DEPENDENȚA DE JOCURI ELECTRONICE

Mărturia unui tânăr- partea 1

Dragi frați și surori în Cristos.
Mă numesc Alin și sunt medic de meserie. La îndemnul părintelui meu spiritual, doresc să vă împărtășesc un mic capitol din viața mea, din drumul meu spiritual spre întâlnirea cu Cristos. 
Am crescut într-o familie catolică. Nu pot spune că am primit o formare profund teologică, dar pot spune că mama mea, a fost și este în continuare o femeie cu credința și valori creștine puternic înrădăcinate pe care mi le-a transmis în felul ei simplu. Mărturia vieții ei, spiritul ei de jertfă și sfaturile ei mi-au rămas întipărite în suflet, zugrăvite asemenea unui portret al lui Cristos, dar care, cu trecerea anilor, s-a șters progresiv în fața idolilor lumii. Ceva din acel “portret”, o umbră a credinței, a rămas în adâncul inimii mele până în momentul adevăratei mele convertiri, care s-a petrecut la vârsta de 22 de ani.
Nu pot spune că am trăit în desfrâu. Nu în felul înțeles de lume, fiindcă femeie n-am “cunoscut” înainte de a mă căsători, dar am trăit în păcat mortal, deseori rumegând tot soiul de pofte în inima mea, închinându-mi viața înaintea idolilor pe care Diavolul a reușit să mi-i strecoare în suflet. Iar unul din multitudinea de idoli și cu siguranță cel care m-a înrobit cel mai puternic, a fost idolul jocurilor de calculator. 
Pentru mulți, acest fenomen nu înseamna mare lucru, acesta fiindu-le doar o distracție de care se plictisesc repede, dar în cei susceptibili, Diavolul poate găsi în slăbiciunea lor un adevărat aliat, o forță titanică cu care să le lege sărmanul suflet, cât mai departe de Cristos, ca apoi, la moarte să-i precipite în osândă.
Am crescut într-o familie modestă, fără posibilități financiare extraordinare, din care motiv nu m-am întâlnit cu acest idol până în anul întâi de facultate. Fiind un « băiat cuminte » și cu « credința în Domnul » (dupa felul cum lumea înțelege lucrurile, dar înaintea Preasfintei Treimi, cu siguranță doar o mască goală, o imitație ieftină a adevăratului diamant al credinței), am atras prietenia unui coleg de facultate, lumesc, dar « înstărit » cu care rapid m-am întovărășit. El și-a dorit un coleg de cameră pașnic, iar eu m-am incadrat foarte bine în tabloul acelui amic « plin de viață », care cel mai des era plecat la femei, lasându-mă rege « absolut » în garsoniera căminului în care stăteam. Iar momeala a fost bine plasata, căci părinții acelui coleg, au adus un calculator în cameră, pentru « nevoile » noastre intelectuale. 
Colegul meu era un băiat caritabil. Imediat s-a gândit că nu mi-ar strica niște jocuri de calculator, fiindcă m-a văzut că le îndrăgisem de la primele mele întâlniri cu computerul sau.
Și, dragă suflete creștin, Diavolul este un maiestru al « coincidențelor », un expert în a împleti intrigi atâta timp cât ele duc la robia păcatului și depărtarea de Dumnezeu.
Cu siguranță mulți își imaginează că dependențele trebuie neapărat sa vină din droguri, alcool sau țigări, dar în realitate orice poate deveni un drog, iar în lumea de astăzi, cu toată tehnologia aruncată în bătălia cosmică împotriva mântuirii noastre, mulți tineri se găsesc atât de legați de micile lor lumi cibernetice, încât mai degrabă ar suferi, foame, sete, boală, ori chiar și moarte decât să renunțe la ele. Ai putea spune că aceasta nu este un drog ? Crezi ca demonilor le pasă cu ce anume îți ocupă timpul, atâta timp cât te duc în prăpastie ? Nu, nu le pasă! Din cauza căderii atâtor oameni în plasa divertismentului tehnologiei, prea puțini se mai roagă, prea puțini mai merg la liturghie, și încă și mai puțini ajung la mântuire. 
