în acele ore care ne păreau prea multe, în micimea noastră… Unele suflete alese fac în mod conștient din când în când ispășire și reparație pentru păcatele lor și a celor din jur câte o noapte întreagă. Alții stau prosternați cu fața la pământ. În aceste vremuri de criză, adoratorii știu că doar prin credință și rugăciune înving frica promovată la nivel politic și mediatic. ”Îndrăzniți, căci Eu am biruit lumea!” spune Domnul nostru Isus. Dumnezeu cheamă omul să fie sfânt pentru a-i sfinți și pe ceilalți. De răspunsul unuia depinde mântuirea sau pierzania multora. Dacă noi nu ne convertim de la păcat la har, mulți vor continua să trăiască în păcatul lor. Iar dacă nu trecem de la mediocritate la sfințenie, mulți nu vor ajunge nici la credință, nici la har. Sfânta Tereza de Avila cere să luăm ”o decizie fermă și hotărâtă de a nu ne opri până ajungem la sfințenie, ignorând complet toate dificultățile ce vor apare pe cale, cârcotelile celorlalți care ne vor considera niște exagerați, fanatici sua ipocriți, ignorând chiar și lipsa sănătății, cu riscul de a muri la jumătatea drumului!”
Astfel vin adoratorii și adoratooarele noaptea la Isus, își iau inima în dinți și vin pe jos sau cu bicicleta de multe ori, știind că îngerul lor păzitor îi însoțește și Sf. Arhanghel Mihail îi apără. Trebuie să avem încredere că vom ajunge și noi, pas cu pas, acolo unde au ajuns mulți sfinți, care dacă n-ar fi avut această dorință, n-ar fi ajuns niciodată sfinți.”
Îi mulțumim lui Dumnezeu că dăruiește Parohiei ”Sf. Maria Regina Păcii” prin intermediul acestei Capele de AEP puterea de a se implica în apărarea celor slabi, lipsiți și mai ales a celor nenăscuți – în contra curentului culturii contemporane.
Îi mulțumim lui Dumnezeu că de la pupitrul acestei Biserici se vestește învățătura tradițională a Bisericii, cu valorile morale nestinse și perene ale creștinismului; că de aici se cheamă oamenii neîncetat la rugăciune și penitență, urmând indicațiile Maicii Sfinte de la Fatima.
Și de aici strigăm încurajarea pentru alte dieceze și pentru parohiile din orașe mai mari să organizeze Capele de Adorație Perpetuă, care sunt adevărate oaze de pace, protecție și binecuvântări cerești!
În urmă cu cca 10 ani s-a închis o Capela de AEP în Viena care era îngrijită de mișcarea de apărare a vieții. Au fost nevoiți să se mute cu sediul în alt cartier în care au deschis o nouă Capelă și spre surprinderea lor, a existat acolo o comunitate de adoratori care tocmai rămăsese fără Capelă..
Nu putem noi bănui câte probleme rezolvă Isus în schimbul adorației noastre euharistice și cât de tare îi bate Inima acolo pentru noi!
Mulțumiri veșnice Providenței Divine care a rânduit acest miracol!
Gerda Chișărău
PROGRAM
Ora
Slujba
Observații
17.00
Rozar de Bucurie cu cântece și meditații
Grupul de tineri Regina Pacis 1 sau Regina Pacis 2
18.00
Adorație Euharistică (1)
Grup instrumental Regina Pacis 1
19.00
Sf. Liturghie Arhierească
PS Ioan Episcop și preoți concelebranți; Corul de mulțumire al adoratorilor condus de Dirijor Călin Nanu
20.30
Agapă cu PS Episcop și preoții prezenți
21.00
Rozariul de durere cu meditații și cântece
Pr. Ghiurcă Emil; Grup instrumental Regina Pacis 2
21.30
Adorație Euharistică (2)
22.30
Sf. Liturghie în rit latin
Pr. Celebrant principal Ciubotaru Simon
23.30
Procesiune euharistică de mulțumire pentru cei 14 Ani de AEP
Referendumul: prilej de investiție în următoarele generații! APĂRAȚI FAMILIA CÂT MAI ESTE TIMP!
