Înainte de a începe să conversăm cu Domnul este foarte important  să ne pregătim inima pentru o activitate de o demnitate atât de mare. Trebuie pentru aceasta să facem următorele trei lucruri:

I. Mai întâi, ca să nu avem impresia că vorbim în gol şi că Cel care ar trebui să ne audă ar fi undeva foarte departe de noi, să ne înfăţişăm chiar dinaintea ochilor Prezenţa lui Dumnezeu, care umple cerurile şi pământul şi este prezent în tot locul, nu doar prin atributele puterii şi prezenţei ci chiar cu adevărata şi reala Sa natură. Căci, oriunde există ceva care să aibă fiinţă, acolo este El în calitate de cauză şi sursă a fiinţei pe care o cominică El tuturor făpturilor; totdeauna cauza şi efectul trebuie să se găsească legate, să fie în atingere una cu cealaltă. Şi de aceea cu siguranţă Dumnezeu este prezent în tot locul. Aşa îl contempla profetul Isaia când zicea:Viu este Domnul Dumnezeul oştirilor, în a cărui prezenţă stau!

De aceea trebuie să consideri că Dumnezeu este prezent la rugăciunea ta,la fel de întreg, la fel de măreţ cum este şi în cer; gândeşte-te că nu vorbeşti pereţilor, ci lui Dumnezeu care este cu adevărat dinaintea ta auzindu-ţi cuvintele, privindu-ţi evlavia şi lacrimile, bucurându-se şi hrănindu-se cu ele.  Deşi El este alături de toate făpturile, este într-un mod cu totul special lângă cei care se roagă, aşa cum ne-a atătat Profetul când a zis: Nu există pe lume naţiune care să-şi aibă zeii aşa de aproape de ea, cât de aproape este Domnul Dumnezeul nostru de noi când ne rugăm Lui. Ce lucru mai bun ai putea şti, decât a putea fi sigur că Cel preamilostiv şi Cel care are puterea de a-ţi remedia viaţa, deşi nu-l vezi cu ochii trupeşti, te vede şi te ascultă când i te adresezi!

II. Al doilea lucru pe care trebuie să-l faci, după ce te vezi în prezenţa lui, este o adâncă reverenţă (închinare) din toată inima. Numesc aici închinare, recunoaşterea maiestăţii Aceluia cu care urmează să conversezi, şi a condiţiei tale josnice când i te vei adresa, aşa cum recunoştea Sf.Patriarh zicând:  Voi vorbi Domnului, deşi sunt praf şi cenuşă! Pentru aceasta trebuie să-ţi ridici ochii minţii ca să te gândeşti la măreţia, maiestatea, infinitatea, imensitatea, atotputernicia, înţelepciunea, bunătatea, frumuseţea şi la celelalte desăvârşiri a Domnului suprem, care sunt atât de mari şi depăşeşsc toată puterea omenească şi angelică de înţelegere.

Chiar de-ar fi întregul univers plin de căţi, şi toate făpturile ar fi scriitori, iar toată apa mării ar fi cerneală, mai degrabă s-ar umple toate cărţile şi s-ar epuiza marea aceea şi ar ostenii scriitori, înainte de a putea explica chiar şi numai una singură dintre aceste desăvârşiri divine. Dacă toate inimile oamenilor s-ar reuni într-o singură inimă, care să aibă puterea şi capacitatea tutror la un loc de a simţi, şi ar ajunge să simtă ceva din aceste desăvârşiri aşa cum sunt ele în ele însele, ar fi imposibil să nu se spargă [de emoţie] acea inimă, dacă Dumnezeu nu ar întări-o printr-un miracol special.

Atât de mare este maiestatea şi nemărginirea Domnului, încât tot acest mecanism complicat al universului este mai puţin decât o furnică dinaintea Lui. De aceea, dacă întregul cosmos este aşa de puţin în prezenţa Sa, tu, care eşti o parte aşa de mică a acestui cosmos, ce vei părea dinaintea Lui? Acest gând te ajută să vezi mai clar cine eşti. Adesea, când îţi vei ridica ochii spre a privi această lumină preafericită, primul lucru pe care-l vei vedea va fi nimicnicia ta; vei constata cum toate lucrurile sunt în ele însele nimic, cum El le dă toată fiinţa şi frumuseţea pe care o au, şi cum în El, din El şi prin El sunt şi se păstrează în existenţă toate câte sunt.

Această reflexie este suficientă pentru ca omul să se smerească până în praful pământului, să-şi strângă aripile sufletului şi să se scufunde în adâncurile prezenţei acestei mari maiestăţi. Va fi suficientă pentru a-l determina să stea cu frică şi cutremur dinaintea Domnului. Cu cât va fi mai copleşită şi cuprinsă inima sa de această teamă, cu atât va fi omul mai puţin neglijent şi împrăştiat şi furat gânduri pasagere; căci frica acţionând ca o piedică, nu-i va consimţi să iasă din reverenţă nici să se comporte neglijent în prezenţa maiestăţii Sale.

III. După ce s-a făcut acest act de reverenţă, al treilea lucru de făcut, ştiindu-se că dreptul este acuzator de sine, este să înceapă omulsă se acuze pe sine de toate păcatele sale, amintindu-şi modul de viaţă avut înainte de a-i deschide Domnul ochii, şi felul în care trăieşte acum, în prezent.

În acest fel, așadar, să se căiască de păcate şi să-şi asume vinovăţia lor, propunându-şi să se îndrepte, după care să ceară iertare Domnului, pentru ca prin aceste acte de penitenţă să-l facă favorabil pe Judecătorul cu care urmează să-și discute problemele. Pentru aceasta poate rosti aici cu toată evlavia mărturisirea generală sau psalmul 50 Miserere mei, Deus sau o altă rugăciune asemănătoare. Să caute astfel să-şi trezească inima cu aceste sfinte cuvinte, din amorţirea pe care o are de obicei la începutul rugăciunii.

Să nu se rezume omul la a cere Domnului numai iertarea pentru păcate, ci şi ajutorul pentru ca acest scurt timp în care vor conversa, să-l petreacă cu toată teama şi reverenţa cuvenită Maiestăţii Sale, şi cu acea atenţie şi smerenie necesare primirii Spiritului Sfânt şi darului evlaviei, pe care de altfel Domnul îl împărtăşeşte tuturor acelora care perseverează cu religiozitate în rugăciune.

Acestea sunt suficiente pentru pregătire, deși își poate deschide omul velele ca să navigheze cât își dorește în întinderea cunoașterea de sine și a propriilor mizerii, după cum se va arăta mai încolo.

De asemenea va ajuta mult pentru această pregătire (mai ales atunci când sufletul este foarte împrăștiat) să-l reculegem prinlectura unei cărți de evlavie, sau cu unele rugăciuni vocale, căci acestea dacă se rostesc cu devoțiune obișnuiesc să ajute mult la reculegerea inimii împrăștiate.

Exercițiul cugetării la Cele Zece Binefaceri Dumnezeiești și cele patru părți care îl compun:

1. Pregătirea

2. Aducerea de Mulțumire pentru cele 10 Mari Binefaceri
    – Sfat cu privire la modul de a aduce mulțumire
3. Rugăciunile de Oferire
4. Rugăciunea de Cerere

Ven. Luis de Granada, „Manual de Rugăciuni”,
– Rugăciunile stării a III-a –

Traducerea Pr. Valentin Danciu