În care omul se smereşte şi se cutremură, reflectând la măreţia lui Dumnezeu şi la dreptatea Sa

 După cum numai Ţie Doamne se cuvine adoraţie fiind unicul Dumnezeu adevărat, de asemenea numai Ţie ţi se datorează supremă teamă şi reverenţă, aşa cum Tu însuţi ne-ai mărturisit, când ai zis:Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu vă mai pot face nimic, ci temeţi-vă de Acela care după moartea trupului, poate trimite sufletul în iad. Tot aşa ne învaţă şi Biserica zicând: În prezenţa popoarelor, să nu vă temeţi ci voi să-l adoraţi în inima voastră şi să-l temeţi pe Domnul, căci îngerul lui  vă însoţeşte ca să vă izbăvească.
       Să se teamă aşadar sufletul meu şi inima mea de Tine, căci fiind Tu toate, nu găsim în Tine mai puţine motive de a ne teme de Tine decât de a Te iubi.

Căci la fel cum eşti infinit de milostiv, la fel eşti şi infinit de drept.Şi aşa cum nenumărate sunt faptele Tale de milostenie, tot aşa sunt şi cele ale dreptăţii Tale. Şi, – lucru şi mai de temut -, sunt incomparabil mult mai multe vase ale mâniei decât ale milostivirii, căci foarte mulţi sunt osândiţi şi numai puţini aleşi.

Aşadar mă voi teme de Tine Doamne pentru toate aceste motive: datorită măreţiei dreptăţi Tale şi a adâncimii judecăţilor Tale, datorită înălţimii maiestăţii Tale şi de imensitatea măreţiei Tale, mă voi teme pentru mulţimea păcatelor şi obrăzniciilor mele şi mai ales datorită continuei mele rezistenţe la ispiraţiile Tale.

1. Mă voi teme şi voi tremura dinaintea Ta, în prezenţa căruia se cutremură stâlpii de susţinere ai cerului şi tot globul pământesc. Căci, cine nu se va teme de Tine, Regele popoarelor? Cine nu va tremura la auzul cuvintelor pe care Tu însuţi le-ai rostit prin profetul Tău: Cum nu Mă veţi teme şi dinaintea Feţei Mele nu veţi tremura, căci Eu am aşezat nisipurile la ţărmul mării şi le-am dat veşnică poruncă pe care nu o vor încălca! Se vor înfuria şi se vor ridica valurile sale, dar nu o vor birui niciodată! Iar dacă toate făpturile cerului şi al pământului Ţi se supun în acest fel şi Te tem, ce s-ar cuveni să fac eu, netrebnicul păcătos, pulbere şi ce cenuşă ce sunt? Dacă îngerii tremură când Te adoră şi când îţi cântă laudele, cum să nu tremure inima mea săvârşind aceeaşi slujbă? Mizerabilul de mine, cum s-a mai împietrit sufletul meu ca să nu verse multe lacrimi atunci când vorbeşte slujitorul cu Stăpânul său, făptura cu Făcătorul ei, omul cu Dumnezeu, cel ce a fost făcut din lut cu Cel ce pe toate le-a făcut din nimic?

 

2. Mă voi mai teme de Tine Doamne, pentru măreţia judecăţilor Tale, pe care încă de la începutul lumii şi până în ziua de azi le-ai săvârşit. Mare judecată a fost căderea acelui mare şi preafrumos înger! Mare judecată a fost căderea întregului neam omenesc pentru vina unuia singur! Mare judecată a fost pedepsirea întregii lumi în apele potopului! Mare judecată a fost alegerea lui Iacov şi respingerea lui Esau, abandonarea lui Iuda şi chemarea lui Saul, respingerea poporului iudeilor şi alegerea păgânilor, precum şi alte minunăţii asemănătoare care, fără de ştirea noastră, se petrec în secret în fiecare zi printre fiii oamenilor. Şi mai presus de toate acestea, înspăimântătoare judecată este a vedea multele naţiuni de pe faţa pământului zăcând în ţinutul şi în umbra morţii, în întunericul necredinţei, umblând dintr-un întuneric într-altul, şi mergând de la suferinţele temporale la chinurile veşnice. Mă voi teme de Tine Doamne, pentru măreţia acestor judecăţi, căci încă nu ştiu eu dacă voi fi cumva unul dintre aceşti abandonaţi pe vecie. Căci dacă dreptul cu dificultate se mântuieşte, păcătosul şi perversul unde va ajunge? Dacă tremura preanevinovatul Iov de furia mâniei Tale ca de dezlănţuirea valurilor mânioase cum să nu tremure cel care este atât de departe de această inocenţă? Dacă tremură profetul Ieremia în pântecul sfinţit al maicii sale şi ungher nu găseşte unde să se ascundă cuprins fiind de frica mâniei Tale, ce va face cel ce a ieşit din pântecele maicii sale cu păcat, şi după aceea a tot adăugat şi înmulţit aşa de mult păcatele?

 

3. Mă voi teme de Tine Doamne, şi pentru mulţimea nenumărată a răutăţilor mele cu care va trebui să mă arat la judecata Ta, când dinaintea Ta va veni focul atotmistuitor şi uraganul cel mare, când vei împreuna cerul şi pământul ca să-ţi judeci poporul. Căci acolo dinaintea a miliarde de oameni se vor descoperi toate răutăţile mele, dinaintea mulţimii corurilor îngereşti vor fi făcute publice toate păcatele mele, nu numai cele săvârşite cu cuvintele şi faptele, ci asemenea cele din gânduri.  Acolo atâţia vor fi judecătorii mei câţi mă precedară cu faptele lor bune şi atâţi martori vor fi împotriva mea câţi îmi dăduseră exemple bune. Iar eu în aşteptarea acestui proces, nu reuşesc să pun stavilă viciilor mele ci dimpotrivă încă mă stric în necurăţia păcatelor mele. Încă mă înjoseşte lăcomia, încă mă urmăreşte desfrânarea, mă deşartă mândria, mă strâmtorează avariţia, mă consumă invidia, mă sfârtecă vorbirea de rău, mă înfumurează ambiţia, mă tulbură mânia, mă epuizează inconstanţa şi mă paralizează lenea, mă abate tristeţea şi mă trezeşte numai lauda primită de la alţi. Iată, aceştia sunt Doamne tovarăşii cu care am trăit din ziua naşterii mele până acum. Aceştia sunt prietenii cu care am conversat, maeştrii pe care i-am ascultat, stăpânii pe care i-am slujit.

De aceea, să nu intri Doamne la judecată cu slujitorul tău pentru că dinaintea Ta nu va găsi justificare niciunul dintre cei vii. Pe cine ai găsi drept, dacă ai judeca fără milă? De aceea aruncat la picioarele Tale cu spirit smerit şi chinuit, voi plânge cu Profetul tău şi voi zice: Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu urgia ta să mă cerţi! Milueşte-mă pe mine, Doamne, căci sunt bolnav. Vindecă-mă Doamne, că toate oasele mele sau stricat şi sufletul meu e grav tulburat. Până când Doamne voi fi aşa? Întoarce-mă Doamne şi eliberează-mi sufletul şi vindecă-mă pentru mila Ta! Căci nimeni în moarte nu-şi aminteşte de Tine, şi în iad cine Te va lăuda? Tu care trăieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru. Bucură-te Marie.