Orice creștin este dator să apere valorile veșnice transmise nouă de către Cel care a murit pentru noi pe Cruce. Este vorba de valori fundamentale ale familiei pentru întreaga omenire. Nu a existat și nu va exista un moment mai prielnic în viața social-politică decât Referendumul pentru familie din 6 și 7 octombrie a.c. de a da glas acestui considerent.
Deja 14 țări din Europa au votat modificarea Constituție prin Referendum pentru apărarea familiei tradiționale. Dintre care Slovenia și Ungaria de ouă ori! Nici o cheltuiala nu este prea mare pentru supraviețuirea unei națiuni, pentru investiția în următoarele generații.
Când o să vină „experți gender” în școlile copiilor voștri să le fure inocența și copilăria, o să regretați, de ce nu v-ați implicat acum. O să vină copiii voștri să vă explice că ei nu se regăsesc în pielea lor de băiat sau de fată; că fiica Dvs adolescentă s-a îndrăgostit de altă femeie și se chinuie să obțină acordul părinților pentru nuntă (!) sau soțul fiicei voastre are un amant bărbat. Au fost cazuri concrete.
În Marea Britanie există ”clinici” de schimbare a sexului. Acționează cu hormoni puternici în pubertate și chirurgical prin înlocuire a organelor genitale. Sunt asaltate de așa-numiți pacienți – bolnavi de propria lor identitate. Iar aceste clinici fiind insuficiente, se gândesc serios să se extindă. Fantasmele sexuale sunt fără limită. Și crude. Nu tolerează un alt mod de gândire, nu tolerează standarde morale, pozează în victime și desființează pe adversari – oameni de bună-credință pot rămâne fără servicii, fără proprietăți, cu amenzi uriașe, să fie târâți prin tribunale, să devină oprobriu public. În numele toleranței acești militanți gender și gay au reușit să aplice cu succes intoleranța și să marginalizeze pe mulți.
Prin votul nostru la referendum înfrânăm și îngrădim efectele celui mai nedrept război rece din istorie!
Asteptăm voluntarii: împărțim fluturași duminica la ușa Bisericilor din Timișoara, pe străzi, punem afișe.
Biserica Greco-catolică Sf. Maria Regina Păcii din Timișoara, telefon 0356-445040
ÎNDEMN cu privire la Referendumul din 6-7 octombrie 2018 către preoții și credincioșii catolici din România și toți oamenii de bunăvoință
Noi, episcopii de ambele rituri ai Bisericii Catolice din România, reuniți la Șumuleu Ciuc în Sesiune plenară de toamnă a Conferinței Episcopale Române, salutăm plini de speranță decizia de declanșare a Referendumului ce va avea loc în zilele de 6 și 7 octombrie 2018 pentru revizuirea Constituției României.
Inițiativa demarată încă din anul 2015 de Coaliția pentru familie din care fac parte și Asociația Familiilor Catolice Vladimir Ghika și Acțiunea Catolică din România, de a înlocui actuala formulare a articolului 48, aliniatul 1, din Constituție: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți”, cu formularea: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”, își propune să înlăture orice echivoc cu privire la termenul „soți”, precizând că numai uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie se poate constitui în căsătorie. Precizarea este în deplin acord cu învățătura Evangheliei, dar și în spiritul tradiției neamului românesc, motiv pentru care Biserica Catolică a susținut încă de la început inițiativa venită din partea laicatului și a unui mare număr de cetățeni.