Așa am fost și eu. Mergeam la biserică doar de sărbători mari și atunci plictisindu-mă de moarte, asteptând ca preotul să spună « Mergeți in pace ». Și în orbirea mea credeam că credincioșii îi răspund « Mulțumim lui Dumnezeu » fiindcă toți sunt fericiți că s-a gătat odată acea oră extrem de plictisitoare.
Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Dacă iubești ceva mai mult decât pe Domnul, toate ale Domnului le vei privi ca o povară, o obligatie grea, ceva asemănător unui sac plin de pietre grele, pe care, punându-l pe spinare să-l duci în vârful unui munte.
Și lunile treceau în fata calculatorului, numeroase zile și nopți, jucând aceleași jocuri, neîncetat frământându-mi mintea cum să biruiesc pe vreun adversar imaginar, încât niciunde nu reușeam să-mi detașez gândirea de acele jocuri, nicicând să mă eliberez de acea beție care mă invada în fiece zi. 
Ba mai mult în această dependență mi-am regăsit și prietenul meu bun din liceu, cu care risipeam orice bănuț în cluburi de internet, ca să jucăm în rețea împotriva altor adversari.
Eram puternic, eram cineva, aveam un nume impresionant și multă râvnă să arăt ce știu.
Mi se părea că eram fericit pentru că îl aveam lângă mine pe acel prieten, dar când febra jocurilor trecea și oboseala îmi cuprindea toate încheieturile, mă înecam mai degrabă în depresie, într-un sentiment de inutilitate și goliciune. Un somn bun făcea să dispară mare parte din aceste gânduri, iar ziua următoare, după ce înghițeam, ( ca de obicei) un salam uscat, ori un hamburgher cumpărat în graba de la colțul căminului, mă întorceam la obsesia jocului, căci aveam noi idei, noi strategii și o ardoare puternică de a reîncepe planșele în care eram erou. 
Timp de doi ani nu-mi amintesc să fi făcut altceva decât să joc jocuri, ori singur, ori cu amicul meu din liceu, pe care îl consideram cel mai bun prieten cu putință. Alți prieteni nu aveam. Rezultatele la examene îmi erau mediocre și doar fiindcă Domnul m-a înzestrat cu o anumită inteligență, n-am ajuns o epavă intelectuală. Dar sincer, « securea » mi-a șuierat pe lângă ureche fiindcă, Domnul m-a tras la timp din calea pe care mergeam. Acest flagel nu trebuie subestimat de nimeni. Cel puțin nu de cei care au aceeași sensibilitate ca si mine. Depresia mi se agrava pe zi ce trecea. Nu eram cababil să susțin nici măcar o simplă conversație cu vreo persoană, decât daca acea persoană era pasionată de jocuri. Timiditatea mă rodea ca un vierme interior, fiindcă eram conștient că ceea ce fac nu mă va ajuta să -mi găsesc o fată, să-mi întemeiez o familie. Dar îl aveam pe bunul meu prieten lângă mine, cu care eram bucuros să vânez dragoni și alte soiuri de bestii iluzorii în lumea noastră de pixeli. Cu toate acestea nu pentru mult timp.
Colegul meu de cameră, din timp ce se găsea non stop pe la prietenele lui, s-a gândit să facă un ban cinstit și să-și vândă locul din camin unui individ. Zis si făcut, subit și fără de veste, mă regăsesc cu un om care și el era obsedat de ceva anume, dar nu de jocuri, ci de băutură și femei. Parcă și acum îl văd mângâindu-și burta și spunându-mi, de parcă ar fi cucerit un premiu la fizică cuantică : « Azi am băut zece beri ! Am facut cutare și cutare lucru ! » (bineînțeles laude bărbătești de vestiar) Iar acest individ fiind prieten cu anumiți « băieți de cartier » care trăgeau de fiare, m-a amenințat o dată cu bătaie. Nu mi-a trebuit mai mult și m-am mutat într-un apartament la 5 km distanță, numai ca să nu mai dau ochii cu acela. Dar locul, ce să fac cu el ? Hai să-l vând mi-am zis, iar bunul meu prieten de calculator s-a găsit perfect pentru a-mi găsi un client. Am dorit să împart banii în două cu bunul meu prieten, dar el nu mă considera prea inteligent pentru aceasta. Cel puțin așa mi s-a părut. Așa că banul intrat între noi a făcut ceea ce poate mai bine : a rupt prietenia.
