PROCESUL DOMNULUI ISUS

„L-au dus pe Isus în faţa marelui preot şi s-au adunat toţi arhiereii, bătrânii şi cărturarii. Iar Petru l-a urmat de departe până în interiorul curţii marelui preot şi, stând împreună cu servitorii, se încălzea la foc.

Iar arhiereii şi tot Sinedriul căutau o mărturie împotriva lui Isus ca să-l condamne la moarte, dar nu găseau, căci mulţi dădeau mărturie falsă împotriva lui, dar mărturiile nu se potriveau. Câţiva, ridicându-se, dădeau mărturie falsă împotriva lui, zicând: „Noi l-am auzit pe acesta spunând: «Eu voi distruge acest templu făcut de mâini omeneşti şi în trei zile voi construi un altul nefăcut de oameni»”. Dar nici aşa mărturia lor nu se potrivea.

    Atunci marele preot s-a ridicat în mijlocul lor şi l-a întrebat pe Isus: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturie dau aceştia împotriva ta?” Însă el tăcea şi nu răspundea nimic. Marele preot l-a întrebat din nou şi i-a spus: „Tu eşti Cristos, Fiul Celui Binecuvântat?” Isus a zis: „Eu sunt. Şi-l veţi vedea pe Fiul Omului,  stând la dreapta puterii, şi venind pe norii cerului„. Atunci marele preot şi-a sfâşiat hainele şi a spus: „Ce nevoie mai avem de martori? Aţi auzit blasfemia. Ce vi se pare?” Toţi l-au condamnat ca fiind vrednic de moarte. Unii au început să-l scuipe şi, acoperindu-i faţa, îl loveau spunându-i: „Profeţeşte!” Iar servitorii îi dădeau palme.”

 Isus în casa lui Ana

Multe lucruri ai de meditat astăzi, suflete al meu, în multe locuri ai să mergi în compania Mântuitorului dacă nu cumva vrei să fugi împreună cu ucenicii, sau dacă nu te dor picioarele să mergi pe drumurile pe care a găsit Domnul de cuviinţă să le străbată pentru tine! De cinci ori e astăzi dus la diferiţi judecători, şi în casa fiecăruia dintre ei este maltratat pentru tine şi plăteşte pedepsele pe care le-ai meritat tu. Într-o casă e bătut, în alta scuipat, în alta luat în derâdere, în alta biciuit, încoronat cu spini şi condamnat. Mergi cu mare băgare de seamă printre aceste staţiuni ca nu cumva să ţi se rupă inima şi să le parcurgi desculţ şi sângerând.

Să mergem, deci la prima, casa lui Ana. Aici privește-l pe Domnul răspunzând cu politeţe la întrebarea pusă de marele preot despre ucenicii şi învăţătura sa, și primind de la unul dintre cei răi prezenţi o lovitură puternică în faţă: „Aşa se răspunde marelui preot?” Situație în care Mântuitorul răspunde cu blândeţe: „Dacă am vorbit rău, arătă-mi unde am greşit! Şi dacă am vorbit bine, de ce mă lovești?”

Vezi, apoi suflete al meu, nu numai blândeţea răspunsului ci şi dumnezeiască Faţă umflată şi învineţită de puterea loviturii, ochii aceia senini şi netulburaţi de jignire, şi acel preasfânt suflet aşa de umil în interior, şi aşa de pregătit să întoarcă şi celălalt obraz dacă ar fi cerut-o călăul!

O nefericită mână care aşa ai lovit Faţa dinaintea căreia îngenunchiază Cerul, dinaintea Măririi căreia tremură serafimii şi toată natura creată! Ce nu ți-a plăcut la ea, de ai distrus în aşa hal strălucirea gloriei Tatălui, de ai urâţit şi ruşinat pe cel mai frumos dintre fiii oamenilor?