Constituția are menirea de a sta la baza unei legislații adecvate în domeniul familiei în care să fie tutelate drepturile fiecăruia și să fie respectată natura lucrurilor în tradiția creștină; termenul căsătorie neputând fi utilizat decât pentru a defini realitatea uniunii stabile și deschise la viață dintre un bărbat și o femeie (cf. Scrisoare deschisă din 04.05.2017). De aceea, reafirmăm necesitatea acestei precizări în Constituția țării noastre, prin modificarea articolul 48, aliniatul 1.
În documentul Amoris Laetitia, dedicat familiei din zilele noastre, Papa Francisc ne încurajează să apărăm căsătoria între un bărbat și o femeie ca temei al familiei naturale și să nu ne fie teamă în a o promova, cu riscul de a contrazice sensibilitatea actuală ori curentele de gândire la modă (cf. nr. 35).
În acest sens, noi, toți episcopii romano-catolici și greco-catolici din România, vă îndemnăm să susțineți modificarea articolului 48 din Constituție prin prezența la vot în ziua Referendumului. De asemenea vă îndemnăm călduros să faceți cunoscut acest eveniment acasă, la muncă, în grupurile de prieteni și cunoscuți, și, ca formă de apostolat, să promovați participarea la vot.
Andreea Pascu, una dintre fetele misionare ale mișcării de castitate din Parohia Sf. Maria Regina Păcii Timișoara dă mărturie despre trăirile ei la INTC Satu Mare
Andreea Pascu
Mi-a plăcut mult la INTC (Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic) Satu Mare pentru că am simțit prezența Sfintei Fecioare Maria care ne susținea permanent, pentru că începeam ziua cu Rozarul în camera și pe drum.
Cu fetele în camera m-am simțit ca într-o mănăstire.
Și Surorile Pauline au adus o lumină prin Duhul Sfânt mai prezent în fiecare zi, reflectând la cuvântul Lui Dumnezeu, în timpul orei de Lectio Divina. Am adorat și îndrăgit aceste ore. Pentru mine au fost adevărate minuni.
De mică din liceu le citeam cărțile, iar acum să le întâlnesc a fost o mare bucurie, un adevărat cadou de la Tatăl nostru din cer.
Am învățat de la ele sa chem Duhul Sfânt cât de des: vino Duhule Sfinte, peste noi revarsă, harurile tale.
Iar catehezele au fost extraordinare. Am notat totul pe un caiet. Despre spovada, rugaciune.. Iertare
Mila Lui Dumnezeu reînnoiește inima. Când ne calcă cineva să spunem: lasă, nu s-a întâmplat nimic. Să iertam imediat.
Am întâlnit o soră din Brazilia, și atâta bucurie și pace avea. Ea spunea, ”doar imi deschid inima și Domnul pune acolo totul. Întreb mereu cum pot sa ajut o anumită persoană?”
Iată ce am notat: Isaia 26-9: ”Sufletul meu te dorește noaptea, duhul meu năzuiește spre Tine, căci când îndreptările Tale vor fi pe pamânt, cei ce locuiesc lumea vor învăța ce este dreptatea.”
Dacă apare ispititorul și îți spune că nu ești de preț, uită-te la cruce, atât de mult valorezi.
Doar viața dăruită este cu adevărat prețioasă.
O fată se plângea lui Padre Giovanni că nu are mamă, tată etc. In loc să îi plângă de milă, îi spune: mergi și fă fapte de caritate. Ea de îndată a adunat câteva prietene, și zi de zi organizau jocuri speciale pentru copiii cu handicap. Pe urmă a strâns haine pentru copiii din Africa. Si acum are o familie cu 6 copii. E fericita.
Ce este rugăciunea? Și ce inseamnă frica de Dumnezeu? Înseamnă teama de a nu pierde legătura cu Dumnezeu.
De multe ori trupul face sufletul de rușine. Să ne rugăm în genunchi. Să aprindem o lumânare și să spunem: Tu ești Lumina în întuneric.
Și noi alergăm după Darurile Lui Dumnezeu? Sau după Dumnezeu?
