Predica Pr. Valentin Danciu din 10.07.2020

Isus este în Cafarnaum și vorbește mulțimii pe malul mării în parabole. „Iată, semănătorul a ieşit să semene. Intenția Maestrului este să arate efectul diferit produs în ascultători de una și aceeași sămânță, potrivit cu dispozițiile lor sufletești. Pentru că numai unii dintre ascultători au urechi. Cine are urechi, să asculte!”

La finalul discursului, ucenicii îl întreabă cu privire la parabole: de ce stilul acesta abscons și ce a vrut să spună cu sămânța? „De ce le vorbeşti în parabole?”  Iar el le-a răspuns: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi misterele împărăţiei cerurilor, dar lor nu le-a fost dat. Parabola este o modalitate de a transmite oamenilor de rând adevărurile sacre fundamentale, uneori abstracte și dificil de înțeles, – printr-o povestioară simplă care ilustrează o situație de viață familiară ascultătorilor. Forța ei stă în asemănarea existentă între viața obișnuită, naturală și realitățile vieții supranaturale: Împărăția Cerurilor este asemenea unui împărat …! Dar, lucru esențial, acest gen de comunicare, ascunde și protejează Cuvântul sacru de lipsa de respect a posibililor adversari din audiență – cărora nu le este dat să audă.

A auzi și a înțelege Cuvântul, – capacitatea înțelegerii adevărurile spirituale, este un Dar Gratuit al lui Dumnezeu, care nu vine direct din puterea de înțelegere a minții umane. Ucenicilor li s-a dat acest dar, pentru că ei și-au deschis inima. Acestora Isus le dezvăluie adevărurile în formă simplă și directă.

Dar celorlalți – generației stricate – nu le-a fost dat, căci celui care nu mai are, i se va lua şi ceea ce crede are. Le vorbesc în parabole pentru ca văzând să nu vadă şi auzind să nu audă, nici să nu înţeleagă. În ei se împlinește profeţia lui Isaia care spune: De ascultat veţi asculta, dar nu veţi înţelege, şi de privit veţi privi, dar nu veţi vedea. Căci inima acestui popor a devenit insensibilă, urechile lor cu greu aud,  iar ochii şi i-au închis  ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima şi să se întoarcă, iar eu să-i vindec.

Isus citează din Isaia 6,9, indicând împlinirea profeției referitoare la judecata Domnului asupra Israelului infidel harului. Abuzul de harul primit duce la decizia Providenței de a permite omului să persevereze în orbire și împietrire. Incapacitatea de a pricepe pe Domnul este pe de-o parte din vina poporului, dar în același timp este judecata lui Dumnezeu care își retrage lumina din ochii omului. Dumnezeu nu l-a orbit, ci doar a permis să se înnopteze.

Harul de a avea urechi (simțul auzului spiritual) nu trebuie confundat cu harul de a înțelege adevărurile tainice. Căci nu toate adevărurile sacre sunt tainice, Isus vorbește deschis despre tot ceea ce trebuie să știe omul pentru a fi mântuit, vezi discursul de pe Munte, și oamenii pricep. Toți avem acest har în mod natural. Al doilea har, înțelegerea adevărurilor tainice, îl primesc doar cei care se arată vrednici de primul, prin folosirea lui după voia Dăruitorului.

Celor care au urechi dar nu aud cu ele, adică celor care își închid inima față de impresiile harului dumnezeiesc, nu le este dat să le cunoască adevărurile tainice ale Împărăției, ci le sunt dezvăluite într-o formă învăluită, mediată de un mediu de protecție: parabola, care protejează adevărul de distorsiuni și blasfemie și evită totodată supraîncarcarea inutilă a culpabilității ascultătorului indispus. Perlele nu trebuie aruncate porcilor pentru a nu le da ocazia să le profaneze și astfel să atragă o pedepasă și mai mare din partea justiției divine.

Și astăzi creștinii care abuzează de darurile primite, de cuvântul primit, îndoindu-se de el sau nepunându-l imediat și cu generozitate în practică, pierd harul de a primi și cunoaște alte adevăruri mai adânci, și implicit putința de a crește spiritual (celui care nu are i se va lua și ceea ce are). Întru cât nu au corespuns harului, și nu au folosit darurile așa cum era dorința celui care le-a dat,  li se ia și puținul care pare sau cred că-l au. În schimb cei care primesc deschis adevărul și inspirațiile Spiritului, și doresc să cunoască mai adânc,  vor primi o cunoaștere tot mai adâncă a lui Dumnezeu.

A avea sau a nu mai avea, depinde de libertatea celui care aude. Harul se dă tot mai abundent celui care vrea să-l aibă, și se ia până nu mai are nimic de la cel care decide să nu-l folosească. Isus vorbește obscur celor care nu doresc sincer să cunoască și se arată nevrednici de cunoașterea pe care deja o au. În schimb pe cei care folosesc darul cunoașterii îi recompensează: fericiţi sunt ochii voştri pentru că văd şi urechile voastre pentru că aud!  Adevăr vă spun: mulţi profeţi şi drepţi au dorit să audă ce auziţi şi n-au auzit! Să ne arătăm vrednici de adevărul pe care ni l-a încredințat!