Despre Presfântul Sacrament şi despre cauzele pentru care a fost instituit
Una dintre principalele cauze ale venirii Mântuitorului în lume a fost dorinţa de a aprinde inimile oamenilor cu iubirea de Dumnezeu. Aşa spune laSf. Luca: “Foc am venit să aduc pe pământ, şi nu vreau altceva decât să se aprindă!” Acest foc a fost adus de Mântuitorul prin marile și uimitoarele binefaceri făcute oamenilor, prin faptele Salede iubire prin carea încercat să le răpească inimile şi să le mistuie în focul iubirii.Dar deși toate faptele preasfintei sale vieţi slujesc acestui scop, cel mai mult slujesc cele de la sfârşitul vieţii sale, după cum ne arată Sf. Evanghelist Ioan, zicând: “Iubindu-I pe prietenii săi din lume, i-a iubit mai cu seamă la sfârşit”, pentru că atunci le-a făcut binefacerile cele mai mari şi le-a dezvăluit cel mai limpede măreţia iubirii sale. Între aceste fapte, una dintre cele mai importante a fost instituirea Preasfântului Sacrament. Fapt pe care-l poate oricine înţelege foarte limpede cugetând cu atenţie la cauzele acestei instituiri. De aceea deschide chiar Tu, preamilostive Mântuitor, ochii noştri şi dă-ne lumină pentru ca să vedem care au fost cauzele care au împins iubitoarea Ta inimă spre a institui şi a ne lăsa această atât de vrednică de admiraţie Sfântă Taină.
Citește în continuare Cina cea de Taină – instituirea Euharistiei