Isus la Caiafa

Dar nu aceasta va fi ultima dintre injuriile acestei nopţi. De la această casă l-au dus pe Domnul la marele preot Caiafa, unde se cuvine să-l însoţeşti, căci acolo vei vedea eclipsat Soarele dreptăţii, scuipată Faţa dumnezeiască pe care îngerii doresc să o privească. Căci Domnul, fiind constrâns în numele Tatălui să spună cine este, a răspuns la întrebarea celor care erau atât de nevrednici să audă un răspuns aşa de înalt. Și ei, orbiţi fiind de strălucirea unei lumini aşa de puternice sau aruncat asupra lui ca nişte câini turbaţi, şi şi-a vărsat peste El toată furia şi turbarea. Acum toţi îi dau lovituri şi palme, scuipă cu gurile lor infernale dumnezeiasca Faţă, îi acoperă ochii şi pălmuindu-l peste Faţă îşi bat joc de el, zicând: Ghiceşte, cine te-a lovit!

Oh, minunată smerenie şi răbdare a Fiului lui Dumnezeu! Oh, frumuseţe a îngerilor! Era oare aceasta Faţă de scuipat? Oamenii merg să scuipe de obicei în colţul cel mai dispreţuit. Și uite cum nu s-a găsit în tot acel palat alt loc mai de dispreţ decât Faţa Ta, Doamne, ca să scuipe pe ea? Cum să nu te smereşti omule dinaintea acestui exemplu, pământ şi cenuşă fiind? Dumnezeu tace fiind scuipat şi lovit, îngerii şi toate făpturile abia îşi reţin mâinile încordate să nu lovească văzându-şi maltratat Creatorul în felul acesta, şi omul, josnicul viermişor întoarce lumea pe dos pentru o clipă de faimă! De ce vă înspăimântaţi oamenilor, văzându-l pe Dumnezeu aşa de abătut şi maltratat în lume, căci a venit să vindece mândria lumii? Dacă te înspăimântă asprimea leacului, priveşte gravitatea rănii, şi vei vedea că o astfel de rană avea nevoie de un astfel de leac; deşi cu toate acestea tot nu e încă vindecată. Te-ai înspăimântat văzându-l pe Dumnezeu aşa de umilit; eu mă înspăimânt să te văd pe tine încă aşa de mândru, când Dumnezeu aşa s-a umilit. Te-ai înspăimântat văzându-l pe Dumnezeu înjosit până în pulberea pământului; eu mă înspăimânt văzând că, praful şi ţărâna se ridică deasupra cerului şi vrea să fie mai onorat decât Dumnezeu.

Oare de ce nu e îndeajuns acest minunat exemplu ca să învingă odată pentru totdeauna mândria lumii? Fu suficientă umilinţa lui Cristos pentru a învinge și cuceri inima lui Dumnezeu, şi nu va fi totusi îndeajuns să biruiască inima ta şi să o facă umilă? I-a zis îngerul patriarhului Iacob: Nu te vei mai numi Iacob ci Israel va fi numele tău, pentru că dacă te-ai arătat tare dinaintea lui Dumnezeu, cu cât mai mult așa vei fi cu oamenii? Dacă smerenia şi blândeţea lui Cristos au prevalat împotriva furiei şi mâniei dumnezeieşti, cum nu va prevala împotriva mândriei noastre? Dacă au rupt şi cucerit o inimă aşa de puternică cum e cea a unui Dumnezeu mâniat, oare de ce nu o poate zdrobeşti şi cuceri pe a noastră? Mă îngrozesc şi o spaimă mare mă cuprinde, văzând că mânia ta nu se poate frânge cu această răbdare, mândria ta cu această înjosire, îngâmfarea ta cu aceste lovituri. Când vezi această profundă tăcere între atâtea injurii şi lovituri, cum te mai poți înfuria din simplu fapt că s-a atins cineva de haina ta? E o mare minune a vedea că Dumnezeu a voit prin aceste teribile injurii să zdrobească împărăţia mândriei noastre, şi de asemenea este mare minune ca după ce au fost făcute toate acestea, amintirea lui Amalec încă e vie sub soare şi încă au mai rămas urmele acelei rele generaţii.

Tămăduieşte aşadar în mine, oh bune Isuse, prin exemplul umilinţei tale, nebunia mândriei mele, şi pentru că gravitatea rănilor Tale îmi spune clar că am nevoie de vindecător, leacul pe care mi l-ai preparat cu exemplul tău, să-mi spună clar că deja îmi stă la dispoziție.