Cine a spus că tot timpul trebuie să te simți bine în rugăciune? Uneori simtim mângâieri. Alteori nu simțim. Să cerem Duhului Sfânt cum să ne rugăm colorat.
Rugaciune contemplativă: ți-a venit în minte și în inima ta: Isus.. și spunem numele. Ca și atunci când suntem îndrăgostiți de o persoană.
Etapele rugăciunii:
Adresarea: Dumnezeu puternic, creator, cel care mă iubești, prietenul meu.
Invitația: invităm pe Domnul în viața ta acum. Mai ții minte Tata, când am întâlnit o dificultate și am zis gata, nu pot trece peste, și totuși sunt aici. Am trecut de ea împreună cu Tine. Lucru mic pentru alții dar pentru mine este uriaș.
Spunem Lui Dumnezeu ce se întâmplă în viața noastră acum
Lauda Sfantei Treimi
Putem fi și în tăcere lângă Isus. Și făcând semnul sfintei cruci, este o rugăciune: cu toată ființa mea sunt a Ta.
Inima mea, dacă e un depozit de cuvinte ale Lui Dumnezeu, atunci peste ani, ne vin răspunsurile din inimă.
La cine mă gândesc este pe cine Iubesc.
Să nu fim cu gândul la țânțari. Mereu atenția și spațiul inimii să fie acordate lui Isus.
Rugăciunea din Biblie: citim Cuvântul Lui Dumnezeu, lăsăm să vorbească un cuvânt, repetăm de 3 ori acel cuvânt ne coboară în inimă. Ce aplicație practică are acel cuvânt pentru viața mea acum?
Și formăm o idee, o decizie, o rugăciune. Și rugăciunea de mulțumire profundă pentru toata lumea.
…………
Dintre mărturii am plâns jumătate de oră după mărturia Annei.
Am simțit că Dumnezeu îmi vorbește prin ea. Așa, cu simplitate si dragoste. Este greu de reprodus tot ce a spus: toți suntem prinți și prințese, iar Dumnezeu este regele. Suntem un creion în mâinile Lui. Dumnezeu este dragoste, lumină pentru orice drum bun.
Ce înseamnă să fii adoptat, fără mamă? Ea fiind adoptată și știind asta de mică. Să fii adoptat înseamnă, să crești în inima mamei, și nu în burta ei.
”Zi de zi mă rog și pentru mama care m-a abandonat, îi mulțumesc pentru că a făcut asta, pentru că alături de mama adoptivă și între frații Franciscani l-am cunoscut pe Dumnezeu.”
Cu iubire, jertfele mari par mici.
Când nu a intrat la facultate din primul an, mama ei i-a spus: Anna, va fi cel mai frumos an din viața ta. Și într-adevar a fost cel mai frumos an: mergea în pelerinaje, aproape zilnic la Sfânta Liturghie.
Și predica unui părinte mi-a plăcut: un băiat tânăr s-a angajat, a luat primul salar, și s-a dus să cumpere cel mai frumos inel de logodnă de la un magazin.
Si vânzătorul a întrebat: este pentru prietena dvs? El: nu, este pentru mama. Mama m-a crescut singură, fiind părăsită încă dinainte de a mă naște, și mereu oamenii au vorbit urât de ea, nefiind căsătorită. Dar de acum înainte îi voi da eu inelul de logodnă, pentru mulțumire că mi-a dat viață si nu m-a ucis. Și m-a crescut cu atâta dragoste și devotament.
Îmi este dor de INTC. Dar și de exerciții spirituale. O să mă rog să avem așa ceva. Am înțeles că Padre Joe mai demult făcea aceste exerciții.
Laudat sa fie Isus!
Andreea Pascu
Situl Parohiei Greco-Catolice Timișoara III
Site-ul reginapacis.ro seteaza cookie-uri si colecteaza informatii din browser-ul dvs. pentru a va putea afisa si personaliza continutul site-urilor, pentru a va oferi, ca utilizator, functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site.De acord