Mi-am pierdut prietenul, dar nu și obsesia de jocuri. Am continuat să cheltui bani pe la cluburi, iar de fiecare dată acele sentimente îngrozitoare care mă apăsau se întindeau, asemenea unei bezne groase, încă și mai mult asupra sufletului și mintii mele. Sufeream și mă uram pentru slăbiciunea mea. Îmi doream să mă eliberez, dar după câteva ore de pauză de la « drog » din nou îmi revenea acel « craving » acea dorința irezistibilă să reîncep.
Nu-mi dădeam seama că Domnul lucra cu putere în sufletul meu. Nu înțelegeam că ruptura de acel amic a fost îngăduită de Domnul cu scopul de a mă elibera. Răul nu vine de la Domnul, dar « securea » aruncata de Diavol spre capetele noastre poate fi deviată de brațul lui Isus ca să sfărâme întocmai lanțul care ne leagă departe de Inima Lui. Iar aceasta s-a întâmplat și în cazul meu.
În toată indolența și sărăcia mea spirituală, Domnul a sădit și ceva bun încă din copilăria mea : puterea de a-mi ține promisiunile către Domnul.
Deci văzând răul care mi-l făceam și dorind să mă eliberez a-mi strigat la Domnul și legându-mă cu promisiune împotriva jocurilor, am început să lupt. Lupta a fost grea, fiindcă eram lovit de vrăjmaș pe toate planurile : prin ispite de tot soiul, prin eretici care au venit să mă învețe căi strâmbe de credință, prin ispitiri către jocuri, prin certuri, ori evenimente. Lupta mea ? – o mica piesă din marele tablou al Chipului Lui Cristos care trebuia zugrăvit în sufletul meu, nu plin de sânge și lovituri, ci frumos după cum El era pe Muntele Tabor. Departe de a fi ajuns acolo. Sunt doar un păcătos, dar acum îl iubesc mai mult decât mi-am iubit toți idolii la un loc.
N-am biruit într-o zi. Nici după o lună. De fapt mi-au trebuit aproape zece ani ca să mă eliberez complet de acest idol, prin sute de căderi și tot atâtea ridicări, prin numeroase rugăciuni și sacrificii. Dacă ți se pare mult, ori exagerat ceea ce iți spun, privește la vreun bun creștin ce bea un păhar de vin ca să- i surâdă inima, și același vin în sticla celui bețiv, ce-și varsă mațele la colț de stradă. Amândoi beau aceași licoare, dar unul mergând spre cer, în timp ce celălalt spre iad. Oricum jocurile video nu-s niciodată bune. Le-aș compara cu o otravă a spiritului și a minții. Ți se pare puțin o picătură dintr-o otravă ? Doar ști că atât lucru te poate ucide. Tot așa trebuie să privești și aceste lucruri. Poate nu-ți vor ucide trupul, dar cu siguranță îți pot ucide sufletul.
Nu -ți pierde timpul cu distracțiile de nimic ale acestei lumi. În spatele lor se află oameni lacomi de bani, care îl atrag pe Diavol în lucrul lor, spre a ta daună, ori pierzare. Dacă crezi că aceste jocuri sunt inofensive și că Domnul nu are nimic împotriva lor, iți spun : sunt mulți care deja și-au pierdut sufletele din cauza lor. O piatră mică poate arunca tot carul în prăpastie, o picatură de venin ucide chiar și un bou, iar un idol mic, poate arunca un suflet în osândă.
Există o lume în care poți să fii erou adevărat. Lumea adevărată a lui Isus. Nu te du la pescuit de dragoni imaginari. Mergi mai degrabă la pescuit de suflete pentru împarația cerurilor. Iată Domnul te așteaptă răbdător să-i ceri să te elibereze. Nu întârzia. Timpul este scurt, iar venirea Lui aproape.