sau despre pericolul caracterului iluzoriu al rugăciunii

Fragment din meditația cu ocazia Retragerii spirituale la Maria Radna cu Fraternitatea Scapularului din Timisoara, 9.11.2019.
Pr. Valentin Danciu, din ”Autenticitatea rugăciunii în Carmel”, Partea I

Întotdeauna problema a fost între om și Dumnezeu, a rămas relația de neîncredere. Iubirea odată rănită rămâne rănită. Dacă iubitul jignește pe cel iubit, în urmă rămâne rana. Între om și Dumnezeu problema ofensei va rămâne, deși încrederea se reface cumva.

La începutul vieții spirituale există doar o credință la nivel mental. Nu ai încă o experiență a ceea ce crezi.

Apoi începi să spui că Dumnezeu a răspuns la rugăciunea ta, pui pe seama Lui niște lucruri în viața ta. La un moment dat omul începe să raționalizeze experiența religioasă. Spune că Dumnezeu i-a vorbit: prin cineva, într-un vis.

Dar de unde știi că a fost chiar Dumnezeu sau ai fost tu cel care ai spus că Dumnezeu s-a implicat.

Nu există un lucru mai nenorocit pentru un creștin decât să spună că are o relație bună sau excelentă cu Dumnezeu .

Vorbim despre cei care de obicei se roagă. Unii se roagă chiar mult.

Care e criteriul de discernământ? Întrebăm pe Cristos, pe Tereza de Avila și pe Ioan al Crucii. Răspunsul e același: după roade îi veți cunoaște. ”Nu oricine care îmi spune Doamne, Doamne, va intra în Împărăția cerurilor, ci cel care face voia Tatălui meu.”

Faptele sunt singurul criteriu dincolo de orice îndoială a relației tale cu Dumnezeu. Pavel, spunând că din credință vine mântuirea, se referă la începutul drumului de credință.

Foarte puțin contează ce fel de rugăciune ai, dacă nu sunt faptele.

Dumnezeu dă și experiențe extraordinare la mari păcătoși. O face foarte rar și cu oameni foarte aleși pentru care are un plan în Biserică.

Am fi și mai vinovați dacă ne-ar da nouă astfel de experiențe și nu nu am răspunde, ni le-ar fi dat degeaba.

Cum facem o schimbare în viața noastră așa încât credința, rugăciunea noastră și contemplația să nu rămână apă de ploaie? De aceea Dumnezeu nu ne dă experiențe extraordinare pentru că știe că nu are cui.

Carmelul propune sufletului ca ideal unirea cu Dumnezeu.

După purificare ar trebui să se vadă că creștinul se transformă în Cristos, să se vadă virtuțile lui Cristos. Virtute înseamnă a gândi ușor binele greu de gândit. De ex. Sfânta Treime este un Dumnezeu în trei persoane. Prin virtutea credinței gândim ușor o dogmă de credință și o putem accepta.

Dacă nu se vede virtutea lui Cristos în el, înseamnă că creștinul nu e bine, e bolnav. Atenție la caracterul iluzoriu al rugăciunii. Să ne ferească Dumnezeu de evlavia lipsită de știință, spune Tereza de Avila.

Dacă nu îți rezolvi autenticitatea sau ingenuitatea rugăciunii îți poți rata complet relația cu Dumnezeu fără să știi.

Apostolatul este un efect al vieții interioare, un belșug de iubire revărsat de Dumnezeu. Trebuie să crească iubirea și virtuțile. Altfel rugăciunea poate fi o înșelare de sine, o evadare din realitate, o falsă ușă spre cer.

Unicul criteriu de verificare: gradul virtuților. Gradul de rugăciune nu poate depăși cu mult gradul virtuților.

Rugăciunea e ca locomotiva, nu poate fi departe de tren, ea trage lucrurile înainte. Nu poate pleca locomotiva fără tren, altfel s-a rupt ceva.

Dacă vezi că relația cu aproapele e în pom – de exemplu iubirea dușmanilor –  să știi că relația cu Dumnezeu nu e în regulă.

Atunci faci o pauză din rugăciune și faci un examen de conștiință.

Chiar dacă rugăciunea e foarte bună, Dumnezeu nu ne va da imediat virtuțile lui Cristos. Ni se va părea că suntem niște ipocriți și ar fi mai bine să renunțăm la rugăciune. Tereza de Avila învăța pe alții să se roage dar ea nu se mai ruga, își făcea rugăciunile obligatorii în mănăstire, dar numai atâta. Tatăl ei a determinat-o să reia rugăciunea inimii, ”oracion”.

Să nu lăsăm niciodată rugăciunea deoparte, oricât de mici ar fi rezultatele! spune Sf. Tereza de Avila.

Sunt două categorii de oamenii: unii fug de rugăciune și preferă acțiunea iar alții consideră rugăciunea ca fiind o comodă evadare din realitate. Asta e și mai grav, înseamnă a cădea în minciună. Ei devin tot mai ireali, rupți de Dumnezeu.

”Iată scopul rugăciunii: faptele, faptele, faptele!” spune Tereza de Avila.

Misiunea apostolică principală a carmelitanilor: mortificarea simțurilor și sacrificiile interioare neștiute decât de Dumnezeu.

Nu poți rămâne doar la fapte interioare pentru că nu se pot verifica. Verificarea este când Dumnezeu îți dă puterea să faci și faptele exterioare.

(…)

Meditația întreagă a Părintelui Valentin Danciu de la Maria Radna din 9 noi.2019 o puteți comanda în format audio la Librăria Sf. Gianna de la Biserica greco-catolică ”Sf. Maria Regina Păcii”.

Fragment audio aici